ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1469/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1469/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de

față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 18 iunie

2007, reclamanții R.G.M.B.H., Q.I.L.T.D. și F.T.T. au chemat în judecată pe

pârâta SC O.T. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să constate nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. a pârâtei, din

data de 7 noiembrie 2005, a Hotărârii nr. 1 din 22 decembrie 2005 a Consiliului

de Administrație al pârâtei și a actului adițional de modificare a actului

constitutiv al pârâtei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin sentința comercială nr. 7/CC din 16 februarie 2009, Tribunalul

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea

reclamanților și a constatat nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din

7 noiembrie 2005, a Hotărârii nr. 1 din 22 decembrie 2005 a Consiliului de

administrație și a actului adițional nr. 11681 din 27 decembrie 2005, obligând

pârâta la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că Hotărârea A.G.E.A.

a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990,

republicată, deoarece convocatorul nu cuprinde textul integral al propunerilor

de modificare a actului constitutiv, nefiind menționată suma propusă pentru

vânzarea capitalului social, numărul acțiunilor propuse a fi emise și valoarea

lor nominală. Tribunalul a respins apărările pârâtei în sensul că era

imposibilă transpunerea textului modificării întrucât datoriile societății

creșteau de la zi la zi, atâta timp cât din raportul de expertiză tehnică și

răspunsul la obiecțiuni rezultă că era posibilă determinarea anticipată a

cuantumului total al datoriilor pârâtei către D.G.F.P. la data de 8 octombrie

propusă pentru majorarea capitalului social de 6.932.425 lei, doar 1.552.665,96

lei reprezintă datoriile pârâtei la D.G.F.P.

Tribunalul a mai reținut că, în speță, la adoptarea Hotărârii A.G.E.A.

supusă controlului judecătoresc, au fost încălcate și dispozițiile art. 113, art.

114 alin. (1) și art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 republicată și ale

art. 236 din Legea nr. 297/2004, întrucât delegarea competențelor pentru

constatarea situației acțiunilor subscrise și achitate la expirarea termenului

de subscriere, anularea acțiunilor rămase nesubscrise și/sau neachitate la

expirarea acestui termen, înregistrarea majorării capitalului social la

Registrul Comerțului și în Registrul Acționarilor societății nu a fost inclusă

pe ordinea de zi. Tribunalul a respins susținerile pârâtei în sensul că acestea

sunt formalități subsecvente astfel încât nu era necesară menționarea lor în

actul de convocare A.G.E.A., având în vedere conținutul acestor texte de lege,

precum și faptul că societatea pârâtă este o societate tranzacționată pe o

piață reglementată.

Totodată instanța de fond a respins motivele invocate de reclamanți

privind încălcarea art. 211, art. 216 și art. 243 din Legea nr. 31/1990,

republicată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, pârâta, solicitând admiterea

apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin decizia nr. 71/Ap din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, a respins excepția lipsei de interes a reclamanților și a respins

apelul pârâtei ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că excepția

lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii, determinată de lipsa

calității de acționar la data introducerii acțiunii este neîntemeiată, întrucât

divizarea SC O. SA, în urma căreia a luat naștere SC T.B. SA s-a realizat în

raport de participarea acționarilor la capitalul social la data divizării,

respectiv anul 2006, moment la care reclamanții aveau o participație de 30% la

capitalul social, iar nu de 52% tocmai datorită majorării de capital social

efectuată ca urmare a adoptării A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005, hotărâre supusă

contestației în prezenta cauză. În ipoteza în care nu ar fi existat Hotărârea A.G.E.A.

din 7 noiembrie 2005, reclamanții ar fi rămas acționari majoritari deținând 52%

din capitalul social și, ca atare, cota din patrimoniul SC O. SA ar fi fost

considerabil mai mare.

Instanța de apel a reținut că hotărârea atacată încalcă dispozițiile

art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, nerespectarea normelor

imperative relative la conținutul convocatorului atrăgând nulitatea absolută,

deoarece face ca adunarea să nu existe ca un organ de formare și exprimare a

voinței colective, decizia luată de o atare adunare fiind nulă absolut.

