ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 3700/3/2008, reclamanții F.S.Y., R.I., M.A., L.D.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.D.H.I.G., D.S.A.M. și C.S.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și să oblige pârâta la emiterea unei decizii de restituire în natură a tuturor bunurilor mobile și imobile ce au aparținut fostei F.B.B., situată în București, sector 5. Se arată că, odată cu apariția Legii nr. 10/2001, au formulat notificarea nr. 243 din 14 noiembrie 2001 către SC B.R.

SA și nr. 227 din 23 mai 2006 către lichidatorul judiciar SC V. SA București care prin adresa nr. 572/2006, le-a comunicat reclamanților că bunurile revendicate sunt deținute de SC R. SA. Prin notificarea formulată în temeiul art. 27 coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată la BEJ B.C. sub nr. 413 din 4 octombrie 2006, reclamanții au solicitat pârâtei restituirea în natură a tuturor bunurilor mobile și imobile ce au aparținut fostei F.B.B., situată în perimetrul străzilor C.R. – B.C. Pârâta nu a răspuns nici până în prezent la această notificare, încălcând astfel dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1261 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și s-a respins cererea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M.

SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. S-au reținut următoarele: calitatea procesuală presupune pe de o parte existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, între persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea procesuală pasivă). Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Din actele dosarului a reieșit faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 633 din 10 septembrie 1998 pârâta a fost privatizată integral, Fondul Proprietății de Stat înstrăinând întreg pachetul de acțiuni deținut la SC B.R. SA.

Pentru asemenea situații, legiuitorul a instituit o excepție de la regula restituirii în natură, prin art. 29 din lege arătându-se că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate (cum este și cazul în speță), altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, iar potrivit alin. (3), în situația prevăzută la alin. (1) și (2) (dispoziții care se circumscriu situației din speță), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau după caz a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Se consideră că instanța trebuia să se raporteze la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că pentru a aplica dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuia să se stabilească preluarea imobilelor cu titlu valabil și existența lor în patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea condițiilor legale, iar în măsura în care nu sunt întrunite aceste cerințe, persoana îndreptățită are posibilitatea să ceară restituirea în natură. S-a mai arătat că, în raport de modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005, s-a eliminat în mod nejustificat, distincția referitoare la existența sau inexistența titlului valabil, cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român, și că trebuie aplicat art. 9 din Legea nr. 10/2001, în caz contrar, încălcându-se dispozițiile CEDO și art. 20 din Constituția României.

Prin decizia civilă nr. 212 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanții contestatori, împotriva sentinței civile nr. 1261 din 4 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Pentru a pronunța această deciziei, Curtea de apel a reținut următoarele: Tribunalul a constatat în mod legal și corect, că în raport de dispozițiile art. 21 raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, societățile privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și la care statul nu deține nici un fel de participație, nu au calitate de unități deținătoare în înțelesul actului normativ arătat. Pe de altă parte, prin art. 21.1 lit. e) din H.G.

nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se prevede în mod expres că societățile comerciale privatizate integral care au dobândit bunuri preluate de stat, după privatizare, nu sunt entități investite cu soluționarea notificărilor. În raport de aceste dispoziții legale, unitatea deținătoare în sens juridic, nu poate fi societatea privatizată, respectiv intimata chemată în judecată SC R.H.A.M. SA, care nu poate fi considerată unitate investită cu soluționarea notificării în conformitate cu dispozițiile Legi nr. 10/2001 și în consecință, nu are calitate procesuală pasivă. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor prevăzute la art. 29 alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propus de către instituția publică, care efectuează, sau după caz, a efectuat privatizarea în speță, aceasta fiind A.V.A.S., succesoarea Fondului Proprietății de Stat.

