ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8094/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin notificarea formulată la 14

iunie 2001, G.G.C. a cerut Municipiului București, prin Primar General, în

calitate de moștenitoare a autorilor D.N. și D.P. stabilirea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, compus din teren

de 350 mp și două corpuri de clădire, demolate ulterior preluării prin Decretul

nr. 92/1950.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a

conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, [respectiv

art. 25 alin. (1), în redactarea actuală a acestui act normativ, după

modificarea și completarea sa prin Legea nr. 247/2005] aceleași solicitări au

fost reiterate și prin acțiunea formulată la 29 septembrie 2004, în motivarea

căreia reclamanta a arătat că este unica moștenitoare a foștilor proprietari ai

imobilului care, nu poate fi restituit în natură întrucât pe teren au fost

construite blocurile aflate în prezent pe calea G.

Prin sentința civilă nr. 1042 din 22

noiembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

contestația și a obligat-o pe pârâtă să emită dispoziție motivată, ca răspuns

la notificarea formulată de persoana îndreptățită.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că, potrivit legii, pârâtului îi revenea obligația de a se

pronunța prin decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, care cu aceeași motivare, prin

decizia nr. 615/A din 14 aprilie 2005, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârât.

În cauză, a declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Municipiul București, prin

Primar General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține în esență că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât

termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, depășirea acestuia

neputând fi sancționată, situație în care, neputându-se reține culpa sa

procesuală, nu trebuia să fie obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat, în

considerarea argumentelor ce succed.

În cauză, intimata-reclamantă a

făcut dovada împrejurării că autorii săi au fost proprietarii imobilului în

litigiu, imobil preluat abuziv prin Decretul nr. 92/1950 (f. 5, 7, 8, 32 și 35,

dosar 2314/2004 al Tribunalului București, secția a III-a civilă).

Cu toate că reclamanta a notificat

unitatea deținătoare în termenul prevăzut de lege, respectiv, la 14 iunie 2001,

iar ulterior a făcut mai multe reveniri, depunând suficiente acte din care rezultă

calitatea sa de persoană îndreptățită pârâtul nu s-a conformat dispozițiilor

imperative ale legii și nu a emis, nici până la data inițierii demersului

judiciar, 29 septembrie 2004, și nici pe parcursul soluționării cauzei, decizie

sau dispoziție motivată.

Ca atare, cazul dedus recursului de

față pune în discuție situația în care lipsește răspunsul persoanei juridice

notificate, lipsă generată de o conduită imputabilă a acesteia.

Deși legiuitorul nu a reglementat în

mod expres situația în care persoana juridică deținătoare refuză să răspundă

solicitării adresată pe calea notificării (fiind unanim admis, că aceasta este

o lacună a Legii nr. 10/2001) totuși cei îndreptățiți, se pot adresa instanței

judecătorești competente pentru ca unitatea deținătoare să fie obligată să

emită un răspuns prin decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare

obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură

administrativ–jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Întrucât, în cauză, persoana

juridică notificată nu a răspuns persoanei îndreptățite, în condițiile

prevăzute de lege, nefiind emisă o decizie sau dispoziție motivată de acceptare

sau de refuz a cererii de restituire prin echivalent, această împrejurare nu

poate fi de natură să afecteze interesele legitime ale reclamantei.

Cum pârâtul a cărui lipsă procesuală

a fost dovedită, a căzut în pretenții, în mod corect s-a dispus și obligarea

acestuia la plata cheltuielilor de judecată constând în cheltuielile făcute de

reclamantă, urmare demersului său judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva

deciziei nr. 615/A din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul Municipiul

București la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata G.G.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2005.