ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5731/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5731/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 35/F din 23 februarie 2009,

Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC A.P. SA Brașov, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Fiscală Brașov - Biroul Soluționare Contestații, și a anulat decizia de impunere

din 18 ianuarie 2008 și dispoziția din 31 martie 2008, emise de pârâtă, privind

impozitul pe clădiri, în sumă de 781.041 RON, și impozitul pe teren, în sumă de

8.791 RON, reținute în sarcina reclamantei.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta este organizată

și desfășoară activitatea în cadrul parcului industrial P.R., conform H.G. nr. 10/2004

privind aprobarea delimitării zonei aferente parcului industrial P.R. din cadrul

platformei industriale a SC R. SA Brașov.

Or, arată prima instanță,

potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 C. fisc., „Clădirile pentru care nu se datorează

impozit, prin efectul legii, sunt (...) clădirile din parcuri industriale, științifice

și tehnologice, potrivit legii”, iar conform art. 257 alin. (1) lit. i) din același

Cod, „Impozitul pe teren nu se datorează pentru (...) terenurile parcurilor industriale,

științifice și tehnologice, potrivit legii”, astfel încât reclamanta nu datorează

impozit pe teren.

Instanța reține că SC

A.P. SA își desfășoară activitatea în perimetrul parcului industrial P.R., așa cum

acesta a fost înființat și delimitat prin ordinul nr. 255/2004, O.G. nr. 65/2001,

O.G. nr. 115/2003, H.G. nr. 1019/2004, beneficiind astfel de prevederile art. 250

alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. i) C. fisc., în sensul că este scutită de impozite

și taxe pentru clădirile și terenurile pe care le deține, întrucât aceasta este

situată și își desfășoară activitatea în cadrul parcului industrial.

Așadar, se arată în considerentele

sentinței atacate, față de actele de la dosar și față de prevederile legale sus-menționate,

rezultă că reclamanta nu datorează ope legis aceste impozite pe clădiri și teren,

impozite pe care pârâta în mod nelegal le-a calculat în sarcina reclamantei, prin

decizia de impunere din 18 ianuarie 2008, în valoare totală de 781.041 RON impozit

pe clădiri, și 8.791 RON impozit pe teren.

De asemenea, reține instanța

de fond, având în vedere faptul că dispozițiile din C. fisc. sus-menționate au fost

declarate de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1131/2008, ca fiind constituționale,

iar pârâta le-a încălcat prin actul fiscal emis, se impune anularea acestuia, constatându-se

că a fost emis cu încălcarea prevederilor C. fisc.; dată fiind nelegalitatea deciziei

de impunere, urmează a fi anulată și dispoziția din 31 martie 2008, de respingere

a contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere.

Arată prima instanță că

prevederile C. fisc. au caracter general, aplicându-se tuturor societăților înființate

în baza legii ca parc industrial, și nu se poate reține susținerea și apărarea pârâtei

că scutirea de impozite pe teren și clădiri distorsionează sau amenință să distorsioneze

concurența prin favorizare selectivă.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală

Brașov.

Recurenta apreciază că

hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii,

temei juridic prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susține recurenta că în

mod greșit instanța de fond a apreciat că în speță nu este vorba de ajutor de stat,

ci de o scutire la plata taxelor și impozitelor prevăzute de lege, aceasta din urmă

fiind o măsură acordată societăților înființate ca parcuri industriale pentru a-și

desfășura activitatea în bune condiții.

Intimata-reclamantă nu

poate beneficia ope legis de facilități fiscale reprezentând scutiri de la plata

impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, întrucât aceste facilități trebuie

să respecte legislația ce reglementează acordarea acestora, respectiv C. fisc.,

raportat la dispozițiile Legii nr. 143/1999, privind ajutorul de stat, și O.U.G.

nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, în armonie

atât cu legislația română, cât și cu cea europeană în materia ajutorului de stat.

Acordarea facilităților

fiscale în temeiul prevederilor Legii nr. 571/2003, privind C. fisc., în beneficiul

intimatei-reclamante reprezentând ajutor de stat în sensul dispozițiilor legale

menționate, cât și ale art. 87 și 88 din Tratatul CE, și sunt supuse notificării.

Astfel, se susține că

pentru perioada 2004-2006, intimata-reclamantă nu a făcut demersuri pentru a obține

autorizarea Consiliului Concurenței ca și condiție prealabilă și obligatorie pentru

acordarea ajutorului de stat sub forma scutirii de la plata taxelor și impozitelor.

