ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3709/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov SC S. SA a chemat în judecată pe intimata D.F. BRAȘOV solicitând instanței să se constate că măsurile vizând acordarea, stoparea și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului de procedură fiscală; să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere nr. 260498 din 07 aprilie 2009, ca fiind emisă de intimată în condițiile nerespectării principiului specialității capacității de folosință a acestei persoane juridice, principiu impus de dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și de dispozițiile Codului de procedură fiscală.

S-a reținut că în motivarea acțiunii s-a arătat, în esența, că măsurile fiscale luate prin decizia menționată mai sus trebuie calificate ca ajutoare de stat, de care contestatoare a mai beneficiat anterior și ulterior datei de 01 ianuarie 2007, în temeiul normelor europene ce trebuie aplicate în cauză. În drept, au fost invocate dispozițiile art. l lit. b), art. 10 – art. 19, art. 4 alin. (4), (6), (7) și (9) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European, pct. 5, 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European, Decizia Curții Constituționale nr. 59 din 17 ianuarie 2007, art. 3 din ordinul nr. 255/2004, Codul fiscal, Constituția României, art. 3 și 36 din Legea nr. 215/2001, art. 10.2 din tratatul Comunității Europene, art. 34 din decretul nr. 31/1954.

î n fața acestei instanțe, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, iar pentru petitul al doilea, ca inadmisibilă, întrucât decizia de impunere a fost contestată pe cale administrativă si s-a emis Dispoziția nr. 80 din 04 iunie 2009, care nu a fost contestată în cauză. î n cursul soluționării cauzei pe rolul Tribunalul Brașov, la termenul din 17 noiembrie 2009, din oficiu, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, raportat la valoarea totală înscrisă în decizia de impunere atacată și care este în sumă de 969.954 lei. Prin sentința nr. 1017/ CA din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Brașov, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de SC S. SA, în contradictoriu cu intimata D.F.

Brașov. La termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2010, reclamanta a depus o precizare de acțiune față de excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov. Ca instanță legal investită cu judecarea cauzei având ca obiect acțiunea inițial formulată de reclamantă, Curtea de Apel a luat act de renunțarea la judecată cu privire la petitul doi al acțiunii, astfel că obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie solicitarea reclamantei în contradictoriu cu pârâta D.F. Brașov, ca instanța să constate că măsurile vizând acordarea, stoparea și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului de procedură fiscală.

Din conținutul motivelor avute în vedere de Tribunalul Brașov cu ocazia declinării soluționării cauzei, s-a constatat că rațiunile admiterii excepției necompetenței materiale a Tribunalului Brașov au vizat petitul 2 al acțiunii, respectiv cuantumul debitului stabilit prin actul administrativ fiscal contestat. Ca urmare a precizării acțiunii, raportat la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ce stabilesc competența materială a instanței de contencios administrativ, niciunul dintre criteriile prevăzute de acest text de lege nu mai atrag competența materială a curții de apel întrucât acțiunea, nu privește acte administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale sau taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei.

Față de calitatea de autoritate publică locală a pârâtei D.F. Brașov, în condițiile art. 158 alin. (1) și art. 159 C. proc. civ., Curtea a admis excepția invocată de reclamantă și, întrucât Tribunalul Brașov nu s-a declarat necompetent în soluționarea petitului 1 al acțiunii, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, fără a constata ivit un conflict negativ de competență. Înalta Curte, examinând cauza de față constată că Tribunalul Brașov, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de SC S. SA la Curtea de Apel Brașov, iar această ultimă instanță a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.

Față de sentințele pronunțate de Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, prin care fiecare dintre aceste instanțe s-a declarat necompetentă să judece pricina, în cauză există conflict negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte constată că soluționarea cauzei aparține Tribunalului Brașov, conform celor ce se vor arăta mai jos. Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat să se constate că măsurile privind acordarea, stoparea și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad subincidența Codului de procedură fiscală. Să se constate nulitatea absolută a deciziei de impunere nr. 260535 din 7 aprilie 2009 emisă de D.F.

Brașov. În cursul judecării cauzei la Curtea de Apel Brașov, s-a precizat acțiunea, în sensul că se renunță la judecarea petitului privind constatarea nulității absolute a deciziei de impunere emisă de D.F. Brașov. În raport de precizarea acțiunii și având în vedere principiul disponibilității, judecarea acestei pricini, cu obiectul stabilit de reclamantă, este de comepetența Tribunalului, ca instanța cu plenitudine de competență în materia contenciosului administrativ, așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. De asemenea, din analiza conținutului normativ al art. 10 din Legea nr. 554/2004 se reține că legiuitorul a instituit două criterii pentru determinarea competenței de judecată în materia contenciosului administrativ.

Astfel, primul criteriu este acela legat de calitatea organului emitent, respectiv autoritate publică locală sau centrală, iar în cazul actelor care privesc taxe, impozite, contribuții, competența se stabilește în raport de valoare. În speța de față obiectul dedus judecății așa cum a fost precizat nu se referă la taxe, impozite și contribuții. În aceste condiții, în raport de calitatea de autoritate publică locală a pârâtei, competența de soluționare aparține Tribunalului Brașov. Astfel fiind, în baza art. 20 și urm. C. proc. civ., se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe SC S. SA și pe D.F. Brașov, în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.