ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 58/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 6 iulie 2007 sub nr. 25053/3/2007, reclamantele F.E. și G.V. au formulat, în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. și SC B.G. SA, contestație împotriva deciziei nr. 116/2007 emisă de intimatul A.V.A.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: desființarea deciziei emisă de A.V.A.S., prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, B.G., județul Vâlcea; declararea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 iunie 1999 perfectat între SC B.G.

SA la privatizarea acesteia și F.P.S., în prezent A.V.A.S., privind imobilul în litigiu și restituirea în natură a imobilului. În motivarea acțiunii, contestatoarele au arătat că au adresat notificarea din 21 iunie 2001 SC B.G. SA, în calitate de unitate deținătoare a imobilului, notificare ce a fost transmisă de această unitate pentru soluționare către A.V.A.S. întrucât societatea s-a privatizat. Prin decizia nr. 116 din 6 iunie 2007, A.V.A.S. a respins notificarea, pe considerentul că imobilul revendicat se află în patrimoniul unei societăți privatizate. Contestatoarele consideră nelegală această decizie, deoarece imobilul a fost deținut de stat fără titlu valabil, fiind preluat în baza anexei la Decretul nr. 92/1950, cu nesocotirea legii de naționalizare întrucât situația profesională și familială a autorului lor nu se încadra în categoriile de persoane vizate de acest decret.

S-a mai arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni perfectat între pârâte, s-a prevăzut clauza potrivit căreia SC B.G. SA se obliga să păstreze timp de 5 ani destinația imobilului existentă în momentul privatizării. În realitate, pârâta SC B.G. SA a lăsat imobilul în părăsire încă din anul 2000, după care l-a abandonat, încălcând în mod flagrant clauza contractuală. Întrucât privatizarea s-a făcut ilegal în ceea ce privește imobilul în litigiu, solicită să se declare nulitatea absolută parțială contractului de privatizare. În drept, contestatoarele au invocat prevederile art. 24 alin. (3), art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 17 C. proc. civ. și art. 480 C. civ. Intimata A.V.A.S.

a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea în natură, motivat de faptul că acest capăt de cerere poate fi soluționat în contradictoriu cu unitatea deținătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001; excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția civilă, în privința soluționării capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, în baza art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 competența revenind secției comerciale a tribunalului; excepția inadmisibilității capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, față de temeiul de drept invocat de către reclamant, respectiv Legea nr. 10/2001 care reglementează o procedură specială; excepția lipsei de interes în promovarea acestui capăt de cerere, cu motivarea că nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes, iar în ipoteza anulării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu se modifică titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor revendicate; așadar nu se produc consecințe juridice în patrimoniul reclamantelor.

Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în condițiile Legii nr. 10/2001 A.V.A.S. are atribuții legale numai în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Din analiza actelor premergătoare emiterii deciziei s-a constatat că imobilul revendicat este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate integral de către A.V.A.S., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pârâta SC B.G.

SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului cu privire la soluționarea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni; excepția lipsei de interes în promovarea capătului de cerere privind același capăt de cerere, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că este o societate comercială privatizată integral, cu respectarea legii, anterior apariției Legii nr. 10/2001 și, potrivit dispozițiilor art. 29 din lege și normelor metodologice ale legii, imobilele aflate în patrimoniul societăților comerciale nu se restituie în natură. Prin încheierea de la termenul din data de 1 noiembrie 2007, după punerea în discuția părților, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei A.V.A.S.

în privința capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului, pentru considerentele arătate în încheiere; iar prin încheierea din data de 31 ianuarie 2008, instanța a respins excepția necompetenței materiale a tribunalul în soluționarea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, capăt de cerere incidental în legătură cu care s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 462 din 6 martie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește cererea de declarare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 21 iunie 1999, încheiat între pârâtele SC B.G.

SA și A.V.A.S., ca nefondată, a admis excepția lipsei de interes al reclamantelor cu referire la acest capăt de cerere care a fost, în consecință, respins ca lipsit de interes. Capetele de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 116/2007 emisă de pârâta A.V.A.S. și restituirea în natură a clădirii situate în orașul B.G., județul Vâlcea, au fost respinse, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantele au întemeiat în drept cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (actualul art. 45), iar pârâtele au invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea atât prin prisma acestor dispoziții legale, cât și prin raportare la prevederile art. 32 28 din Titlul I al Legii nr. 99/1999.

Tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, conform cărora cererea de constatare a nulității absolute este imprescriptibilă, deoarece pentru a fi aplicabile prevederile art. 45 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 10/2001, este necesar ca actul de înstrăinare să aibă ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, iar în speță, contractul a cărui nulitate s-a solicitat a se constata, are ca obiect vânzare de acțiuni iar nu transferul dreptului de proprietate asupra unui imobil.