Prin urmare, acordarea

de facilități fiscale unor persoane juridice care, potrivit legii, își desfășoară

activitatea în cadrul unui parc industrial nu se poate acorda ope legis, ci cu îndeplinirea

condițiilor cerute atât de legislația română, cât și de cea europeană în materia

privind ajutoarele de stat, fapt de altfel impus și de prevederile art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

Întrucât nu au fost îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, cu modificările

ulterioare, orice ajutor de stat supus obligației de notificare nu poate fi acordat

decât după parcurgerea procedurii naționale în domeniul ajutorului de stat potrivit

actelor normative menționate, astfel că acordarea acestora, în absența unei autorizări,

este ilegală.

Se precizează și faptul

că în luna martie a anului 2008 s-a procedat la inițierea proiectului de hotărâre

din 28 martie 2008 având ca obiect notificarea Consiliului Concurenței în vederea

transmiterii acesteia spre autorizare Comisiei Europene, cu privire la schema de

ajutor de stat pentru societățile care își desfășoară activitatea în parcul industrial

SC P.R. SA.

Că ajutorul notificat

de către Direcția Fiscală Brașov, îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv

ajutor regional destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii și care

poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu respectarea condițiilor

prevăzute de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada

2007-2013.

În fine, arată recurenta

că modul în care Direcția Fiscală Brașov a procedat la stabilirea creanțelor fiscale

datorate bugetului local în sarcina reclamantei este în totală concordanță cu dispozițiile

legale în materie, fapt confirmat și de practica judiciară.

Intimata SC A.P. SA a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat

și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond, ca temeinică și legală arătând,

în esență, că atât decizia de impunere

din 18 ianuarie 2008, cât și dispoziția din

31 martie 2008, au fost emise de autorități care nu au calitatea de a dispune cu

privire la măsurile fiscale de care a beneficiat recurenta, nici în cazul în care

acestea vor fi calificate de instanța de recurs drept facilități fiscale acordate

prin efectul C. fisc. și nici în cazul în care vor fi calificate ca drept ajutoare

de stat existente la 01 ianuarie 2007. în această din urmă situație Comisia Europeană

fiind singura abilitată a dispune cu privire la ajutoarele de stat existente în

România la 01 ianuarie 2007.

În acest sens s-au invocat

următoarele prevederi ale dreptului comunitar și ale dreptului intern: art. 1 lit.

b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European; art. 17, 18 și 19

din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European; art. 4 alin. (4),

art. 6, art. 7 și art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European;

pct. 5, 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului

(CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din

Tratatul CE;

art. 4

lit. b), art. 6 și art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare

a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare

a art. 93 din Tratatul CE; art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001; art. 3 din Ordinul

nr. 255/2004; Cap. 3 pct. 3.1. și 3.3. - subpct. 3.3.1. din Programul de guvernare

2001-2004; art. 4, art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001;

art. 250 pct. 9 și art. 257 lit. i) C. fisc.; art. 1 alin. (3) C. fisc.; art. 77

alin. (5) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de apărările

făcute prin întâmpinare, cât și de prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., apreciază că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi

expuse:

Intimata-reclamantă funcționează

în cadrul parcului industrial administrat de SC P.R. SA care a obținut titlu de

parc industrial conform Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr.

255 din 03 iunie 2004.

Recurenta Direcția Fiscală

Brașov a procedat la emiterea deciziei de impunere din 18 ianuarie 2008 în vederea

perceperii impozitului pe clădirile și terenurile proprietatea SC A.P. SA deținute

în cadrul parcului industrial.

Problema care se impune

a fi elucidată este aceea dacă

facilitățile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1)

pct. 9 și art. 257 alin. (1) lit. 1 C. fisc., în sensul că nu se datorează impozit

pentru clădirile și terenurile din parcurile industriale reprezintă o formă de ajutor

de stat în sensul prevederilor din art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 (pentru

perioada în care această lege a fost în vigoare).

În art. 2 C. fisc. sunt

precizate impozitele și taxele reglementate de acesta, printre acestea regăsindu-se

și impozitele și taxele locale, la lit. h).

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., „prezentul cod stabilește cadrul legal

pentru impozitele și taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul

de stat și bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească

aceste impozite și taxe, precum și modul de calcul și de plată al acestora”.

