ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2010

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția civilă, reclamanta M.S. a chemat în judecată pe pârâții I.Ș.J. Brașov

și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate nelegalitatea și netemeinicia

deciziei nr. 212 din 25 februarie 2009 emisă de primul pârât, a Ordinului nr. 3538

din 26 martie 2009 emis de cel de-al doilea pârât și pe cale de consecință, să se

dispună repunerea părților în situația anterioară emiterii celor două acte administrative

anterior arătate și plata drepturilor bănești cuvenite.

Pârâții au formulat întâmpinări

în cauză, în care au invocat excepția de necompetență materială, cu motivarea că

doar instanța de contencios administrativ poate fi învestită cu analizarea legalității

celor două acte administrative.

Tribunalul Brașov, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1153 din 9 iulie 2009, a admis excepția de necompetență

materială și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

La termenul de judecată

din data de 5 octombrie 2009, instanța a respins cererea reclamantei de declinare

a competenței în favoarea Curții de Apel București, cu motivarea că sunt incidente

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată.

Curtea de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 23 din 1

februarie 2010, a admis acțiunea reclamantei M.S., a constatat nelegalitatea deciziei

nr. 212 din 25 februarie 2009 emisă de pârâtul I.Ș.J. Brașov și a Ordinului nr.

3538 din 26 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului,

a repus reclamanta în situația anterioară emiterii celor două acte administrative

și a obligat pârâții la plata tuturor drepturilor bănești cuvenite acesteia la zi.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta ocupa funcția

de director la Școala de Arte și Meserii Racoș, județul Brașov iar, în urma unei

sesizări făcute de cadrele didactice din această unitate școlară, la data de 20

februarie 2009, a fost convocat consiliul profesoral pentru a analiza situația prezentată

în cadrul acesteia.

După cum rezultă din procesul-verbal

încheiat cu această ocazie, pârâtul I.Ș.J. Brașov a înlocuit-o pe reclamantă din

funcția de director cu doamna G.R.

Conform procesului-verbal

din 20 februarie 2009, reclamanta a predat cheile de la biroul directorului, iar

la data de 23 februarie 2009 a scris cererea de demisie.

Prima instanță a precizat

că are dubii cu privire la faptul că reclamanta a scris cererea de demisie de bună

voie, câtă vreme predarea cheilor de la birou i s-a impus la data de 20

februarie 2009 iar, din cuprinsul cererii, nu rezultă, pe de o parte, cu ce dată

începea demisia iar, pe de altă parte, când a fost înregistrată aceasta la conducerea

I.Ș.J. Brașov.

Potrivit deciziei nr.

212 din 25 februarie 2009, reclamanta a fost eliberată din funcția de director al

Grupului Școlar Industrial R. la data emiterii deciziei, deși cererea de demisie

era din data de 23 februarie 2009, iar predarea efectivă a funcției a avut loc la

data de 20 februarie 2009.

Instanța de fond a menționat

faptul că, în urma presiunilor exercitate de doamna D., care îndeplinea funcția

de inspector școlar general adjunct la I.Ș.J. Brașov, reclamanta a scris cererea

de eliberare din funcția de director la data de 24 februarie 2009.

Pe acest aspect, Curtea

a apreciat că reclamanta a demisionat din funcția pe care o ocupa ca urmare a presiunilor

exercitate de către I.Ș.J. Brașov, care i-a interzis continuarea mandatului de director.

În opinia primei instanțe,

în realitate, este vorba despre o concediere implicită realizată de pârâtul anterior

arătat și nu despre o demisie.

Pe de altă parte, Curtea

de Apel a reținut faptul că decizia nr. 212 din 25 februarie 2009 este nelegală,

întrucât a fost emisă de I.Ș.J. Brașov cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea

nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic și a principiului simetriei

actelor juridice.

Totodată, instanța de

fond a arătat că, în fapt, în perioada 20 - 25 februarie 2009, la unitatea școlară

aflată în discuție au existat 3 directori: M.S., G.R. și C.M.

