ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului civil de față,
constată următoarele:
Prin Sentința nr. 1261 din 4 iulie
2008, Tribunalul București, secția a V a civilă,
a admis excepția lipsei calității procesuale pasive.
A respins
cererea formulată de reclamanții F.S.Y., R.I.M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A.,
B.D.H.Y.G., D.S.A.M., C.Ș.G. în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA, ca
fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Tribunalul
a reținut, în esență, că, pentru a determina cine este obligat în raportul
juridic dedus judecății, față de obiectul cererii de chemare în judecată,
trebuie să se stabilească dacă pârâta are sau nu calitatea de unitate
deținătoare, în înțelesul Legii nr. 10/2001.
Cum, în
cauză, s-a făcut dovada că societatea pârâtă a fost integral privatizată prin
vânzare - cumpărare de acțiuni, nu are calitatea de unitate deținătoare în
sensul Legii nr. 10/2001, chiar dacă reclamanții au invocat aplicabilitatea
dispozițiilor art. 18 lit. a din legea specială.
Prin
decizia nr. 212 din 18 martie 2009, Curtea de Apel București,
secția a IV a civilă, a respins, ca
nefondat, apelul declarat de reclamanți.
Instanța
de apel a reținut că, în raport de dispozițiile art. 21 raportat la art. 29 din
Legea nr. 10/2001, societățile comerciale privatizate integral înainte de
intrarea în vigoare a legii și la care statul nu deține nici un fel de
participație, nu au calitatea de unități deținătoare.
Unitatea
competentă să soluționeze notificarea este A.V.A.S., care a și fost investită
prin transmiterea notificării de către pârâtă.
Instanța de
apel a mai arătat că susținerile reclamanților privind incidența deciziei nr.
830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale sunt nefondate, deoarece instanța
s-a pronunțat pe excepție, nu asupra fondului raportului juridic dedus
judecății.
Prin decizia
nr. 4654 din 22 septembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă și de proprietate
intelectuală, a respins excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de
pârâtă.
A admis
recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei, pe care a casat-o și a
trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Instanța
de recurs a constatat că a fost dovedită calitatea de reprezentant, deoarece la
dosar există înscrisuri care demonstrează că reclamanții au împuternicit pe
mandatarul lor să încheie un contract de asistență juridică. La dosar există și
declarațiile prin care reclamanții și-au însușit recursul declarat de avocați
și au ratificat împuternicirea în baza căreia mandatarul a angajat avocații
care au semnat acțiunea.
În ceea ce
privește fondul raportului juridic dedus judecății, instanța de recurs a
constatat că pentru soluționarea cauzei se impunea a fi analizată valabilitatea
titlului de preluare a imobilului de către stat, în funcție de aceasta urmând a
se face
aplicarea sau nu a dispozițiilor art.
27 din Legea nr. 10/2001, prin raportare și la decizia nr. 830/2008 a Curții
Constituționale.
După
rejudecare, prin decizia nr. 467/ A din 4 mai 2011, Curtea de Apel București,
secția a IV a civilă,
a
admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, pe care a desființat-o
și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București.
Instanța
de rejudecare în apel a constatat că preluarea imobilului notificat - fosta
Fabrică de bere Bragadiru -, în condițiile Legii nr. 119/1948, a fost făcută
fără titlu valabil, deoarece s-a încălcat dreptul la despăgubiri reglementat de
Capitolul 4 din actul normativ în discuție.
Imobilul nu
era exceptat de la despăgubiri, pentru că nu s-a probat incidența dispozițiilor
art. 14 sau 15 lit. a), b) din Legea nr. 119/1948, motiv pentru care preluarea
a avut loc tară titlu valabil.
Instanța de
apel a mai constatat că art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, anterior
intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, făcea distincție între imobilele
preluate cu titlu și cele preluate tară titlu, în sensul că acestea din urmă se
pot restitui în natură atunci când se află în patrimoniul unei societăți
privatizate.
După intrarea
în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin decizia nr. 830/2008, Curtea
Constituțională a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu
titlu valabil
”
, s-au încălcat dispozițiile art. 15
alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, în acest fel art. 29 alin. (1)
din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 247/2005 revenind la forma
inițială.
Prin urmare,
unitatea competentă să soluționeze notificarea este pârâta din prezenta cauză,
care deține bunurile notificate, tară a avea relevanță dacă este integral sau
parțial privatizată.
Instanța de
apel a dat indicații instanței de rejudecare să analizeze incidența art. 21 sau
a art. 27 din Legea nr. 10/2001, ceea ce implică în mod inevitabil stabilirea
modalității concrete de restituire.
Stabilirea
dreptului propriu zis la măsuri reparatorii, a reținut instanța de apel,
presupune cercetarea calității de persoană îndreptățită, a calității de
proprietar, de succesor în drepturi, a caracterului abuziv al preluării
imobilului de către stat din perspectiva art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC R.H.A.M. SA.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9, 8 și 7 din Codul de procedură civilă, recurenta a
arătat că decizia instanței de apel este nelegală, pentru a făcut o greșită
aplicare a mai multor texte de lege.
Astfel, sub un
prim aspect, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr.
119/1948, fără a analiza temeinic probatoriul și fără a corobora aceste
prevederi legale cu cele ale art. 11, 13 și 15 din aceeași lege.
Instanța de
apel, a mai susținut recurenta, și-a fundamentat concluziile pe acte juridice
al căror înțeles a fost schimbat și omis în pronunțarea deciziei recurate.
A mai arătat
recurenta, că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii și este
nemotivată pe mai multe aspecte.
Astfel,
deși instanța de apel a arătat că se va pronunța doar asupra caracterului
preluării, s-a pronunțat inclusiv asupra calității procesuale pasive a pârâtei,
analizând chiar obligația acesteia de a răspunde la o presupusă notificare.
În plus,
instanța de apel a procedat chiar la a analiza condițiile art. 23 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, arătând că acestea au fost încălcate de pârâtă, fără să pună
în discuția părților acest aspect.
Hotărârea este
nemotivată și pentru faptul că, deși problema existentei activelor și
fondurilor la data naționalizării era un element esențial pentru soluționarea
justă a cauzei, motivarea oferită de instanță este lacunară și vagă, cuprinzând
doar referiri de ordin general și nesusținute de probe.
Prin
concluziile scrise depuse la dosar la data de 27 februarie 2013, recurenta a
invocat un motiv suplimentar de recurs, pe care 1-a încadrat în dispozițiile
art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă și care se referă la făptui că
hotărârea atacată este lovită de nulitate, motivat de faptul că, deși revocarea
mandatului dat de reclamantul Romalo Ion Mihnea Alexandru numitului Cernat
Constantin a avut loc la data de 12 octombrie 2010, înaintea primului termen de
judecată în apel, reclamantul a fost citat la adresa fostului mandatar pe tot
parcursul judecății apelului.
Prin
concluziile scrise depuse la 17 aprilie 2013, recurenta a invocat și nelegala
citare a reclamantei B.H.I.G.D.
Recursul
declarat este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Prin motivele
suplimentare formulate ulterior cererii de declarare a recursului, recurenta a
invocat nelegala citare a reclamanților R.I.M.A. și B.H.I.G.D.
Aceste
critici, însă, au fost tardiv formulate.
Astfel,
nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare este sancționată de
dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu nulitatea
relativă, care poate fi invocată numai de partea care a fost vătămată, nu și
din oficiu de instanță sau de celelalte părți.
Cum motivele
de casare invocate de recurentă nu sunt de ordine publică, ele nu pot fi supuse
controlului instanței de recurs atunci când au fost formulate la o dată
ulterioară celei la care a expirat termenul de declarare și motivare a
recursului.
În plus, așa
cum s-a arătat, nu pot fi invocate decât de partea față de care procedura de
citare a fost viciată și numai dacă, prin aceasta, i s-a pricinuit o vătămare.
Fondate sunt,
însă, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.,
care vor fi analizate cu prioritate, având în vedere că fac inutilă analizarea
celorlalte motive de recurs.
Prin decizia
nr. 4654 din 22 septembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis
recursul declarat în cauză de reclamanți și, casând decizia pronunțată în apel
în primul ciclu procesual, a trimis cauza spre rejudecarea apelului, arătând că
la rejudecare trebuie analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului
de către stat.
În raport de
valabilitatea titlului statului, a arătat instanța de casare, este necesar a se
face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma
la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării.
După
rejudecare, instanța de apel a analizat modalitatea de preluare a imobilului de
către stat și a constatat că preluarea a
avut loc tară titlu
valabil, deoarece nu au fost respectate condițiile naționalizării impuse de
chiar Legea nr. 119/1948.
În continuarea
raționamentului juridic și cu respectarea îndrumărilor date de instanța de
recurs, instanța de rejudecare în apel a constatat că, în cauză, sunt
aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație în
care pârâta are calitate procesuală pasivă.
Cu toate
acestea, instanța de apel a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare dând
îndrumări acesteia în termeni lipsiți de echivoc să analizeze incidența art. 21
sau a art. 27 din Legea nr. 10/2001 și să cerceteze, printre altele, caracterul
abuziv al preluării imobilului de către stat.
Această
motivare a instanței face ca hotărârea să fie contradictorie, pentru că, pe de
o parte, instanța de apel a dezlegat problemele de drept privind caracterul
legal sau nelegal al preluării, dar, pe de altă parte, a dat îndrumări
instanței de rejudecare să analizeze exact aceste chestiuni ce au fost deja
dezlegate.
Această
împrejurare reprezintă, deopotrivă, și o încălcare a deciziei de casare și, pe
cale de consecință, a art. 315 din C. proc. civ., pentru că instanța de recurs
a stabilit în mod concret problemele de drept pe care instanța de rejudecare în
apel era obligată să le rezolve.
În egală
măsură, această motivare contradictorie împiedică controlul judiciar în recurs,
deoarece, față de îndrumările date de instanța de apel instanței de fond, nu se
poate determina dacă, într-adevăr, aspectele legate de preluarea imobilului de
către stat și de aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 au fost tranșate de
instanța de apel sau urmează a fi analizate de prima instanță.
Față de
cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de pârâtă, fără a mai fi
necesară analizarea celorlalte motive prezentate prin cererea de declarare a
recursului, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare
aceleiași instanțe de apel.
La
rejudecare se va avea în vedere prezenta decizie de casare, precum și toate
susținerile și apărările formulate de părți.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâta SC R.H.A.M. SA împotriva deciziei nr. 467/ A din 4
mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.
Casează
decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2013.