Cu referire la dispozițiile art. 32 28 din Titlul I al Legii nr. 99/1999, conform cărora „termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezenta ordonanță de urgență ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului”, s-a reținut că aceste dispoziții legale (art. 32 28 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv prin Legea nr. 99/1999) au fost abrogate prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, în vigoare din 28 martie 2002. Prin urmare, întrucât în legătură cu cel de-al doilea capăt de cerere nu a reținut incidența normelor speciale invocate, tribunalul a făcut aplicarea dispozițiilor de drept comun în materia prescripției dreptului material la acțiune, potrivit căruia acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă extinctiv, motiv pentru care, în temeiul art. 2 din Decretul nr. 167/1958, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al capătului de cerere privind nulitatea absolută a contratului de vânzare-cumpărare acțiuni, ca neîntemeiată.

În privința excepției lipsei de interes în promovarea acestui capăt de cerere, tribunalul a reținut-o ca fiind întemeiată. A reținut tribunalul că și în situația formulării unei acțiuni în constatarea nulității absolute, reclamantul este ținut să justifice interesul său legitim, personal, născut și actual în promovarea unei astfel de acțiuni, deoarece interesul este una din condițiile de exercițiu ale acțiunii civile. Instanța a constatat că reclamantele nu au justificat un interes personal și direct în privința celui de-al doilea capăt de cerere, privit ca folos practic care să le vizeze exclusiv. Ca efect al nulității contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 21 iunie 1999 încheiat între SC B.G.

SA în calitate de cumpărător și F.P.S., în prezent A.V.A.S., în calitate de vânzător, cele 213.760 de acțiuni ce au făcut obiectul contractului ar reintra în patrimoniul vânzătorului ca efect al principiului efectelor nulității, repunerea în situația anterioară, iar cumpărătorul ar restitui prețul. Prin urmare, tribunalul a apreciat că nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nu ar produce nici un efect în patrimoniul reclamantelor, deoarece contractul în discuție nu a avut ca obiect transmisiunea de active (adică bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale, printre care și imobilul în litigiu), ci exclusiv de acțiuni, care sunt valori mobiliare emise de societățile comerciale.

Pentru aceste considerente, constatând că reclamantele nu justifică un interes personal și direct în promovarea acestui capăt de cerere, tribunalul a admis excepția și a respins capătul al doilea al acțiunii, privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 21 iunie 1999, ca lipsit de interes. Pe fondul acțiunii, în privința capetelor unu și trei, tribunalul a constatat că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente: Prin notificarea din 2001, întocmită de Biroul Colectiv de Executori Judecătorești Râmnicu Vâlcea, adresată către SC B.G. SA, reclamantele F.E. și G.V. au solicitat restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 500 mp și construcție compusă din două corpuri de casă, situat în B.G., județul Vâlcea, în calitate de moștenitoare ale defunctului F.M.I.

Prin notificarea din 2001, întocmită de Biroul Executorului Judecătoresc B.C. adresată Consiliului Local B.G., petentele F.E. și G.V. au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 500 mp și construcție situate în B.G., județul Vâlcea. Prin dispoziția Primarului orașului Băile Govora din 8 martie 2004, imobilul compus din teren în suprafață de 825,56 mp și clădirea compusă din 6 camere și dependințe în suprafață construită de 170 mp a fost restituit în natură celor două petente. Prin adresa din 10 ianuarie 2002, SC B.G. SA a transmis spre competentă soluționare, în temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001, notificările formulate de cele două petente, către A.V.A.S.

Prin decizia nr. 116 din 30 mai 2007 emisă de A.V.A.S., s-a reținut că: a) au fost depuse acte doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor; b) au fost depuse documente din care rezultă că imobilul revendicat a fost naționalizat; c) imobilul revendicat Vila P., situat în B.G., este evidențiat în patrimoniul SC B.G. SA, societate comercială privatizată, astfel încât intimata A.V.A.S. a dispus respingerea cererii de restituire în natură și a propus acordarea de măsuri reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 pentru imobilul construcție în suprafață de 224,03 mp situat în B.G., județul Vâlcea, precum și înaintarea deciziei către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Împotriva acestei decizii s-a formulat prezenta contestație, contestatoarele solicitând să se constate că au dreptul la restituirea în natură a construcției situate în B.G., județul Vâlcea, întrucât nu erau aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, ci ale art. 21 din lege. Potrivit art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent.

Prin urmare, este întemeiată susținerea reclamantelor, sprijinită și pe decizii de speță pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unor acțiuni introduse înaintea modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 că, în situația constatării preluării imobilului fără titlu, la acel moment legislativ, se aplica regula restituii în natură a imobilului. Însă, în speța de față, instanța nu are nici un motiv să nu facă aplicarea dispozițiilor legale în vigoare de la data soluționării notificării, față de principiul de drept potrivit căruia legea civilă se aplică de îndată ce a fost adoptată, tuturor situațiilor ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, fiind exclusă aplicarea legii vechi.

Principiul aplicării imediate a legii civile noi este o consecință a principiului consacrat constituțional al neretroactivității legii civile (art. 15 din Constituție) întrucât, dacă legea nu are putere retroactivă, pentru viitor însă, ea se aplică de îndată. Fiind sesizată cu soluționarea unei contestații împotriva deciziei emise de A.V.A.S., prima instanță a analizat legalitatea și temeinicia acestei decizii prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii ei, respectiv Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 29 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, în redactarea în vigoare la data soluționării notificării, precum și la data sesizării instanței: „(1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. (3) În situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător”.

