ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4455/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, sub nr. 2255/299/2008, reclamanta L.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, art. 948 pct. 4, art. 966-968, art. 480-481 C. civ. și art. 112 C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, prin PRIMAR GENERAL, și D.M., să se constate nulitatea absolută parțială a dispozițiilor Primarului General nr. 4701, 4702 și 4748 din 17 octombrie 2005, repunerea părților în situația anterioară, prin revenirea imobilelor din sector 1, la unitatea deținătoare, respectiv P.M.B.; obligarea pârâtei P.M.B. la emiterea unor noi dispoziții; în subsidiar, în situația în care nu se va reține emiterea noilor dispoziții și calitatea sa de persoană îndreptățită, să fie obligată pârâta P.M.B.

la restituirea cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra acestor imobile, întrucât este posesor neproprietar. In motivarea cererii, reclamanta a arătat că, încă din anul 1998, a solicitat Primăriei sectorului 1 reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de la nr. 10 și nr. 10 A, actualmente str. E., preluat, în mod abuziv, de statul comunist de la fostul proprietar, L.I., al cărui moștenitor este reclamanta, și de la sora acestuia, pârâta D.M. Pârâta a formulat cu rea-credință, în nume personal, notificări privind restituirea integrală a imobilelor, deși convenise cu aceasta ca toate demersurile în baza Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună. Prin sentința civilă nr. 5142 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în dosar nr. 2255/299/2008, a fost admisă excepția de necompetență materială a judecătoriei și a fost declinată cauza, în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 19760/3/2008. La termenul din 24 septembrie 2008, reclamanta și-a precizat cererea, în sensul că a renunțat la judecarea capătului al treilea din cerere, având ca obiect obligarea, în subsidiar, a pârâtei P.M.B. să îi restituie imobilele în litigiu și a indicat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 948 pct. 4 C. proc. civ., art. 966, art. 968 C. civ., art. 34 și art. 36 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 23 alin. (1) lit. b) și art .1.5 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

La aceeași dată, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către E.M., prin care a solicitat admiterea excepției autorității de lucru judecat, a excepției inadmisibilității, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului București, admiterea în principiu a cererii de intervenție, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată și suspendarea prezentei cereri până la soluționarea dosarului nr. 20298/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1. La termenul din 05 noiembrie 2008, a fost atașat dosarul nr. 17170/3/2006 al Tribunalul București, secția a III-a civilă. La același termen, s-a precizat, de către numita E.M., că cererea de intervenție este făcută în interesul pârâtei D.M., iar, prin încheierea de ședință de la aceeași dată, a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie.

La termenul din 17 decembrie 2008 au fost puse în discuție excepțiile invocate de intervenienta accesorie, respectiv excepția inadmisibilității și autorității de lucru judecat, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată din oficiu de instanță. Prin sentința civilă nr. 1842 din 19 decembrie 2008, Tribunalul București, s ecția a III-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere referitor la Dispoziția nr. 7401 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, a respins, în consecință, capătul de cerere din acțiunea formulată de reclamanta L.I., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București, prin Primarul General și D.M.

și cu intervenienta E.M., referitor la Dispoziția nr. 4701 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, ca fiind introdus de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a admis excepția autorității de lucru judecat, pentru capetele de cerere referitoare la Dispozițiile nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emise de Primăria Municipiului București și a respins capetele de cerere, referitoare la Dispozițiile nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emise de Primăria Municipiului București, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Cu privire la excepțiile invocate, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost restrânsă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București, prin Primar General și D.M., să se constate nulitatea absolută parțială a dispozițiilor Primarului General nr. 4701, nr. 4702 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, repunerea părților în situația anterioară, prin revenirea imobilelor din sector 1, la unitatea deținătoare, respectiv P.M.B.; obligarea pârâtei Primăria Municipiului București la emiterea unor noi dispoziții. Cât privește capetele al doilea și al treilea din cerere, acestea sunt formulate ca accesoriu al capătului principal, constatarea nulității absolute a celor trei dispoziții atacate.

Prin Dispoziția nr. 4701 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, prin Primar General, a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului de 125,03 mp, situat în București, sector 1, formulată de notificatoarea D.M., pe motiv că terenul este afectat de elemente de sistematizare, și au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent. Prin Dispoziția nr. 4702 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, prin Primar General, a fost restituit în natură terenul de 38,86 mp, situat în București, sector 1, către notificatoarea D.M., iar, prin Dispoziția nr. 4748 din 17 octombrie 2005, emisă de Primăria Municipiului București, a fost restituit în natură terenul de 165,25 mp, situat în București, sector 1, către notificatoarea D.M.

