ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 1261 din 4 iulie 2008, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive. A respins cererea formulată de reclamanții F.S.Y., R.I.M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.D.H.Y.G., D.S.A.M., C.Ș.G. în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Tribunalul a reținut, în esență, că, pentru a determina cine este obligat în raportul juridic dedus judecății, față de obiectul cererii de chemare în judecată, trebuie să se stabilească dacă pârâta are sau nu calitatea de unitate deținătoare, în înțelesul Legii nr. 10/2001.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada că societatea pârâtă a fost integral privatizată prin vânzare - cumpărare de acțiuni, nu are calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, chiar dacă reclamanții au invocat aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 lit. a din legea specială. Prin decizia nr. 212 din 18 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Instanța de apel a reținut că, în raport de dispozițiile art. 21 raportat la art. 29 din Legea nr. 10/2001, societățile comerciale privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a legii și la care statul nu deține nici un fel de participație, nu au calitatea de unități deținătoare.

Unitatea competentă să soluționeze notificarea este A.V.A.S., care a și fost investită prin transmiterea notificării de către pârâtă. Instanța de apel a mai arătat că susținerile reclamanților privind incidența deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale sunt nefondate, deoarece instanța s-a pronunțat pe excepție, nu asupra fondului raportului juridic dedus judecății. Prin decizia nr. 4654 din 22 septembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de pârâtă. A admis recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Instanța de recurs a constatat că a fost dovedită calitatea de reprezentant, deoarece la dosar există înscrisuri care demonstrează că reclamanții au împuternicit pe mandatarul lor să încheie un contract de asistență juridică. La dosar există și declarațiile prin care reclamanții și-au însușit recursul declarat de avocați și au ratificat împuternicirea în baza căreia mandatarul a angajat avocații care au semnat acțiunea. În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, instanța de recurs a constatat că pentru soluționarea cauzei se impunea a fi analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, în funcție de aceasta urmând a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, prin raportare și la decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale.

După rejudecare, prin decizia nr. 467/ A din 4 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței, pe care a desființat-o și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Tribunalul București. Instanța de rejudecare în apel a constatat că preluarea imobilului notificat - fosta Fabrică de bere Bragadiru -, în condițiile Legii nr. 119/1948, a fost făcută fără titlu valabil, deoarece s-a încălcat dreptul la despăgubiri reglementat de Capitolul 4 din actul normativ în discuție. Imobilul nu era exceptat de la despăgubiri, pentru că nu s-a probat incidența dispozițiilor art. 14 sau 15 lit. a), b) din Legea nr. 119/1948, motiv pentru care preluarea a avut loc tară titlu valabil.

Instanța de apel a mai constatat că art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, făcea distincție între imobilele preluate cu titlu și cele preluate tară titlu, în sensul că acestea din urmă se pot restitui în natură atunci când se află în patrimoniul unei societăți privatizate. După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, prin decizia nr. 830/2008, Curtea Constituțională a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil ” , s-au încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție, în acest fel art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificat prin Legea nr. 247/2005 revenind la forma inițială.

Prin urmare, unitatea competentă să soluționeze notificarea este pârâta din prezenta cauză, care deține bunurile notificate, tară a avea relevanță dacă este integral sau parțial privatizată. Instanța de apel a dat indicații instanței de rejudecare să analizeze incidența art. 21 sau a art. 27 din Legea nr. 10/2001, ceea ce implică în mod inevitabil stabilirea modalității concrete de restituire. Stabilirea dreptului propriu zis la măsuri reparatorii, a reținut instanța de apel, presupune cercetarea calității de persoană îndreptățită, a calității de proprietar, de succesor în drepturi, a caracterului abuziv al preluării imobilului de către stat din perspectiva art. 2, 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC R.H.A.M. SA. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, 8 și 7 din Codul de procedură civilă, recurenta a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, pentru a făcut o greșită aplicare a mai multor texte de lege. Astfel, sub un prim aspect, instanța de apel a făcut aplicarea greșită a art. 14 din Legea nr. 119/1948, fără a analiza temeinic probatoriul și fără a corobora aceste prevederi legale cu cele ale art. 11, 13 și 15 din aceeași lege. Instanța de apel, a mai susținut recurenta, și-a fundamentat concluziile pe acte juridice al căror înțeles a fost schimbat și omis în pronunțarea deciziei recurate. A mai arătat recurenta, că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii și este nemotivată pe mai multe aspecte.

