ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 189/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 489 din 21 decembrie 2004, C.N.A. a aplicat radiodifuzorului SC O.T. SRL sancțiunea amenzii de 250.000.000 ROL pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3), precum și a celor cuprinse în art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. În fapt, s-a reținut că, la data de 9 decembrie 2004, postul de televiziune O.T.V. a difuzat un film documentar, intitulat „Destinul mareșalului”, producție a Studioului nr. 4 „Profilm”, 1994, titrat suplimentar de post „FILM INTERZIS: DESTINUL M.A.”, fără a face comentarii referitoare la film și nici precizări referitoare la film, la motivul difuzării și la cel al interzicerii lui.

S-a apreciat că, neoferind aceste informații, postul de televiziune O.T.V. și-a manipulat publicul prin omisiune. De asemenea că, prezentarea falsă a evenimentelor tragice de la Iași din iunie 1941 și atitudinea partizană în favoarea mareșalului Ion Antonescu constituie atât acte de dezinformare a publicului, cât și posibile incitări la antisemitism, fapt ce contravine dispozițiilor art. 40 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva actului administrativ sancționator, SC O.T. SRL a formulat acțiune, cerând anularea lui. Reclamanta și-a motivat această acțiune, arătând că simpla prezentarea pe post a unui film documentar nu poate fi considerată drept atitudine partizană în favoarea mareșalului I.A.

și posibile incitări la antisemitism, în condițiile în care nici o persoană din cadrul postului nu a făcut afirmații de o asemenea natură. În opinia reclamantei, nu poate fi sancționată acțiunea postului de televiziune de a oferi rarisim, producții care pot forma în mod cât se poate de liber opinii fiecărui telespectator. Pe de altă parte, autoritatea publică pârâtă a ignorat împrejurarea că filmul difuzat nu a fost realizat de ea, iar cenzurarea acestuia nu este un drept care îi aparține. Prin sentința civilă nr. 723 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5735 din 29 decembrie 2005, a admis recursul societății comerciale reclamante și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași curți de apel.

S-a dat instanței de trimitere, îndrumarea de a viziona în mod direct caseta cu filmul documentar pentru a-și forma propriile convingeri referitoare la conținutul și consecințele prezentării acestuia și de a stabili dacă prin modul de abordare a problemelor încalcă sau nu prevederile Legii audiovizualului nr. 504/2002. Prin sentința civilă nr. 1456 din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. În esență, instanța a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) și (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, pentru a asigura informarea obiectivă a publicului, care să favorizeze libera formare a opiniilor.

Că, difuzarea filmului documentar care se referă la o personalitate istorică controversată, nu a fost însoțită de explicații cu privire la motivul difuzării și la cele de interzicere. Din această cauză, nu s-a realizat o informare obiectivă și corectă a publicului care să formeze libera formare a opiniilor. În sfârșit, s-a apreciat că deși filmul nu conține un mesaj explicit de incitare la ură împotriva evreilor, prezentarea faptelor și evenimentelor istorice de la Iași din iunie 1941, controversate, este susceptibilă să genereze antisemitism. Si această ultimă hotărâre judecătorească a fost atacată cu recurs de către reclamanta Societatea comercială O.T. SRL Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, ignorând împrejurarea că autoritatea publică pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a emite în prealabil, o somație publică de intrare în legalitate conform art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Pe de altă parte, soluția este în contradicție cu constatarea nemijlocită a instanței, efectuată după vizionarea casetei, potrivit căreia, filmul documentar difuzat este controversat și nu conține un mesaj explicit de incitare la ură împotriva evreilor. Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate. Referitor la obligativitatea emiterii de către C.N.A. a unei somații de intrare în legalitate, se constată că în fapt, recurenta încearcă să-și modifice în recurs, cererea sa introductivă de instanță, contravenind astfel, dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. Așa cum rezultă din examinarea acțiunii și din recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 723 din 18 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, motivul de nelegalitate nu a fost invocat de societatea comercială ca temei pentru desființarea actului administrativ.

Instanța a rejudecat în fond cauza, în limitele stabilite prin decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, și independent de aceste motive, din motivarea actului administrativ supus controlului jurisdicțional reiese, fără echivoc, atât adresarea somației publice pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) și (3), art. 40 din Legea nr. 504/2002, cât și faptul că postul de televiziune O.T.V. a fost sancționat anterior cu amenda de 50.000.000 ROL, tot pentru încălcarea dispozițiilor art. 40. Conformându-se îndrumării date prin decizia de casare, curtea de apel a vizionat caseta ce conține filmul documentar intitulat „Destinul mareșalului, cu precizarea „FILM INTERZIS”.

Cu acest prilej s-a constatat că telespectatorilor nu li s-a oferit posibilitatea de a cunoaște în ce constă interdicția, când s-a luat decizia respectivă, de cine și pentru ce anume. Este indiscutabil, că omițând să prezinte aceste informații, absolut necesare, radiodifuzorul și-a manipulat publicul prin omisiune. Totodată, s-au nesocotit dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 504/2002 care au prevăzut obligația radiodifuzorilor de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, precum și de a favoriza liberă formare a ideilor. În sfârșit, prezintă relevanță și împrejurarea că pentru nerespectarea normelor juridice precitate, pârâtul a adresat anterior reclamantei o somație publică, iar pentru violarea prevederilor art. 40, i-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 50.000.000 ROL.

Apreciind, așadar, că hotărârea pronunțată în fond după casare este legală și temeinică și nu există în cauză motive de casare, de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pot fi invocate din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 1456 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2007.