Întrucât aceste dispoziții legale reglementează excepția de la regula restituirii în natură a imobilelor notificate, ele sunt de strictă interpretare, aplicarea lor depinzând de îndeplinirea următoarelor condiții: 1. bunul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate; 2. societatea respectivă să nu facă parte dintre cele enumerate la art. 21 alin. (1) și alin. (2) din lege, respectiv „regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public” [alin. (1)] sau „statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută” [alin. (2)]. Instanța a constatat că ambele condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite în cauză, în sensul că, potrivit ordinului ministrului comerțului și turismului nr. 154/1991, imobilul-construcție situat în B.G., județul Vâlcea, în suprafață construită de 224,03 mp, face parte din patrimoniul intimatei SC B.G.

SA, după cum rezultă și din adresa din 18 iulie 2006 către A.V.A.S., instituție unde a fost înregistrată din 24 iulie 2006. Intimata SC B.G. SA nu este o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, deoarece s-a privatizat la data de 21 iunie 1999 prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni deținute de stat, prin F.P.S., reprezentând 66,30% din valoarea capitalului social subscris al societății, după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare, și nu face parte nici din celelalte entități la care fac referire alin. (1) și alin. (2) ale art. 21 din lege. Contestatoarele au susținut cu ocazia concluziilor pe fondul cauzei faptul că decizia contestată a stabilit în mod greșit aplicabilitatea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât la data intrării imobilului în patrimoniul intimatei SC B.G.

SA, acesta era societate comercială cu capital integral de stat, la semnarea contractului de privatizare societatea nu deținea certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul aferent clădirii și având în vedere că societatea nu a respectat destinația inițială a bunului, aceea de hotel. Primul argument nu a fost reținut de prima instanță, deoarece textul de lege se aplică în situația societăților comerciale care erau privatizate la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, neavând relevanță data intrării imobilului în patrimoniul acestei societăți, deoarece textul este de strictă interpretare. Cel de-al doilea argument nu a fost reținut de către instanță, deoarece terenul aferent clădirii în litigiu nu a făcut obiectul deciziei contestate, acesta fiind restituit în natură contestatoarelor prin dispoziția din 8 martie 2004 emisă de Primarul orașului Băile Govora.

Nici cel de-al treilea argument nu a fost găsit întemeiat în verificarea legalității și temeiniciei deciziei contestate, pentru aceleași argumente ce țin de interpretarea restrictivă a textului art. 29 din lege, norma juridică a căreia aplicabilitate nu este condiționată de respectarea sau nu către societatea în al cărei patrimoniu este evidențiat imobilul de menținerea sau nu a destinației inițiale a acestuia, condițiile de aplicare fiind strict reglementate.

Față de cele reținute mai sus, tribunalul a constatat că instituția publică implicată în efectuarea privatizării a stabilit în mod corect prin decizia contestată aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 29 din lege, și nu ale art. 21, în sensul că reclamantele au dreptul la despăgubiri, ce urmează a fi stabilite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, acest text de lege instituind un caz derogatoriu de la regula restituirii în natură a imobilului. Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiate primul capăt de cerere, privind anularea deciziei nr. 116/2007 emisă de A.V.A.S., precum și capătul al treilea al acțiunii, privind restituirea în natură a clădirii în litigiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele F.E. și G.V. Cererea de apel nu a fost motivată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., Curtea se va pronunța pe baza celor invocate la prima instanță. Prin decizia civila nr. 86 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de apelantele-reclamante, a schimbat în parte, sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a desființat decizia nr. 116 din 30 mai 2007 emisă de A.V.A.S., dispunând obligarea intimatei SC B.G. SA să restituie în natură reclamantelor imobilul, construcție, situat în B.G., județul Vâlcea, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea, analizând sentința apelată prin raportare la înscrisurile aflate la dosar și la dispozițiile legale incidente în speță, a reținut următoarele: Soluțiile pronunțate de tribunal cu referire la excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și al lipsei de interes al reclamantelor, excepții care au vizat cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 21 iunie 1999, încheiat între pârâtele SC B.G. SA și A.V.A.S., sunt legale, prima instanță făcând o corectă aplicare în speță a normelor care vizează regimul juridic al nulității absolute și condițiile de exercițiu ale acțiunii civile. Sub aspectul soluției date capetelor de cerere prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 116/2007 emisă de A.V.A.S.

și, respectiv, restituirea în natură a imobilului construcție situat în orașul B.G., județul Vâlcea. Curtea a reținut că apelantelor-reclamante nu le-a fost contestată calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a bunului solicitat, însă prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent; această formă a legii care permitea restituirea în natură a bunurilor preluate fără titlu valabil nu mai era în vigoare la data pronunțării sentinței apelate, noile dispoziții nemaifăcând distincție între modalitatea preluării și consacrând exclusiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Însă, ulterior pronunțării sentinței apelate, respectiv la data de 24 iulie 2008, a fost publicată în M. Of. nr. 559/24.07.2008, Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005 și s-a constatat că, prin abrogarea sintagmei „imobilele preluate cu titlu valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României. În conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile constituționale cu dispozițiile Constituției (…)”.

