ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4654/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, sub nr. 3700/3/2008, reclamanții F.S.Y., R.I., M.A.,

L.D.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.D.H.I.G., D.S.A.M. și C.S.G. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA ca instanța prin hotărârea ce o va

pronunța, să constate încălcarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 23

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și să oblige pârâta la emiterea unei decizii de

restituire în natură a tuturor bunurilor mobile și imobile ce au aparținut

fostei F.B.B., situată în București, sector 5.

Se arată că, odată cu apariția Legii nr. 10/2001,

au formulat notificarea nr. 243 din 14 noiembrie 2001 către SC B.R. SA și nr. 227

din 23 mai 2006 către lichidatorul judiciar SC V. SA București care prin adresa

nr. 572/2006, le-a comunicat reclamanților că bunurile revendicate sunt

deținute de SC R. SA.

Prin notificarea formulată în temeiul art. 27

coroborat cu art. 22 din Legea nr. 10/2001 și înregistrată la BEJ B.C. sub nr. 413

din 4 octombrie 2006, reclamanții au solicitat pârâtei restituirea în natură a

tuturor bunurilor mobile și imobile ce au aparținut fostei F.B.B., situată în

perimetrul străzilor C.R. – B.C.

Pârâta nu a răspuns nici până în

prezent la această notificare, încălcând astfel dispozițiile art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1261 din 4 iulie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive și s-a respins cererea formulată de

reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC R.H.A.M. SA, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

S-au reținut următoarele: calitatea

procesuală presupune pe de o parte existența unei identități între persoana

reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic

dedus judecății (calitatea procesuală activă) și, pe de altă parte, între

persoana pârâtului și cel obligat în același raport juridic (calitatea

procesuală pasivă).

Potrivit art. 25 din Legea nr.

10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz

de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie, sau după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Din actele dosarului a reieșit

faptul că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 633 din 10

septembrie 1998 pârâta a fost privatizată integral, Fondul Proprietății de Stat

înstrăinând întreg pachetul de acțiuni deținut la SC B.R. SA.

Pentru asemenea situații,

legiuitorul a instituit o excepție de la regula restituirii în natură, prin

art. 29 din lege arătându-se că pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate (cum este și cazul în speță), altele

decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au

dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, iar potrivit alin. (3),

în situația prevăzută la alin. (1) și (2) (dispoziții care se circumscriu

situației din speță), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către

instituția publică care efectuează sau după caz a efectuat privatizarea,

dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Se consideră că instanța trebuia să

se raporteze la dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că

pentru a aplica dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuia să se

stabilească preluarea imobilelor cu titlu valabil și existența lor în

patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea condițiilor legale, iar în

măsura în care nu sunt întrunite aceste cerințe, persoana îndreptățită are

posibilitatea să ceară restituirea în natură.

S-a mai arătat că, în raport de

modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005, s-a eliminat în mod

nejustificat, distincția referitoare la existența sau inexistența titlului

valabil, cu care au fost preluate imobilele de către Statul Român, și că trebuie

aplicat art. 9 din Legea nr. 10/2001, în caz contrar, încălcându-se

dispozițiile CEDO și art. 20 din Constituția României.

Prin decizia civilă nr. 212 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanții

contestatori, împotriva sentinței civile nr. 1261 din 4 iulie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Pentru a pronunța această deciziei,

Curtea de apel a reținut următoarele:

Tribunalul a constatat în mod legal

și corect, că în raport de dispozițiile art. 21 raportat la dispozițiile art.

29 din Legea nr. 10/2001, societățile privatizate integral înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001 și la care statul nu deține nici un fel de

participație, nu au calitate de unități deținătoare în înțelesul actului

normativ arătat.

Pe de altă parte, prin art. 21.1 lit. e) din H.G.

nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, se prevede în mod expres că societățile comerciale privatizate

integral care au dobândit bunuri preluate de stat, după privatizare, nu sunt

entități investite cu soluționarea notificărilor.

În raport de aceste dispoziții legale, unitatea

deținătoare în sens juridic, nu poate fi societatea privatizată, respectiv

intimata chemată în judecată SC R.H.A.M. SA, care nu poate fi considerată

unitate investită cu soluționarea notificării în conformitate cu dispozițiile

Legi nr. 10/2001 și în consecință, nu are calitate procesuală pasivă.

În conformitate cu dispozițiile art.

29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în situația imobilelor prevăzute la art. 29

alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propus de către

instituția publică, care efectuează, sau după caz, a efectuat privatizarea în

speță, aceasta fiind A.V.A.S., succesoarea Fondului Proprietății de Stat.

La fila 122 din dosarul instanței de fond, se

află o adresă emisă de A.V.A.S., din care rezultă că notificarea nr. 3587 din 13

noiembrie 2001 formulată de către moștenitorii foștilor acționari ai F.B.B. a

fost înregistrată la fosta A.P.A.P.S., actuala A.V.A.S., sub nr. DJA/3579 din 14

noiembrie 2001.

