ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7556/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată inițial, la 22 martie 2006 la Judecătoria sectorului 1

București și înaintată, urmare a declinării prin sentința civilă nr. 681 din 17

ianuarie 2007 a acestei instanțe, la Tribunalul București, reclamanta M.C.G. a chemat

în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând

obligarea acestuia de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în București, compus din teren în suprafață de 375 mp și construcția

edificată pe acesta.

Reclamanta

a arătat că, deși la 19 iulie 2001 a formulat notificare în temeiul Legii nr.

10/2001 solicitând restituirea imobilului în natură, până în prezent nu a

primit niciun răspuns.

Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1110 pronunțată la 18

septembrie 2007, a admis acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată și

a obligat pârâtul să emită decizie, sau, după caz, dispoziție motivată cu

privire la imobilul compus din teren în suprafață de 460 mp și construcția

aferentă, situate în București, ce a făcut obiectul notificării nr. 1452/2001.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că pârâtul nu și-a

îndeplinit obligația legală instituită de dispozițiile art. 25 din Legea nr.

10/2001, în sensul că nu a răspuns prin decizie sau dispoziție motivată la

notificarea reclamantei.

Împotriva

sentinței menționate a declarat apel reclamanta M.C.G., susținând că instanța

de fond nu s-a pronunțat asupra cererii modificate prin care s-a solicitat

obligarea pârâtului la restituirea imobilului.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, prin decizia civilă nr. 76A din 7 februarie 2008, a respins apelul

reclamantei ca nefondat.

Prin

considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că, raportat la cererea

precizatoare depusă de reclamantă la 17 septembrie 2007, obiectul cererii de

chemare în judecată, întemeiate pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001,

îl constituie tocmai obligația unității deținătoare de a emite o dispoziție

motivată referitoare la imobilul în litigiu, conform procedurii prevăzute de

legea menționată.

S-a

apreciat că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică în

concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, temei juridic precizat de însăși

apelanta reclamantă.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta M.C.G.,

criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ.

Recurenta

a susținut că, instanța ar fi trebuit să analizeze petitul cererii

modificatoare, respectiv să aprecieze dacă (reclamanta) este îndreptățită la

restituirea imobilului și să oblige pe intimatul-pârât la emiterea unei

dispoziții la restituire.

În

această situație, s-a susținut că instanța a dat ceea ce nu s-a cerut în sensul

că a obligat pe pârât la emiterea unei dispoziții motivate, ceea ce implică

soluționarea notificării în sensul admiterii sau respingerii cererii de

restituire.

Recurenta

a învederat că modalitatea în care instanța a înțeles să-i soluționeze cererea

este lipsită de orice efect practic, necenzurând în niciun fel refuzul

nejustificat al pârâtului de a răspunde la notificare.

Analizând

criticile formulate de recurenta reclamantă raportat la dispozițiile invocate,

prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul

este fondat pentru considerentele ce succed:

Prin

cererea modificatoare datată 17 septembrie 2007 (filele 21, 22 dosarul nr.

4053/3/2007 al Tribunalului București, secția a V-a civilă), reclamanta a

solicitat obligarea pârâtei la restituirea imobilului compus din teren și

construcție, situat în strada M. nr. 52, precizând că, prin sentința civilă nr.

152/2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul

nr. 4883/1999 i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului din

strada P.T. nr. 57 sector 1, care, la nivelul anilor 1946, făcea corp comun cu

imobilul în litigiu, suprafața totală fiind de 835 mp, conform procesului

verbal încheiat la 18 iulie 1946 de Comisia pentru înființarea cărților

funciare București.

Reclamanta

a mai arătat, în cuprinsul cererii modificatoare, că, deși a formulat

notificare la 19 iulie 2001, nu a primit până în prezent niciun răspuns.

Instanța

de apel respingând apelul reclamantei, a considerat eronat că tribunalul a fost

învestit cu o cerere având ca obiect simpla obligație de a face și a analizat-o

în mod formal, deși, în motivarea cererii, reclamanta a susținut că are

calitatea de persoană îndreptățită la restituire, indicând, în acest sens, calitatea

de unică moștenitoare a defunctului I.B., și a făcut referire la art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

În

această situație, instanța, deși a admis acțiunea, a dat ceea ce nu s-a cerut,

petitul acțiunii neavând corespondent în dispozitivul hotărârii primei instanțe.

Astfel,

instanța de apel a apreciat greșit că prima instanță a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, neavând în vedere nici Decizia nr. XX din 19 martie 2007

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în

interesul legii, prin care s-a statuat că instanța de judecată este competentă

să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei sau

dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în

natură a imobilelor preluate în mod abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate.

În

ceea ce privește temeiul cererii, se va reține că dispozițiile art. 25 din

Legea nr. 10/2001, indicat de reclamantă prezintă relevanță pentru

nerespectarea obligației care incumba intimatului pârât de a soluționa

notificarea în termenul de 60 de zile.

Astfel,

reclamanta recurentă a criticat lipsa răspunsului unității deținătoare,

situație în care, instanța trebuia să cenzureze acest refuz și să constate, în

baza probatoriului administrat, dacă cererea de restituire este sau nu

întemeiată.

Față

de aceste considerente, apreciind că nu s-a cercetat fondul cererii deduse

judecății, Curtea va admite recursul și în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ. coroborat cu art. 313 C. proc. civ. va casa decizia recurată și va trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanta M.C.G. împotriva

deciziei civile nr. 76A din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie

2008.