Întrucât termenul de 45 de zile calculat de la data publicării Deciziei nr. 830/2008 în M. Of. s-a împlinit fără ca legiuitorul să se conformeze dispozițiilor constituționale sus-menționate, în prezent sunt aplicabile dispozițiile nemodificate ale art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, ceea ce permite restituirea în natură către apelantele-reclamante a imobilului, construcție, situat în orașul B.G., județul Vâlcea, imobil aflat în patrimoniul SC B.G. SA. Având în vedere că prin decizia nr. 116/2007 emisă de A.V.A.S. s-a reținut că apelantele-reclamante au făcut dovada dreptului de proprietate al autorului lor, dovada calității de moștenitoare, faptul că imobilul în litigiu este evidențiat în patrimoniul SC B.G.

SA, precum și împrejurarea că imobilul a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., a admis apelul și a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a desființat decizia din 30 mai 2007 emisă de A.V.A.S. și a obligat pe intimata SC B.G. SA B.G. să restituie în natură reclamantelor imobilul, construcție, situat în orașul B.G., județul Vâlcea, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.G. SA, calea de atac fiind admisă prin decizia civilă nr. 8334 din 15 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, hotărârea atacată fiind casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În motivarea deciziei de casare, instanța supremă a reținut că instanța de apel a stabilit preluarea fără titlu a imobilului fără să administreze probe pe acest aspect și fără a avea un indiciu în acest sens. În completare, Înalta Curte a arătat că trebuie stabilită situația de fapt și din punct de vedere al identității între imobilul situat pe str. G. nr. X1 și cel de la nr. X2 de pe aceeași stradă, în condițiile în care în mai multe acte se face referire la nr. X3 și nu nr. X2. De asemenea, instanța supremă a trasat ca sarcină instanței de rejudecare să stabilească dacă imobilul din litigiu este același cu cel retrocedat prin dispoziție, precum și dacă reclamantele își mai susțin sau nu cererea de renunțare la judecarea apelului.

Cu privire la ultima chestiune la care face referire instanța de recurs, Curtea a cerut reclamantelor apelante precizări pe acest aspect, astfel că potrivit notei precizatoare depuse la data de 10 iunie 2010, Curtea a reținut că părțile și-au exprimat dorința de a continua judecata apelului, arătând că nu au dat niciodată mandat apărătorului lor să renunțe la calea de atac a apelului. În rejudecare, prin decizia nr. 137A din 9 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 116/2007 emisă de A.V.A.S., a obligat pârâta să restituie în natură imobilul, clădire, în suprafață de 224,03 mp, cu regim de înălțime p+1, situat în B.G., str. G. nr. X3, identificat conform raportului de expertiză construcții efectuat de expert R.S., menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește primul capăt de cerere referitor la anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținându-se, ca urmare a unei corecte interpretări a prevederilor legale, faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și nici prevederile art. 32 28 din Titlul I al Legii nr. 99/1999.

În privința excepției lipsei de interes, Curtea a reținut că în mod corect a fost admisă, în condițiile în care, dând eficiență regulilor care guvernează regimul juridic al efectelor nulității (potrivit cărora bunul, obiect al contractului anulat reintră în patrimoniul vânzătorului, părțile urmând a fi repuse în situația anterioară prin restituirea reciprocă a prestațiilor) nu se poate identifica nici un folos practic al reclamantei prin formularea unui astfel de petit. Din această perspectivă, valorificând principiile ce guvernează condițiile de exercițiu ale acțiunii civile, Curtea reține că soluția primei instanțe de respingere ca lipsit de interes a primului capăt de cerere este legală și temeinică, urmând a fi menținută.

Pornind de la această dispoziție, Curtea a constatat că s-a restituit în favoarea antecesoarelor reclamantei din prezenta cauză, un imobil format din teren în suprafață de 825 mp și o clădire compusă din 6 camere, având suprafața la sol de 170 mp, imobil situat administrativ la adresa str. G. nr. X1. Prin decizia contestată, care formează obiectul prezentului dosar, reclamantei i s-a dat o soluție de propunere de măsuri reparatorii prin echivalent, ce vor fi stabilite în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul format din construcție în suprafață de 224,03 mp, situat în str. G. nr. X3, prin raportare la prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001, în considerarea faptului că, imobilul se evidențiază în patrimoniul pârâtei SC B.G.

SA, care este o societate privatizată integral anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. În motivarea acestei decizii s-a reținut că notificatoarele, antecesoarele reclamantei din prezentul dosar, au făcut dovezile necesare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor a fostului proprietar, de la care imobilul a fost preluat prin naționalizare, astfel că aceste chestiuni nu mai pot fi puse în discuție în prezentul cadru procesual, în care se judecă contestația formulată de notificatori împotriva deciziei de soluționare a cererii lor de restituire.