Curtea de apel a reținut că suma cu care s-a decis majorarea capitalului

social era determinabilă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză, însă

pârâta a decis majorarea capitalului social cu o sumă mai mare decât impozitele

datorate D.G.F.P., intenționând modernizarea spațiilor de cazare, a centralei

termice și a lifturilor, aspect ce se desprinde din conținutul raportului

întocmit de Consiliul de administrație (fila 91 din dosarul 1991/2005).

Cât privește delegarea de competențe, Curtea de apel a reținut că

aceasta nu a fost inclusă pe ordinea de zi cuprinsă în convocator, în

conformitate cu art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală

poate decide și asupra altor probleme decât cele incluse pe ordinea de zi, dar

cu condiția ca însăși adunarea să decidă cu cvorumul și majoritatea necesare,

includerea problemei pe ordinea de zi. Deși este adevărat că delegarea de

competență viza efectuarea unor formalități subsecvente majorării capitalului

social, însă majorarea de capital social a fost nelegală, astfel încât și

delegarea de competență este nelegală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, apelanta, criticând decizia

atacată, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

trimitere a deciziei atacate, întrucât în speță este necesară efectuarea unei

expertize contabile, expertiza administrată în speță, dovedind că expertul

desemnat nu cunoaște regulile în materie de majorare a capitalului social.

Recurenta a arătat că a solicitat atât instanței de fond, cât și instanței de

apel refacerea probei cu expertiză, însă instanțele au respins această

solicitare, considerându-se lămurite.

acționari ai societății recurente, astfel încât nu au interes în promovarea

acțiunii în anulare.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că divizarea SC O. SA în SC O.T. SA

și SC T.B. SA s-a decis prin Hotărârea A.G.E.A. din 5 mai 2005, intimatele

nemaifiind acționare ale recurentei din 13 aprilie 2006, anterior acceptând

divizarea și preluarea noii societăți.

Interesul, a arătat recurenta, trebuie să fie actual și personal, or, în

speță, divizarea s-a făcut anterior Hotărârii A.G.E.A. 7 noiembrie 2005,

reclamantele-intimate fiind de acord cu divizarea și preluarea integrală a SC T.B.

SA.

social s-a făcut doar cu suma necesară și care a și fost efectiv plătită, către

creditorii bugetari, la solicitarea acționarului SIF care deține o cotă de

34,62% din capitalul social, având în vedere iminenta executare silită a

activelor din patrimoniul societății.

S-a arătat că acțiunea de fond nu este motivată în drept, în dreptul

românesc nefiind admisă motivarea implicită a unor acțiuni, și cu atât mai mult

a unor hotărâri judecătorești.

Astfel instanțele au reținut că, în speță, Hotărârea A.G.E.A. încalcă art.

117 alin. (8) și art. 113, art. 114 alin. (1), art. 117 alin. (7) din Legea nr.

31/1990, fără să arate ce anume atrage nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A.

și a actelor subsecvente, întrucât toate aceste norme ocrotesc interese

private, având, deci, natură dispozitivă și atrăgând nulitatea relativă.

Recurenta a arătat că a solicitat instanței de fond aplicarea art. 225 C.

proc. civ. pentru pârâtul F.M.T., fără ca instanța să analizeze această cerere

și să se pronunțe asupra acesteia.

Cât privește majorarea capitalului social, aceasta a fost impusă de

situația dramatică a societății, în vederea achitării integrale și efective a

datoriilor societății.

Recurenta a arătat că este legală menționarea faptului că majorarea

capitalului social se va face cu suma necesară pentru plata integrală a

datoriilor către Ministerul Finanțelor Publice întrucât cuantumul datoriilor

bugetare se modifica la data A.G.E.A., deoarece organele fiscale calculează

aceste sume la zi, iar A.G.E.A. era obligată să adopte o hotărâre de majorare

de capital cu sume efectiv datorate în vederea realizării dezideratului propus:

stingerea tuturor datoriilor societății către buget. Ca atare, propunerea de

majorare a capitalului social cuprinde un criteriu determinant în ceea ce

privește această operațiune.