Art. 1 alin. (3) și

(4) din Legea nr. 571/2003 prevăd că „în materie fiscală dispozițiile prezentului

cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict

între acestea aplicându-se dispozițiile C. fisc. Dacă orice prevedere a prezentului

cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică

prevederile acelui tratat”.

Aceste dispoziții se regăsesc

și în art. 148 alin. (2) din Constituția României.

În art. 1 alin. (5) C.

fisc. se prevede faptul că „orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor

de stat, se acordă potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 117/2006, privind procedurile

naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 137/2007”.

Ajutorul de stat a fost

definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999, „ca fiind orice măsură de sprijin acordată

de stat sau de către unitățile administrative-teritoriale, din resurse de stat sau

ale unităților administrativ-teritoriale (…) sau ale colectivităților locale, indiferent

de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea

anumitor întreprinderi, fiind considerat incompatibil cu mediul concurențial normal”.

Ajutorul de stat poate

fi acordat prin mai multe modalități, printre care în art. 2 alin. (8) se enumeră

exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și impozitelor. Ajutorul

de stat se concretizează prin urmare, în cazul intimatei-reclamante, în exceptarea

de la aceste impozite și taxe pentru terenuri și clădiri, asigurându-se acesteia

un beneficiu de natură economică și financiară, pe care nu l-ar fi obținut în absența

acestor măsuri. Prin urmare, intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor

juridice cărora li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condițiile procedurii

instituită de O.U.G. nr. 117/2006.

Întrucât această scutire

de impozit reprezintă un ajutor de stat, conform art. 1 alin. (5) C. fisc., persoanele

care, în virtutea titlului de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire

trebuie să se supună reglementărilor și modalităților de notificare și autorizare

prevăzute în materia ajutorului de stat: Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de

stat și, ulterior, de O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul

ajutorului de stat.

În ceea ce privește competențele

privind autorizarea și recuperarea ajutorului de stat s-a constatat că, pentru perioada

01 ianuarie 2000-31 decembrie 2006 potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999, constatarea

ca ilegal a unui ajutor de stat, precum și procedurile de recuperare și rambursare

a ajutorului de stat erau atribuții aflate în competența Consiliului Concurenței

și a instanțelor de judecată, iar nu a organelor fiscale.

Ulterior datei de 01 ianuarie

2007, data aderării României la Uniunea Europeană, conform prevederilor O.U.G.

nr. 117/2006, competența de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat și procedurile

de recuperare și rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene,

Consiliul Concurenței îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană

și furnizorii de ajutor de stat.

Astfel, conform art. 26

din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de

stat, „beneficiarul unui ajutor de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând

echivalentă ajutorului de stat a cărei recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană”.

În art. 30 se prevede

că Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de autoritate de contact între Comisia

Europeană și furnizorii de ajutor de stat, în procedura de adoptare a deciziilor

de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu

dispozițiile art. 11 din Regulamentul CE nr. 659/1999.

Conform textului comunitar

invocat, Comisia Europeană are dreptul să solicite și să obțină de la orice stat

membru informații despre ajutoarele de stat existente.

Numai în cazul în care

Comisia consideră că un ajutor existent nu mai este compatibil cu piața comună,

aceasta, în mod exclusiv, poate propune, în scris, statului în cauză una dintre

următoarele măsuri: modificări de fond ale schemei de ajutor; introducerea unor

cerințe procedurale; abrogarea schemei de ajutor.

În aceste condiții, fără

a mai analiza întreaga procedură după aplicarea acestei prevederi legale se constată

că atât decizia de impunere, cât și dispoziția privind soluționarea contestației

au fost emise de organe neabililtate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele

de stat.

Astfel, orice decizii

emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale,

încalcă rolul exclusiv de control și decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate

ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privitoare la ajutoarele

de stat autorizate sau ilegale.

În concluzie, avându-se

în vedere considerentele expuse anterior, sentința recurată urmează a fi menținută

cu motivarea reținută de Înalta Curte privind atât calificarea ca ajutor de stat

a facilităților fiscale prevăzute de C. fisc. pentru parcurile industriale sub forma

scutirilor de la plata impozitului pe terenuri și clădiri și organul competent să

dispună măsuri privitoare la ajutoarele de stat după data aderării României la Uniunea

Europeană.

Astfel, în baza prevederilor

art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul a fost respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Direcția Fiscală Brașov - Biroul Soluționare Contestații împotriva sentinței

nr. 35/F din 23 februarie 2009 a

Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ

și fiscal

,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2009.