Coroborând extrasul din anexa Decretului nr. 92/1950, cu relațiile furnizate de Primăria Băile Govora referitoare la situația juridică a imobilului și cu istoricul imobilului rezultă că imobilul naționalizat prin decretul anterior menționat a fost format dintr-o suprafață de teren de 825 mp și două corpuri de clădire, dintre care terenul și o construcție au fost deja retrocedate prin dispoziția din 2004 a Primarului orașului Băile Govora, obiectul prezentei cauze reprezentându-l restituirea celei de-a doua clădiri. Altfel spus, imobilul restituit deja prin dispoziția menționată cât și imobilul aflat în patrimoniul pârâtei SC B.G. SA, se află amplasate pe aceeași suprafață de teren de 825,56 mp, teren care a fost deja retrocedat în maniera arătată.

Pentru susținerea acestei concluzii și pentru a clarifica situația juridică a imobilului în litigiu, din perspectiva evoluției în timp a posesiei acestuia, Curtea a avut în vedere și tabelul ce conține vilele rechiziționate sau preluate în orice alt mod în intervalul 1948-1951 și folosite direct sau prin alte instituții, în cuprinsul căruia figurează imobilul în litigiu, sub denumirea de Vila P., situat în str. G. nr. X2, aflat în folosința C.G.M., alături de tabelul de inventariere a imobilului, realizat la data de 15 aprilie 1948, cu ocazia rechiziționării, în care se precizează că Vila P. este formată din teren în suprafață de 800 mp cu construcții în suprafață de 230 mp, totalizând un număr de 18 camere cu bucătărie.

Relevant este din acest punct de vedere, al stabilirii identității și componenței imobilului și procesul-verbal de rechiziționare datat 22 martie 1948, în care se face mențiunea existenței a 2 clădiri, ce cumulează un număr de 20 de camere. Din relațiile furnizate de societatea pârâtă rezultă că Vila P. sau Vila nr. X4, cum mai era denumită în epocă, este situată din punct de vedere al adresei poștale pe str. G. nr. X3, fiind formată dintr-o construcție în suprafață de 224,03 mp și teren aferent în suprafață de 495,76 mp.

De asemenea, pârâta a mai învederat, prin intermediul adreselor depuse la dosar, faptul că imobilul construcție se află în patrimoniul societății în temeiul ordinului Ministerului Comerțului și Turismului nr. 154/1991, iar terenul în suprafață anterior menționată se află în proprietatea pârâtei conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 25 aprilie 2003 pentru clarificarea situației juridice a imobilului în litigiu, Curtea consideră necesar să aibă în vedere și relațiile furnizate de Primăria Băile Govora, aflate la dosarul de fond, prin care se confirmă faptul că autorul reclamantei: F.M.I.

a avut în proprietate un imobil format din teren în suprafață de 825 mp și 2 corpuri de clădire, naționalizate în baza Decretului nr. 92/1950, ulterior preluării de către stat, terenul împreună cu o clădire a fost dat în folosința primăriei, iar cealaltă clădire a fost dată în folosința întreprinderii N.L., ulterior fiind preluată de societatea pârâtă, privatizată integral la nivelul anului 1999. La dosarul de fond, se află anexa ordinului 154/1991, ce cuprinde lista imobilelor ce fac parte din patrimoniul societăți pârâte, printre acestea figurând și Vila nr. X4, situată pe str. G. nr. X3.

Rezumând, în ceea ce privește adresa imobilului, Curtea a constatat că inițial, la momentul naționalizării acesta apărea pe adresa str. G. nr. X2, din relațiile Primăriei Băile Govora rezultă că partea din imobil care s-a aflat în deținerea acestei instituții și care a format obiectul retrocedării prin dispoziția anterior amintită se află pe str. G. nr. X1, iar potrivit relațiilor comunicate de societatea pârâtă, clădirea aflată în posesia acesteia figurează actualmente pe str. G. nr. X3 și formează obiectul prezentului dosar. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea a avut în vedere relațiile furnizate de Primăria Băile Govora aflate la dosarul de fond, potrivit cărora anterior anului 1948, tronsonul din actuala str. G. unde este poziționat imobilul, a purtat altă denumire, dar nu se cunoaște denumirea acesteia pentru la primăria nu deține nomenclatorul stradal.

La dosarul de fond, se află cartea de jurnal, prin care se realizează trimiterea în posesie a autorului reclamantei F.M.I., cu privire la averea succesorală de pe urma defunctei M.M. (sora lui F.M.I.) în baza testamentului întocmit în favoarea fratelui său cu privire la vilele din G., vile pe care aceasta le-a dobândit prin actul dotal de la autorul său F.M.I., cu ocazia căsătoriei cu N.G.M. În conținutul actului dotal, se specifică că Vilele P. se aflau pe str. C.S. și Aleea M., fiind complet mobilate. Aceste mijloace de probă trebuie coroborate cu relațiile furnizate de Arhivele Naționale județul Vâlcea, constând în tabelul cu revizuirea numerotării imobilelor din anul 1948, din care reiese că F.M.I.

