ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 355/2015

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

cererea formulată la 9 mai 2012 contestatorul S.V. a solicitat, în

contradictoriu cu intimații R.S.A., R.M.J., P.N.A.V., Primăria municipiului București,

SC H.N. SA, L.G.V.E., G.I.F., L.L.M., S.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța

să se lămurească întinderea titlului executoriu reprezentat de sentința civilă

nr. 1209 din 3 iulie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pronunțată

în Dosarul nr. 3348/3/2008.

Prin sentința civilă nr. 189 din 28

octombrie 2013, Tribunalul București, secția a IV-a civilă

a respins, ca nefondată contestația la

titlu pentru argumentele care urmează:

Prin sentința civilă nr. 1209 din 3

iulie 2008 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, definitivă și irevocabilă,

pronunțată în Dosarul nr. 3348/3/2008, a fost admisă cererea principală modificată,

au fost admise cererile de intervenție principale modificate, formulate de intervenienții

S.V. și R.M.J., a fost constatată nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare

din 20 august 1997, încheiat între pârâta Primăria Municipiului București și V.E.

pentru apartamentul situat în imobilul din București, str. H.C., sector 1, precum

și contractul din 11 martie 1999 încheiat de pârâții L.G. și L.L.M. pentru apartamentul

situat la parterul și etajul 1 din același imobil.

Prin aceeași sentință, pârâții V.E., G.I.F.,

L.G. și L.L.M. au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie

reclamantului și intervenienților, apartamentul situat la etajul 1 al imobilului

din București str. H.C., sector 1, respectiv apartamentul situat la parterul și

etajul aceluiași imobil, în compunerea și întinderea menționată în contractele de

vânzare-cumpărare a căror nulitate a fost contestată.

Din cererea principală, astfel cum aceasta

a fost modificată pe parcurs, precum și din cuprinsul cererilor de intervenție principală

formulate în dosarul în care s-a pronunțat sentința anterior menționată, rezultă

că reclamanții și intervenienții au formulat în principal, o acțiune în declararea

nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare încheiate în temeiul

Legii nr. 112/1995, iar în subsidiar, s-a formulat și acțiunea în revendicare.

Cât privește acțiunea în revendicare, Tribunalul

a constatat că aceasta a vizat numai cele două apartamente înstrăinate în temeiul

Legii nr. 112/1995. Primăria Municipiului București a avut calitatea de parte în

acea cauză numai pe considerentul că a avut calitatea de vânzător în contractele

a căror nulitate s-a solicitat a se constata, nu și în calitatea sa de posesor al

terenului cu destinația de curte.

Cu alte cuvinte, în revendicare, Primăria

Municipiului București nu a fost parte, acesta fiind de altfel motivul pentru care

cei obligați la restituire au fost numai persoanele fizice, nu și persoana juridică

pârâtă.

Faptul că în considerentele hotărârii,

titlu executoriu, a a cărui lămurire se solicită, s-a consemnat admiterea acțiunii

în privința constatării nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare, cât

și în privința capătului de cerere privind revendicarea, conduce la aceeași concluzie,

în sensul că, în acțiunea în revendicare calitatea de pârâți au avut-o numai persoanele

fizice.

În plus, tribunalul a constatat că în considerentele

hotărârii, titlu executoriu, singurele referiri la terenul în suprafață de 309,76

mp sunt făcute la începutul acestora, unde se precizează ce au dobândit autorii

reclamanților și intervenienților prin contractul de vânzare-cumpărare din 1938.

Prin urmare, tribunalul a constatat pe

de o parte, faptul că cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție

din cauza soluționată prin sentința civilă anterior menționată, nu au avut drept

obiect derivat terenul cu destinația de curte, iar pe de altă parte, și de ar fi

fost altfel, este cert că instanța nu a soluționat o acțiune în revendicare cu privire

la imobilul teren și nici o acțiune în revendicare în care calitatea de pârât să

o aibă Primăria Municipiului București.

Au fost înlăturate astfel, susținerile

contestatorului potrivit cu care, deși în considerente s-ar fi menționat admiterea

acțiunii în revendicare cu toți pârâții, instanța ar fi omis să îi oblige pe unul

dintre ei la predarea terenului de 309,67 mp.

De altfel, tribunalul a mai arătat că și

reală de ar fi fost omisiunea (deși ea nu este reală), calea prin care se putea

obține completarea dispozitivului hotărârii era fie procedura reglementată de dispozițiile

art. 281

2

C. proc. civ., fie exercitarea căii de atac a apelului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

contestatorul S.V., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 312

A din 20 august 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Instanța de apel a reținut, așa cum corect

a statuat și prima instanță, că prin sentința civilă a cărei lămurire se solicită

pe calea prezentei contestații la executare, instanța de fond a rezolvat irevocabil

cererea principală a contestatorului și intervențiile principale în sensul admiterii

acestora și al constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare

încheiate de Municipiul București cu pârâții V.E. și L.L. și L.M.