În consecință, unitatea investită cu

soluționarea notificării în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 este A.V.A.S., unitate competentă să se pronunțe asupra

notificării și să stabilească în ce măsură contestatorii au calitate de

persoane îndreptățite la acordarea unor măsuri reparatorii pentru imobilul în

litigiu.

A.V.A.S. este de asemenea

competentă, ca soluționând notificarea, să statueze asupra incidenței

dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, asupra situației juridice a

imobilului, inclusiv asupra preluării cu titlu a acestuia de către stat.

Prin respingerea acțiunii pentru

lipsa calității procesuale pasive, instanța de fond a statuat asupra

condițiilor formale privitoare la exercitarea dreptului la acțiune, ceea ce nu

afectează fondul dreptului invocat de apelanții contestatori și în consecință,

nu sunt încălcate dispozițiile CEDO privind accesul la justiție și cele

privitoare la protejarea dreptului de proprietate.

Susținerile apelanților contestatori

privitoare la incidența deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 pronunțată de Curtea

Constituțională, sunt nefondate, deoarece atâta timp cât instanța s-a pronunțat

pe excepție, nu s-a putut analiza fondul dreptului, respectiv calitatea de

persoane îndreptățite la restituirea în natură a bunului, datorită preluării

abuzive a imobilelor de către stat.

S-a mai considerat că celelalte aspecte pot fi

analizate în alt cadru procesual, în măsura în care, contestatorii se vor

îndrepta împotriva persoanei care are calitate procesuală pasivă, sau într-o

acțiune care are alt obiect și alt regim juridic pentru a putea permite să se

statueze că intimata SC B.R.H.A.M. SA este parte în raportul juridic dedus

judecății.

Împotriva deciziei au declarat recurs

contestatorii F.S.Y., R.I. M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M.

și C.S.G., care au susținut următoarele motive de nelegalitate a deciziei

recurate.

În primul rând, sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de judecată,

înainte de a stabili eventuala calitate de persoană deținătoare, aveau

obligația de a soluționa cererea în limitele investirii, respectiv de a

verifica toate aspectele prevăzute privitoare la nelegalitatea trecerii

imobilului în proprietatea statului. Se susține că ei au solicitat instanței să

se aibă în vedere consecințele pronunțării deciziei nr. 830/2008 a Curții

Constituționale, decizie ce a sancționat modificările aduse de legiuitor, care

a eliminat în mod nejustificat distincția referitoare la existența sau

inexistența titlului valabil cu care au fost preluate imobilele de către Statul

Român. De asemenea, în contextul ulterior pronunțării deciziei instanței de

control constituțional, în toate situațiile în care se face dovada preluării

fără titlu a patrimoniului fostelor societăți naționalizate, indiferent de

persoana juridică ce le deținea la momentul notificării ori de natura

capitalului ori de stadiul privatizării, acestea sunt obligatoriu supuse

restituirii în natură.

Se consideră de către recurenți că

atâta timp cât ei nu au formulat notificare direct către persoana deținătoare a

bunurilor, societatea comercială privatizată, notificarea adresată A.V.A.S.

rămâne fără obiect, aceasta putând avea efecte juridice cu aplicare imediată doar

în lipsa sesizării SC B.R.H.A.M. SA.

Pe de altă parte, chiar și în

situația în care naționalizarea s-ar fi produs cu titlu valabil, [art. 2 lit. a)

din Legea nr. 10/2001 cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

naționalizării], legea prevede o situație de excepție ce generează restituirea

în natură, atunci când societatea naționalizată se află în proprietatea unui

singur acționar sau membrilor aceleiași familii [art. 18 lit. a) teza II-a].

Prin cererea depusă la dosarul

cauzei (fila 29) intimata SC R.H.A.M. SA invocă excepția lipsei calității de

reprezentant în ceea ce privește pe semnatarii recursului promovat de către

recurenții - contestatori, deoarece recursul a fost semnat de apărătorii

acestora fără ca aceștia să aibă mandat în acest sens; de asemenea, recurenții

au dat procuri speciale unei persoane fizice - C.C., procuri care nu cuprind

mențiuni privind posibilitatea încheierii și semnării contractelor de asistență

judiciară de acești avocați. Ulterior, intimații precizează că nu mai susțin

excepția față de recurentul C.S.G. față de împrejurarea că și-a angajat

apărătorul în mod direct.

Recurenții-reclamanți au susținut,

prin apărător neconvenționalitatea dispozițiilor art. 67-72 C. proc. civ. în

raport de art. 6 alin. (3) din CEDO ce privesc dreptul la apărare.

Asupra excepției lipsei calității de

reprezentant, invocată de intimată, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 67 C. proc. civ. prevăd

în mod expres că părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau

prin mandatar, iar acesta din urmă poate să reprezinte în judecată pe mandant,

numai dacă acest drept i-a fost dat anume.

