ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5213/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5213/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

11 octombrie 2010, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 938 din 23

septembrie 2010 emisă de pârât, în principal, exonerarea de la plata amenzii în

cuantum de 20.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a

somației publice.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, în ședința din data de 23 septembrie 2010,

urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat, Consiliul

Național al Audiovizualului a adoptat decizia atacată, prin care i s-a aplicat

sancțiunea cu amenda de 20.000 RON, având ca temei pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul

de reglementare a conținutului audiovizual.

Potrivit deciziei

Consiliului Național al Audiovizualului, aceste încălcări ale normelor în

vigoare au avut loc în cadrul emisiunii "Î.G.P.".

Reclamanta consideră

că decizia atacată este nelegală pentru următoarele considerente:

1.1. Aplicarea

sancțiunii reprezintă o încălcare a dreptului la libera exprimare

Sub acest aspect, reclamanta

a arătat că decizia Consiliului Național al Audiovizualului redă câteva extrase

din monologul prezentatorului M.B., al cărui mesaj era unul de critică la

adresa prim-ministrului, a unor miniștri și a unor ziariști, statuându-se că

limbajul folosit în cadrul emisiunii a fost unul "vulgar și

licențios".

În opinia

reclamantei, Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat libertatea de

exprimare manifestată prin critica virulentă adoptată de realizatorul M.B. la

adresa politicienilor, deși situațiile avute în vedere de către prezentator

erau reale și susceptibile de critică.

Faptul că

prezentatorul adresează apelative unor politicieni, nu reprezintă decât o

exprimare a dreptului de a critica clasa politică, în mod liber și neîngrădit.

Mai mult, dreptul la

libera exprimare se bucură de o protecție absolută, iar exercitarea acestuia

poate fi limitată, prin excepție, numai în baza legii, norma legală fiind de

strictă interpretare și aplicare.

Or, respectarea

acestei obligații imperative nu reiese de nicăieri din cuprinsul Deciziei nr.

938 din 23 septembrie 2010, în sens contrar, Consiliului nefiindu-i permis să

limiteze dreptul la libera exprimare.

În susținerea

punctului său de vedere, reclamanta a invocat jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului (cazul Feldek vs. Slovacia, cazul Lehideux și Isorni vs.

Franța, cauza Dalban vs. România).

1.2. Aplicarea unei

sancțiuni, urmare comentariilor expuse în cadrul emisiunii, cu justificarea că

acestea reprezintă "instigare la violență", este o încălcare a

acelorași principii

În esență, reclamanta

a arătat că nu pot fi considerate "instigare la violență",

afirmațiile prezentatorul de televiziune, deja celebru pentru modul său

exuberant, uneori chiar teatral, redate în textul: "sincer aș vrea să-i

fac mult bine lui P., da' mi-e că o să-mi iasă rău".

În cazul textului

incriminator, a arătat reclamanta, susținerile care, prin conținutul lor, prin

conjunctura sau prin maniera în care sunt rostite, au caracter imposibil, nu

reprezintă o amenințare. Este o simplă licență pamfletară care, tocmai prin

caracterul său ireal, imposibil și chiar absurd, capătă caracter pur gazetăresc

și nesusceptibil de vreo altă interpretare.

Pârâtul Consiliul

Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

de Apel București

Prin Sentința nr.

4584 din 28 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a

modificat Decizia nr. 938 din 23 septembrie 2010 emisă de Consiliul Național al

Audiovizualului, în sensul că a redus amenda de la 20.000 RON la 10.000 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În ediția din 25

august 2010 a emisiunii "Î.G.P.", realizatorul acesteia a abordat mai

multe aspecte, arătând că vizează pe “dilimacii ăștia care, cică, ne conduc,

cazurile astea clinice care se află în fruntea țării”.

Unul dintre subiecte

a fost cel referitor la reacțiile unor membri ai Guvernului privind cozile

formate la ghișeele unde persoanele plătite în baza unor contracte având ca

obiect drepturi de autor trebuiau să-și achite contribuțiile către stat.