figura cu imobil situat pe str. G. nr. X2, precum și în cartea imobilului situat pe Aleea C.S. nr. X5, pentru care apare înscris ca proprietar autorul reclamantei F.M.I. la nivelul anului 1939, imobilul fiind compus din 2 vile, care totalizează 18 camere, dintre care 2 camere sunt acordate pentru uzul propriu , iar restul de 16 camere fiind închiriate pe durata sezonului de băi. În egală măsură trebuie avut în vedere și tabelul cu revizuirea numerotării clădirilor din orașul Băile Govora de la nivelul anului 1941, care atestă faptul că nr. X5 de pe str. C.S. devine nr. X2 pe aceeași arteră, proprietarul menționat fiind autorul reclamantei. Pentru a clarifica chestiunea evoluției în timp a denumirii și respectiv a numerotării arterei de circulație pe care se află imobilul, trebuie luat în considerare și tabelul conținând revizuirea numerotării clădirilor și apartamentelor din Băile Govora, care confirmă că imobilul (alcătuit din 18 camere) maiorului F.M.I.

apare situat pe str. G. nr. X2. De asemenea, Curtea a dat relevanță cuvenită și situației juridice realizată la data de 21 aprilie 1953 a imobilelor ocupate total sau parțial de instituții sau organizații publice, în cadrul căreia figurează autorul reclamantei cu imobilul situat pe str. G. nr. X2, ca fiind ocupat integral de C.C.S. și folosit cu destinația de casă de odihnă, compusă din 18 camere și având o suprafață de 180 mp. Aceste înscrisuri, alături de întreg materialul probator existent în dosar, a servit ca baza pentru efectuarea în dosar a două expertize, specializarea topografie și construcții, care, prin concluziile lor, au lămurit împrejurările de fapt ale cauzei.

Astfel, potrivit constatărilor expertului topograf, Vila P., corespunde ca amplasament cu Vila nr. X4 de astăzi, din studiul de la fața locului observându-se faptul că terenul se afla în pantă coborâtoare de la nord spre sud, existând posibilitatea de acces asigurat prin construcție, pe scările care încă mai există, de la construcția din nord la construcția din sud. Expertul a identificat suprafața de teren de 825,56 mp retrocedată deja reclamantei prin dispoziția din 2004, actualmente situată la adresa poștală str. G. nr. X1, pe acest teren identificându-se o construcție în suprafață de 173 mp.

În ceea ce privește construcția ce formează obiectul prezentului dosar (având o suprafață de 224,03mp), expertul a stabilit că terenul aferent acesteia, are o suprafață de 495,76 mp, concluzionând, din observarea situației de fapt a celor două construcții cât și din studiul actelor dosarului, în sensul că atât Vila nr. X4 de la nr. X3 de pe str. G., care se află în deținerea pârâtei SC B.G., cât și imobilul de la nr. X1, restituit deja reclamantei, au aparținut autorului acestei F.M.I. Expertul recomandă, de asemenea, efectuarea unei expertize construcții, pornind de la faptul că imobilul retrocedat reclamantei este compus din 6 camere, iar din actele aflate la dosarul de fond relative la rechiziționarea proprietății imobiliare a colonelului F.M.I., coroborate cu relațiile furnizate de Primăria B.G., rezultă că existau 2 corpuri de clădire care totalizau 18, respectiv 20 de camere.

Pentru clarificarea acestui aspect s-a încuviințat din oficiu de către instanță efectuarea unei astfel de expertize, care s-a realizat și a concluzionat, în urma examinării atât a circumstanțelor faptice ale celor două imobile, cât și a întregului material probator relevant, existent la dosar, în sensul că, la momentul naționalizării imobilul, avea o altă configurare, terenul în suprafață de 800 mp desfășurându-se de la sud la nord, cuprinzând cele două clădiri, având accesul din str. G. la sud corespunzător/identic imobilului de la nr. X3 de pe această arteră de circulație.

În continuare, expertul a învederat că la momentul retrocedării în natură prin dispoziția emisă de Primarul Băile Govora, terenul de la stradă, fiind în proprietatea societății pârâte, potrivit ordinului nr. 154/1991 și certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a restituit practic doar un corp de clădire, cel din spate, format din 6 camere, împreună cu terenul aferent, doar parțial, plus o altă suprafață de teren în continuare, către est, cu ieșire în bucla str. G., dobândind astfel un nou nr. poștal X1, având în total o suprafață de 825 mp. Expertul detaliază acest aspect evidențiind că terenul retrocedat în suprafață de 825 mp cu corespunde, în totalitate, cu cel naționalizat, având altă orientare și necuprinzând și corpul principal de clădire.

În ceea ce privește structura și numărul de camere al imobilului revendicat în prezenta cauză, expertul a învederat faptul că corpul de clădire deja restituit are în compunere 6 camere, iar cel aflat în deținerea societății pârâte este format din 18 camere, confirmând totodată nu s-au efectuat lucrări de compartimentare ala niciuna din clădiri. Cu privire la legătura dintre cele două clădiri, care au făcut parte din proprietatea autorului reclamantei, examinând procesul-verbal de rechiziționare, tabelul de inventariere a imobilului efectuat cu ocazia rechiziționării, precum și actul revizuire a clădirilor din B.G., realizat în vederea recensământului general din 15 aprilie 1948, expertul a concluzionat în sensul că imobilul construcție de la stradă era corpul principal, având în componență 18 camere, iar cea de-al doilea corp de clădire, amplasat în spate, dar în imediata apropiere față de cel principal, reprezentând bucătăria.

