ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5274/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Adresându-se Tribunalului

București, la 28 septembrie 2006, reclamanții G.M., P.M., S.M., A.E., B.L.,

R.M. și B.I. au cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Municipiului

București să pronunțe, prin dispoziție, restituirea în natură a imobilului

situat în București, alcătuit din teren în suprafață de 687 mp, pe care se află

o construcție cu parter, etaj și mansardă.

În cuprinsul acțiunii

reclamanții au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari, C.M. și C.N.,

de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, iar, pe de altă parte,

Municipiul București nu a răspuns notificărilor prin care s-a cerut, în temeiul

Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului.

Soluționând litigiul, în

primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.

593 din 20 aprilie 2007. A admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat

pârâtul Municipiul București să soluționeze notificările nr. 73 din 7 ianuarie

2002, nr. 204 din 20 ianuarie 2002, nr. 3409 din 5 noiembrie 2001 și nr. 2922

din 7 noiembrie 2001.

Hotărând astfel, tribunalul

a motivat că, potrivit Legii nr. 10/2001, pârâtului îi revine obligația de a se

pronunța, prin dispoziție motivată, asupra notificărilor formulate de

persoanele care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii pentru

imobilele preluate în mod abuziv de la foștii proprietari.

Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 751 din 14 noiembrie 2007, a respins ca

nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârât împotriva sentinței

Tribunalului București.

În cuprinsul deciziei,

curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentința primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de

apel au declarat recurs cei șapte reclamanți susținând că decizia a fost dată

cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța era obligată să soluționeze

fondul procesului și să dispună, în consecință, restituirea în natură a

imobilului cerut prin acțiune.

La rândul său, pârâtul

Municipiul București, reprezentat de primarul general, a declarat recurs împotriva

deciziei curții de apel, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență, că nu putea emite dispoziție motivată de soluționare

a notificărilor deoarece reclamanții nu au prezentat toate actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, așa încât acțiunea trebuia respinsă.

Recursurile exercitate în

cauză nu sunt întemeiate.

Este adevărat că, în

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă

să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a

răspunde la notificarea părții interesate. În acest sens s-a decis de către

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia în interesul

legii nr. XX din 19 martie 2007.

În toate cazurile, însă,

judecătorii hotărăsc, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., numai asupra

obiectului cererii deduse judecății. Or, reclamanții, prin cererea de chemare

în judecată au solicitat instanței să oblige Municipiul București să se

pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării de restituire în natură a

imobilului.

În atare situație, instanța

a fost obligată să respecte principiul disponibilității și nu era investită cu

cererea de soluționare a fondului pricinii.

Nu poate fi primită nici

critica formulată prin recursul declarat de Municipiul București.

Conform art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Pentru a beneficia de

prorogarea terenului de 60 de zile în care are obligația de a răspunde

notificării, este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, potrivit art. 25

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în scris, persoanei îndreptățite faptul că

fundamentarea și emiterea dispoziției sunt condiționate de depunerea probelor

solicitate. Prorogarea termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării

nu operează de drept în beneficiul unității notificate, ca fiind condiționată

de analizarea notificării, precum și de comunicarea, în același interval de

timp, a faptului că documentația este insuficientă.

În prezentul litigiu,

pârâtul nu a soluționat notificarea în termenul legal și nici nu a comunicat,

în scris, persoanelor care se consideră îndreptățite că actele doveditoarea nu

sunt suficiente. Procedând în acest mod, pârâtul nu și-a respectat obligația ce

o avea potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001.

Decizia curții de apel fiind

dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile

exercitate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General și reclamanții

G.M., P.M., S.M., A.E., B.L., R.M. și B.I. împotriva deciziei nr. 751 din 14

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 septembrie 2008.