În acest context,

prezentatorul emisiunii a vorbit în termeni injurioși despre mai mulți miniștri

ai Cabinetului B., precum și despre unii jurnaliști și a formulat un discurs cu

accente dure la adresa Primului-Ministru.

În privința

limbajului folosit, Consiliul Național al Audiovizualului a reținut că dl. B.

și-a pus problema că o astfel de abordare ar putea fi jignitoare, idee pe care

a reluat-o și pe parcursul emisiunii, cunoscând faptul că derapajul verbal

într-un program audiovizual contravine legislației din acest domeniu.

Consiliul Național al

Audiovizualului a apreciat că M.B., realizatorul emisiunii, putea să își

exprime nemulțumirea cu privire la modul de impozitare a veniturilor obținute

din contractele de drepturi de autor, fără a însoți comentariile de expresii

jignitoare care să prejudicieze imaginea persoanelor despre care a discutat.

În egală măsură,

membrii Consiliului au constatat că dl. M.B. a proferat amenințări la adresa

Premierului E.B., în acest sens fiind redate următoarele afirmații: „ Acuma

foarte serios, domnu' P., domnu' B., deci eu vă promit că dacă eu personal, în

această viață, a mea și a dumneavoastră, mă rog, porțiunea care se

intersectează, că poate eu mor înaintea dumneavoastră, poate dumneavoastră

înaintea mea - să gândim pozitiv - deci eu, dacă în această viață o să am

ocazia, eu personal o să vă fac rău. Repet, poate nu m-ați înțeles: eu, un

cetățean din România, dacă în această viață voi avea prilejul, nu voi ezita

nicio secundă să vă fac oricât de mult rău pot."(..)". M.B.: Și asta

că-i fac eu rău lu', cum îl cheamă, P. Îți fac rău lu' P. ... Băi, eu aș vrea,

sincer vă spun, eu aș vrea să-i fac bine, eu aș vrea să-i fac mult bine lu' P.,

mult-mult-mult, da' mi-e că o să-mi iasă rău, de asta. Să am, desigur, prilejul,

foarte posibil să n-am prilejul, da' dacă o să-l am, o să încerc să-i fac bine,

da' cred că o să iasă rău. A mers așa? Vă rog, nu mă amendați, sunt

disperat!".

În opinia Consiliului

Național al Audiovizualului un astfel de mesaj cu caracter violent poate

legitima folosirea violenței (verbale sau fizice, după caz) ca o modalitate

normală de rezolvare a unor nemulțumiri personale, fapt ce nu poate fi acceptat

într-un stat de drept.

Analizând situația de

fapt expusă, prima instanță a constatat că Consiliul Național al

Audiovizualului a reținut existența a două încălcări ale dispozițiilor art. 42

din Codul de reglementare a conținutului audiovizual în speță:

- nerespectarea de

către realizatorul emisiunii a obligației de a nu folosi un limbaj injurios

Sub acest aspect,

prima instanță a reținut că sunt parțial întemeiate criticile reclamantei

referitoare la încălcarea libertății de exprimare prevăzute de art. 10 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, citând în acest sens, cauza Handyside

vs. Regatul Unit (1976), cauza Lingens vs.Austria (1986) și cauza Oberschlik

vs. Austria (1997).

Contrar opiniei

Consiliul Național al Audiovizualului, prima instanță a apreciat că deși

calificative precum "oli", "creti", "seni",

"dilimaci", au un caracter ofensator, motivul recurgerii la acestea

îl constituie indignarea generată de situația faptică expusă, iar măsura de

sancționare apare, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor

Omului citate, ca disproporționată în raport cu scopul afirmat, anume protejarea

imaginii persoanelor vizate.

Potrivit

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, mass-media are aptitudinea

de a aduce critici libere nu doar clasei politice, ci și oricărei persoane

publice care intervine asupra subiectelor generale care suscită o dezbatere

publică.

