ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 189/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 489 din 21

decembrie 2004, C.N.A. a aplicat radiodifuzorului SC O.T. SRL sancțiunea

amenzii de 250.000.000 ROL pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3),

precum și a celor cuprinse în art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

cu modificările și completările ulterioare.

În fapt, s-a reținut că, la

data de 9 decembrie 2004, postul de televiziune O.T.V. a difuzat un film

documentar, intitulat „Destinul mareșalului”, producție a Studioului nr. 4 „Profilm”,

1994, titrat suplimentar de post „FILM INTERZIS: DESTINUL M.A.”, fără a face

comentarii referitoare la film și nici precizări referitoare la film, la

motivul difuzării și la cel al interzicerii lui.

S-a apreciat că, neoferind

aceste informații, postul de televiziune O.T.V. și-a manipulat publicul prin

omisiune. De asemenea că, prezentarea falsă a evenimentelor tragice de la Iași

din iunie 1941 și atitudinea partizană în favoarea mareșalului Ion Antonescu

constituie atât acte de dezinformare a publicului, cât și posibile incitări la

antisemitism, fapt ce contravine dispozițiilor art. 40 din Legea

audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva actului

administrativ sancționator, SC O.T. SRL a formulat acțiune, cerând anularea lui.

Reclamanta și-a motivat

această acțiune, arătând că simpla prezentarea pe post a unui film documentar

nu poate fi considerată drept atitudine partizană în favoarea mareșalului I.A. și

posibile incitări la antisemitism, în condițiile în care nici o persoană din

cadrul postului nu a făcut afirmații de o asemenea natură.

În opinia reclamantei, nu

poate fi sancționată acțiunea postului de televiziune de a oferi rarisim, producții

care pot forma în mod cât se poate de liber opinii fiecărui telespectator.

Pe de altă parte,

autoritatea publică pârâtă a ignorat împrejurarea că filmul difuzat nu a fost

realizat de ea, iar cenzurarea acestuia nu este un drept care îi aparține.

Prin sentința civilă nr. 723

din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5735

din 29 decembrie 2005, a admis recursul societății comerciale reclamante și a

casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

S-a dat instanței de

trimitere, îndrumarea de a viziona în mod direct caseta cu filmul documentar

pentru a-și forma propriile convingeri referitoare la conținutul și consecințele

prezentării acestuia și de a stabili dacă prin modul de abordare a problemelor

încalcă sau nu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002.

Prin sentința civilă nr. 1456

din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În esență, instanța a

reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 3 alin.

(2) și (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pentru a asigura informarea

obiectivă a publicului, care să favorizeze libera formare a opiniilor. Că,

difuzarea filmului documentar care se referă la o personalitate istorică

controversată, nu a fost însoțită de explicații cu privire la motivul difuzării

și la cele de interzicere. Din această cauză, nu s-a realizat o informare

obiectivă și corectă a publicului care să formeze libera formare a opiniilor.

În sfârșit, s-a apreciat că

deși filmul nu conține un mesaj explicit de incitare la ură împotriva evreilor,

prezentarea faptelor și evenimentelor istorice de la Iași din iunie 1941,

controversate, este susceptibilă să genereze antisemitism.

Si această ultimă hotărâre

judecătorească a fost atacată cu recurs de către reclamanta Societatea

comercială O.T. SRL

Recurenta a susținut că în

mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, ignorând împrejurarea că

autoritatea publică pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a emite în

prealabil, o somație publică de intrare în legalitate conform art. 91 alin. (2)

din Legea nr. 504/2002.

Pe de altă parte, soluția

este în contradicție cu constatarea nemijlocită a instanței, efectuată după

vizionarea casetei, potrivit căreia, filmul documentar difuzat este

controversat și nu conține un mesaj explicit de incitare la ură împotriva

evreilor.

Criticile formulate de

recurentă nu sunt întemeiate.

Referitor la obligativitatea

emiterii de către C.N.A. a unei somații de intrare în legalitate, se constată

că în fapt, recurenta încearcă să-și modifice în recurs, cererea sa

introductivă de instanță, contravenind astfel, dispozițiilor art. 132 C. proc.

civ.

Așa cum rezultă din

examinarea acțiunii și din recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 723

din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios

administrativ și fiscal, motivul de nelegalitate nu a fost invocat de

societatea comercială ca temei pentru desființarea actului administrativ.

Instanța a rejudecat în fond

cauza, în limitele stabilite prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și independent

de aceste motive, din motivarea actului administrativ supus controlului

jurisdicțional reiese, fără echivoc, atât adresarea somației publice pentru

nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3), art. 40 din Legea nr. 504/2002,

cât și faptul că postul de televiziune O.T.V. a fost sancționat anterior cu

amenda de 50.000.000 ROL, tot pentru încălcarea dispozițiilor art. 40.

Conformându-se îndrumării

date prin decizia de casare, curtea de apel a vizionat caseta ce conține filmul

documentar intitulat „Destinul mareșalului, cu precizarea „FILM INTERZIS”.

Cu acest prilej s-a

constatat că telespectatorilor nu li s-a oferit posibilitatea de a cunoaște în

ce constă interdicția, când s-a luat decizia respectivă, de cine și pentru ce

anume. Este indiscutabil, că omițând să prezinte aceste informații, absolut

necesare, radiodifuzorul și-a manipulat publicul prin omisiune.

Totodată, s-au nesocotit

dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 504/2002 care au prevăzut

obligația radiodifuzorilor de a asigura informarea obiectivă a publicului prin

prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, precum și de a favoriza liberă

formare a ideilor.

În sfârșit, prezintă

relevanță și împrejurarea că pentru nerespectarea normelor juridice precitate,

pârâtul a adresat anterior reclamantei o somație publică, iar pentru violarea

prevederilor art. 40, i-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 50.000.000

ROL.

Apreciind, așadar, că

hotărârea pronunțată în fond după casare este legală și temeinică și nu există

în cauză motive de casare, de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va

dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1456 din 15 iunie 2006

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2007.