Recurenta a învederat că, oricum, acesta nu este un motiv care să

determine nulitatea absolută a A.G.E.A., în speță, nefiind respectat termenul

pentru formularea în justiție a unei acțiuni în nulitate relativă.

S-a mai arătat că în mod nelegal s-a reținut incidența în speță, a

dispozițiile art. 113, art. 114 alin. (1) și art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990,

precum și ale art. 236 din Legea nr. 247/2004, întrucât delegarea de competențe

nu trebuie inclusă pe ordinea de zi a A.G.E.A., fiind vorba despre acte

subsecvente majorării de capital.

De altfel, a arătat recurenta, instanța de apel nu mai menține motivarea

primei instanțe, apreciind, în mod nelegal, că întrucât majorarea de capital

social a fost nelegală, pe cale de consecință și delegarea de competențe este

nelegală.

Intimata R.G.M.B.H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Examinând cauza prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în

prezenta cale de atac, Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat,

pentru următoarele considerente:

întrucât cercetarea judecătorească a fost ineficientă, proba cu expertiză

dispusă în cauză fiind neconcludentă, deoarece expertul desemnat nu deținea

informațiile necesare pentru a face aprecieri cu privire la majorarea

capitalului social și nici nu a răspuns obiectivelor fixate de instanță.

Față de motivul invocat de recurentă, Înalta Curte apreciază că se

invocă, în fapt, nulitatea relativă a probei cu expertiză contabilă dispusă în

cauză, pentru motivele arătate în precedent, aspect care, deși, în principiu

vizează netemeinicia, poate fi ridicată și în fața instanței de recurs,

întrucât a fost ridicat și în fața instanțelor de fond.

Înalta Curte reține însă că motivul invocat este nefondat, întrucât, în

ceea ce privește competența expertului în materie, recurenta nu-și poate invoca

propria culpă, atâta timp cât prin încheierea de numire a expertului contabil

(fila 135 din dosarul de fond) a fost de acord cu nominalizarea făcută de

instanță prin tragere la sorți, atitudine pe care și-a menținut-o și pe

parcursul procedurii de efectuare a raportului de expertiză contabilă și de

soluționare a obiecțiunilor părților, la acesta. Ca atare, partea nemulțumită

de concluziile raportului de expertiză nu este în drept să invoce lipsa de

competență a expertului desemnat pentru simplul motiv că dorește o nouă

expertiză în privința sa. De altfel, Înalta Curte reține că, deși

recurenta-pârâtă invocă și dezvoltă amplu în primul motiv de recurs necesitatea

refacerii raportului de expertiză, atât în susținerea motivelor de apel, cât și

a motivelor de recurs, face trimitere expresă la concluziile raportului de

expertiză întocmit în cauză. Totodată, se reține că i-au fost încuviințate și

obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, astfel încât dreptul procesual

al acestei părți de administrare a probelor a fost respectat de instanțele de

fond, refacerea sau întregirea unor probe deja administrate având în vedere

echilibrul pe care instanța de judecată trebuie să-l păstreze între interesele

părților implicate în proces, putându-se dispune doar pentru motive temeinice.

Noțiunea de „motive temeinice” se circumscrie dreptului părții la apărare prin

administrarea de probe pertinente, drept care, pentru considerentele relevate,

a fost respectat în prezenta cauză.

