ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6637/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6637/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursului civil

de față, reține următoarele:

Reclamanta P.E., prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 21 decembrie 2007 a

solicitat în contradictoriu cu pârâții G.Ș., G.M.C., Municipiul București și

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 anularea parțială a dispoziției nr.

8656 din 20 noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General

al Municipiului București.

În motivarea cererii

contestatoarea a arătat că prin notificarea nr. 430/2007 a fost somată de către

pârâții G.Ș., G.M.C. să predea imobilul pe care îl deține în baza contractului

de vânzare-cumpărare nr. 154/1/1997, iar titlu de care au înțeles să se

folosească aceștia este dispoziția contestată, prin care pârâților li s-a

restituit în natura imobilul situat în București, Sector 1, teren în suprafață

de 827,90 mp și construcții (P, p+1, cu excepția apartamentului nr. 3), de care

a luat cunoștință în data de 20 noiembrie 2007.

A precizat că deține apartamentul

nr. 2 din imobilul situat în București, iar dispoziția de restituire face

referire la imobilul situat în București, nr. 27 și 27A, iar în preambulul

dispoziției se face referire la faptul că s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 154/1/1997.

Cererea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar la termenul de judecată din data de 21

ianuarie 2008 contestatoarea a precizat verbal, prin reprezentant convențional,

că prezenta cerere constituie o contestație în regimul juridic al Legii nr.

10/2001.

Pârâții Primăria municipiului

București, la termenul de judecată din 21 ianuarie 2008, și, prin întâmpinare,

G.Ș., G.M.C. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei, motivând că aceasta nu este persoană îndreptățită în sensul

acordat de legea specială de reparație.

La termenul de judecată din 18

februarie 2008 contestatoarea a invocat excepția necompetenței materiale a

instanței, arătând că litigiul pe care l-a promovat este de fond funciar.

Tribunalul București, secția a IV

a civilă, prin sentința civilă nr. 311 din 18 februarie 2008 a respins excepția

necompetenței materiale a instanței, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei

calității procesuale active a contestatoarei, a respins contestația formulată

de P.E., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală

activă.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut că prin cererea care a învestit instanța, contestatoarea a

stabilit cadrul procesual precizând expres că acțiunea face obiectul Legii nr.

10/2001 iar, pe de altă parte, a apreciat că nu este un litigiu de fond

funciar, întrucât poartă asupra unui imobil situat în intravilanul localității,

teren și construcție, nefîind incidente speței dispozițiile Legii nr. 18/1991,

concluzie sprijinită de art. 2 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat ca întemeiată

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei conform dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, având în vedere că

persoana care pretinde un drept propriu dobândit în baza Legii nr. 112/1995 nu

se include în categoria persoanelor îndreptățite, astfel cum sunt definite prin

dispozițiile art. 3 din legea specială de reparație, Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței tribunalului a

formulat apel reclamanta, criticând-o pentru faptul că instanța în mod greșit a

apreciat că nu are calitate procesuală activă, întrucât, în speță, dispoziția

contestată a fost emisă în frauda legii, caz de nulitate absolută, care poate

fi invocată oricând și de oricine. Aceasta deoarece pârâții G.Ș. și G.M.C. nu

au solicitat suspendarea acțiunilor civile formulate în fața instanțelor

judecătorești pentru a urma calea administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001, context în care emiterea dispoziției de restituire este nelegală.

O altă critică a vizat

necompetența funcțională a instanței, litigiul fiind unul de fond funciar, ce

atrage competența unei secții specializate pe aceste litigii, plecând de la

ideea că Legea nr. 10/2001 se circumscrie cadrului mai larg al legilor

proprietății, respectiv legislația fondului funciar.

Curtea de Apel București, secția a

III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 735A din 15

octombrie 2008 a respins ca nefondat apelul, menținând soluția primei instanțe.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut că în speță se contestă o dispoziție emisă în baza

Legii nr. 10/2001, privind apartament și teren în intravilan și nu o dispoziție

emisă în sistemul reglementat de legislația funciară și că, în acest context,

în raport de cadrul procesual stabilit prin acțiunea introductivă, s-a reținut

corect de către prima instanță lipsa calității procesuale active a reclamantei,

atât în ceea ce privește calitatea sa de persoană îndreptățită, în raport de

prevederile art. 26 alin. (2) Legea nr. 10/2001 cât și pe aspectul bunului

asupra căruia poartă litigiul (dispoziția contestată privind apartamentul nr.

27 și 27A, iar reclamanta invocând dreptul de proprietate asupra apartamentului

nr. 27 B).

Împotriva deciziei curții de apel

a declarat recurs reclamanta P.E. invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

3, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. reiterând criticile formulate în apel, astfel:

dispoziția atacată, nr. 8656/2007, a fost emisă cu fraudarea legii, context din

care rezultă că reclamanta are calitate procesuală activă, întrucât nulitatea

absolută poate fi invocată de orice persoană interesată; cauza a fost

soluționată de o instanță necompetentă, fiind astfel vătămată într-un drept al

său, întrucât în speță se impunea ca litigiu să fie soluționat de un complet

specializat pe litigii de fond funciar, de competența judecătoriei în

condițiile art. 1 C. proc. civ. Consideră că pentru aceste motive instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a dat o hotărâre cu

aplicarea greșită a legii.

I.

În ceea ce privește critica vizând incidența în cauză

a motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., Înalta Curte nu o va reține.

