ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6261/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin notificarea formulată la 13 iunie

2001, I.G.T., G.E. și C.C., au solicitat Primăriei

Municipiului București în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură a imobilului situat în

București,

sector 2, fostă

proprietate a autorilor I.G. și

N.

Întrucât instanța investită cu

soluționarea notificării nu s-a

conformat

dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoanele

îndreptățite și-au reiterat aceste cereri pe

calea acțiunii formulată la 21

mai

2008, solicitând - în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar

General obligarea pârâtului de a emite o decizie prin care să

dispună restituirea imobilului ce face obiectul

notificării.

Investit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 1606 din 21 octombrie 2008,

a admis cererea și

în

consecință 1-a obligat pe pârât să emită dispoziția motivată prin care

să restituie reclamanților, în

natură, imobilul situat în București,

compus din teren și două corpuri de clădire, astfel cum

este identificat în actul dotal

autentificat sub nr. 4245 din 2 martie 1921

de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că

pârâtul nu și-a îndeplinit

obligația ce-i revenea, în temeiul art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 iar, cât

privește fondul dreptului, reclamantele și-au

dovedit calitatea de persoane îndreptățite, fiind moștenitoare ale

fostului proprietar al imobilului, preluat abuziv

de Stat prin Decretul

nr. 224/1951, în cauză neadministrându-se probe

concludente în

sensul că ar fi avut loc

vreo transmisiune a dreptului de proprietate al

imobilului către o altă

persoană.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a

IV-

a civilă, care, în esență cu

aceeași motivare, prin decizia nr. 105/A

din 12 februarie 2010, a respins ca nefondat apelul

pârâtului.

In cauză a

declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul

București - prin Primar General

care invocând temeiul prevăzut de

art. 304

pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile

pronunțate

în cauză pe considerentul admiterii greșite a contestației, în

condițiile

în care la dosarul administrativ nu au fost depuse toate

actele doveditoare ale dreptului de proprietate

iar, pe de altă parte,

imobilul -

care a făcut obiectul Decretului nr. 224/1951 - a fost preluat

de la o

altă persoană decât autoarea reclamanților.

Recursul se privește ca nefondat,

urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea

ulterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005,

actele

doveditoare ale dreptului de

proprietate ori, după caz, ale calității de

asociat sau acționar al

persoanei juridice, precum și, în cazul

moștenitorilor,

cele care atestă această calitate ... și orice alte înscrisuri

necesare dovedirii pretențiilor de restituire,

decurgând din acest act

normativ,

pot fi depuse până la data soluționării notificării.

In interpretarea acestui text,

instanțele au reținut corect că

sintagma

folosită de legiuitor, vizează doar procedura derulată, ulterior

notificării, de către entitatea investită cu

soluționarea cererii privind

acordarea

măsurilor reparatorii, nu și etapa contencioasă a atacării

deciziei sau dispoziției, în fața instanței

judecătorești.

In adevăr, din

nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana

îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere

a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte

calitatea sa de

proprietar

sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face

obiectul cererii de restituire.

Ca atare, cum legea nu cuprinde o

asemenea dispoziție,

prevalează principiul

realizării dreptului în raport cu cel al respectării

procedurii, conform

prevederilor constituționale și ale Convenției

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

privitoare

la garantarea dreptului de proprietate.

De altfel, din

actele cauzei rezultă că reclamanții s-au conformat

solicitărilor pârâtului și au

depus copii legalizate atât de pe actul dotal

nr. 810 din 21 martie 1921, cât și de pe

certificatele de moștenitor și

actele de

stare civilă care, coroborate fac dovada succesiunilor

succesive și respectiv a calității reclamantelor de persoane

îndreptățite

la restituire.

In aceste condiții, atitudinea

pârâtului de a nu soluționa

notificarea

reclamanților este una culpabilă căci în considerarea

dispozițiilor art. 25 și art. 26 din lege

indiferent dacă persoanei îndreptățite i

se restituie în natură imobilele ori, se oferă restituirea prin

echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, entitatea investită este

obligată ca

asupra solicitării

adresată pe calea notificării, să se pronunțe printr-o

deciziei sau

dispoziție motivată.

Or, în speță

caracterul rezonabil al termenului de 60 de zile -

prevăzut de art. 25 alin. (1)

din lege - a fost cu mult depășit iar acțiunea celor în cauză vizând obligarea

pârâtului de a da curs solicitărilor formulate

pe calea notificării, este pe deplin justificată,

în condițiile în care a fost

formulată la aproape 7 ani de la data când reclamantele au întreprins

demersul prevăzut de art. 22

alin. (1) din același act normativ, interval în care

nu au primit nici un răspuns.

Cât privește

motivul de recurs vizând preluarea imobilului de

către stat de la o altă persoană decât autoarea

reclamantelor, acesta nu

va fi analizat,

întrucât a fost formulat

omisso medio

.

Așa fiind în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin Primar general împotriva deciziei nr.

105A din 11

februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a

IV-

a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2010.