În ceea ce privește invocarea faptului că instanța de fond nu a făcut

aplicarea art. 225 C. proc. civ. în cauză – aspect invocat în cadrul motivului

3 de recurs, dar care va fi analizat la acest moment de Înalta Curte, întrucât

vizează modul de administrare a probelor, se reține că și acest motiv de recurs

este nefondat, întrucât aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. este

lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată. În plus, aplicarea

acestor dispoziții procedurale, în speța de față, are efectul doar al unui

început de probă, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, care,

pentru a forma convingerea intimă a instanței de judecată trebuie coroborat cu

alte mijloace de probă administrate de partea potrivnică în susținerea

argumentelor sale.

lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii de față, excepție

întemeiată pe aspectul lipsei calității de acționar la data adoptării Hotărârii

A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005.

Înalta Curte reține că și acest motiv de recurs este nefondat, întrucât,

astfel cum recurenta a precizat în conținutul motivului de recurs, și astfel

cum reiese și din probele administrate, intimații-reclamanți au avut calitatea

de acționari ai recurentei, conform datelor furnizate de Depozitul Central cu

privire la stabilirea acționariatului, până la data de 13 aprilie 2006. Cum

Hotărârea A.G.E.A. atacată în prezenta acțiune este anterioară acestui moment –

7 noiembrie 2005, interesul intimaților-reclamanți în promovarea acțiunii

judecătorești de față este evident. Invocarea de către recurentă a Protocolului

nr. 625 din 20 septembrie 2005, încheiat între cele două societăți create prin

divizarea SC O. SA, respectiv SC O.T. SA și SC T.B. SA, ca dată la care s-a

finalizat procesul de divizare și, implicit, ca dată la care

intimații-reclamanți au pierdut calitatea de acționari ai recurentei, nu poate

fi primită de Înalta Curte, întrucât procedura de divizare a unor societăți

comerciale se desfășoară în două etape, respectiv: etapa intermediară, care

presupune adoptarea Hotărârii A.G.E.A. prin care se decide divizarea și

întocmirea proiectului, în speță, protocolului de divizare – etapă pe care

recurenta a probat-o în cauză, și se finalizează doar la data întocmirii

actului constitutiv al societăților rezultate din această procedură și al

înmatriculării în registrul comerțului. De altfel, acest aspect rezultă și din

înscrisul aflat la fila 16 din dosarul de fond, privind structura

acționariatului SC T.B. SA – societate rezultată din divizarea SC O.T. SA,

înscris care atestă calitatea intimaților-reclamanți de acționari ai societății

SC T.B. SA, începând abia cu data de 3 ianuarie 2006.

Prin urmare, Înalta Curte reține că soluția instanței de apel de

respingere a excepției lipsei de interes a reclamanților este legală, majorarea

capitalului social decisă prin Hotărârea A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005,

reducând participația reclamanților la capitalul social și pierderea

controlului asupra pachetului majoritar de acțiuni deținut, aspect ce reiese

din chiar cuprinsul actului adițional a cărui nulitate absolută se solicită în

prezenta cauză – fila 98 din dosarul de fond – act din care rezultă structura

acționariatului SC O.T. SA după adoptarea Hotărârii din 7 noiembrie 2005, și în

care intimații apar în calitate de acționari ai recurentei, contrar

susținerilor acesteia.

întrucât nerespectarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990,

republicată, atrage nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută, astfel încât

sancțiunea este supusă termenului de prescripție extinctivă.

Înalta Curte reține că Legea nr. 31/1990, republicată, prevede că pentru

modificarea actului constitutiv al societăților pe acțiuni, prin majorarea

capitalului social, cazul în speță, competența revine adunării generale

extraordinare, conform art. 113, convocarea trebuind să cuprindă textul integral

al propunerilor, cu mențiunea explicită a tuturor problemelor care vor face

obiectul dezbaterilor, potrivit art. 117 alin. (6) și (7).