Se constată că prin cererea dedusă

judecății reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții G.Ș.,

G.M.C., Municipiul București și Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001

anularea parțială a dispoziției nr. 8656 din 20 noiembrie 2007 emisă în baza

Legii nr. 10/2001 de Primarul General al Municipiului București.

În raport de obiectul cererii,

care a învestit instanța sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, republicată, potrivit cărora secția civilă a tribunalului în

a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz al

entității învestite cu soluționarea notificării este competentă în a soluționa

contestația formulată împotriva dispoziției emise în baza acestui act normativ.

Astfel, se retine că în cauză

obiectul care a învestit instanța nu este de drept funciar, având în vedere,

prioritar în analiza acestuia, faptul că nu se contestă un titlu de proprietate

emis în procedura legislației funciare, ci o dispoziție emisă în baza Legii nr.

10/2001.

II.

Nu se poate reține nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., motiv indicat de recurentă dar fără a dezvolta însă în ce fel a

fost vătămată și în ce a constat încălcarea formelor de procedură la care face

referire textul legal.

Astfel se constată că pentru a fi

atrasă aplicabilitatea acestui motiv de casare hotărârea atacată trebuie să fi

fost dată cu încălcarea unei norme de procedură cu caracter imperativ, ori o

normă de procedură cu caracter dispozitiv, ce nu a putut fi invocată decât prin

recurs și dacă s-a produs părții care o invocă o lezare procesuală ce nu poate

fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Or, în lipsa unor argumente ale recurentei cu

privire la menționarea nomelor de procedură care au fost încălcate și în lipsa

oricăror dovezi în acest sens, instanța nu poate face o analiză a acestui motiv

de recurs.

III.

Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile ce pot atrage incidența

motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Verificând considerentele deciziei

atacate, Înalta Curte constată că instanța a răspuns criticilor formulate prin

motivele de apel și care vizau cadrul procesual cu care a fost învestită.

În susținerea acestor critici

apelantul a formulat mai multe argumente rezultate din interpretarea probelor

administrate în cauză, iar instanța de apel în mod legal a grupat aceste

argumente și a răspuns prin considerente comune, obligația care-i incumba în

baza art. 295 C. proc. civ. fiind de a răspunde tuturor motivelor de apel

formulate, iar nu fiecărui argument folosit de apelant, în parte.

Or, din redactarea deciziei

atacate rezultă că, în limitele cererii de apel cu care a fost învestită,

Curtea de Apel a verificat stabilirea situației de fapt și aplicare legii de

către prima instanță, astfel încât, modificarea deciziei în baza art. 304 pct.

7 C. proc. civ., nu se poate dispune.

IV.

Nefondată este și critica vizând nelegalitatea hotărârii în raport de dispoz. art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel potrivit acestui text se

poate ataca cu recurs o decizie „dacă instanța interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia"

Deși în cuprinsul motivelor de

recurs au fost indicate și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta

Curte nu a identificat nici o critică care să poată fi circumscrisă acestui

motiv de modificare a hotărârii.

În cauză, decizia recurată nu s-a

bazat pe o anumită interpretare a unui act juridic dedus judecății și care,

greșită fiind, să determine schimbarea naturii ori a sensului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Simpla menționare a

cazului de modificare nu învestește în mod legal instanța de recurs cu

exercitarea controlului de legalitate din perspectiva respectivului motiv de

recurs, astfel încât decizia recurată nu va fi verificată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

V. Analizând criticile

formulate de reclamantă, care se circumscriu doar motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu pot fi primite

pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se poate cere modificarea unei hotărâri atunci

când a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În cauza dedusă

judecății, reclamanta a susținut că se impune casarea hotărârii atacate,

întrucât instanța a reținut greșit lipsa calității sale procesuale active,

făcând aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, temei de drept indicat, de

altfel, și susținut de această parte.

În exercitarea

controlului judiciar asupra criticilor de nelegalitate, Înalta Curte va avea ca

premisă situația de fapt stabilită în cauză prin decizia atacată de către

Curtea de Apel.

Astfel, în calificarea

de persoană îndreptățită se au în vedere dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001,

republicată, potrivit cărora sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la

măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent pct.

a) „persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării abuzive a acestora „

și b) „persoanele fizice, asociați ai persoanei

juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării

acestora în mod abuziv", precum și, în condițiile art. 4 alin. (2)

„moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite"

iar

potrivit alin. (3) succesibilii care nu au acceptat moștenirea după data

de 6 martie 1945 dar au formulat cerere de restituire în condițiile prezentei

legi.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 decizia/dispoziția motivată de

respingerea a notificării sau a cererii de restituire în natură se poate ataca

doar de persoana care se pretinde îndreptățită la o astfel de măsură, în

condițiile textelor legale susamintite, nu și de titularul unui drept de

proprietate obținut în temeiul Legii nr. 112/1995.

Față de întregul

material probator administrat în cauză, Curtea de Apel a apreciat ca fiind

nedovedit dreptul reclamantei, de a ataca, în prezentul cadru procesual, în

condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 dispoziția nr. 8656 din 20

noiembrie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul General al

Municipiului București, înlăturând astfel aplicarea în cauză a dispozițiilor

art. 3 lit. a) și b) și art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, cu

referire la art. 26 alin. (3) din lege.

Având în vedere că

procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, care în sens

material circumscrie dreptul părții de a determina limitele cererii de chemare

în judecată și a dispune pe cale incidentală de obiectul procesului, Înalta

Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală

Față de aceste

considerente, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca

nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) c. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta P.E. împotriva deciziei nr. 735A din 15

octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și

pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2009.