ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC B.P. a chemat în judecată

Clinica R. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii medicale nr. 502

din 3 decembrie 2003. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu și-a

exprimat consimțământul la încheierea acestui contract prin directorul general,

contractul fiind semnat de T.G.A. persoană care la acel moment nu mai era

angajata societății și nu avea împuternicire pentru semnarea contractului de

prestări servicii. A mai invocat în sprijinul nulității contractului faptul că

prin încheierea acestuia s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui drept de

creanță față de reclamantă, fără ca să existe o contraprestație din partea

pârâtei, lipsa obiectului, potrivit reclamantei constituind o altă cauză de

nulitate absolută.

Tribunalul București secția comercială a soluționat litigiul prin

sentința nr. 1198 din 28 ianuarie 2008. După analiza actelor dosarului acțiunea

a fost respinsă, tribunalul reținând în ce privește primul motiv de nulitate,

lipsa consimțământului, că nu au fost prezentate probe pentru a se stabili

cărei persoane îi aparține semnătura. În privința cauzei ilicite, invocată prin

acțiune, prima instanță a citat dispozițiile art. 968 C. civ., după care a

stabilit că o cauză este nelicită când este prohibită de lege sau contrară

bunelor moravuri, situație care nu se regăsește în speță. În fine, a fost

înlăturată și susținerea privind lipsa obiectului actului juridic pentru

motivul că analiza clauzelor contractului, a dus la concluzia că nu a fost

încălcat art. 962 C. civ. potrivit căruia obiectul convențiilor este acela la

care părțile sau numai una dintre părți se obligă, iar capitolul VII din

contract demonstrează existența obiectului.

Sentința a fost apelată de reclamanta

SC B.P. SRL, pentru motivul că s-a reținut greșit faptul că a existat

consimțământ la încheierea contractului, și că nu există cauză ilicită în

condițiile în care ilicitatea cauzei constă în fictivitatea serviciilor

prevăzute în contract. De asemenea apelanta a susținut că erau aplicabile

prevederile art. 225 C. proc. civ. în condițiile în care intimata nu a răspuns

la interogatoriu.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia nr. 311 din 27 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei,

apreciind că instanța de fond a examinat corect cauzele de nulitate, observând

totodată că în acțiunile pentru constatarea nulității partea nu-și poate invoca

propria turpitudine.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel a declarat recurs, reclamanta SC B.P. SRL, care a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta

a reluat susținerile făcute în fața celorlalte instanțe privind lipsa

semnăturii reprezentantului legal al societății pe contract care în opinia sa

echivalează cu lipsa consimțământului, lipsa cauzei licite și a obiectului

contractului, cât și a nerespectării art. 225 C. proc. civ. de către intimată.

Toate aceste motive pe care le-a evocat în fața instanțelor anterioare și au

fost reluate în recurs sunt suficiente, potrivit autoarei, pentru a se constata

nulitatea actului și a se restabili legalitatea.

Recursul este nefondat.

Din criticile evocate mai sus se poate

observa că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. fără ca recurenta să procedeze la argumentarea în parte a

fiecărui punct potrivit cerinței textului indicat. Recursul nu este cale de

atac devolutivă pentru ca în orice situație să se procedeze la examinarea

criticilor care exprimă nemulțumirea recurentei în legătură cu soluțiile

anterior pronunțate. De asemenea invocarea „de formă,, a unor motive de

nelegalitate nu constituie motivare în sensul cerut de art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., iar instanța de recurs nu se află în situația de a

imagina argumente pe care să le încadreze în pct. 8 și 9 la care s-a referit

recurenta. În acest context în care nu s-a arătat în ce constă interpretarea

greșită a actului dedus judecății a lipsei temeiului legal sau a aplicării

greșite a legii, nu sunt motive care să ducă la concluzia că soluția instanței

de apel este nelegală. În fine, nici indicarea art. 225 C. proc. civ. ca fiind încălcat

nu este suficientă pentru a se constata nelegalitatea soluției criticate nu

numai pentru faptul că nu s-a făcut o argumentare judicioasă a încălcării dispozițiilor

cuprinse în acel articol ci și pentru faptul că recurenta nu a observat că

textul respectiv se referă la „o facultate” acordată instanței de a aprecia

dacă refuzul unei părți de a răspunde la interogatoriu poate constitui o dovadă

în folosul părții potrivnice. În condițiile în care cauza sub aspect probator a

fost analizată în contextul celorlalte probe iar împrejurările concrete

analizate au format convingerea instanței nu se poate reține că au fost încălcate

dispozițiile legale menționate. Nu în ultimul rând trebuie reținut că incidența

reglementării criticate și sancțiunea prevăzută de art. 225 C. proc. civ.

vizează probatoriul, administrarea probelor, or această chestiune scapă

controlului de nelegalitate impus de art. 304 alin. (1) C. proc. civ. raportat

la pct. 9.

În consecință, față de cele ce

preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta SC B.P. SA OTOPENI împotriva deciziei comerciale nr. 311 din 27

iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2009.