ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1641/2015

Decizie nr. 1641/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 mai 2013, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Național al Audiovizualului, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 170 din 18 aprilie 2013 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei, iar în subsidiar sa se constatate că sancțiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporționată față de gravitatea faptei reținute și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2965 din data de 8 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta SC A. S.A a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 170 din 18 aprilie 2013.

În susținerea recursului, a arătat în esență că instanța de fond a stabilit natura contravențională a discursului realizatorului B., interpretând și aplicând criteriile stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului fundamental la libera exprimare.

Aplicarea acestor norme a fost însă realizată într-o manieră greșită, natura discursului fiind în mod neîntemeiat situată în afara cadrului care delimitează interesul public.

A mai susținut că discursul virulent al realizatorului se relevă ca purtând asupra unor elemente de interes public și, prin urmare, se situează în sfera de protecție pe care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului o conferă libertății de exprimare, prin instituirea unei permisivități mai ample.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând încheierea și sentința atacate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei C.N.A nr. 170 din 18 aprilie 2013 emisă de pârâtă și exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii.

Înalta Curte observă că susținerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să evidențieze nelegalitatea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă în raport cu principiile statuate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința dreptului la liberă exprimare consacrat de art. 10 din Convenție, atâta timp cât, în considerarea circumstanțelor cauzei, se constată că sancțiunea aplicată este "prevăzută de lege", urmărește un scop legitim, respectiv "protecția reputației sau a drepturilor altora", și respectă un just echilibru între protecția libertății de exprimare prevăzută de art. 10 și dreptul persoanei la propria imagine care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private.

Înalta Curte reține că exercițiul acestor libertăți fundamentale - libertatea de exprimare și libertatea presei, comportă limitări prevăzute chiar de textele care le garantează.

Astfel, art. 30 alin. (6) din Constituție prevede expres că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

De asemenea, art. 10 parag. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede că "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești".

Recurenta-reclamantă nu face o distincție clară între dreptul de a-și exprima opiniile critice, chiar în termeni duri, ofensatori sau care pot să șocheze, dar în termeni rezonabili în legătură cu activitatea unui demnitar, politician ori a unui ziarist - partizan al unor anumite formațiuni politice și interdicția de a utiliza, în cadrul unui program audiovizual, un limbaj injurios, ofensator, depreciativ la adresa persoanelor care fac parte din categoriile menționate.

Astfel cum s-a probat prin materialul probator administrat în cauză, dincolo de caracterul critic, ironic al comentariilor, domnul B. a utilizat un limbaj jignitor, de natură a prejudicia imaginea și demnitatea anumitor persoane.

Așadar, motivul de recurs reținut și aspectele de nelegalitate în cuprinsul acestuia nu sunt fondate în cauză, prima instanță a verificat în concret raportul de modernizare și a concluzionat că în cauză decizia de sancționare contestată este legal emisă în raport de dispozițiile speciale din legislația menționată și de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, Curtea apreciază că măsura de sancționare a recurentei nu este excesivă și este justificată în raport de scopul urmărit și de gravitatea faptelor, realizându-se prin sancțiunea aplicată un echivalent just între protecția libertății de exprimare consacrată de art. 10 din Convenție și pe de altă parte, dreptul la propria imagine și demnitate al persoanelor în cauză, protejat de art. 8 din Convenție, ca element al vieții private.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva Sentinței nr. 2965 din 8 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV