ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4455/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4455/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, sub nr.

2255/299/2008,

reclamanta L.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 948 pct. 4,

art. 966-968, art. 480-481 C. civ. și art. 112 C. proc. civ., în contradictoriu

cu pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin PRIMAR GENERAL, și D.M., să

se constate nulitatea absolută parțială a dispozițiilor Primarului General nr.

4701, 4702 și 4748 din 17 octombrie 2005, repunerea părților în situația

anterioară, prin revenirea imobilelor din sector 1, la unitatea deținătoare,

respectiv P.M.B.; obligarea pârâtei P.M.B. la emiterea unor noi dispoziții; în

subsidiar, în situația în care nu se va reține emiterea noilor dispoziții și

calitatea sa de persoană îndreptățită, să fie obligată pârâta P.M.B. la

restituirea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra acestor

imobile, întrucât este posesor neproprietar.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat

că, încă din anul 1998, a solicitat Primăriei sectorului 1 reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului de la nr. 10 și nr. 10 A, actualmente

str. E., preluat, în mod abuziv, de statul comunist de la fostul proprietar, L.I.,

al cărui moștenitor este reclamanta, și de la sora acestuia, pârâta D.M. Pârâta

a formulat cu rea-credință, în nume personal, notificări privind restituirea

integrală a imobilelor, deși convenise cu aceasta ca toate demersurile în baza

Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună.

Prin

sentința civilă nr. 5142 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria

Sectorului

1, în dosar nr. 2255/299/2008, a fost admisă excepția de necompetență materială

a judecătoriei și a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 19760/3/2008.

La termenul din 24 septembrie 2008,

reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că a renunțat la judecarea

capătului al treilea din cerere, având ca obiect obligarea, în subsidiar, a

pârâtei P.M.B. să îi restituie imobilele în litigiu și a indicat temeiul

juridic al cererii ca fiind art. 948 pct. 4 C. proc. civ., art. 966, art. 968 C.

civ., art. 34 și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 23 alin. (1) lit.

b) și art .1.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

La aceeași dată, s-a formulat cerere de

intervenție în interes propriu de către E.M., prin care a solicitat admiterea

excepției autorității de lucru judecat, a excepției inadmisibilității, a

excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului

București, admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea cererii

de chemare în judecată, ca neîntemeiată și suspendarea prezentei cereri până la

soluționarea dosarului nr. 20298/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1.

La termenul din 05 noiembrie 2008, a fost

atașat dosarul nr. 17170/3/2006 al Tribunalul București, secția a III-a civilă.

La același termen, s-a precizat, de către

numita E.M., că cererea de intervenție este făcută în interesul pârâtei D.M.,

iar, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, a fost admisă în principiu

cererea de intervenție accesorie.

La termenul din 17 decembrie 2008 au fost

puse în discuție excepțiile invocate de intervenienta accesorie, respectiv

excepția inadmisibilității și autorității de lucru judecat, precum și excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată din oficiu de

instanță.

Prin

sentința civilă nr. 1842 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București, s

ecția

a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, pe capătul de cerere referitor la Dispoziția nr. 7401 din 17

octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, a respins, în

consecință, capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta L.I., în

contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București, prin Primarul

General și D.M. și cu intervenienta E.M., referitor la Dispoziția nr. 4701 din 17

octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, ca fiind introdus de

o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a admis excepția autorității

de lucru judecat, pentru capetele de cerere referitoare la Dispozițiile nr.

4702 din 17 octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emise de Primăria

Municipiului București și a respins capetele de cerere, referitoare la

Dispozițiile nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005,

emise de Primăria Municipiului București, întrucât există autoritate de lucru

judecat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepțiile invocate,

tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost

restrânsă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului

București, prin Primar General și D.M., să se constate nulitatea absolută

parțială a dispozițiilor Primarului General nr. 4701, nr. 4702 și nr. 4748 din 17

octombrie 2005, repunerea părților în situația anterioară, prin revenirea

imobilelor din sector 1, la unitatea deținătoare, respectiv P.M.B.; obligarea

pârâtei Primăria Municipiului București la emiterea unor noi dispoziții.