La fila 122 din dosarul instanței de fond, se află o adresă emisă de A.V.A.S., din care rezultă că notificarea nr. 3587 din 13 noiembrie 2001 formulată de către moștenitorii foștilor acționari ai F.B.B. a fost înregistrată la fosta A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S., sub nr. DJA/3579 din 14 noiembrie 2001. În consecință, unitatea investită cu soluționarea notificării în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este A.V.A.S., unitate competentă să se pronunțe asupra notificării și să stabilească în ce măsură contestatorii au calitate de persoane îndreptățite la acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. A.V.A.S. este de asemenea competentă, ca soluționând notificarea, să statueze asupra incidenței dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, asupra situației juridice a imobilului, inclusiv asupra preluării cu titlu a acestuia de către stat.

Prin respingerea acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive, instanța de fond a statuat asupra condițiilor formale privitoare la exercitarea dreptului la acțiune, ceea ce nu afectează fondul dreptului invocat de apelanții contestatori și în consecință, nu sunt încălcate dispozițiile CEDO privind accesul la justiție și cele privitoare la protejarea dreptului de proprietate. Susținerile apelanților contestatori privitoare la incidența deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, sunt nefondate, deoarece atâta timp cât instanța s-a pronunțat pe excepție, nu s-a putut analiza fondul dreptului, respectiv calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a bunului, datorită preluării abuzive a imobilelor de către stat.

S-a mai considerat că celelalte aspecte pot fi analizate în alt cadru procesual, în măsura în care, contestatorii se vor îndrepta împotriva persoanei care are calitate procesuală pasivă, sau într-o acțiune care are alt obiect și alt regim juridic pentru a putea permite să se statueze că intimata SC B.R.H.A.M. SA este parte în raportul juridic dedus judecății. Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii F.S.Y., R.I. M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M. și C.S.G., care au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei recurate. În primul rând, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de judecată, înainte de a stabili eventuala calitate de persoană deținătoare, aveau obligația de a soluționa cererea în limitele investirii, respectiv de a verifica toate aspectele prevăzute privitoare la nelegalitatea trecerii imobilului în proprietatea statului.

Se susține că ei au solicitat instanței să se aibă în vedere consecințele pronunțării deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale, decizie ce a sancționat modificările aduse de legiuitor, care a eliminat în mod nejustificat distincția referitoare la existența sau inexistența titlului valabil cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român. De asemenea, în contextul ulterior pronunțării deciziei instanței de control constituțional, în toate situațiile în care se face dovada preluării fără titlu a patrimoniului fostelor societăți naționalizate, indiferent de persoana juridică ce le deținea la momentul notificării ori de natura capitalului ori de stadiul privatizării, acestea sunt obligatoriu supuse restituirii în natură.

Se consideră de către recurenți că atâta timp cât ei nu au formulat notificare direct către persoana deținătoare a bunurilor, societatea comercială privatizată, notificarea adresată A.V.A.S. rămâne fără obiect, aceasta putând avea efecte juridice cu aplicare imediată doar în lipsa sesizării SC B.R.H.A.M. SA. Pe de altă parte, chiar și în situația în care naționalizarea s-ar fi produs cu titlu valabil, [art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data naționalizării], legea prevede o situație de excepție ce generează restituirea în natură, atunci când societatea naționalizată se află în proprietatea unui singur acționar sau membrilor aceleiași familii [art. 18 lit. a) teza II-a].

Prin cererea depusă la dosarul cauzei (fila 29) intimata SC R.H.A.M. SA invocă excepția lipsei calității de reprezentant în ceea ce privește pe semnatarii recursului promovat de către recurenții - contestatori, deoarece recursul a fost semnat de apărătorii acestora fără ca aceștia să aibă mandat în acest sens; de asemenea, recurenții au dat procuri speciale unei persoane fizice - C.C., procuri care nu cuprind mențiuni privind posibilitatea încheierii și semnării contractelor de asistență judiciară de acești avocați. Ulterior, intimații precizează că nu mai susțin excepția față de recurentul C.S.G. față de împrejurarea că și-a angajat apărătorul în mod direct. Recurenții-reclamanți au susținut, prin apărător neconvenționalitatea dispozițiilor art. 67-72 C. proc.