Astfel, deși instanța de apel a arătat că se va pronunța doar asupra caracterului preluării, s-a pronunțat inclusiv asupra calității procesuale pasive a pârâtei, analizând chiar obligația acesteia de a răspunde la o presupusă notificare. În plus, instanța de apel a procedat chiar la a analiza condițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, arătând că acestea au fost încălcate de pârâtă, fără să pună în discuția părților acest aspect. Hotărârea este nemotivată și pentru faptul că, deși problema existentei activelor și fondurilor la data naționalizării era un element esențial pentru soluționarea justă a cauzei, motivarea oferită de instanță este lacunară și vagă, cuprinzând doar referiri de ordin general și nesusținute de probe.

Prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 27 februarie 2013, recurenta a invocat un motiv suplimentar de recurs, pe care 1-a încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă și care se referă la făptui că hotărârea atacată este lovită de nulitate, motivat de faptul că, deși revocarea mandatului dat de reclamantul Romalo Ion Mihnea Alexandru numitului Cernat Constantin a avut loc la data de 12 octombrie 2010, înaintea primului termen de judecată în apel, reclamantul a fost citat la adresa fostului mandatar pe tot parcursul judecății apelului. Prin concluziile scrise depuse la 17 aprilie 2013, recurenta a invocat și nelegala citare a reclamantei B.H.I.G.D. Recursul declarat este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin motivele suplimentare formulate ulterior cererii de declarare a recursului, recurenta a invocat nelegala citare a reclamanților R.I.M.A. și B.H.I.G.D. Aceste critici, însă, au fost tardiv formulate. Astfel, nelegalitatea îndeplinirii procedurii de citare este sancționată de dispozițiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă cu nulitatea relativă, care poate fi invocată numai de partea care a fost vătămată, nu și din oficiu de instanță sau de celelalte părți. Cum motivele de casare invocate de recurentă nu sunt de ordine publică, ele nu pot fi supuse controlului instanței de recurs atunci când au fost formulate la o dată ulterioară celei la care a expirat termenul de declarare și motivare a recursului.

În plus, așa cum s-a arătat, nu pot fi invocate decât de partea față de care procedura de citare a fost viciată și numai dacă, prin aceasta, i s-a pricinuit o vătămare. Fondate sunt, însă, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., care vor fi analizate cu prioritate, având în vedere că fac inutilă analizarea celorlalte motive de recurs. Prin decizia nr. 4654 din 22 septembrie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat în cauză de reclamanți și, casând decizia pronunțată în apel în primul ciclu procesual, a trimis cauza spre rejudecarea apelului, arătând că la rejudecare trebuie analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat.

În raport de valabilitatea titlului statului, a arătat instanța de casare, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării. După rejudecare, instanța de apel a analizat modalitatea de preluare a imobilului de către stat și a constatat că preluarea a avut loc tară titlu valabil, deoarece nu au fost respectate condițiile naționalizării impuse de chiar Legea nr. 119/1948. În continuarea raționamentului juridic și cu respectarea îndrumărilor date de instanța de recurs, instanța de rejudecare în apel a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, situație în care pârâta are calitate procesuală pasivă.

Cu toate acestea, instanța de apel a trimis cauza primei instanțe spre rejudecare dând îndrumări acesteia în termeni lipsiți de echivoc să analizeze incidența art. 21 sau a art. 27 din Legea nr. 10/2001 și să cerceteze, printre altele, caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat. Această motivare a instanței face ca hotărârea să fie contradictorie, pentru că, pe de o parte, instanța de apel a dezlegat problemele de drept privind caracterul legal sau nelegal al preluării, dar, pe de altă parte, a dat îndrumări instanței de rejudecare să analizeze exact aceste chestiuni ce au fost deja dezlegate. Această împrejurare reprezintă, deopotrivă, și o încălcare a deciziei de casare și, pe cale de consecință, a art. 315 din C. proc.

civ., pentru că instanța de recurs a stabilit în mod concret problemele de drept pe care instanța de rejudecare în apel era obligată să le rezolve. În egală măsură, această motivare contradictorie împiedică controlul judiciar în recurs, deoarece, față de îndrumările date de instanța de apel instanței de fond, nu se poate determina dacă, într-adevăr, aspectele legate de preluarea imobilului de către stat și de aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 au fost tranșate de instanța de apel sau urmează a fi analizate de prima instanță. Față de cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de pârâtă, fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive prezentate prin cererea de declarare a recursului, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La rejudecare se va avea în vedere prezenta decizie de casare, precum și toate susținerile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC R.H.A.M. SA împotriva deciziei nr. 467/ A din 4 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2013.