ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1114 din 03 martie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins atât

cererea de suspendare a executării,

cât

și acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect,

în principal,

anularea deciziei din 13 ianuarie 2009 și, în subsidiar, reducerea cuantumului

sancțiunii aplicate la minimul special prevăzut de lege.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia din 13

ianuarie 2009, reclamanta a fost sancționată de autoritatea pârâtă cu amendă în

cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din

Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,

cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora realizatorii

emisiunilor au obligația să nu permită invitaților să folosească un limbaj

injurios sau să instige la violență împotriva unor persoane.

În privința cererii

de suspendare a efectelor deciziei atacate, judecătorul fondului a apreciat că

nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de Legea nr.

554/2004, susținerile reclamantei în sensul că nu au fost respectate de către

pârâtă dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu

au fost probate.

S-a constatat că

înainte de aplicarea sancțiunii cu amendă prin decizia atacată, reclamanta a

mai fost sancționată de autoritatea pârâtă cu încă patru somații publice, pentru

încălcarea acelorași prevederi, respectiv cele din Decizia nr. 187/2006, astfel

că sancțiunea amenzii a fost corect aplicată în raport de prevederile legale

invocate.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 11 ianuarie 2009,

începând cu ora 18.25, postul de televiziune O. a difuzat o ediție a emisiunii „D.D.D.”,

emisiune ce a cuprins reluări din alte ediții, precum și o transmisiune în

direct, în intervalul orar 21.16-04.49, în care au participat mai mulți invitați.

În intervalul orar 22.20-22.24

a fost difuzată, în direct, o convorbire telefonică între realizatorul

emisiunii, D.D., și T.C., soțul M.C., urmată de prezența acestuia din urmă la

sediul postului O., ocazie cu care l-a invitat pe realizator să arunce o

privire sub capacul pubelei aduse în studio, după care, nemulțumit de refuzul

acestuia de a face acest demers, a încercat să-l introducă pe realizator în

pubelă, însă nereușind, a plecat din studio.

Concluzionând, prima instanță a apreciat că au fost încălcate

dispozițiile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, în

raport de faptul că

realizatorul emisiunii a acceptat

în mod deliberat să se supună unui atac de instigare la violență împotriva sa,

cu consecința afectării calității programului audiovizual difuzat, în

condițiile în care chiar acesta a relatat, ulterior consumării evenimentului în

studioul emisiunii, că avea cunoștință despre posibilitatea producerii unui

astfel de incident, primind o astfel de avertizare prin SMS.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs

reclamanta SC O.T. SRL.

Principala critică

adusă de recurentă a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că soluția Curții de apel este rezultatul

aplicării greșite a art. 91 alin. (1)-(3) din Legea audiovizualului nr.

504/2002, în condițiile în care intimatul-pârât nu a făcut dovada că și-a

respectat obligația legală prevăzută la alin. (2) al textului legal amintit,

anume aceea de a emite o somație pentru intrarea în legalitate în ce privește

încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 178/2006 privind

Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și

completările ulterioare, mai înainte de a aplica sancțiunea cu amendă. În lipsa

unei astfel de dovezi nu se poate vorbi de o încălcare din nou, a unor

prevederi legale de către societatea reclamantă.

În același timp, s-a

subliniat că decizia de sancționare pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 este netemeinică deoarece

realizatorul emisiunii nu a instigat la violență, ci a fost supus el însuși

unor acte de violență generate de o altă persoană și fără vreo „contribuție

instigatoare” din partea realizatorului.

În consecință,

recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea în tot

a sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate pentru anularea deciziei din

13 ianuarie 2009, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul

special prevăzut de lege în raport de toate circumstanțele ce stau la baza

aplicării sancțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (3) din

Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual,

cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul Consiliul

Național al Audiovizualului a reiterat prin întâmpinarea depusă apărările

prezentate și în fața Curții de apel, solicitând menținerea ca legală și

temeinică a sentinței atacate.

Examinând cauza prin

prisma criticilor aduse de recurentă, a probatoriului existent la dosar și a

legislației incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va

respinge ca atare.

Obiectul acțiunii în contencios

administrativ formulate de SC O.T. SRL a vizat desființarea ca netemeinică și

nelegală a deciziei din 13 ianuarie 2009 prin care Consiliul Național al

Audiovizualului a sancționat radiodifuzorul SC O.T. SRL pentru postul de

televiziune O. cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor

art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, iar în

subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

Raportându-se la

actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, prima

instanță a reținut corect situația de fapt avută în vedere la aplicarea

sancțiunii și necontestată de societatea reclamantă și a observat că sancțiunea

a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002, modificată și

completată, și a Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual.

Contrar celor

susținute prin cererea de recurs, înainte de aplicarea amenzii recurenta a fost

sancționată cu patru somații publice prin deciziile nr. 343/2008, nr. 568/2008,

nr. 598/2008 și nr. 1032/2008 pentru încălcarea acelorași prevederi, respectiv

cele ale deciziei nr. 187/2002 referitoare la protecția demnității umane și a

dreptului la propria imagine.

În acest context,

este evident că intimatul-pârât nu a încălcat condiția instituită prin art. 91

alin. (2) din Legea audiovizualului.

Potrivit acestui act

normativ, sancțiunile se aplică pentru încălcarea acelorași prevederi din

domeniul audiovizualului, în speță cele referitoare la protecția demnității

umane și a dreptului la propria imagine și nu pentru aceeași emisiune, așa cum

apreciază recurenta.

În sensul acestei

interpretări s-a cristalizat și jurisprudența instanței supreme în această

materie

*

, apreciindu-se că este singura interpretare

care asigură atingerea scopului urmărit de legiuitor, și anume protecția și

respectarea anumitor valori în domeniul audiovizualului.

___________

*

Spre

exemplificare: decizia nr. 3602/2007 și decizia nr. 2129/2007 ale secției

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție

Abordarea recurentei

în sensul că sintagma „încălcarea repetată” a unor prevederi ar trebui să se

refere la un anume articol și alineat din deciziile cu caracter normativ emise

de Consiliul Național al Audiovizualului este una excesivă și disproporționată

față de interesul public pe care Consiliul Național al Audiovizualului îl

ocrotește în baza legii.

În speță,

constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 91 alin. (3) teza a II-a

pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului care

instituie în sarcina realizatorilor de programe audiovizuale obligația de a nu

permite invitaților să instige la violență împotriva unor persoane, în mod

corect și legal instanța fondului a reținut că decizia contestată de reclamantă

a fost emisă cu respectarea legii.

Având în vedere

faptul că pentru încălcarea acelorași prevederi au fost emise cele patru

somații amintite mai înainte, instanța de control judiciar constată că nu

există temei, nici probator nici juridic, pentru reducerea amenzii aplicate

prin decizia Consiliului Național al Audiovizualului din 13 ianuarie 2009.

Văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC O.T. SRL împotriva sentinței nr. 1114 din 03 martie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2011.