Cu privire la excepția lipsei autorității de lucru judecat, tribunalul a constatat că, prin cererea înregistrată sub nr. 17170/3/2008, reclamanta L.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului București și D.M., anularea dispozițiilor nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 331 din 27 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. 17170/3/2008, rămasă irevocabilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respinsă cererea, în consecință. Autoritatea de lucru judecat reprezintă, conform art. 1201 C. civ., situația în care există tripla identitate, de părți, cauză și obiect.

Identitatea de părți și de obiect este evidentă, singurul aspect care trebuie, însă, clarificat este identitatea de cauză. Or, în aprecierea instanței de fond, chiar dacă cererea inițială a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar, în cererea de față, au fost invocate, pe lângă dispozițiile Legii nr. 10/2001, și dispozițiile art. 948 pct. 4, art. 966-968 și art. 480-481 C. civ., acest aspect nu împiedică existența identității de cauză. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, motivarea în fapt a acțiunii este identică, respectiv, aspectele legate de faptul că s-a comis o fraudă la lege, prin aceea că pârâta a formulat cu rea-credință, în nume personal, notificări privind restituirea integrală a imobilelor, deși convenise cu reclamanta ca toate demersurile în baza Legii nr. 10/2001 să fie făcute împreună.

Prima instanță a avut în vedere și aspectul că invocarea temeiurilor de drept comun, alăturat normelor speciale, nu este de natură să schimbe cauza unei cereri de chemare în judecată, cât timp temeiurile de drept comun sunt, oricum, avute vedere de instanță, în ipoteza în care nu sunt contrazise expres de norma specială. Astfel, existând tripla identitate de cauză, obiect și părți, în temeiul art. 166 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat, pe capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității Dispozițiilor nr. 4702 din 17 octombrie 2005 și 4748 din 17 octombrie 2005. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei L.I., tribunalul a constatat că, prin calitate procesuală activă, se înțelege identitatea dintre subiectul activ al raportului juridic dedus judecății și reclamant.

Or, reclamanta L.I. deduce judecății raportul juridic născut în urma formulării unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, al cărei titular este altă persoană, aceasta fiind persoana care justifică interesul în introducerea prezentei acțiuni, prin aceea că a formulat notificare pentru restituirea aceluiași imobil. Deși, în ceea ce privește acest capăt de cerere, nu există autoritate de lucru judecat, în sensul excepției procesuale, tribunalul reține că sentința civilă nr. 331 din 27 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosar nr. 17170/3/2008, rămasă irevocabilă, are putere de lucru judecat, sub aspectul considerentelor, pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității Dispoziției nr. 4701 din 17 octombrie 2005. Astfel, o instanță învestită ulterior nu poate reține alte aspecte decât cele din considerentele sentinței menționate, cât timp există o identitate de rațiune între cele două cauze.

Astfel, se poate reține că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că reclamanta a formulat notificare, conform Legii nr. 10/2001, notificările nr. 1105 din 14 februarie 2002 și nr. 1132 din 14 februarie 2002 fiind formulate și semnate numai de pârâta D.M. Pe de altă parte, pârâta Primăria Municipiului București nu putea, în lipsa unei notificări, să țină seama de certificatul de moștenitor nr. 296 din 21 februarie 1991, certificat care, de altfel, a fost depus abia la data de 5 aprilie 2004. Faptul că, în notificările formulate, a fost menționat și autorul reclamantei, care era decedat din data de 30 iulie 1990, nu are relevanță în cauză, reclamanta având obligația de a formula personal notificarea, conform Legii nr. 10/2001.

In prezenta cauză, interesul, ca și condiție de admisibilitate a acțiunii civile, se confundă cu calitatea procesuală activă, care se definește tocmai prin existența interesului. Or, reclamantul nu are un interes legitim și personal în soluționarea prezentei cereri, cât timp nu a formulat notificare și nu are calitatea de persoană îndreptățită conform legii. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel, reclamanta L.I., solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, ca fiind nelegală și netemeinică, cu consecința trimiterii cauzei, spre re judecare, la prima instanță.

O primă critică s-a raportat la faptul că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat, considerând că există o triplă identitate de părți, cauză și obiect, între cererea înregistrată sub nr. 17170/3/2006 și prezenta cauză, or, între cele două pricini, nu există o legătură de cauză și obiect, întrucât instanța de fond nu a observat că obiectul cererii înregistrate sub nr. 17170/3/2006 este o contestație întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar obiectul prezentei cauze este nulitatea absolută parțială a dispozițiilor nr. 4701, nr. 4702 și nr. 4748 din 17 octombrie 2005, pentru fraudă la lege, întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. și art. 966 - 968 C. civ., neexistând, astfel, identitate de obiect și de cauză.