Cât privește capetele al doilea și al

treilea din cerere, acestea sunt formulate ca accesoriu al capătului principal,

constatarea nulității absolute a celor trei dispoziții atacate.

Prin Dispoziția nr. 4701 din 17 octombrie

2005, emisă de Primăria Municipiului București, prin Primar General, a fost

respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 125,03 mp, situat în

București, sector 1, formulată de notificatoarea D.M., pe motiv că terenul este

afectat de elemente de sistematizare, și au fost acordate măsuri reparatorii

prin echivalent.

Prin Dispoziția nr. 4702 din 17 octombrie

2005, emisă de Primăria Municipiului București, prin Primar General, a fost

restituit în natură terenul de 38,86 mp, situat în București, sector 1, către

notificatoarea D.M., iar, prin Dispoziția nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emisă

de Primăria Municipiului București, a fost restituit în natură terenul de

165,25 mp, situat în București, sector 1, către notificatoarea D.M.

Cu privire la excepția lipsei autorității

de lucru judecat, tribunalul a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr.

17170/3/2008, reclamanta L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Primăria Municipiului București și D.M., anularea dispozițiilor nr. 4702 din 17

octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, cererea fiind întemeiată în

drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 331 din 27 februarie

2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr.

17170/3/2008, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei și respinsă cererea, în consecință.

Autoritatea de lucru judecat reprezintă,

conform art. 1201 C. civ., situația în care există tripla identitate, de părți,

cauză și obiect.

Identitatea de părți și de obiect este

evidentă, singurul aspect care trebuie, însă, clarificat este identitatea de

cauză.

Or, în aprecierea instanței de fond,

chiar dacă cererea inițială a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001, iar, în cererea de față, au fost invocate, pe lângă dispozițiile

Legii nr. 10/2001, și dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966-968 și art.

480-481 C. civ., acest aspect nu împiedică existența identității de cauză.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât, motivarea în fapt a acțiunii este identică,

respectiv, aspectele legate de faptul că s-a comis o fraudă la lege, prin aceea

că pârâta a formulat cu rea-credință, în nume personal, notificări privind

restituirea integrală a imobilelor, deși convenise cu reclamanta ca toate

demersurile în baza Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună.

Prima instanță a avut în vedere și

aspectul că invocarea temeiurilor de drept comun, alăturat normelor speciale,

nu este de natură să schimbe cauza unei cereri de chemare în judecată, cât timp

temeiurile de drept comun sunt, oricum, avute vedere de instanță, în ipoteza în

care nu sunt contrazise expres de norma specială.

Astfel, existând tripla identitate de

cauză, obiect și părți, în temeiul art. 166 C. proc. civ., tribunalul a admis

excepția autorității de lucru judecat, pe capetele de cerere având ca obiect

constatarea nulității Dispozițiilor nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și 4748 din 17

octombrie 2005.

Cu privire la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei L.I., tribunalul a constatat că, prin calitate

procesuală activă, se înțelege identitatea dintre subiectul activ al raportului

juridic dedus judecății și reclamant.

Or, reclamanta L.I. deduce judecății

raportul juridic născut în urma formulării unei notificări în baza Legii nr.

10/2001, al cărei titular este altă persoană, aceasta fiind persoana care

justifică interesul în introducerea prezentei acțiuni, prin aceea că a formulat

notificare pentru restituirea aceluiași imobil.

Deși, în ceea ce privește acest capăt de

cerere, nu există autoritate de lucru judecat, în sensul excepției procesuale,

tribunalul reține că sentința civilă nr. 331 din 27 februarie 2007, pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. 17170/3/2008,

rămasă irevocabilă, are putere de lucru judecat, sub aspectul considerentelor,

pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității Dispoziției nr. 4701

din 17 octombrie 2005.

Astfel, o instanță învestită ulterior nu

poate reține alte aspecte decât cele din considerentele sentinței menționate,

cât timp există o identitate de rațiune între cele două cauze.

Astfel, se poate reține că, din actele

depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta a formulat notificare, conform Legii

nr. 10/2001, notificările nr. 1105 din 14 februarie 2002 și nr. 1132 din 14 februarie

2002 fiind formulate și semnate numai de pârâta D.M. Pe de altă parte, pârâta

Primăria Municipiului București nu putea, în lipsa unei notificări, să țină

seama de certificatul de moștenitor nr. 296 din 21 februarie 1991, certificat

care, de altfel, a fost depus abia la data de 5 aprilie 2004. Faptul că, în notificările

formulate, a fost menționat și autorul reclamantei, care era decedat din data

de 30 iulie 1990, nu are relevanță în cauză, reclamanta având obligația de a

formula personal notificarea, conform Legii nr. 10/2001.

In prezenta cauză, interesul, ca și

condiție de admisibilitate a acțiunii civile, se confundă cu calitatea

procesuală activă, care se definește tocmai prin existența interesului. Or,

reclamantul nu are un interes legitim și personal în soluționarea prezentei

cereri, cât timp nu a formulat notificare și nu are calitatea de persoană

îndreptățită conform legii.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel, reclamanta

L.I., solicitând

admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, ca fiind nelegală și

netemeinică, cu consecința trimiterii cauzei, spre re judecare, la prima

instanță.

O primă critică s-a raportat la faptul

că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția autorității de lucru

judecat, considerând că există o triplă identitate de părți, cauză și obiect,

între cererea înregistrată sub nr. 17170/3/2006 și prezenta cauză, or, între

cele două pricini, nu există o legătură de cauză și obiect, întrucât instanța de

fond nu a observat că obiectul cererii înregistrate sub nr. 17170/3/2006 este o

contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar obiectul prezentei

cauze este nulitatea absolută parțială a dispozițiilor nr. 4701, nr. 4702 și

nr. 4748 din 17 octombrie 2005, pentru fraudă la lege, întemeiată pe

dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. și art. 966 - 968 C. civ., neexistând,

astfel, identitate de obiect și de cauză.

Astfel, cele trei dispoziții au o cauză

ilicită și imorală, întrucât, prin emiterea lor, s-au încălcat prevederile art.

3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

intimata D.M. fiind îndreptățită să solicite restituirea doar a cotei de ½

din cele două imobile, cotă care se afla în proprietatea sa la data preluării

abuzive, cealaltă cotă de ½ aparținând fratelui acestuia, L.I. și

moștenitoarei sale, L.I.

O a doua critică s-a raportat la faptul

că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere referitor la dispoziția

nr. 7401 din 17 octombrie 2005, considerând că nu există identitate între

subiectul activ al raportului dedus judecății și reclamant, instanța de fond

reținând că, atât timp cât nu a formulat notificare, reclamanta nu are calitate

de persoană îndreptățită conform legii și nu justifică un interes legitim și

personal în soluționarea prezentei cereri. Or, interesul pentru introducerea

unei asemenea cereri este dat de faptul că reclamanta L.I. are calitatea de

moștenitor al defunctului L.I., a cărui moștenire a acceptat-o încă din anul

1990, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 296, astfel încât

folosul practic material urmărit prin prezenta cerere este exercitarea

dreptului său succesoral asupra cotei de din cele două imobile, iar faptul că

nu a formulat notificare în termen, conform Legii nr. 10/2001, s-a datorat

inducerii în eroare de către pârâta D.M., care a profitat de starea sa proastă

de sănătate și care, cu actele puse la dispoziție de către reclamantă, a depus,

în nume personal, notificare de restituire a celor două imobile, eludând, pe

această cale, dispozițiile legale imperative.

In același sens, apelanta a susținut că,

prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active, s-ar închide calea

exercitării unei acțiuni formulate pe dreptul comun pentru imobilele care intră

sub incidența Legii nr. 10/2001, ceea ce ar echivala cu închiderea accesului la

justiție pentru persoanele interesate.

Intimata - intervenientă E.M. a formulat

întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând

respingerea apelului, ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de prima

instanță, ca fiind temeinică și legală.

In motivarea întâmpinării, intimata a

susținut că dispozițiile primarului nu pot fi atacate pe calea dreptului comun,

astfel încât, simpla invocare a unor altor temeiuri de drept nu duce implicit

și la încadrarea diferită a cererii de chemare în judecată și nici la

schimbarea cauzei sau a obiectului cererii, care sunt, în esență, aceleași, și

anume nulitatea dispozițiilor emise de primar.

Or, o soluție diferită pronunțată în

această cauză ar conduce la invalidarea unei hotărâri judecătorești, care se

bucură deja de autoritate de lucru judecat și la distorsionarea unui sistem

juridic, prin infirmarea unei hotărâri judecătorești, ce nu a fost desființată

pe căile firești.

Prin decizia civilă nr. 398/A din 23

iunie 2009, Curtea de Apel

București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins ca

nefondat apelul declarat de

reclamanta L.I. și a menținut soluția primei instanțe sub toate aspectele.

Î

mpotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând că instanțele au admis în

mod

greșit excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale

active, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Reclamanta a mai arătat că între cele

două dosare civile față de care instanțele au constatat incidența autorității

de lucru judecat nu există identitate de obiect sau de cauză, astfel încât nu

poate opera această instituție juridică.

In acest sens, a precizat că obiectul

dosarului nr. 19760/3/2008 îl reprezintă constatarea nulității absolute

parțiale a dispozițiilor Primarului General al municipiului București nr. 4701,

4702 și 4748 din 17 octombrie 2005, în timp ce obiectul dosarului nr. l7170/3/2006

1-a reprezentat o contestație la Legea nr. 10/2001.

Recurenta-reclamantă a susținut că,

decăzută fiind din dreptul de a mai formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001

din motive neimputabile, a apelat la calea dreptului comun pentru satisfacerea

pretențiilor sale, cale ce nu-i poate fi restricționată prin admiterea

excepției autorității de lucru judecat, întrucât s-ar încălca liberul acces la

justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt consacrate la nivel

constituțional și de către reglementările internaționale din materia

drepturilor omului.

In mod greșit instanța de apel a

considerat că nu există identitate între subiectul activ al raportului juridic

dedus judecății și reclamantă, aceasta având calitate procesuală activă în

cauză.

Reclamanta s-a prevalat de calitatea de

moștenitoare a defunctului său soț, L.I., titularul inițial al dreptului de

proprietate asupra imobilului în litigiu, calitate în care i se cuvin toate

bunurile ce au aparținut acestuia, inclusiv drepturile recunoscute

de

legea specială de reparație.

Nulitatea unui act juridic poate fi

cerută oricând și de orice persoană interesată în cauză, situație față de care

reclamanta este îndreptățită să uzeze de orice mijloc procedural pentru

constatarea dreptului său de proprietate.

Recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Susținând nelegalitatea

deciziei recurate, reclamanta pretinde că instanțele au făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin

aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești

ce a finalizat un litigiu având un alt obiect și o altă cauză decât cel din

speța dedusă judecății.

O astfel de critică ignoră însă faptul că

autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, respectiv,

aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc.

civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în

legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202

alin. (2) C. civ.].

Dacă în manifestarea sa de excepție

procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să

oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune existența

triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu

tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă

pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior

anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a

statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului

judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea

litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a autorității de

lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și

stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii

judecătorești.

Este ceea ce, în mod corect au făcut atât

instanța de fond, cât și cea de apel, atunci când au constatat că prin

introducerea unei noi cereri, având ca obiect constatarea nulității dispozițiilor

emise de Primăria municipiului București, reclamanta tinde să lipsească de

efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară (sentința civilă nr. 331 din 27

februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, în

dosarul nr. 17170/3/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1290 din 05

iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie), prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta

nu are calitate procesuală activă în formularea unei acțiuni care să aibă ca

obiect contestarea dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de către

primărie.