Cu privire la corpul principal de clădire, denumit Vila P. sau Vila nr. X4, față de modul de compartimentare al construcției, cu încăperi dispuse pe două laturi către și vest, cu intrări separate dintr-un pridvor dispus perimetral pe toate cele 4 fațade, expertul a ajuns la concluzia că această construcție a avut destinația de cazare/închiriere sezonieră și nu de locuință. Expertul a mai evidențiat faptul că nu există împrejmuire care să marcheze limita de vecinătate, păstrându-se scara exterioară ce făcea anterior legătura între cele două construcții foarte apropiate, dar amplasate la cote diferite, terenul fiind în pantă destul de mare de la nord la sud.

Corelativ cu acest aspect, expertul învederează că amplasamentul celor două construcții, legătura dintre ele, numărul de încăperi din fiecare clădire, coroborat cu denumirea de Vila P. pentru clădirea principală, constituie argumente pe baza cărora expertiza a tranșat situația în sensul că ambele corpuri de clădire fac parte din imobilul inițial, situat în Aleea C.S. nr. X5, proprietatea lui F.M.I., autorul reclamantei. Potrivit analizei, făcute în cele ce preced, înscrisurilor existente la dosar relative la evoluția în timp a denumirii și a numărului poștal al arterei de circulație pe care se află imobilul, adresa str. C.S. nr. X5 devenise la momentul naționalizării imobilului str. G. nr. X2.

În ceea ce privește evoluția posesiei imobilului, proprietatea autorului reclamantei, Curtea, având în vedere materialul probator administrat în prezenta cauză, evidențiat deja în cele ce preced, a reținut că inițial imobilul a fost rechiziționat în folosul armatei, așa cum rezultă din procesul verbal de rechiziționare din data de 22 martie 1944, ulterior fiind predat spre folosință Sindicatului Sovromlemn, potrivit procesului-verbal de inventariere datat 28 mai 1948. În același an, s-au cedat în folosință fostului proprietar, 2 camere și o bucătărie din imobil.

Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat prin naționalizare, ulterior acestei măsuri terenul împreună cu un corp de clădire fiind predat în folosință Primăriei Băile Govora, iar cealaltă construcție, fiind dată în folosință întreprinderii B.G., actuala societate pârâtă, care potrivit Legii nr. 15/1990 și ordinului nr. 154/1991 a introdus în patrimoniul său imobilul în vedere privatizări, proces finalizat la nivelul anului 1999. Potrivit relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, privind structura acționariatului societății pârâte, la nivelul anului 1999, s-a realizat privatizarea integrală a acesteia, astfel că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, statul nu mai deținea nicio cotă din capitalul social al pârâtei.

Având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, Curtea a ajuns la concluzia că se impune restituirea în natură a imobilului, în cazul în care unitatea deținătoare este o instituție sau o societatea comercială la care statul este acționar unic, majoritar sau minoritar, ipoteză în care valoarea participației statului trebuie să fie superioară valorii imobilului sau cel puțin egală acestuia. Având în vedere că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, momentul de referință la care se raportează legiuitorul pentru a stabili incidența dispozițiilor art. 21, societatea pârâtă, deținătoare a imobilului în litigiu, era deja privatizată integral, Curtea a constatat că nu pot fi reținute spre aplicare prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, ci devin incidente dispozițiile art. 29 din acest act normativ.

Potrivit acestor prevederi legale, legiuitorul stabilește că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și alin. (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, cu precizarea această soluție este aplicabilă și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. În aceste situații, la alin. (3) se prevede că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Interpretând coroborativ dispozițiile art. 29 cu cele ale art. 21 din legea specială, Curtea a ajuns la concluzia că intră sub incidența prevederilor art. 29 imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate integral sau la care statul deși acționar minoritar, valoarea imobilului depășește valoarea participației acestuia. Având în vedere că, în speță, societatea pârâtă a fost integral privatizată din anul 1999, Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile acestui text de lege, astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008.

Potrivit acestei decizii, instanța de contencios constituțional, a stabilit că abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este încălcat art. 15 și art. 16 alin. (1) din Constituție, astfel că, dând eficiență celor statuate de Curtea Constituțională, rezultă că soluția acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor își găsește aplicabilitatea numai în cazul în care imobilul este preluat cu titlu valabil, în caz contrar, confirmându-se soluția consacrată de reglementarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 247/2005, în sensul că preluarea fără titlu valabil a imobilului conferă drept la restituirea în natură, în măsura în care nu există alte impedimente de ordin juridic.

