ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2903/2008

HOTĂRÂRE
17.09.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2903/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 39/2008 pronunțată la 4

februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul U.M. în contradictoriu cu

pârâtele Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți din cadrul

Consiliului Județean Gorj și Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu

handicap pentru adulți București, acțiunea având ca obiect cererea de anulare a

Deciziei nr. 743 din 1 februarie 2006 emisă de Comisia superioară de evaluare a

persoanelor cu handicap pentru adulți și obligarea acesteia de a emite o nouă

decizie prin care să i se stabilească gradul de handicap „accentuat definitiv”.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că afecțiunile vasculare de care suferă

reclamantul nu se regăsesc în cuprinsul Ordinului nr. 726/2002, privind

criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru adulți și se

aplică măsurile de protecție socială a acestora și anume în capitolul II care

se referă la persoanele cu afecțiuni handicapante, indiferent de vârstă, de

statut și de data dobândirii handicapului.

Reține instanța de fond că

aceste afecțiuni se regăsesc în capitolul I pct. 2 din Ordin, ce se referă la

persoane cu handicap somatic și care stipulează expres că aceste afecțiuni

handicapante trebuie să fi fost dobândite „congenital, neonatal, în copilărie

sau adolescență”, iar reclamantul nu îndeplinește aceste condiții legale pentru

că afecțiunile cardio-vasculare au fost dobândite de acesta în anul 1999 la

vârsta de 46 de ani, în timpul activității salariale, potrivit actelor medicale

depuse la dosarul cauzei.

Întrucât încadrarea într-o

categorie de persoane cu handicap se face pe baza unor criterii de diagnostic

clinic precis stabilite (în speță Ordinul nr. 726/2002 al Ministerului Sănătății

și Familiei) aprecierea acestora revenind unor instituții specializate,

sigurele în măsură a stabili dacă afecțiunile de care suferă o persoană sunt de

natură a determina încadrarea într-un grad de handicap, conchide instanța de

fond, certificatul cu nr. 86/2006, respectiv Decizia nr. 743 din 1 februarie

2006 au fost emise cu respectarea condițiilor legale, acestea stabilind că

afecțiunile de care suferă reclamantul nu se încadrează printre criteriile

prevăzute de Ordinul nr. 726/2002.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termenul prevăzute de lege reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că bolile de care suferă

conduc indubitabil la încadrarea sa în grad de handicap „accentuat definitiv”,

fiind operat pe cord și având capacitatea de muncă pierdută cu 40%.

Afecțiunile de care suferă,

susține recurentul-reclamant, au fost depistate la vârsta de 46 de ani, odată

cu pensionarea sa pentru incapacitate de muncă, dar ele putea proveni și din

perioada copilăriei.

Recursul este fondat și va

fi admis pentru considerentele ce se vor menționa în continuare.

În perioada 2004 - 2005,

recurentul-reclamant a beneficiat de drepturile pentru persoanele cu handicap,

fiind încadrat în grad accentuat de handicap pentru diagnosticul: „cardiopatie ischemică

dureroasă, dublu bay-pass, aorto-coronarian, insuficiență cardiacă congestivă

clasa III NYHA”, potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 6185

din 9 decembrie 2004 eliberat de Comisia superioară de expertiză medicală a persoanelor

cu handicap pentru adulți a județului Gorj.

Fiind supus revizuirii în

condițiile art. 59 din O.U.G. nr. 102/1999 privind protecția socială și

încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, Comisa de expertiză medicală a

persoanelor cu handicap din județul Gorj, nu a mai recunoscut reclamantului

dreptul de a fi încadrat în categoria persoanelor cu handicap, emițând în acest

sens certificatul nr. 86 din 11 ianuarie 2006, soluția fiind menținută și de

Comisia superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți prin Decizia

nr. 743 din 1 februarie 2006, care a reținut că bolile de care suferă

recurentul-reclamant nu se regăsesc printre afecțiunile considerate

handicapante enumerate de Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002.

Dată fiind starea de boală

în care se află recurentu-reclamant concretizată prin afecțiunile de care

acesta suferă, susținerea constantă a acestuia în sensul că în mod nejustificat

prin certificatul și respectiv decizia contestată i s-a refuzat încadrarea în

grad accentuat de handicap, având în vedere și dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ. care se referă la rolul activ al judecătorului privind aflarea

adevărului, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, instanța

de control judiciar apreciază că se impunea în cauză efectuarea unei expertize

medico-legale, probă absolut necesară pentru elucidarea problemei pusă în

discuție, aceea a încadrării sa nu a recurentului-reclamant într-un grad de

handicap.

Fiind obligat să descopere

adevărul și să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor

legitime, judecătorul fondului trebuie să pună în discuție părților necesitatea

efectuării unei expertize medico-legale, concluziile acesteia contribuind în

mod indubitabil la pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Deși utilitatea acestui

mijloc de probă rezultă atât din natura litigiului cât și din dezbateri, Curtea

de Apel a procedat la soluționarea cauzei pronunțând o soluție ce nu-și găsește

suport probatoriu convingător în înscrisurile depuse.

Așa fiind, pentru evitarea

oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție va admite recursul în conformitate cu art. 312 C.

proc. civ. și va dispune casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași Curte de Apel.

Admite recursul declarat de

U.M., împotriva sentinței civile nr. 39 din 4 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2986/2008
prin raportare la Legea nr. 448/2006, în vigoare la data depunerii cererii la comisie, precum și la momentul învestirii instanței de judecată. Din conținutul certificatului și deciziei atacate, rezultă că autoritățile pârâte au considerat c
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2805/2007
de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință a dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. Actele medicale prezentate de intimatul - reclamant trebuie raportate la Ordinul nr. 726/2002 emis de ministrul sănătății și f
ÎCCJ 2009-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 212/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 222 din 24 ianuarie 2008, a respins acțiunea formul
ÎCCJ 2009-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2763/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.M. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Hand
ÎCCJ 2008-12-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3739/2010
criticile reclamantei referitoare la valabilitatea certificatului de încadrare în grad de handicap ce trebuia eliberat pe data de 23 septembrie 2005 și nu pe 02 martie 2006, la gradul de handicap în care este încadrată reclamanta și care co
Sursă