De asemenea, Curtea a

precizat că în luna aprilie 2009 reclamanta a primit de la I.Ș.J. Brașov Ordinul

Ministrului Educației, Cercetării și Inovării din 26 martie 2009, înregistrat la

I.Ș.J. Brașov sub nr. BB din 27 martie 2009, în care, la art. 1, se menționa că:

„Începând cu data prezentului ordin, doamna profesor M.S. este eliberată din funcția

de director al Grupului Școlar Industrial R., județul Brașov”.

Față de conținutul actului

administrativ anterior nominalizat, Curtea a concluzionat în sensul că, deși reclamanta

trebuia să fie eliberată din funcție în data de 26 martie 2009, I.Ș.J. Brașov, prin

abuz, a luat această măsură, scriptic, la data de 25 februarie 2009 iar, în fapt,

la data de 20 februarie 2009; ca atare, chiar ordinul ministrului, în mod tacit,

a anulat decizia nr. 212 din 25 februarie 2009.

În plus, prima instanță

a apreciat că situația reclamantei nu se regăsește în niciunul dintre cazurile de

încetare a contractului de management, individualizate la Capitolul IX din contract,

motiv pentru care acesta trebuie considerat a fi în derulare.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâții I.Ș.J. Brașov și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, care au solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Întrucât în cererile de

recurs au fost formulate motive de recurs comune, instanța de control judiciar va

proceda la prezentarea și la analizarea acestora în mod grupat.

Astfel, recurenții susțin

că cele două acte administrative contestate în speță sunt legale, întrucât eliberarea

intimatei din funcția de director al Grupului Școlar Industrial R. s-a făcut în

urma cererii de demisie depusă de aceasta la data de 23 februarie 2009.

În concepția recurenților,

concluzia primei instanțe în sensul că intimata a fost constrânsă să demisioneze

și că, în realitate, a fost supusă unei concedieri mascate este eronată, întrucât

nu ține seama de probatoriile administrate în cauză.

În plus, recurenții menționează

că nu există la dosar nicio dovadă care să susțină argumentația judecătorului fondului

în ceea ce privește existența a 3 directori la această unitate școlară, în perioada

20 - 25 februarie 2009.

Intimata a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Analizând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Astfel, prin Ordinul din

5 mai 2008 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, intimata-reclamantă

a fost numită în funcția de director la Școala de Arte și Meserii R., județul Brașov,

pe o perioadă de 4 ani, cu rezervarea catedrei pe care este titulară.

Un grup de profesori din

această unitate școlară au fost nemulțumiți de managementul desfășurat de intimata-reclamantă,

motiv pentru care au făcut o sesizare la I.Ș.J. Brașov, în care au anunțat că vor

demisiona în situația în care nu se vor lua măsuri pentru înlocuirea directorului.

La data de 20

februarie 2009, trei inspectori școlari s-au deplasat la Școala de Arte și Meserii

R. și au discutat cu cadrele didactice despre situația existentă în unitate (procesul-verbal

întocmit de profesorii responsabili cu efectuarea serviciului de școală la acea

dată).

În urma verificărilor

efectuate, Consiliul de Administrație al I.Ș.J. Brașov a decis, în ședința din data

de 23 februarie 2009, numirea unei comisii de cercetare a activității manageriale,

suspendarea echipei manageriale pe toată perioada cercetării, precum și numirea

doamnei G.R. în funcția de director, iar a domnului C.M., în funcția de director

adjunct, începând cu data anterior arătată (adresa din 23 februarie 2009 emisă de

I.Ș.J. Brașov).

De asemenea, tot la data

de 23 februarie 2009, intimata-reclamantă M.S. a redactat cererea de demisie din

funcția de director, pe care a înregistrat-o la I.Ș.J. Brașov sub nr. 2150 din

23 februarie 2009.

În cuprinsul cererii,

intimata-reclamantă precizează că demisionează din funcție din motive medicale,

care nu îi mai permit să facă naveta la această unitate școlară.

