ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 141/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 14/ C/CONS din 14 martie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamanții A.S.M.C.P. SA Brașov (A.S.M.C.) cu sediul ales în Codlea județul Brașov, R.N., M.C. și S.I., toți domiciliați în Brașov județul Brașov în contradictoriu cu pârâta SC P. SA cu sediul social în Brașov județul Brașov. Au fost obligați reclamanții să plătească pârâtei suma de 1000 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții s-a reținut, în principal, că reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A.
din data de 30 martie 2005 adoptată de pârâta SC P. SA Brașov prin care a fost ales Consiliul de Administrație al pârâtei, iar ca urmare a acestei constatări să se dispună radierea din Registrul Comerțului a membrilor Consiliului de Administrație aleși prin actul nul. La ședința A.G.O.A. de la SC P. SA, din data de 30 martie 2004, reclamanta A.S.M.C.P. SA (A.S.M.C.), în calitatea de acționar (persoană juridică) a pârâtei SC P. SA, a fost reprezentată de O.C., prin mandat de reprezentare cu procură specială nr. 485 din 30 martie 2004, mandat atribuit de A.G.A.S.M.C. SC P. SA din data de 30 martie 2004, potrivit căruia mandatara O.C. urma să voteze în A.G.O.A. a pârâtei SC P. SA potrivit mențiunilor din mandat și care reprezintă opțiunea de vot a membrilor A.S.M.C.
Potrivit art. 125 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 acționarul A.S.M.C. O.C. a reprezentat în A.G.O.A. din data de 30 martie 2004 a SC P. SA acționarul persoană juridică A.S.M.C.P. SA, votând Consiliul de Administrație al SC P. SA potrivit mandatului încredințat de reclamanta A.S.M.C. În condițiile în care hotărârea A.S.M.C. din data de 30 martie 2004 și mandatul de reprezentare nr. 485 din 30 martie 2004 nu au fost anulate, fiind deci prezumate a fi legal emise, s-a impus respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanta A.S.M.C. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 112/ Ap din 10 octombrie 2006, a admis apelul formulat de reclamanții A.S.M.C.P. SA Brașov, R.N., M.C.
și S.I. împotriva sentinței civile nr. 14/ C/CONS din 14 martie 2006 a Tribunalului Brașov, secția comercială, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea reclamanților și a constatat nulitatea hotărârii A.G.O.A. din data de 30 martie 2004 adoptată de pârâtă și a dispus radierea din Registrul Comerțului a înregistrării efectuate în baza hotărârii anulată. De asemenea, a mai fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta O.C. și obligată intimata SC P. SA să plătească suma de 570.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că raportând situația de fapt la textul de lege incident în cauză, respectiv art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, hotărârea A.G.E.A.
din 30 martie 2004 este nulă absolut, întrucât, pe de o parte acționarul majoritar A.S.M.C. a fost reprezentat în adunare de către un salariat (funcționar) al societății și pe de altă parte, fără votul acestuia nu s-ar fi obținut majoritatea cerută pentru luarea hotărârii. Faptul că persoana care a reprezentat acționarul majoritar A.S.M.C. în adunare, avea și calitatea de membru al acestei asociații nu are nici o relevanță asupra incidenței dispozițiilor legale expuse anterior. Mai mult, prevederile art. 243 alin. (3) din Legea nr. 297/2002 privind piața de capital, nu infirmă prevederile art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta O.C.
a fost respinsă având în vedere imposibilitatea cumulării unei duble calități procesuale și invocarea propriei culpe în susținerea cererii. Împotriva deciziei nr. 112/ Ap din 10 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a promovat recurs pârâta SC P. SA Brașov care a criticat această hotărâre în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, solicitând în temeiul art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului. S-a mai cerut, în baza art. 300 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea efectelor deciziei recurate până la soluționarea cererii de recurs.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a evocat că cele două calități întrunite de aceiași persoană, O.C., sunt distincte, cu efecte juridice și consecințe diferite. În esență, O.C. a reprezentat A.S.M.C. în calitatea de membru al A.S.M.C. în baza mandatului de reprezentare primit de la adunarea generală a asociației și nu în baza unei procuri speciale primită în calitatea de acționar de la acționara A.S.M.C. Intimații reclamanți A.S.M.C.P. SA (A.S.M.C.), R.N., M.C. și S.I. au depus întâmpinări, prin care au cerut atât respingerea cererii de suspendare a executării deciziei pronunțate de instanța de apel, cât și a cererii de recurs.
Prin încheierea ședinței din camera de consiliu de la 8 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a fost admisă cererea petentei SC P. SA Brașov privind suspendarea executării silite a deciziei nr. 112/ Ap din 10 octombrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, până la soluționarea recursului. La data de 12 februarie 2007, intimata intervenientă O.C. a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea recursului. La data de 16 martie 2007 a fost depusă o cerere de intervenție în interesul recurentei pârâte SC P. SA Brașov de intervenienții P.E., S.O.M., B.G., V.A. și M.S., toți cu domiciliul în Brașov județul Brașov.
Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov, precum și cererea de intervenție formulată de intimații P.E., S.O.M., B.G., V.A. și M.S. Din verificarea întregii documentații, rezultă fără putere de tăgadă, că reclamanții constant, au invocat ca temei de drept al constatării nulității absolute a hotărârii A.G.O.A. SC P. SA Brașov din 30 martie 2004, dispozițiile imperative cuprinse în art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Nu poate fi contestat că reclamanta A.S.M.C.P. SA (A.S.M.C.) este acționarul majoritar a societății pârâte, deținând 51,0073 % din capitalul său social.
Alegerea Consiliului de Administrație în cadrul A.G.O.A. a SC P. SA Brașov, din data de 30 martie 2004 s-a efectuat cu încălcarea evidentă a normelor imperative stipulate de art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că administratorii și funcționarii societății nu pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, dacă, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută. Acționarul majoritar al SC P. SA Brașov, reclamanta A.S.M.C. a fost reprezentată de funcționarul O.C., salariat al societății pârâte, așa cum reiese din mandatul de reprezentare cu procură specială nr. 485 din 30 martie 2004. Pentru aceste rațiuni juridice, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov împotriva deciziei nr. 112/ Ap din 10 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, nefiind îndeplinită nici una din condițiile prevăzute de art. 304 C. proc.
civ. Pe cale de consecință, urmează a respinge și cererea de intervenție formulată de intimații B.G., M.S., P.E., S.O.M., V.A. și O.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 112 din 10 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat. Respinge cererea de intervenție formulată de intimații B.G., M.S., P.E., S.O.M., V.A. și O.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.