ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5274/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: Adresându-se Tribunalului București, la 28 septembrie 2006, reclamanții G.M., P.M., S.M., A.E., B.L., R.M. și B.I. au cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, obligarea Municipiului București să pronunțe, prin dispoziție, restituirea în natură a imobilului situat în București, alcătuit din teren în suprafață de 687 mp, pe care se află o construcție cu parter, etaj și mansardă. În cuprinsul acțiunii reclamanții au arătat că sunt moștenitorii foștilor proprietari, C.M. și C.N., de la care imobilul a fost preluat în mod abuziv, iar, pe de altă parte, Municipiul București nu a răspuns notificărilor prin care s-a cerut, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului.

Soluționând litigiul, în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 593 din 20 aprilie 2007. A admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pârâtul Municipiul București să soluționeze notificările nr. 73 din 7 ianuarie 2002, nr. 204 din 20 ianuarie 2002, nr. 3409 din 5 noiembrie 2001 și nr. 2922 din 7 noiembrie 2001. Hotărând astfel, tribunalul a motivat că, potrivit Legii nr. 10/2001, pârâtului îi revine obligația de a se pronunța, prin dispoziție motivată, asupra notificărilor formulate de persoanele care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv de la foștii proprietari. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 751 din 14 noiembrie 2007, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârât împotriva sentinței Tribunalului București.

În cuprinsul deciziei, curtea de apel a dezvoltat considerentele din sentința primei instanțe. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs cei șapte reclamanți susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța era obligată să soluționeze fondul procesului și să dispună, în consecință, restituirea în natură a imobilului cerut prin acțiune. La rândul său, pârâtul Municipiul București, reprezentat de primarul general, a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel, întemeiat tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență, că nu putea emite dispoziție motivată de soluționare a notificărilor deoarece reclamanții nu au prezentat toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate, așa încât acțiunea trebuia respinsă.

Recursurile exercitate în cauză nu sunt întemeiate. Este adevărat că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. În acest sens s-a decis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007. În toate cazurile, însă, judecătorii hotărăsc, conform art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, reclamanții, prin cererea de chemare în judecată au solicitat instanței să oblige Municipiul București să se pronunțe prin decizie/dispoziție asupra notificării de restituire în natură a imobilului. În atare situație, instanța a fost obligată să respecte principiul disponibilității și nu era investită cu cererea de soluționare a fondului pricinii. Nu poate fi primită nici critica formulată prin recursul declarat de Municipiul București. Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Pentru a beneficia de prorogarea terenului de 60 de zile în care are obligația de a răspunde notificării, este necesar ca unitatea deținătoare să comunice, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în scris, persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea dispoziției sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Prorogarea termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării nu operează de drept în beneficiul unității notificate, ca fiind condiționată de analizarea notificării, precum și de comunicarea, în același interval de timp, a faptului că documentația este insuficientă. În prezentul litigiu, pârâtul nu a soluționat notificarea în termenul legal și nici nu a comunicat, în scris, persoanelor care se consideră îndreptățite că actele doveditoarea nu sunt suficiente.

Procedând în acest mod, pârâtul nu și-a respectat obligația ce o avea potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001. Decizia curții de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii, urmează să fie respinse recursurile exercitate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtul Municipiul București, prin Primar General și reclamanții G.M., P.M., S.M., A.E., B.L., R.M. și B.I. împotriva deciziei nr. 751 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2008.