Astfel, cele trei dispoziții au o cauză ilicită și imorală, întrucât, prin emiterea lor, s-au încălcat prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, intimata D.M. fiind îndreptățită să solicite restituirea doar a cotei de ½ din cele două imobile, cotă care se afla în proprietatea sa la data preluării abuzive, cealaltă cotă de ½ aparținând fratelui acestuia, L.I. și moștenitoarei sale, L.I. O a doua critică s-a raportat la faptul că, în mod greșit, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere referitor la dispoziția nr. 7401 din 17 octombrie 2005, considerând că nu există identitate între subiectul activ al raportului dedus judecății și reclamant, instanța de fond reținând că, atât timp cât nu a formulat notificare, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită conform legii și nu justifică un interes legitim și personal în soluționarea prezentei cereri.

Or, interesul pentru introducerea unei asemenea cereri este dat de faptul că reclamanta L.I. are calitatea de moștenitor al defunctului L.I., a cărui moștenire a acceptat-o încă din anul 1990, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 296, astfel încât folosul practic material urmărit prin prezenta cerere este exercitarea dreptului său succesoral asupra cotei de din cele două imobile, iar faptul că nu a formulat notificare în termen, conform Legii nr. 10/2001, s-a datorat inducerii în eroare de către pârâta D.M., care a profitat de starea sa proastă de sănătate și care, cu actele puse la dispoziție de către reclamantă, a depus, în nume personal, notificare de restituire a celor două imobile, eludând, pe această cale, dispozițiile legale imperative.

In același sens, apelanta a susținut că, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active, s-ar închide calea exercitării unei acțiuni formulate pe dreptul comun pentru imobilele care intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ceea ce ar echivala cu închiderea accesului la justiție pentru persoanele interesate. Intimata - intervenientă E.M. a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând respingerea apelului, ca nefondat și menținerea soluției pronunțată de prima instanță, ca fiind temeinică și legală. In motivarea întâmpinării, intimata a susținut că dispozițiile primarului nu pot fi atacate pe calea dreptului comun, astfel încât, simpla invocare a unor altor temeiuri de drept nu duce implicit și la încadrarea diferită a cererii de chemare în judecată și nici la schimbarea cauzei sau a obiectului cererii, care sunt, în esență, aceleași, și anume nulitatea dispozițiilor emise de primar.

Or, o soluție diferită pronunțată în această cauză ar conduce la invalidarea unei hotărâri judecătorești, care se bucură deja de autoritate de lucru judecat și la distorsionarea unui sistem juridic, prin infirmarea unei hotărâri judecătorești, ce nu a fost desființată pe căile firești. Prin decizia civilă nr. 398/A din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta L.I. și a menținut soluția primei instanțe sub toate aspectele. Î mpotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanțele au admis în mod greșit excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale active, pronunțând astfel o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Reclamanta a mai arătat că între cele două dosare civile față de care instanțele au constatat incidența autorității de lucru judecat nu există identitate de obiect sau de cauză, astfel încât nu poate opera această instituție juridică. In acest sens, a precizat că obiectul dosarului nr. 19760/3/2008 îl reprezintă constatarea nulității absolute parțiale a dispozițiilor Primarului General al municipiului București nr. 4701, 4702 și 4748 din 17 octombrie 2005, în timp ce obiectul dosarului nr. l7170/3/2006 1-a reprezentat o contestație la Legea nr. 10/2001.

Recurenta-reclamantă a susținut că, decăzută fiind din dreptul de a mai formula notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 din motive neimputabile, a apelat la calea dreptului comun pentru satisfacerea pretențiilor sale, cale ce nu-i poate fi restricționată prin admiterea excepției autorității de lucru judecat, întrucât s-ar încălca liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum sunt consacrate la nivel constituțional și de către reglementările internaționale din materia drepturilor omului. In mod greșit instanța de apel a considerat că nu există identitate între subiectul activ al raportului juridic dedus judecății și reclamantă, aceasta având calitate procesuală activă în cauză.