civ. în raport de art. 6 alin. (3) din CEDO ce privesc dreptul la apărare. Asupra excepției lipsei calității de reprezentant, invocată de intimată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 67 C. proc. civ. prevăd în mod expres că părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar acesta din urmă poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume. Pe de altă parte, în raport de actuala reglementare în materie, avocatul își reprezintă clientul în temeiul unui contract de asistență juridică, contract în care sunt prevăzute expres întinderea puterilor pe care clientul (chiar prin mandatar) le conferă avocatului, iar, în baza acestui contract, avocatul se legitimează prin împuternicire avocațială.

De altfel, la file 56- 58 și 59-68 sunt atașate atât concluziile scrise, cât și concluzii privind amânarea pronunțării prin care recurenții-reclamanți învederează că, din analiza procurilor existente rezultă, fără dubii faptul că mandatarul lor va putea „încheia contract de asistență juridică și va putea acorda consultanță juridică” [pag. 2 alin. (4) din procură]. Aceeași recurenți au atașat la dosarul cauzei „declarațiile” prin care susțin că își însușesc recursul declarat de avocați și că „ratifică” în mod expres și retroactiv mandatul care era în vigoare la data formulării contestației (29 ianuarie 2008) în baza căruia mandatarul a angajat avocați care au semnat în numele mandanților acțiunea.

Pentru aceste considerente, se va respinge excepția invocată. Asupra neconvenționalității dispozițiilor art. 67-69 C. proc. civ. în raport cu art.6 CEDO, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu este o excepție, ci o solicitare a recurenților de a se constata neconcordanța acestor dispoziții cu cele ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. De altfel, recurenții-contestatori nu au precizat în ce ar consta limitarea dreptului la apărare prin aplicarea prevederilor legale suscitate care stabilesc condițiile de exercitare a mandatului în fața instanței de judecată. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, în considerarea celor ce succed.

După cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din motivele de apel se invocă de către reclamanți preluarea abuzivă, de către stat, a terenului în suprafață de 46.000 mp și a construcțiilor aferente. În soluționarea cauzei se impune a fi analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest lucru influențând modalitatea de soluționare a notificării și de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001. În raport de valabilitatea titlului statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 în forma de la data intrării în vigoare a legii și a formulării notificării. Aceasta, atât din perspectiva dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și a deciziei nr. 830/2008 a Curții Constituționale.

Prin decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale (M.Of.559 din 24 iulie 2008) s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil”, din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție. Curtea a reținut că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare.

Prin urmare, legea unică are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiilor „ tempus regit actun ” și a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitate. Mai mult, s-a apreciat de către Curtea Constituțională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de despăgubiri prin echivalent.

Or, simpla soluționare cu întârziere a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate sau chiar și nesoluționarea lor nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură, aflate în situații identice; s-a încălcat astfel și egalitatea în drepturi a cetățenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea fundamentală. În condițiile în care imobilul ar fi preluat fără titlu valabil este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data intrării în vigoare) neprezentând relevanță întrunirea celorlalte condiții impuse de textul legal.

Urmare a deciziei Curții Constituționale, imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în patrimoniul unei societăți privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziția art. I pct. 60. Așa fiind, instanțele investite cu soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel încât în raport de această situație, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii. Aceste aspecte nu au fost lămurite de instanța de apel, motiv pentru care recursul apare ca fiind fondat. Constatând, pentru argumentele de mai sus, că modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție va casa decizia atacată și în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. Cu ocazia rejudecării, Curtea de apel va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei calității de reprezentant invocată de intimata S.C. R.H.A.M. S.A. . Admite recursul declarat de reclamanții F.S.Y., R.I. M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M. și C.S.G. împotriva deciziei nr. 212 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010