Referitor la

afirmațiile privind activitatea unui jurnalist, generate de articolul publicat

de către acesta referitor la subiectul dezbătut în emisiune, pe care

realizatorul emisiunii l-a catalogat ca fiind un „ciumpalac penibil", "japițoi",

prima instanță a reținut că ceea ce i s-a reproșat jurnalistului a fost

împrejurarea că acesta l-a susținut în mod constant în dezbaterile publice pe

Președintele României, iar demersul său jurnalistic din articolul criticat îi

apare realizatorului emisiunii ca lipsit de substanță.

În opinia primei

instanțe, discursul realizatorului în privința acestuia, chiar în maniera de

exprimare redată anterior, nu este susceptibil de sancționare, cu atât mai mult

cu cât acesta practic se circumscrie discursului privitor la oamenii politici

menționați în decizia atacată.

Cu privire la

apărările pârâtului, în sensul că nu a fost încălcat dreptul la libera

exprimare, întrucât sancțiunea a fost aplicată ulterior comunicării publice a

emisiunii, acestea nu au fost primite, prima instanță reținând că sancționarea

reclamantei poate avea un efect inhibitor asupra exercitării plenare în viitor

a dreptului anterior menționat, în considerarea riscului de a fi supusă unei

noi sancționări pentru fapte de același gen.

Cu toate acestea,

prima instanță a apreciat că o persoană nu poate fi supusă disprețului public

pe considerente ce țin de aspectul fizic, astfel că aserțiunile realizatorului,

precum Curții Europene a Drepturilor Omului ești urât (..) ești urât rău",

"ești foarte gras, băi, pleznești de gras" etc., în referire la una

din persoanele criticate, justifică, totuși, o sancțiune, având în vedere că

expresiile ofensatoare utilizate încalcă dreptul persoanei la respectarea

imaginii sale și sunt nejustificate în contextul dezbaterii subiectului de

interes public anterior menționat.

- nerespectarea

interdicției de a instiga la violență

În acest sens, prima

instanță a reținut că emitentul deciziei atacate nu a argumentat nicicum

această afirmație, ci s-a limitat a reda din raportul de monitorizare

afirmațiile realizatorului emisiunii, care în opinia instanței nu au

semnificația propusă, anume incitare la violență, latura obiectivă a unei atare

acțiuni presupunând o activitate de a îndemna sau determina o persoană să săvârșească

o anumită faptă.

Mai mult, prin

conținutul, conjunctura și maniera în care au fost rostite, aserțiunile

realizatorului sunt departe de a insufla persoanei vizate vreo temere că va

suferi vreun rău și, cu atât mai puțin, să inducă ideea - acreditată de pârât -

că folosirea violenței ar constitui o modalitate normală de rezolvare a unor

nemulțumiri personale.

În ce privește

solicitarea reclamantei privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației

publice, aceasta nu a fost primită, prima instanță constatând că postul de

televiziune a mai fost sancționat cu somație publică, pentru încălcarea

acelorași dispoziții legale, conform Deciziei nr. 641 din 7 iulie 2010, iar

potrivit dispozițiilor art. 9

1

alin. (3) din Legea nr. 504/2003, în

situația încălcării repetate a acelorași dispoziții legale, se aplică amenda

contravențională.

În concluzie,

reținând că doar o parte din faptele imputate reclamantei au caracter

contravențional, prima instanță a admis în parte acțiunea și a dispus

diminuarea cuantumului amenzii stabilite de la 20.000 la 10.000 RON.

de Consiliul Național al Audiovizualului

Împotriva sentinței

Curții de apel a formulat recurs în termen legal Consiliul Național al

Audiovizualului, invocând dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ.

Recurentul susține că

hotărârea atacată este lipsită de temei legal, câtă vreme dispozițiile art. 18

din Legea nr. 554/2004 nu conferă instanței de judecată posibilitatea

înlocuirii ori modificării sancțiunii aplicate.