Reclamanta s-a prevalat de calitatea de moștenitoare a defunctului său soț, L.I., titularul inițial al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, calitate în care i se cuvin toate bunurile ce au aparținut acestuia, inclusiv drepturile recunoscute de legea specială de reparație. Nulitatea unui act juridic poate fi cerută oricând și de orice persoană interesată în cauză, situație față de care reclamanta este îndreptățită să uzeze de orice mijloc procedural pentru constatarea dreptului său de proprietate. Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținând nelegalitatea deciziei recurate, reclamanta pretinde că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor care reglementează autoritatea de lucru judecat, prin aceea că au fost opuse în prezentul proces efectele unei hotărâri judecătorești ce a finalizat un litigiu având un alt obiect și o altă cauză decât cel din speța dedusă judecății.

O astfel de critică ignoră însă faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.]. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, respectiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.

Este ceea ce, în mod corect au făcut atât instanța de fond, cât și cea de apel, atunci când au constatat că prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect constatarea nulității dispozițiilor emise de Primăria municipiului București, reclamanta tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară (sentința civilă nr. 331 din 27 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, în dosarul nr. 17170/3/2006, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1290 din 05 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie), prin care s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanta nu are calitate procesuală activă în formularea unei acțiuni care să aibă ca obiect contestarea dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de către primărie.

Susținerea reclamantei în sensul că ar fi fost nesocotite dispozițiile art. 1201 C. civ. în sensul opunerii autorității de lucru judecat unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, circumscris unui alt obiect, respectiv, constatarea nulității dispoziției și contestație în temeiul Legii nr. 10/2001, nu poate fi primită. Astfel, în ambele procese au fost deduse judecății aceleași pretenții-vizând nulitatea dispoziției - contestația reprezentând doar calea procedurală (iar nu obiectul cererii) prin intermediul căreia a fost solicitată, pentru a doua oară, anularea aceleiași dispoziții ca și în litigiul anterior.

Susținerea recurentei-reclamante, în sensul că faptul de a fi fost decăzută din dreptul de a formula notificarea nu înseamnă că nu ar putea promova acțiune pe calea dreptului comun, este lipsită de pertinență raportat la soluția adoptată de instanțele anterioare, soluție potrivit căreia nu s-a pus problema inexistenței posibilității de a promova o astfel de acțiune (întemeiată pe dreptul comun), ci s-a pus problema funcționării instituției autorității de lucru judecat. Prin soluția pronunțată, instanțele nu au îngrădit în vreun fel dreptul reclamantei de a uza de calea dreptului comun, drept de care aceasta, prin promovarea acțiunii, tocmai s-a prevalat, întrucât nu au constatat inadmisibilitatea cererii, ci au constatat, în mod corect, incidența în cauză a autorității de lucru judecat, raportat la un aspect litigios deja tranșat.

Apărările potrivit cărora în speță nu există identitate de cauză întrucât cererea prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a dispozițiilor P.M.B. a fost fundamentată pe dispozițiile dreptului comun, cu referire doar la anumite articole din Legea nr. 10/2001, fără a fi însă întemeiată pe acest din urmă act normativ, nu pot fi primite, deoarece adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic inițial nu modifică cauza juridică, care se regăsește în fundamentul pretenției. Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei pe capătul de cerere privind anularea dispoziției nr. 4701 din 17 octombrie 2005, nici această critică nu poate fi primită, întrucât potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispozițiile emise de unitatea deținătoare pot fi atacate de persoanele ce se consideră îndreptățite, în termenul prevăzut de art. 21 din aceeași lege.

Or, în speță, notificările ce au stat la baza emiterii dispoziției respective au fost formulate și semnate doar de intimata-pârâtă D.M., în nume propriu, fără a se dovedi că aceasta ar fi deținut un mandat, pe care nu l-ar fi îndeplinit, din partea reclamantei, de a efectua astfel de demersuri, împrejurare față de care afirmațiile reclamantei conform cărora ar fi fost indusă în eroare de notificatoare, nu subzistă. De asemenea, deși reclamanta susține că nulitatea unui act juridic poate fi cerută „oricând și de orice persoană are interes în cauză", pretinzând că avea calitatea de persoană îndreptățită de a solicita anularea dispoziției în discuție, aceasta nu a urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001, iar în cauză nu era incidență repunerea în termenul de notificare, astfel încât anularea dispoziției contestate nu i-ar fi profitat acesteia.

Susținerea reclamantei că prin soluția adoptată ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil și dispozițiile art. 6 CEDO este, de asemenea, neîntemeiată și nu poate fi primită. Dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii. In speță, principiul autorității de lucru judecat căruia i s-a dat eficiență corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, aspect în deplină concordanță cu reglementările constituționale și cu normele comunitare privind asigurarea și respectarea dreptului la un proces echitabil și a liberului acces la justiție.

Față de considerentele arătate anterior, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta L.I. împotriva deciziei civile nr. 389/A din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2010.