Susținerea reclamantei în sensul că ar fi

fost nesocotite dispozițiile art. 1201 C. civ. în sensul opunerii autorității

de lucru judecat unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, circumscris

unui alt obiect, respectiv, constatarea nulității dispoziției și contestație în

temeiul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită.

Astfel, în ambele procese au fost deduse

judecății aceleași pretenții-vizând nulitatea dispoziției - contestația

reprezentând doar calea procedurală (iar nu obiectul cererii) prin intermediul

căreia a fost solicitată, pentru a doua oară, anularea aceleiași dispoziții ca

și în litigiul anterior.

Susținerea recurentei-reclamante, în

sensul că faptul de a fi fost decăzută din dreptul de a formula notificarea nu

înseamnă că nu ar putea promova acțiune pe calea dreptului comun, este lipsită

de pertinență raportat la soluția adoptată de instanțele anterioare, soluție

potrivit căreia nu s-a pus problema inexistenței posibilității de a promova o

astfel de acțiune (întemeiată pe dreptul comun), ci s-a pus problema

funcționării instituției autorității de lucru judecat.

Prin soluția pronunțată, instanțele nu au

îngrădit în vreun fel dreptul reclamantei de a uza de calea dreptului comun,

drept de care aceasta, prin promovarea acțiunii, tocmai s-a prevalat, întrucât

nu au constatat inadmisibilitatea cererii, ci au constatat, în mod corect,

incidența în cauză a autorității de lucru judecat, raportat la un aspect

litigios deja tranșat.

Apărările potrivit cărora în speță nu

există identitate de cauză întrucât cererea prin care s-a solicitat constatarea

nulității absolute a dispozițiilor P.M.B. a fost fundamentată pe dispozițiile

dreptului comun, cu referire doar la anumite articole din Legea nr. 10/2001,

fără a fi însă întemeiată pe acest din urmă act normativ, nu pot fi primite,

deoarece adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic inițial nu

modifică cauza juridică, care se regăsește în fundamentul pretenției.

Referitor la calitatea procesuală activă

a reclamantei pe capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 4701 din 17

octombrie 2005, nici această critică nu poate fi primită, întrucât potrivit

dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,

dispozițiile emise de unitatea deținătoare pot fi atacate de persoanele ce se

consideră îndreptățite, în termenul prevăzut de art. 21 din aceeași lege.

Or, în speță, notificările ce au stat la

baza emiterii dispoziției respective au fost formulate și semnate doar de

intimata-pârâtă D.M., în nume propriu, fără a se dovedi că aceasta ar fi

deținut un mandat, pe care nu l-ar fi îndeplinit, din partea reclamantei, de a

efectua astfel de demersuri, împrejurare față de care afirmațiile reclamantei

conform cărora ar fi fost indusă în eroare de notificatoare, nu subzistă.

De asemenea, deși reclamanta susține că

nulitatea unui act juridic poate fi cerută „oricând și de orice persoană are

interes în cauză", pretinzând că avea calitatea de persoană îndreptățită

de a solicita anularea dispoziției în discuție, aceasta nu a urmat procedura

instituită de Legea nr. 10/2001, iar în cauză nu era incidență repunerea în

termenul de notificare, astfel încât anularea dispoziției contestate nu i-ar fi

profitat acesteia.

Susținerea reclamantei că prin soluția

adoptată ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dispozițiile

art. 6 CEDO este, de asemenea, neîntemeiată și nu poate fi primită.

Dreptul de acces la justiție nu este unul

absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

In speță, principiul autorității de lucru

judecat căruia i s-a dat eficiență corespunde necesității de stabilitate

juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a

unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanță cu

reglementările constituționale și cu normele comunitare privind asigurarea și

respectarea dreptului la un proces echitabil și a liberului acces la justiție.

Față de considerentele arătate anterior, Înalta

Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.I. împotriva deciziei civile nr. 389/A

din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15

septembrie 2010.