Pe aceeași linie a

raționamentului, recurentul a invocat depășirea limitelor competențelor

instanței, afirmând că aceasta s-a substituit practic emitentului actului,

stabilind un alt cuantum al sancțiunii, fără să țină seama de condițiile

necesare adoptării unei decizii, cum sunt cele referitoare la cvorum și nici de

criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea

audiovizualului.

De asemenea,

recurentul a mai susținut că instanța de fond a depășit limitele învestirii

sale, reclamanta nesolicitând reducerea cuantumului amenzii, ci înlocuirea

acesteia cu somația publică.

Referitor la

individualizarea sancțiunii, recurentul a arătat că nu au fost avute în vedere

criteriile legale, inclusiv existența sancțiunilor anterioare.

O critică distinctă

vizează modul cum a analizat instanța conținutul faptei de incitare la

violență, prin raportare doar la definiția infracțiunii fără a observa că în

domeniul audiovizualului este sancționată nu doar „violența faptică”, ci și cea

„verbală sau discursivă”.

Prin întâmpinarea

formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că

soluția de reducere a amenzii este conformă cu dispozițiile art. 34 alin. (1)

din O.G. nr. 2/2001 care reprezintă dreptul comun în materie de contravenții

și, de altfel, este în acord cu jurisprudența constantă a instanțelor de

contencios administrativ în această privință.

De asemenea, intimata

a susținut că diminuarea amenzii a fost dispusă întrucât o parte din faptele

reținute de Consiliul Național al Audiovizualului ca fiind contravenții, în

realitate reprezentau o exercitare licită a unui drept fundamental.

Cât privește

presupusa incitare la violență, intimata s-a raliat considerentelor primei

instanțe, arătând că punctul de vedere al Consiliul Național al Audiovizualului

reprezintă o desconsiderare a licenței artistice și o ignorare forțată a

distincției dintre vorbe și fapte, câtă vreme contextul expus de realizator

face trimitere la o situație ireală și imposibilă.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor recurentului, a apărărilor din întâmpinare, cât

și sub toate aspectele în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Intimata-reclamantă

SC A. SA a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, conform art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului, Decizia nr. 938 din 23 septembrie 2010 prin care Consiliul Național

al Audiovizualului i-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 20.000

RON, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1), (4) din Decizia nr.

187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu

modificările și completările ulterioare.

Prevederile legale

invocate au următorul conținut:

- Art. 42 alin. (1):

„orice persoană are dreptul la propria imagine;

- (4): „realizatorii

emisiunilor au obligația să nu permită invitaților să folosească un limbaj

injurios sau să instige la violență împotriva altor persoane”.

În esență, Consiliul

Național al Audiovizualului a sancționat pe intimată pentru utilizarea unui

limbaj injurios, ofensator, cât și pentru încălcarea interdicției de a nu

instiga la violență, la pct. 2 din această decizie fiind reproduse paragrafele

din raportul întocmit de Direcția Monitorizare din cadrul recurentului, care

reflectă transcrierea parțială a emisiunii „Î.G.P.”, ediția din 25 august 2010

cu privire la care s-a reținut încălcarea normelor citate anterior.

Prima instanță, după

analizarea punctuală a susținerilor părților, a ajuns la concluzia că

sancțiunea contravențională aplicată este numai în parte justificată, respectiv

numai în ceea ce privește comentariile realizatorului emisiunii referitoare la

aspectul fizic al unei persoane determinate. Ca urmare, amenda a fost redusă la

suma de 10.000 RON, instanța motivând că nu o poate înlocui cu somația publică

în raport de sancțiunile anterioare aplicate pentru încălcarea acelorași

dispoziții legale.

Această soluție este

legală, ea fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

Reevaluând ansamblul

probator administrat în cauză și răspunzând, în același timp, criticilor

recurentului, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la limitele

controlului judecătoresc

Potrivit art. 18

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța,

soluționând acțiunea, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, un act

administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să

elibereze un alt înscris sau să efectueze o operațiune administrativă.

Raportul de drept

administrativ este însă guvernat de principiul proporționalității între măsura

dispusă în fiecare caz individual și interesul public ocrotit, impunând ca

actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și

necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate

particularului să nu fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite.

Tocmai de aceea,

actuala lege a contenciosului administrativ a introdus, printre temeiurile

acțiunii, excesul de putere, definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr.

554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice

prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale.

Prin urmare,

verificând raportul dedus judecății prin prisma principiului

proporționalității, instanța învestită cu o acțiune în contencios administrativ

subiectiv, de plină jurisdicție, poate modifica sau înlocui o sancțiune

aplicată de autoritatea publică în limitele propriei marje de apreciere,

modificarea fiind echivalentă unei anulări parțiale a actului administrativ.

Așa fiind, este

complet lipsită de suport teza potrivit căreia instanța de contencios

administrativ nu are decât posibilitatea anulării actului, revenind autorității

publice dreptul de a reevalua situația și de a aplica, eventual, o nouă

sancțiune.

Pe de altă parte, în

speța de față, după cum bine a punctat intimata prin întâmpinare, ajustarea

cuantumului amenzii a fost determinată, în mod necesar, de înlăturarea

caracterului contravențional al unor fapte, instanța de judecată reținând o

singură încălcare, cea referitoare la dreptul la imagine al unei persoane pe

considerente ce țin de aspectul fizic al acesteia.

Prin urmare,

reducerea la jumătate a cuantumul amenzii aplicate este justificată, reflectă

criteriile de individualizare avute în vedere chiar de către recurent și se

înscrie în marja stabilită prin art. 9

1

alin. (2) din Legea nr.

504/2002.

Referitor la fondul

cauzei

În această privință,

criticile recurentului abordează două probleme, respectiv limitarea dreptului

la imagine doar la componenta fizică și distorsionarea conceptului de instigare

la violență.

În ceea ce privește

primul aspect, Înalta Curte consideră, la fel ca judecătorul fondului, că nu

poate fi ignorat contextul în care au fost utilizate cuvintele imputate care,

deși au un caracter ofensator, se înscriu în doza de exagerare și provocare

admisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Lingens c. Austriei -

1986; cauza Oberschlik c. Austria - 1997; cauza Nilsen și Johnsen c. Norvegia -

1999, etc.). La momentul respectiv, omului politic vizat i se reproșau mai

multe aspecte, între care modul defectuos de implementare a dispozițiilor

legale referitoare la impozitarea unor venituri obținute din contractele de

drepturi de autor. Punând în balanță indignarea generată de realitatea

(necontestată) generată de activitatea persoanei respective și protejarea imaginii

acesteia, prima instanță a ajuns la concluzia rezonabilă că măsura de

sancționare este, în această privință, disproporționată în raport cu scopul

afirmat.

Contrar susținerilor

recurentului, Curtea de apel nu a limitat conținutul conceptului de „drept la

propria imagine” doar la aspectul fizic al persoanei, ci a reținut pertinent că

în contextul dezbaterii subiectului de interes public anterior menționat,

aceste referiri nu pot avea nicio justificare și, ca atare, au aptitudinea de a

atrage aplicarea unei sancțiuni.

În fine, nici în

privința modului în care au fost analizate de către Curtea de apel afirmațiile

realizatorului emisiunii care ar instiga la violență, nu pot fi primite

criticile recurentului.

Instanța a reținut cu

o argumentație coerentă, că din conținutul paragrafului incriminat nu rezultă

intenția de a îndemna ori determina o persoană să săvârșească o anumită faptă.

De asemenea, nu are nici un suport afirmația potrivit căreia persoanei vizate i

s-ar fi insuflat o temere ori că violența ar constitui o modalitate de

rezolvare normală a unor nemulțumiri personale.

În mod evident,

mesajul are un conținut abstract și este redat într-un stil pamfletar, pur

gazetăresc, nefiind susceptibil de interpretarea pe care i-a conferit-o

Consiliului Național al Audiovizualului.

soluției instanței de recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind

identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr. 4584

din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS