ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1141/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
1.Prin acțiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2007 pe rolul
Tribunalului București reclamanta SC Y. SRL a solicitat în contradictoriu cu
pârâta SC C.R. SRL ca prin hotărârea instanței să se constate nulitatea
absolută a contractului de prestări servicii medicale din 3 decembrie 2003
pentru lipsa consimțământului reclamantei la încheierea contractului și
caracterul ilicit al cauzei actului.
Potrivit reclamantei, contractul de prestări
servicii perfectat la 3 decembrie 2003 prin care pârâta s-a obligat să presteze
servicii medicale de medicina muncii în beneficiul angajaților societății reclamante
contra unui preț stabilit prin contract, nu este semnat de reprezentantul legal
al societății, respectiv directorul general, ci de o altă persoană, d-na T.G.,
care la data încheierii contractului era demisă din funcția pe care o ocupa în
societate de referent de marketing.
Totodată reclamanta susține că prin încheierea
contractului în aceste condiții s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui
drept de creanță față de societate, fără să existe o contraprestație din partea
pârâtei ceea ce conferă cauzei contractului un caracter ilicit.
Prin sentința comercială nr. 2649 din 26
februarie 2008 Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată
acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanței a
reținut din analiza probelor cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei
administrate, că hotărârea reclamantei de a încheia contractul de prestări
servicii medicale a fost exteriorizată prin semnarea contractului și aplicarea
ștampilei societății, aspecte care rezultă din mențiunile existente la rubrica
”beneficiar” din cadrul contractului.
Totodată Tribunalul constată că situația de
fapt invocată de reclamantă în sensul că actul a fost semnat de o persoană care
nu mai era angajata societății nu se convertește într-o lipsă a
consimțământului reclamantei ci trebuie analizată prin prisma dispozițiilor care
reglementează încheierea actului juridic fără împuternicirea de reprezentare.
Din această perspectivă, Tribunalul reține că,
probele cu înscrisuri administrate, respectiv facturile emise de prestator
acceptate la plată de reclamanta prin semnare și ștampilare precum și copiile fișelor
de observație lunară semnate și ștampilate de beneficiar, confirmă că reclamanta
a ratificat tacit contractul încheiat cu pârâta, beneficiind de serviciile
medicale prestate în temeiul contractului.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de
nulitate invocat – cauza ilicită – Tribunalul reține că reclamanta nu a dovedit
ilicitatea sau lipsa cauzei în condițiile impuse de art. 967 alin. (2) C. proc.
civ.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței
comerciale nr. 2649 din 26 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul în primă
instanță a fost respins ca tardiv formulat de Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 350 din 30 iunie 2008.
Prin decizia nr. 212 din 28 ianuarie 2009
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta
împotriva deciziei nr. 350 pronunțată de instanța de apel și a casat hotărârea
recurată cu trimiterea cauzei la aceiași instanță pentru rejudecarea apelului
pe fondul său, constatând că excepția tardivității declarării apelului a fost
greșit soluționată în condițiile în care dovada de comunicare către reclamanta
a sentinței pronunțate de Tribunal nu îndeplinește cerințele impuse de art. 100
alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind lovită de nulitate.
În rejudecare, Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 240 pronunțată la data de 18 mai
2009 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței
fondului.
Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamante,
motive care au vizat netemeinicia și nelegalitatea soluției adoptate în raport de
cele două cauze de nulitate invocate, instanța de control judiciar constată că
stabilirea raporturilor juridice obligaționale cu fostul salariat al societății
reclamante care se afla în posesia aparține societății semnifică existența unui
mandat aparent pe care societatea reclamantă l-a ratificat prin acte din care
rezultă neîndoielnic voința de a valida contractul încheiat în numele său de
fostul prepus.
În acest sens, instanța constată că
reclamanta a acceptat la plata facturilor emise în temeiul contractului, iar
împrejurarea că plata efectivă a acestor facturi s-a făcut în procedura
insolvenței deschisă împotriva reclamantei este irelevantă din punct de vedere
a existenței raportului obligațional stabilit anterior deschiderii procedurii.
În ce privește apărarea întemeiată pe cauza
ilicită, instanța de apel apreciază că atât cauza cât și obiectul contractului,
respectiv obținerea unui profit licit în schimbul asigurării serviciilor
medicale nu contravin legii, iar reclamanta nu a probat în condițiile art. 1169
C. civ. existența unei cauze ilicite de a împovăra societatea cu datorii
nejustificate.