Ca atare legiuitorul a prevăzut condiția menționării explicite a

problemelor ce fac obiectul dezbaterilor, pentru respectarea drepturilor

acționarilor și persoanelor interesate de a fi informate asupra problemelor ce

sunt supuse dezbaterilor, aspect ce vizează într-adevăr protecția interesului

particular, dar, în cazul de speță, dat fiind faptul că societatea care și-a

majorat capitalul social prin Hotărârea A.G.E.A. supusă controlului

judecătoresc, este o societate listată pe piața de capital, devin incidente, în

temeiul art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, republicată, și dispozițiilor

art. 4 din Instrucțiunile nr. 6/2006 de C.N.V.M. care sancționează cu nulitatea

absolută nerespectarea condiției privind prezentarea explicită în ordinea de zi

din convocator a tuturor aspectelor ce vor fi discutate în cadrul adunării

generale extraordinare.

Așadar, întrucât recurenta este o societate deschisă, îndeplinirea

cerinței impusă de dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990,

republicată vizează protecția interesului general de a li se permite tuturor

investitorilor potențiali accesul la informații, prin asigurarea transparenței

deciziilor unei atare societăți.

Înalta Curte reține că instanțele de fond au făcut o corectă

interpretare a normelor legale aplicabile, reținând că în speță nu au fost

respectate cerințele legale de asigurare a transparenței măsurilor luate în

cadrul A.G.E.A. din 7 noiembrie 2005 de majorare a capitalului social întrucât

convocatorul acestei adunări (fila 22 fond) nu indică suma propusă pentru

majorarea capitalului social, numărul acțiunilor propuse a fi emise și valoarea

lor nominală. Mențiunea din convocator în sensul că majorarea capitalului

social se va face cu suma necesară pentru plata integrală a datoriilor către

Ministerul Finanțelor nu se încadrează în condiția legală de menționare

explicită a tuturor problemelor supuse dezbaterilor, afectând dreptul

investitorilor interesați de a participa la subscrierea noilor acțiuni emise

pentru majorarea capitalului social prin absența transparenței decizionale.

Înalta Curte nu poate reține susținerea recurentei în sensul că nu putea

specifica cuantumul exact al sumei cu care se majorarea capitalul social,

întrucât fiind vorba de arierate bugetare aceste sume se calculează la zi,

deoarece la data convocării A.G.E.A., recurenta cunoștea valoarea exactă a

datoriilor bugetare, iar penalitățile și dobânzile pe perioada dintre data

convocării și data ținerii efective a A.G.E.A., fiind determinate prin act

normativ – în speță, legea bugetului de stat, se puteau cuantifica.

Înalta Curte reține că în mod greșit instanțele de fond au reținut

incidența în speță a dispozițiilor art. 113, art. 114 alin. (1) din Legea nr.

31/1990, și respectiv, art. 236 din Legea nr. 297/2004, în sensul neincluderii

pe ordinea de zi a delegărilor de competență către Consiliul de administrație,

întrucât delegarea prevăzută de lege vizează alte aspecte, respectiv,

atribuțiile prevăzute de art. 113 alin. (1) lit. b), c) și f), iar nu actele

subsecvente adoptării unor hotărâri A.G.E.A., cazul în speță, acte relative la

constatarea subscrierilor, anularea acțiunilor nesubscrise și înregistrarea

majorării capitalului social la registrul comerțului.

Față de considerentele anterior prezentate, Înalta Curte reține că în

speță, a avut loc încălcarea dispozițiilor art. 117 raportat la art. 113 din

Legea nr. 31/1990, republicată, coroborate cu art. 4 din Instrucțiunile nr. 6/2006

ale C.N.V.M., aspect ce atrage sancțiunea nulității absolute a Hotărârii A.G.E.A.

din 7 noiembrie 2005, dată fiind situația recurentei de societate listată pe

piața de capital ceea ce implică, în aplicarea și interpretarea textelor de

lege menționate, împletirea interesului particular al investitorilor interesați

cu interesul general care impune transparența măsurilor adoptate în cadrul A.G.E.A.

de o atare societate, motiv pentru care în baza art. 312 C. proc. civ. va

respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta SC O.T. SA

PREDEAL împotriva deciziei civile nr. 71/Ap din 25 iunie 2009 a Curții de Apel

Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2010.