Prin adresa din 25 februarie

2009, înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului sub nr. 15780/2009,

I.Ș.J. Brașov a comunicat acestei instituții publice centrale demisia intimatei-reclamante

din funcția de director al Grupului Școlar Industrial R., județul Brașov, aprobată

de către Consiliul de Administrație al I.Ș.J. Brașov.

Prin decizia nr. 212 din

25 februarie 2009, I.Ș.J. Brașov a decis eliberarea intimatei-reclamante din funcția

de director la Grupul Școlar Industrial R., începând cu data de 25 februarie 2009,

conform art. 31 din Legea nr. 128/1997, până la data emiterii de către Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a ordinului de eliberare din funcție.

Instanța de control judiciar

apreciază că este nefondată aprecierea judecătorului fondului, în sensul că decizia

anterior individualizată a fost adoptată de către o autoritate publică necompetentă,

întrucât măsura eliberării din funcție a fost luată pe o perioadă de timp determinată,

până la emiterea ordinului de către Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului.

După expirarea perioadei

de preaviz, a fost emis Ordinul din 26 martie 2009 prin care Ministrul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a dispus că, de la data de 26 martie 2009,

intimata-reclamantă este eliberată, la cerere, din funcția de director al Grupului

Școlar Industrial R.

Înalta Curte consideră

că este nefondată concluzia primei instanțe, potrivit căreia intimata-reclamantă

a fost constrânsă să demisioneze, în realitate, fiind vorba despre o concediere

implicită realizată de I.Ș.J. Brașov.

Pe acest aspect, instanța

de control judiciar are în vedere următoarele argumente:

Conform art. 79 C.

muncii, cu modificările și completările ulterioare, prin demisie se înțelege actul

unilateral de voință al salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică

angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen

de preaviz.

Termenul de preaviz este

cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut

în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 30 de zile

calendaristice pentru salariații care ocupă funcții de conducere.

Contractul individual

de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunțării

totale sau parțiale de către angajator la termenul respectiv.

Ca atare, din interpretarea

textului legal mai sus citat, rezultă că demisia, ca act juridic unilateral, devine

definitivă după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile pentru funcțiile de

conducere.

Intimata-reclamantă avea

posibilitatea să-și retragă cererea de demisie înainte ca aceasta să devină efectivă,

adică înainte de emiterea ordinului de ministru.

Din actele aflate la dosar,

rezultă că intimata-reclamantă a făcut acest lucru cu depășirea termenului anterior

arătat, motiv pentru care cererea sa a fost respinsă ca fiind tardivă.

Pe de altă parte, Înalta

Curte reține, pe de o parte, că intimata-reclamantă nu a probat existența constrângerilor

psihice la care susține că a fost supusă pentru a demisiona iar, pe de altă parte,

că prima instanță și-a fundamentat această concluzie doar pe niște supoziții.

Așadar, nu există nicio

dovadă în sensul că manifestarea de voință a intimatei-reclamante a fost alterată,

viciată.

Prin urmare, demisia este

cauza care a determinat emiterea ordinului de eliberare a intimatei-reclamante din

funcția de manager al Grupului Școlar Industrial R.

În fine, Înalta Curte

apreciază că este nefondată aprecierea primei instanțe, în sensul că, în perioada

20 - 25 februarie 2009, la unitatea școlară aflată în discuție au existat 3 directori:

M.S., G.R. și C.M.

După cum s-a arătat anterior,

numirea ultimelor două persoane a avut loc după suspendarea echipei manageriale

și înaintarea cererii de demisie de către intimata-reclamantă, la data de 23

februarie 2009.

În consecință, în raport

de cele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(1)-(3) C. proc. civ, raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, va admite

recursurile declarate de I.Ș. Brașov și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, va modifica sentința atacată și va respinge cererea reclamantei M.S.

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de I.Ș.J. Brașov și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva sentinței civile nr. 23/F din 1 februarie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și respinge cererea reclamantei M.S., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2010.