Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 78/2008

HOTĂRÂRE
18.01.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 78/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Mureș, sub nr. 37 din data de 24 ianuarie 2006, ca urmare a pronunțării încheierii nr. 6019 din 15 decembrie 2005, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis cererea de strămutare a dosarului nr. 876/2005 al Tribunalului Brașov, dispunând trimiterea dosarului la Tribunalul Mureș, reclamanta A.S.M.C.P. SA Brașov (A.S.M.C.) prin domnul R.F.

a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a hotărârilor luate de adunarea generală a acționarilor SC P. SA în data de 22 aprilie 2005, respectiv: aprobarea raportului de gestiune al administratorilor pe anul 2004, aprobarea situațiilor financiare anuale și repartizarea profitului net, aferente exercițiului financiar 2004, aprobarea raportului anual al administratorilor întocmit conform Regulamentului nr. 2/1996 al C.N.V.M., aprobarea modalităților de plată a dividendelor, stabilirea datei pentru identificarea acționarilor care au dreptul de a încasa dividende și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adunării generale a acționarilor, aprobarea proiectului de buget și de venituri și cheltuieli și a programului de activitate aferente exercițiului financiar pe anul 2005 și a proiectului de investiții, orice alte hotărâri luate de respectiva adunare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 162/ C din 31 mai 2006, Tribunalul Comercial Mureș admite excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâta P. SA și anulează acțiunea înaintată de A.S.M.C.P. SA cu sediul ales în Codlea în contradictoriu cu pârâta SC P. SA Brașov și intervenienții B.M., S.N., G.G., P.E., M.E., O.M., V.A., G.G., B.T., B.G., C.M., T.E., A.E., M.E., T.D., A.M.D., D.M., C.V., Z.O., G.M., G.E., R.P.N. Admite cererea formulată de pârâtă pentru acordarea cheltuielilor de judecată și obligă reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei Ron. Pentru a dispune astfel, instanța de prim grad a reținut următoarele: Întrucât efectele hotărârii A.G.A. a A.S.M.C.

S.C P. SA Brașov din data de 18 august 2004, în baza căreia a fost numit președinte al Consiliului de administrație domnul R.F. au fost suspendate prin sentința nr. 2850 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Judecătoria Brașov, iar efectele hotărârii A.G.A. a A.S.M.C. desfășurată la 19 februarie 2005, în baza căreia a fost numit președinte al Consiliului de administrație d-na E.M., au fost suspendate prin sentința nr. 200 din 12 ianuarie 2006, s-a constatat că modificările realizate au avut eficiență juridică, doar pentru anumite perioade de timp, de la înscriere până la suspendare, în prezent nemaifiind operative. De asemenea, cererea de înscriere în Registrul asociaților și fundațiilor a hotărât A.G.A.

din 10 august 2005, prin care a fost ales din nou Consiliul de administrație, iar în calitate de președinte al acesteia a fost aleasă d-na E.M. fiind respinsă, hotărârea nu-și poate produce efectele. Potrivit art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 „modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială își are sediul asociația”, înscrierea fiind efectuată „în ziua rămânerii irevocabile a încheierii de admitere”, astfel cum prevede art. 12 din același act normativ. Domnul R.F. nu era, la data promovării acțiunii, 5 mai 2005, reprezentantul legal al A.S.M.C.

SC P. SA deoarece, prin hotărârea A.G.A. din 19 februarie 2005, a fost schimbată componența consiliului de administrație, fiind realeasă în funcția de președinte al Consiliului de administrație d-na E.M. Această hotărâre a fost înscrisă în Registrul asociaților și fundațiilor prin încheierea din 24 februarie 2005 și astfel că era în ființă, conform art. 33 din O.G. nr. 26/2000, la data mai sus amintită, efectele ei fiind suspendate doar ulterior, prin sentința civilă nr. 200 din 12 ianuarie 2006. Pe de altă parte, nici la această dată domnul R.F. nu reprezintă asociația, deoarece și efectele hotărârii din 18 august 2004 prin care a fost ales președinte al consiliului de administrație au fost suspendate prin sentința nr. 2850 din 5 aprilie 2006. S.A.C.A.S.M.C.

care au fost înscrise în Registrul asociațiilor și fundațiilor ținute de Judecătoria Brașov prin încheierea din 21 februarie 1995, în baza acestuia fiind emis Certificatul care atestă componența Consiliului director și a Comisiei de cenzori, potrivit căruia E.M. este președinta Consiliului director, sunt actele care își produc efectele juridice în ceea ce privește calitatea de reprezentant al A.S.M.C. SC P. SA Conform art. 7.3 din Statutul A.S.M.C. SC P. SA, asociația este reprezentată în justiție de președintele consiliului de administrație. Prin decizia nr. 14/ A din 19 martie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, admite apelul declarat de A.S.M.C.P.