Împotriva acestei decizii reclamanta a
declarat recurs la data de 3 iulie 2009, în termen legal, solicitând
modificarea în tot a hotărârii recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel
cum a fost formulată.
Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând că hotărârea atacată este lipsită de
temei legal în condițiile în care prin cererea introductivă s-a invocat lipsa
consimțământului la perfectarea actului care a fost semnat de către o persoană
care nu era angajatul societății și nici nu fusese împuternicită, într-un alt
mod, să încheie contractul.
Susține reclamanta că nu poate fi reținută ratificarea
contractului prin semnarea facturilor emise de pârâtă deoarece ele trebuiau
semnate de persoana desemnată în acest sens, aspect care nu este confirmat de
probele administrate.
Cu privire la lipsa cauzei, recurenta
subliniază că a invocat lipsa prestării serviciilor medicale datorită inexistenței
lor și nu ca o consecință a neîndeplinirii unei obligații contractuale,
rațiunea pentru care au fost prevăzute în contract fiind de a se naște o
creanță în favoarea intimatei - pârâte.
Înalta Curte verificând în cadrul controlului
de legalitate decizia atacată în raport de motivul de nelegalitate invocat
constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Chestiunea de a ști dacă persoana semnatară a
contractului de prestări-servicii medicale din partea beneficiarului a avut sau
nu mandat ori delegație din partea societății, este o chestiune de fapt de
atributul suveran al instanței fondului sau apelului ca instanță devolutivă.
În cauză, în raport de situația de fapt
statuată și fundamentată pe probele cu înscrisuri administrate care atestă
semnarea și ștampilarea contractului de fostul prepus al societății reclamante
în condițiile unui mandat aparent urmat de ratificarea acestuia, aplicarea
dispozițiilor art. 1532 și ale art. 1546 alin. (2) C. proc. civ. nu este
susceptibilă de critică.
Altfel spus, chiar dacă la data încheierii
contractului, nu a existat voința mandantului de a fi reprezentat, semnarea
actului de către fostul prepus al reclamantei și aplicarea ștampilei societății
pe act a fost de natură să justifice credința legitimă a pârâtei cocontractante
în existența mandatului.
Eficacitatea mandatului aparent a fost întărită
de pasivitatea mandantului, sinonimă cu culpa, care știind că o altă persoană a
încheiat un act în numele și pe seama sa, nu a luat nicio atitudine pentru a
înlătura orice echivoc, cu atât mai mult cu cât contractul încheiat la 3
decembrie 2003 dat fiind obiectul său – prestări servicii medicale, impunea o
executare succesivă.
Ulterior încheierii actului, manifestarea de
voință a reclamantei în sensul acceptării la plată a facturilor emise de pârâtă
semnifică o ratificare incontestabilă a mandatului care produce efecte între
părți de la data încheierii actului, deoarece piedica existentă până atunci în
calea eficacității depline a actului a fost înlăturată.
Fiind un act juridic unilateral în privința căruia
legea nu prevede expres revocabilitatea, ratificarea este irevocabilă astfel că
după ratificare contractul își produce între părți aceleași efecte ca și când
nu ar fi existat neregularitatea în privința reprezentării.
Prin ultima critică formulată de recurentă
potrivit căreia inexistența cauzei rezultă din inexistența serviciilor medicale
ce urmau a fi prestate, pune în discuție chestiuni legate de sarcina probei și
a mijloacelor de probă admisibile.
Potrivit art. 967 alin. (1) C. civ. convenția
este valabilă, cu toate că, cauza nu este expresă, iar în conformitate alin.
(2) ”cauza este prezumată până la proba contrară”, ceea ce înseamnă că sarcina
dovedirii inexistenței cauzei incumbă celui ce o invocă.
În cauză, instanțele au apreciat în mod just
că nu s-a făcut dovada contrară de către reclamantă cu privire la inexistența,
falsitatea sau iliceitatea cauzei în condițiile în care, cauza obligației este prevăzută
în mod expres în contract, respectiv obținerea unui profit licit în schimbul
serviciilor medicale prestate.
Reclamanta nu a administrat nicio probă prin
care să dovedească contrariul celor consemnate în fișele de observații lunare,
depuse de pârâtă și care atestă realitatea serviciilor medicale prestate, așa
încât și această critică formulată de recurentă se vădește nefondată.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate Înalta
Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC
Y. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 240 din 18 mai 2009 a Curții
de Apel București, secția a VI- a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19
martie 2010.