Pe cale de consecință, în ipoteza în care imobilul, preluat fără titlu valabil, este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale, intrând sub incidența prevederilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii constau în retrocedarea în natură a acestuia. Făcând aplicarea acestor aspecte teoretice în speța de față, Curtea a constatat că se impune a fi examinată chestiunea modalității de preluare a imobilului de către stat, în sensul de a stabili dacă este o preluare cu titlu sau fără titlu, chestiune care a fost punctată și de instanța supremă pentru a fi elucidată cu ocazia rejudecării.

Pentru a răspunde acestui aspect, Curtea a pornit de la faptul că prin hotărârea nr. 231/1997 emisă de comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995, s-a respins notificarea antecesorilor reclamantei, pe considerentul că imobilul este preluat de către stat fără titlu valabil, deoarece fostul proprietar era pensionar la data etatizării (fiind mare mutilat de război), fiind astfel incident art. 2 din Decretul nr. 92/1950, care excepta de la măsura naționalizării această categorie. În egală măsură, Curtea a avut în vedere și relațiile furnizate de Arhivele Naționale Vâlcea (cartea imobilului situat pe Aleea C.S. nr. X5) și concluziile raportului de expertiză construcții, care confirmă faptul că destinația imobilului, ce face obiectul prezentului litigiu, nu a fost aceea de locuință ci de casa de vacanță, închiriată temporar, pe durata sezonului de băi.

Chiar trecând peste aceste aspecte și făcând abstracție de incidența dispozițiilor art. 2 din decret, care prevedea o serie de excepții de la măsura preluării, Curtea a constatat, prin raportare la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, că acest act normativ nu poate constitui un titlu valabil pentru stat, în condițiile în care naționalizarea imobilelor prevăzute la art. 1 era contrară normelor constituționale și organice (C. civ.) în vigoare la acel moment, care consacrau dreptul de proprietate și protecția acestuia, cu mențiunea că singura modalitate recunoscută de trecere în proprietatea statului era exproprierea, în condițiile plății, în prealabil, a unei despăgubiri echitabile.

Față de dispozițiile art. 3 din decret, Curtea a constatat că această exigență esențială, ce reprezenta o garanție împotriva abuzurilor era în mod expres nesocotită de legiuitor care stipula că preluarea imobilelor se realizează fără plata unei despăgubiri și libere de orice sarcini și drepturi reale. În egală măsură, decretul în discuție, este contrar și reglementărilor internaționale la care România era parte, cum ar fi Declarația Universală a Drepturilor Omului, care de asemenea, acordau o atenție sporită respectării dreptului de proprietate.

În ceea ce privește celelalte două chestiuni ce trebuiau tranșate de instanța de apel în rejudecare, astfel cum au fost stabilite de instanța supremă prin decizia de casare, Curtea a reținut că identitatea dintre imobilul situat pe str. G. nr. X2 și cel situat pe aceeași stradă la nr. X1 a fost clarificată prin întregul materialul probator administrat, în sensul că imobilul deținut de autorul reclamantei, colonel F.M.I., format din teren în suprafață de 825,56 mp și două corpuri de clădire a purtat la momentul naționalizării nr. X2 pe str. G., ulterior acestei măsuri, terenul împreună cu un corp de clădire fiind preluat de Primăria Băile Govora și retrocedat reclamantei prin dispoziție, formând imobilul de la nr. X1 pe str. G., iar cealaltă construcție a fost preluată în folosință, inițial, de către întreprinderea Băile Govora, care în 1999 s-a privatizat integral, imobilul respectiv, identificându-se pe str. Griviței nr. X3, figurând în patrimoniul acestei societăți.

În egală măsură, expertiza construcții a lămurit și aspectul referitor la existența unei identități între imobilul retrocedat și cel revendicat în procedura legii speciale în prezenta cauză, în sensul că nu există o astfel de identitate, fiind vorba de două corpuri de clădire. Față de această situație de fapt, Curtea a considerat necesară următoarea precizare: Din relațiile oferite de Primăria Băile Govora, reiese că după naționalizare terenul imobilului împreună cu un corp de clădire a trecut în administrarea Primăriei Băile Govora, dar coroborând aceste susțineri cu concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în faza procesuală a rejudecării apelului, Curtea a constatat că practic doar o parte din terenul de aproximativ de 825 mp ai imobilului colonelului F.M.I.

a trecut în administrarea Primăriei Băile Govora, cealaltă parte fiind preluată de întreprinderea B.G., actuala societate pârâtă. Curtea a avut în vedere atât observațiile expertului topograf care învederează că însumând terenul deja restituit reclamantei cu cel aferent corpului de clădire deținut de societatea pârâtă se ajunge la o suprafață mai mare decât cea totală a terenului, dar și opinia expertului construcții, care examinând corpul de clădire obiect al litigiu, prin corelare cu cel deja retrocedat, face o reconstituire a imobilului în integralitatea. Pentru toate aceste motive, Curtea a reținut că titlul cu care a fost preluat imobilul de către stat este nevalabil, ceea ce, din perspectiva deciziei Curții Constituționale, anterior menționate, conferă reclamantei dreptul la restituirea în natură a imobilului.

Având în vedere că terenul a fost deja retrocedat integral, parțial pe vechiul amplasament și parțial pe un altul, Curtea a constatat că nu se impune restituirea vreunei suprafeț