ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 547/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B.P. a chemat în judecată Clinica R. SRL și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de prestări servicii medicale nr. 502 din 3 decembrie 2003. În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că nu și-a exprimat consimțământul la încheierea acestui contract prin directorul general, contractul fiind semnat de T.G.A. persoană care la acel moment nu mai era angajata societății și nu avea împuternicire pentru semnarea contractului de prestări servicii. A mai invocat în sprijinul nulității contractului faptul că prin încheierea acestuia s-a urmărit dobândirea de către pârâtă a unui drept de creanță față de reclamantă, fără ca să existe o contraprestație din partea pârâtei, lipsa obiectului, potrivit reclamantei constituind o altă cauză de nulitate absolută.

Tribunalul București secția comercială a soluționat litigiul prin sentința nr. 1198 din 28 ianuarie 2008. După analiza actelor dosarului acțiunea a fost respinsă, tribunalul reținând în ce privește primul motiv de nulitate, lipsa consimțământului, că nu au fost prezentate probe pentru a se stabili cărei persoane îi aparține semnătura. În privința cauzei ilicite, invocată prin acțiune, prima instanță a citat dispozițiile art. 968 C. civ., după care a stabilit că o cauză este nelicită când este prohibită de lege sau contrară bunelor moravuri, situație care nu se regăsește în speță. În fine, a fost înlăturată și susținerea privind lipsa obiectului actului juridic pentru motivul că analiza clauzelor contractului, a dus la concluzia că nu a fost încălcat art. 962 C. civ.

potrivit căruia obiectul convențiilor este acela la care părțile sau numai una dintre părți se obligă, iar capitolul VII din contract demonstrează existența obiectului. Sentința a fost apelată de reclamanta SC B.P. SRL, pentru motivul că s-a reținut greșit faptul că a existat consimțământ la încheierea contractului, și că nu există cauză ilicită în condițiile în care ilicitatea cauzei constă în fictivitatea serviciilor prevăzute în contract. De asemenea apelanta a susținut că erau aplicabile prevederile art. 225 C. proc. civ. în condițiile în care intimata nu a răspuns la interogatoriu. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 311 din 27 iunie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, apreciind că instanța de fond a examinat corect cauzele de nulitate, observând totodată că în acțiunile pentru constatarea nulității partea nu-și poate invoca propria turpitudine.

Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel a declarat recurs, reclamanta SC B.P. SRL, care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurenta a reluat susținerile făcute în fața celorlalte instanțe privind lipsa semnăturii reprezentantului legal al societății pe contract care în opinia sa echivalează cu lipsa consimțământului, lipsa cauzei licite și a obiectului contractului, cât și a nerespectării art. 225 C. proc. civ. de către intimată. Toate aceste motive pe care le-a evocat în fața instanțelor anterioare și au fost reluate în recurs sunt suficiente, potrivit autoarei, pentru a se constata nulitatea actului și a se restabili legalitatea. Recursul este nefondat.

Din criticile evocate mai sus se poate observa că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. fără ca recurenta să procedeze la argumentarea în parte a fiecărui punct potrivit cerinței textului indicat. Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca în orice situație să se procedeze la examinarea criticilor care exprimă nemulțumirea recurentei în legătură cu soluțiile anterior pronunțate. De asemenea invocarea „de formă,, a unor motive de nelegalitate nu constituie motivare în sensul cerut de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., iar instanța de recurs nu se află în situația de a imagina argumente pe care să le încadreze în pct. 8 și 9 la care s-a referit recurenta.

În acest context în care nu s-a arătat în ce constă interpretarea greșită a actului dedus judecății a lipsei temeiului legal sau a aplicării greșite a legii, nu sunt motive care să ducă la concluzia că soluția instanței de apel este nelegală. În fine, nici indicarea art. 225 C. proc. civ. ca fiind încălcat nu este suficientă pentru a se constata nelegalitatea soluției criticate nu numai pentru faptul că nu s-a făcut o argumentare judicioasă a încălcării dispozițiilor cuprinse în acel articol ci și pentru faptul că recurenta nu a observat că textul respectiv se referă la „o facultate” acordată instanței de a aprecia dacă refuzul unei părți de a răspunde la interogatoriu poate constitui o dovadă în folosul părții potrivnice.

În condițiile în care cauza sub aspect probator a fost analizată în contextul celorlalte probe iar împrejurările concrete analizate au format convingerea instanței nu se poate reține că au fost încălcate dispozițiile legale menționate. Nu în ultimul rând trebuie reținut că incidența reglementării criticate și sancțiunea prevăzută de art. 225 C. proc. civ. vizează probatoriul, administrarea probelor, or această chestiune scapă controlului de nelegalitate impus de art. 304 alin. (1) C. proc. civ. raportat la pct. 9. În consecință, față de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC B.P. SA OTOPENI împotriva deciziei comerciale nr. 311 din 27 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2009.