Pe de altă parte, în raport de

actuala reglementare în materie, avocatul își reprezintă clientul în temeiul

unui contract de asistență juridică, contract în care sunt prevăzute expres

întinderea puterilor pe care clientul (chiar prin mandatar) le conferă

avocatului, iar, în baza acestui contract, avocatul se legitimează prin

împuternicire avocațială.

De altfel, la file 56- 58 și 59-68

sunt atașate atât concluziile scrise, cât și concluzii privind amânarea

pronunțării prin care recurenții-reclamanți învederează că, din analiza

procurilor existente rezultă, fără dubii faptul că mandatarul lor va putea

„încheia contract de asistență juridică și va putea acorda consultanță

juridică” [pag. 2 alin. (4) din procură]. Aceeași recurenți au atașat la

dosarul cauzei „declarațiile” prin care susțin că își însușesc recursul

declarat de avocați și că „ratifică” în mod expres și retroactiv mandatul care

era în vigoare la data formulării contestației (29 ianuarie 2008) în baza

căruia mandatarul a angajat avocați care au semnat în numele mandanților

acțiunea.

Pentru aceste considerente, se va

respinge excepția invocată.

Asupra neconvenționalității dispozițiilor art. 67-69

C. proc. civ. în raport cu art.6 CEDO, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta nu este o excepție, ci o solicitare a recurenților de a se

constata neconcordanța acestor dispoziții cu cele ale Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

De altfel, recurenții-contestatori nu

au precizat în ce ar consta limitarea dreptului la apărare prin aplicarea

prevederilor legale suscitate care stabilesc condițiile de exercitare a

mandatului în fața instanței de judecată.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul

este fondat, în considerarea celor ce succed.

După cum rezultă din cererea de

chemare în judecată și din motivele de apel se invocă de către reclamanți

preluarea abuzivă, de către stat, a terenului în suprafață de 46.000 mp și a

construcțiilor aferente.

În soluționarea cauzei se impune a

fi analizată valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat,

acest lucru influențând modalitatea de soluționare a notificării și de acordare

a măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În raport de valabilitatea titlului

statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001 în forma de la data intrării în vigoare a legii și a

formulării notificării. Aceasta, atât din perspectiva dispozițiilor Convenției

Europene a Drepturilor Omului, cât și a deciziei nr. 830/2008 a Curții

Constituționale.

Prin decizia nr. 830/2008 a Curții

Constituționale (M.Of.559 din 24 iulie 2008) s-a constatat că prin abrogarea

sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil”, din cuprinsul art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16

alin. (1) din Constituție.

Curtea a reținut că legea nouă

operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou

termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi susceptibilă

de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica

sau se vor stinge după intrarea în vigoare.

Prin urmare, legea unică are ca unic

domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a situației juridice,

modificând în mod esențial regimul juridic creat prin depunerea notificării în

termenul legal, cu încălcarea principiilor „

tempus regit actun

” și a

dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitate.

Mai mult, s-a apreciat de către

Curtea Constituțională că noua reglementare tinde să genereze discriminări

între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac

obiectul notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor

beneficia de despăgubiri prin echivalent.

Or, simpla soluționare cu întârziere

a notificărilor de societățile comerciale integral privatizate sau chiar și

nesoluționarea lor nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv și rezonabil

de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul

discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la restituirea în natură,

aflate în situații identice; s-a încălcat astfel și egalitatea în drepturi a

cetățenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea fundamentală.

În condițiile în care imobilul ar fi

preluat fără titlu valabil este înlăturată aplicarea art. 27 din Legea nr. 10/2001

(în forma de la data intrării în vigoare) neprezentând relevanță întrunirea

celorlalte condiții impuse de textul legal.

Urmare a deciziei Curții

Constituționale, imobilele preluate de stat în mod abuziv și care se află în

patrimoniul unei societăți privatizate, sunt supuse în continuare dispozițiilor

art. 29 (fost art. 27) în redactarea avută anterior modificării prin dispoziția

art. I pct. 60.

Așa fiind, instanțele investite cu

soluționarea unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea

verifica și stabili valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel

încât în raport de această situație, urmează a se stabili felul măsurilor

reparatorii.

Aceste aspecte nu au fost lămurite

de instanța de apel, motiv pentru care recursul apare ca fiind fondat.

Constatând, pentru argumentele de

mai sus, că modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel echivalează

cu necercetarea fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție va casa decizia

atacată și în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. va dispune trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de apel va avea în

vedere și celelalte critici formulate de recurenții-reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de

reprezentant invocată de intimata S.C. R.H.A.M. S.A. .

Admite recursul declarat de reclamanții F.S.Y., R.I.

M.A., L.L.I.J.M., B.G.M.M., B.N.A., B.H.Y.G.D., D.S.A.M. și C.S.G. împotriva

deciziei nr. 212 din 18 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

septembrie 2010