ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 901/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 901/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 58/ F din 26 martie

2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins cererea formulată de reclamanta SC E. SA în contradictoriu cu pârâta

Direcția Fiscală Brașov ca inadmisibilă cu privire la petitul având ca obiect

constatarea că măsurile vizând acordarea, stopare și/sau recuperarea

ajutoarelor de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub

incidența Codului de procedură fiscală și ca tardivă cu privire la petitul având

ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21

noiembrie 2007 și a Dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de Direcția

Fiscală Brașov.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a apreciat că petitul referitor la constatarea

faptului că măsurile vizând acordarea, stopare și/ sau recuperarea ajutoarelor

de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului

de procedură fiscală, nu se încadrează între cele expres și limitativ prevăzute

de dispozițiile speciale aplicabile în materia contenciosului administrativ, în

special ale art. 1 alin (1) din Legea nr. 554/2004, această cerere putând fi

analizată doar ca un motiv ce ar putea atrage anularea actului administrativ

fiscal contestat, ca fiind emis de o persoană ce nu are abilitatea legală,

competența de a verifica și a emite acest act.

Prima

instanță a mai reținut că actele administrativ fiscale contestate au fost emise

la data de 21 noiembrie 2007, respectiv 21 ianuarie 2008, iar acțiunea ce face

obiectul prezentei cauze a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la

data de 18 mai 2009, depășindu-se astfel termenul de decădere de 1 an prevăzut

în mod imperativ de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Curtea a respins

excepția autorității lucrului judecat invocată în cauză de către pârâta

Direcția Fiscală Brașov, arătând că, deși atât cauza de față cât și cea care

face obiectul Dosarului nr. 139/64/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov

privesc aceleași părți, respectiv reclamanta SC E. SA și pârâta Direcția

Fiscală Brașov, având obiect identic, și anume constatarea nulității absolute a

Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a Dispoziției nr. 7

din 21 ianuarie 2008, nu există identitate de cauză.

Astfel, în Dosarul nr.

139/64/2008 al Curții de Apel Brașov s-a solicitat anularea Deciziei de

impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a dispoziției nr. 7 din 21

ianuarie 2008, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 250 și 257 C. fisc.,

iar în prezentul litigiu se invocă faptul că aceste acte administrativ fiscale

au fost emise în condițiile nerespectării principiului specialității

capacității de folosință a acestei persoane juridice, principiu impus de

dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și de dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC E. SA, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Motivele de recurs se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita

aplicare a legii și respectiv soluționarea nelegală a cauzei pe excepția

inadmisibilității capătului de acțiune având ca obiect constatarea că măsurile

vizând acordarea, stopare și/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de

competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului de procedură

fiscală și pe excepția tardivității capătului de acțiune având ca obiect

constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie

2007 și a Dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de către Direcția

Fiscală Brașov.

Se solicită

modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii celor două excepții

și menținerii sentinței atacate numai în ceea ce privește respingerea excepției

autorității de lucru judecat.

Se solicită în baza art.

314 C. proc. civ. ca Înalta Curte de Casație și Justiție să hotărască asupra

fondului cauzei în scopul aplicării corecte a legii motivat de faptul că împrejurările

de fapt au fost pe deplin stabilite.

În ceea ce privește

admisibilitatea cererii în constatare cu consecința constatării că intimata

Direcția Fiscală Brașov nu are competența de a dispune recuperarea ajutoarelor

de stat de care a beneficiat recurenta, în recurs se susține următoarele:

În cauză, în mod

greșit au fost reținute de instanța de fond dispozițiile art. 1 alin. (1) și art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care nu sunt aplicabile ca normă

generală. Se arată că în raport de natura actelor contestate, acte

administrativ fiscale sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) și alin. (3)

C. proc. fisc. și dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. b) raportat la art. 205 alin.

(1) C. proc. fisc. coroborat cu dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Se apreciază că

acțiunile în constatare sunt admisibile în materia contenciosului fiscal pentru

stabilirea existenței sau inexistenței unui drept și verificarea de către instanțele

de judecată a drepturilor organelor fiscale prin prisma atribuțiilor și

competențelor speciale și limitativ prevăzute de lege și de actele

administrative cu putere de lege.

Se arată că este

admisibilă acțiunea în constatarea faptului că intimata Direcția Fiscală Brașov

nu are competența de a dispune recuperarea ajutoarelor de stat, această

competență fiind atributul exclusiv al Comisiei Europene, care poate dispune

stoparea și recuperarea ajutoarelor de stat numai în temeiul unei decizii

temeinic motivate, invocându-se soluții de practică pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin care au fost anulate decizii de impunere pe motiv

că intimata nu avea competență materială, respectiv atribuții în materia

ajutoarelor de stat.

Se arată de recurentă

că în prezenta cauză acțiunea în constatare este admisibilă în baza art. 111 C.

proc. civ. cu care se completează Codul de procedură fiscală, fără a fi necesar

a se promova o acțiune în realizare.

Aceasta deoarece

problema de drept dedusă judecății nu constă în anularea deciziei de impunere

emisă de Direcția Fiscală Brașov ci în constatarea de către instanța de

contencios administrativ învestite a capacității acestei persoane juridice de a

dispune recuperarea ajutoarelor de stat, problemă de drept a cărei dezlegare este

prioritară și de natură să facă inutilă soluționarea cererii privind anularea

deciziei de impunere.

În ceea ce privește

admiterea excepției tardivității, se arată că hotărârea contestată este dată cu

aplicarea greșită a legii. Aceasta deoarece pentru faptul că s-a solicitat

nulitatea absolută a actului administrativ fiscal pentru un motiv neprevăzut de

Codul de procedură fiscală cel privind nerespectarea principiului specialității

capacității.

În motivele de recurs

se invocă aplicarea prioritară în prezenta cauză a dreptului comunitar conform art.

148 alin. (2) și alin. (3) din Constituția României și a aplicării cu

prioritate a Regulamentelor Comisiei Europene nr. 659/1999 și nr. 794/2004 fapt

care duce la recunoașterea și din punctul de vedere al dreptului comunitar la

lipsa oricărei capacități a Direcției Fiscale Brașov de a dispune în legătură

cu măsurile fiscale de natura ajutoarelor de stat.

Se solicită pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată.

La dosar intimata - pârâtă

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În termenul de

amânare a pronunțării, ambele părți au depus concluzii scrise și practică

judiciară.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Sentința atacată prin

care s-a respins acțiunea reclamantei-recurente astfel cum a fost formulată și

precizată ca inadmisibilă privind cererea în constatare și ca tardiv formulată

privind cererea în constatarea nulității absolute a Deciziei de impunere nr. 185131/2007

și a Dispoziției nr. 7/2008 emise de intimată este dată cu aplicarea corectă a

legii, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În mod corect și

legal a fost respins ca inadmisibil capătul din acțiune având ca obiect

constatarea pe cale judecătorească, în condițiile art. 111 C. proc. civ. a

faptului că măsurile vizând acordarea, stopare și/sau recuperarea ajutoarelor

de stat nu sunt de competența organelor fiscale și nu cad sub incidența Codului

de procedură fiscală.

Curtea apreciază că în

raport de dispozițiile legii speciale nr. 554/2004 în cauză nu pot fi aplicate

dispozițiile art. 111 C. proc. civ. ca normă generală.

Nu poate primi

considerațiile din recurs atât cu privire la temeiurile de fapt cât și de drept

invocate. Acțiunea în constatare conform art. 111 C. proc. civ. are caracter

subsidiar față de acțiunea în realizare dispunându-se expres că „cererea nu

poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului”. Iar în prezenta

cauză recurenta a avut și a utilizat atât pe cale separată cât și în prezenta

cauză de dispozițiile art. 205 și 218 C. proc. fisc. și a contestat actele administrativ

fiscale respectiv Decizia de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a

Dispoziției nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă.

Pe cale separată

anterior promovării prezentei acțiuni, acțiunea în anulare a făcut obiectul Dosarului

nr. 139/64/2008 al Curții de Apel Brașov soluționat irevocabil prin Decizia nr.

1408 din 12 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta a invocat

în prezenta cauză dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și a promovat prezenta

acțiune în constatare pentru a nu-i putea fi opusă excepția autorității de

lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 117/ F din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, Curtea apreciind că în mod corect acest capăt a fost respins ca inadmisibil

în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) art. 2 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 8 și 18 din același act normativ

special care se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 111 C. proc.

civ.

Cererea în constatare

astfel cum a fost formulată ca un capăt de cerere distinct și principal al

acțiunii recurentei este inadmisibilă deoarece nu privește un act administrativ

tipic definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

sau asimilat conform art. 2 alin. (2) din aceleași act normativ.

Pe de altă parte,

ceea ce pretinde recurenta s se constata pe cale judecătorească de către

instanța de contencios administrativ nu poate forma obiectul unei acțiuni în

raport de dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și nu poate forma obiectul

unei soluții pe care le poate da instanța în raport de dispozițiile art. 18 alin.

(1) – (6) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de

consecință, în mod corect acest capăt al acțiunii a fost apreciat de instanța

de fond ca inadmisibil și respins ca atare.

În ceea ce privește

al doilea capăt al acțiunii având ca obiect „constatarea nulității absolute a Deciziei

de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 și a Dispoziției nr. 7 din 21

ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă în mod corect a fost respins ca tardiv

formulat în raport de dispozițiile art. 11 (1) lit. a) și art. 11alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispozițiile art. 218

1

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 față de caracterul actelor contestate – acte

administrativ fiscale.

Fapt de necontestat

ambele acte au fost comunicate recurentei la 22 noiembrie 2007 – decizia de

impunere și la 23 ianuarie 2008 - dispoziția prin care a fost soluționată

contestația administrativă formulată de recurentă.

Prezenta acțiune a

fost formulată la data de 18 mai 2009 cu depășirea termenului de decădere de un

an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fiind tardiv

formulată.

Curtea nu va reține

susținerile din recurs privind caracterul nulității invocate de recurentă și

momentul de la care apreciază aceasta că a început să curgă termenul de

decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece în

contencios administrativ nulitățile absolute sau relative ale actelor

administrative contestate nu prezintă relevanță din punct de vedere al cauzelor

de nulitate privind regimul juridic aplicabil deoarece sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 554/2004 coroborat cu actele normative speciale în

raport de natura și emitentul actului administrativ contestat. Pe de altă

parte, nu se poate reține ca moment al începerii curgerii termenului prevăzut

de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 o anumită dată de la care Înalta

Curte de Casație și Justiție a calificat măsurile de natura celor reținute prin

decizia de impunere ca fiind ajutoare de stat.

Curtea nu va reține

această susținere din recurs care nu are temei legal în ceea ce privește

nașterea dreptului de a contesta acte administrative fiscale. Acest drept s-a

născut la data comunicării actelor contestate, iar acțiunea în contencios

formulată în realizare a fost depusă tardiv în raport de dispozițiile art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, recurenta fiind decăzută din dreptul de a-i fi

analizată pe fond o acțiune depusă tardiv.

Curtea nu va reține susținerile

din recurs privind încălcarea practicii unitare a instanței supreme și la încălcarea

dispozițiilor privind ajutoarele de stat, respectiv dispozițiile 10-19 din

Regulamentul CCE/nr. 659/1999.

Aceasta deoarece

verificând soluțiile de practică depuse de recurentă, pronunțate de Înalta

Curte de Casație și Justiție, acestea au avut ca obiect acțiunile în realizare

soluționate în recurs sau în calea de atac a revizuirii neputând fi opuse ca

soluții de practică în prezenta cauză ținând cont că acțiunea astfel cum a fost

formulată și precizată a fost soluționată pe excepția inadmisibilității și pe

excepția tardivității și nu pe fond, în cauză nepunându-se problema de

schimbare a jurisprudenței instanței de recurs.

În ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor legale privind competența materială în domeniul ajutorului de

stat în cauză aceste susțineri nu au legătură cu soluția de fond contestată

care nu a analizat natura sumelor imputate recurentei, neputându-se reține

încălcarea dreptului Comisiei Europene de a dispune cu privire la stoparea sau

recuperarea ajutoarelor de stat.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. va

respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința

pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către recurenta - reclamantă SC E. SA împotriva Sentinței civile nr.

58/ F din 26 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.