ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1114 din 03 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins atât cererea de suspendare a executării, cât și acțiunea formulată de reclamanta SC O.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect, în principal, anularea deciziei din 13 ianuarie 2009 și, în subsidiar, reducerea cuantumului sancțiunii aplicate la minimul special prevăzut de lege.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin decizia din 13 ianuarie 2009, reclamanta a fost sancționată de autoritatea pârâtă cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora realizatorii emisiunilor au obligația să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență împotriva unor persoane. În privința cererii de suspendare a efectelor deciziei atacate, judecătorul fondului a apreciat că nu sunt îndeplinite cele două condiții cumulative prevăzute de Legea nr. 554/2004, susținerile reclamantei în sensul că nu au fost respectate de către pârâtă dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu au fost probate.

S-a constatat că înainte de aplicarea sancțiunii cu amendă prin decizia atacată, reclamanta a mai fost sancționată de autoritatea pârâtă cu încă patru somații publice, pentru încălcarea acelorași prevederi, respectiv cele din Decizia nr. 187/2006, astfel că sancțiunea amenzii a fost corect aplicată în raport de prevederile legale invocate. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut, în fapt, că în ziua de 11 ianuarie 2009, începând cu ora 18.25, postul de televiziune O. a difuzat o ediție a emisiunii „D.D.D.”, emisiune ce a cuprins reluări din alte ediții, precum și o transmisiune în direct, în intervalul orar 21.16-04.49, în care au participat mai mulți invitați.

În intervalul orar 22.20-22.24 a fost difuzată, în direct, o convorbire telefonică între realizatorul emisiunii, D.D., și T.C., soțul M.C., urmată de prezența acestuia din urmă la sediul postului O., ocazie cu care l-a invitat pe realizator să arunce o privire sub capacul pubelei aduse în studio, după care, nemulțumit de refuzul acestuia de a face acest demers, a încercat să-l introducă pe realizator în pubelă, însă nereușind, a plecat din studio.

Concluzionând, prima instanță a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, în raport de faptul că realizatorul emisiunii a acceptat în mod deliberat să se supună unui atac de instigare la violență împotriva sa, cu consecința afectării calității programului audiovizual difuzat, în condițiile în care chiar acesta a relatat, ulterior consumării evenimentului în studioul emisiunii, că avea cunoștință despre posibilitatea producerii unui astfel de incident, primind o astfel de avertizare prin SMS. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.T. SRL. Principala critică adusă de recurentă a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., arătându-se că soluția Curții de apel este rezultatul aplicării greșite a art. 91 alin. (1)-(3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în condițiile în care intimatul-pârât nu a făcut dovada că și-a respectat obligația legală prevăzută la alin. (2) al textului legal amintit, anume aceea de a emite o somație pentru intrarea în legalitate în ce privește încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 178/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, mai înainte de a aplica sancțiunea cu amendă. În lipsa unei astfel de dovezi nu se poate vorbi de o încălcare din nou, a unor prevederi legale de către societatea reclamantă.

În același timp, s-a subliniat că decizia de sancționare pentru pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 este netemeinică deoarece realizatorul emisiunii nu a instigat la violență, ci a fost supus el însuși unor acte de violență generate de o altă persoană și fără vreo „contribuție instigatoare” din partea realizatorului. În consecință, recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii acțiunii formulate pentru anularea deciziei din 13 ianuarie 2009, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege în raport de toate circumstanțele ce stau la baza aplicării sancțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a reiterat prin întâmpinarea depusă apărările prezentate și în fața Curții de apel, solicitând menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Examinând cauza prin prisma criticilor aduse de recurentă, a probatoriului existent la dosar și a legislației incidente, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare. Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de SC O.T. SRL a vizat desființarea ca netemeinică și nelegală a deciziei din 13 ianuarie 2009 prin care Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat radiodifuzorul SC O.T. SRL pentru postul de televiziune O. cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, iar în subsidiar reducerea cuantumului amenzii la minimul special prevăzut de lege.

Raportându-se la actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat, prima instanță a reținut corect situația de fapt avută în vedere la aplicarea sancțiunii și necontestată de societatea reclamantă și a observat că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002, modificată și completată, și a Deciziei nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Contrar celor susținute prin cererea de recurs, înainte de aplicarea amenzii recurenta a fost sancționată cu patru somații publice prin deciziile nr. 343/2008, nr. 568/2008, nr. 598/2008 și nr. 1032/2008 pentru încălcarea acelorași prevederi, respectiv cele ale deciziei nr. 187/2002 referitoare la protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine.

În acest context, este evident că intimatul-pârât nu a încălcat condiția instituită prin art. 91 alin. (2) din Legea audiovizualului. Potrivit acestui act normativ, sancțiunile se aplică pentru încălcarea acelorași prevederi din domeniul audiovizualului, în speță cele referitoare la protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine și nu pentru aceeași emisiune, așa cum apreciază recurenta. În sensul acestei interpretări s-a cristalizat și jurisprudența instanței supreme în această materie * , apreciindu-se că este singura interpretare care asigură atingerea scopului urmărit de legiuitor, și anume protecția și respectarea anumitor valori în domeniul audiovizualului.

___________ * Spre exemplificare: decizia nr. 3602/2007 și decizia nr. 2129/2007 ale secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție Abordarea recurentei în sensul că sintagma „încălcarea repetată” a unor prevederi ar trebui să se refere la un anume articol și alineat din deciziile cu caracter normativ emise de Consiliul Național al Audiovizualului este una excesivă și disproporționată față de interesul public pe care Consiliul Național al Audiovizualului îl ocrotește în baza legii. În speță, constatându-se că sunt incidente dispozițiile art. 91 alin. (3) teza a II-a pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului care instituie în sarcina realizatorilor de programe audiovizuale obligația de a nu permite invitaților să instige la violență împotriva unor persoane, în mod corect și legal instanța fondului a reținut că decizia contestată de reclamantă a fost emisă cu respectarea legii.

Având în vedere faptul că pentru încălcarea acelorași prevederi au fost emise cele patru somații amintite mai înainte, instanța de control judiciar constată că nu există temei, nici probator nici juridic, pentru reducerea amenzii aplicate prin decizia Consiliului Național al Audiovizualului din 13 ianuarie 2009. Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL împotriva sentinței nr. 1114 din 03 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.