Raportându-se la obiectul acțiunii precizate:

constarea nulității actelor de vânzare și revendicare, în mod corect, tribunalul

a interpretat că obiectul acesteia se limitează la analiza motivelor de nulitate

invocate de apelantul contestator cât și la revendicarea apartamentelor, în configurația

descrisă în actele juridice a căror nulitate s-a pretins. Primăria a fost atrasă

în proces în calitate de parte contractantă iar nu în calitate de posesor al terenului

pretins abia pe calea prezentei contestații la titlu. Cererea de desființare retroactivă

a fost fundamentată de reclamant pe lipsa titlului valabil constituit de stat asupra

apartamentelor și pe reaua credință a părților contractante și, în aceste condiții,

a pretins revendicarea acestora de la cei care le dețin (precizarea de la 1

septembrie 2003).

Or, în mod corect, pe calea prezentei proceduri

judiciare instanța de fond nu mai putea reanaliza fondul litigiului, chiar dacă

apelantul face referire la probele acolo administrate (expertiza judiciară).

Mai mult, curtea de apel a arătat că apelantul

contestator a avut la dispoziție două cicluri procesuale în care putea valorifica

o asemenea critică (în ipoteza în care afirmă că cererea sa inițială a avut un asemenea

obiect-revendicarea și a suprafeței de 309,76 mp teren-curte, în contradictoriu

cu municipalitatea).

În aceste condiții, având în vedere dispozițiile

art. 399-art. 400 C. proc. civ., instanța de apel a reținut că, în mod corect, prima

instanță a statuat că titlul executoriu nu conține dispoziții a căror lămurire se

impune și care, prin contradictorialitatea lor, ar impieta asupra executării silite

înseși (executare care a și fost finalizată), astfel că, în condițiile art. 296

C. proc. civ. se apreciază că apelul este nefondat.

Decizia curții de apel a fost atacată cu

recurs de către reclamantul V.S., care a formulat critici pe care Ie-a încadrat

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele:

Instanța de apel, ca și cea de fond nu

au avut în vedere, la soluționarea prezentei contestații la executare, faptul că

prin cererea de chemare în judecată și prin cererea precizatoare depusă la termenul

de la 30 iunie 2003, a solicitat instanței obligarea pârâtului Municipiul București

de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 309,76 mp situat

în București, Str. H.C., sector 1. Raportul de expertiză efectuat în fața instanței

de fond a confirmat că suprafața totală a terenului este de 309,76 mp reprezentând

148,63 mp teren de sub construcție, iar 160,44 mp teren liber de construcții.

Recursul va fi respins ca nefondat, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc.

civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare

se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De

asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281

1

, se poate

face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu (...)”.

Din interpretarea acestor dispoziții reiese

că părților sau terților interesați li se dă posibilitatea de a cere să se lămurească

înțelesul, întinderea și aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută ori să

atace actele de executare nelegale.

Prin acest mijloc procedural însă nu pot

fi invocate motive referitoare la chestiuni de fond, care să pună în discuție, în

fața instanței de executare, legalitatea și temeinicia titlului executoriu, deoarece,

prin aceasta, s-ar aduce atingere puterii de lucru judecat. Deci câtă vreme s-a

pronunțat o hotărâre definitivă și irevocabilă, considerentele avute în vedere de

instanță la pronunțarea ei nu mai pot fi cenzurate pe calea contestației la executare,

prin antamarea, din nou, a problemelor de fond, care nu pot fi cercetate decât cu

ocazia constituirii titlului sau, eventual, în căile de atac. Contestația la executare

reprezintă deci o acțiune prin care părțile și cei interesați pot cere lămurirea

titlului sau pot invoca incidente în legătura cu urmărirea însăși, fără ca prin

intermediul acestei cereri instanța să poată reanaliza fondul pricinii, rezolvat

pe calea titlului a cărui executare este în derulare sau să procedeze, eventual,

la constituirea unui alt titlu, prin soluționarea raporturilor litigioase, chiar

între părțile implicate în executare.

Astfel, contestația la executare poate

fi primită în cazul în care dispozitivul hotărârii nu este clar sau este echivoc,

dar în limitele motivelor cuprinse în hotărâre, fără a se modifica situația lămurită

definitiv, cu putere de lucru judecat.

În

speță, solicitarea recurentului adresată instanței învestite

cu soluționarea unei contestații la titlu ca, pe baza probelor administrate, să

oblige Primăria București, la restituirea suprafeței de teren de 309,76 mp reprezentând

curtea interioară a casei, presupune repunerea în discuție a fondului litigiului,

fiind incompatibilă cu natura procedurii alese.

În

mod corect instanța de apel a sesizat faptul că recurentul

contestator a avut la dispoziție două cicluri procesuale în care putea valorifica

o asemenea critică (în ipoteza în care afirmă că cererea sa inițială a avut un asemenea

obiect-revendicarea și a suprafeței de 309,76 mp teren-curte, în contradictoriu

cu municipalitatea).

Prin urmare, prin invocarea aspectelor

pe care se întemeiază contestația la titlu se urmărește de fapt o încercare de modificare

a drepturilor părților, drepturi deja stabilite și recunoscute prin titlul executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 1209 din 03 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă.

Pentru motivele arătate, în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantul V.S., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul V.S. împotriva deciziei civile nr. 312 A din 20 august 2014 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

februarie 2015.