SA Brașov, cu sediul ales în Codlea, reprezentată legal de R.F., împotriva sentinței comerciale nr. 162/ C din 31 mai 2006 a Tribunalului Comercial Mureș, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare, aceluiași tribunal. Instanța de apel a reținut că la dosarul Tribunalului Brașov nr. 876/2005 (strămutat ulterior la Tribunalul Comercial Mureș) se află Certificatul eliberat de Judecătoria Brașov la data de 21 aprilie 2005, prin care se certifică faptul că în Registrul Special, la poziția 29/1995 este înscrisă Încheierea din 6 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 348/2005 al Judecătoriei Brașov, dispunându-se înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor a modificărilor privind componența Consiliului de Administrație al cărui președinte și reprezentant legal figurează domnul R.F.

Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta SC P. SA Brașov a susținut că în mod eronat instanța de apel a reținut că la data formulării acțiunii, 5 mai 2005, R.F. putea în calitate de președinte și reprezentant legal al A.S.M.C. să semneze și să introducă acțiunea, iar anularea cererii ar fi greșită. De asemenea, se precizează că la data de 31 mai 2006 efectele hotărârii adunării generale ale A.S.M.C. din 18 aprilie 2004 au fost suspendate prin sentința civilă nr. 2850 din 5 aprilie 2006 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul civil nr. 3723/2006. Efectele suspendării acestei hotărâri a adunării generale a A.S.M.C. au efect total, inclusiv retroactiv, cu privire la semnarea cererii de chemare în judecată, astfel încât hotărârea de desființare a sentinței este greșită.

Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizează hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente constată că situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În cauză, instanța de apel a solicitat relații de la Judecătoria Brașov, care prin adresa din 27 februarie 2007 confirmă și certifică aceeași calitate a domnului R.F. înscrisă în registrul special în baza Încheierii din 6 ianuarie 2005. Prin decizia civilă nr. 32/ R/COMS din 24 mai 2006, pronunțată în dosarul civil nr. 801/2006 al Tribunalului Brașov s-a înscris în același registru mențiunea privitoare la suspendarea efectelor A.G.E.A.

din 18 august 2004. În mod corect s-a apreciat că, la data de 5 mai 2005, R.F., în calitate de președinte și reprezentant legal al A.S.M.C. P. SA Brașov putea semna și introduce acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 876/COM/2005 a Tribunalului Brașov, iar anularea cererii pe temeiul prevăzut de art. 161 alin. (2) C. proc. civ., este greșită. Întrucât prima instanță, în mod greșit a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel corect a admis apelul, a desființat hotărârea și trimis cauza spre rejudecare la același tribunal, conform art. 297 C. proc. civ. De altfel, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov împotriva deciziei nr. 14 din 19 martie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov împotriva deciziei nr. 14 din 19 martie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1798/2009
Asupra contestației în anulare față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 14/C/Cons din data de 14 martie 2006, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins a
ÎCCJ 2008-01-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 14/ C/CONS din 14 martie 2006, a respins acțiunea formulată
ÎCCJ 2006-03-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 872/2006
nr. 2042 din 9 iunie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială au fost admise recursurile declarate de reclamantul P.D. și pârâta S.I.F. T. SA Brașov, împotriva aceleiași decizii, casată decizia civilă nr. 4
ÎCCJ 2005-11-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5178/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 336, pronunțată la data de 2 februarie 2004, în dosarul nr. 2891/2003, secția comercială și de contencios administrativ a Tribuna
ÎCCJ 2008-11-06
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3281/2008
ului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanții C.Ș. și P.T., în contradictoriu cu pârâta S. A.C. SA Brașov; a dispus anularea hotărârilor A.G.A. ale societății pârâte di
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă