ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal,

reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. solicitând anularea deciziei

C.N.A. din 08 ianuarie 2009, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5.000

RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

a arătat că în cadrul ședinței din data de 08 ianuarie 2009, urmare a unui raport

de monitorizare care i-a fost prezentat, C.N.A. a adoptat decizia nr. 14 a cărei

anulare se solicită, prin care s-a aplicat sancțiunea cu amendă având ca temei pretinsa

încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (4) din decizia nr. 187/2006, privind

Codul de reglementare a conținutului in audiovizual.

Potrivit deciziei C.N.A,

aceste încălcări ale normelor în vigoare au avut loc în cadrul emisiunii „Î.G.P.”,

în cursul a doua ediții diferite.

Statuând că limbajul folosit

în cadrul emisiunii a fost unul „vulgar și licențios", decizia C.N.A. redă

câteva extrase din monologul prezentatorului M.B., al cărui mesaj era unul de critica

la adresa Președintelui României, dl. T.B., și a dlui. T.S., nominalizat până la

acel moment la funcția de prim-ministru al României.

De asemenea, în cadrul

deciziei se descrie gestul prezentatorului similar incidentului în care președintele

S.U.A. a fost agresat de un ziarist prin aruncarea unui pantof.

S-a arătat că la adăpostul

deja arhicunoscutelor sintagme „libertatea de exprimare este un drept fundamental

al omului însă acest drept nu este unul absolut", C.N.A. exercita practic o

îngrădire, prin sancționare, a discursului critic la adresa politicienilor, cu atât

mai mult cu cât situațiile avute în vedere de către prezentator erau reale și susceptibile

de critică.

Or, dincolo de caracterul

neutru, grav sau foarte grav al comportamentului politicienilor, dreptul la critică

la adresa acestora a devenit unul absolut și care poate fi efectiv numai în măsura

în care el este și virulent.

Faptul că prezentatorul

adresează calificative unor politicieni sau că parodiază o scena celebră pe plan

internațional sunt doar o exprimare a dreptului de a critica, în mod liber și neîngrădit,

clasa politică.

Reclamanta a invocat practica

Curții Europene a Drepturilor Omului susținând că, privite din perspectiva principiilor

de aplicare a legii stabilite de C.E.D.O. și obligatorii și autorităților române,

susținerile și gesturile de parodiere ale prezentatorului M.B. devin simple manifestări

ale unui drept fundamental, inerent și inviolabil într-o societate democratică.

S-a mai arătat că, C.N.A.

a înfăptuit o gravă denaturare a termenilor pe care îi folosește în decizia de sancționare,

acuzația de instigare la violență fiind una gravă.

A considera un text în

care sunt folosite noțiuni ca puteri paranormale sau săvârșirea unor fapte cu mintea

ca fiind o instigare la violență reprezintă o desconsiderare a licenței artistice

și chiar a capacității de discernământ a telespectatorului.

Conținutul textului expus

de prezentator face trimitere la o situație indubitabil ireala și care nu poate

fi percepută în nici un caz de către public ca având corespondență în realitate.

Este o simpla prezentare a unei imagini care, tocmai prin caracterul său ireal,

imposibil și chiar absurd, capătă caracter comic și nesusceptibil de vreo alta interpretare.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Pârâtul a formulat întâmpinare

prin care a solicitat respingerea contestației arătând că în decizie nu a reținut

că limbajul folosit în cadrul emisiunii a fost unul „vulgar și licențios”, ci un

limbaj injurios și vulgar de natură a prejudicia demnitatea și dreptul la proprie

imagine a unor persoane.

Față de susținerile reclamantei

potrivit cărora monologul prezentatorului reprezenta un demers critic la adresa

politicienilor, iar faptul că prezentatorul adresează calificative unor politicieni

sau că parodiază o scenă celebră pe plan internațional reprezintă doar o exprimare

a dreptului de a critica clasa politică, arată că în domeniul comunicării audiovizuale,

un astfel de demers jurnalistic, precum oricare alt program care se difuzează, trebuie

să respecte prevederile legislației audiovizuale privind imaginea persoanei și demnitatea

umană, precum și art. 30 alin. (6), art. 31 din Constituția României, art. 10

alin. (2) din C.E.D.O.

A precizat că reclamanta

a invocat soluții pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze care

nu au elemente de similitudine, cu atât mai puțin de identitate de cauză cu aceea

dedusă judecății.

În aceste cauze, Curtea

a pornit de la faptul că protecția acordată de art. 10 din C.E.D.O. variază în funcție

de natura discursului și de scopul urmărit de autorul lui, precum și de la premiza

că ziariștii urmăresc să-și îndeplinească cu bună credință sarcina de a informa

opinia publică, nefiind determinați, în demersul lor, de existența vreunei animozități

personale sau de intenția de a leza în mod gratuit și nejustificat reputația altor

persoane.

Pârâtul a susținut că

dreptul la exprimare al reclamantei nu a fost îngrădit sau cenzurat în niciun fel,

deoarece controlul C.N.A. a fost ulterior comunicării publice a emisiunii, conform

prevederilor art. 10 alin (4), iar sancțiunea aplicată reprezintă o consecință a

nerespectării normelor audiovizuale.

Potrivit art. 6 al legii

audiovizualului, nu constituie ingerințe deciziile și instrucțiunile având caracter

normativ, emise de C.N.A. în aplicarea legii și cu respectarea dispozițiilor legale,

precum și a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convențiile și tratatele

ratificate de România.

Legiuitorul, pornind de

la premisa că moderatorul ori realizatorul unei emisiuni este un arbitru neutru,

obiectiv și imparțial, capabil să asigure calitate unui program audiovizual, a prevăzut,

în cadrul normelor privind conținutul comunicării audiovizuale, obligația ce revine

realizatorilor de emisiuni, de a nu permite invitaților să instige la violență sau

să folosească un limbaj injurios, astfel încât demnitatea ori dreptul oricărei persoane

la propria imagine să fie respectate.

Or, față de această obligație,

cu atât mai mult, nu poate fi acceptată situația în care realizatorul însuși recurge

la folosirea de expresii jignitoare la adresa persoanelor despre care vorbește în

emisiune și la adoptarea unei atitudini violente ori de instigare la violență în

cadrul unui program audiovizual.

c) Sentința pronunțată

în primul ciclu procesual

Prin sentința civilă

nr. 1475 din 06 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a admis excepția de netimbrare și a anulat ca netimbrată

contestația.

d) Soluția instanței de

recurs în primul ciclu procesual

Recursul formulat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 4344 din 15

octombrie 2009, sentința fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași

instanță.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de control judiciar a reținut că pentru termenul de judecată din

06 aprilie 2009, procesul-verbal de citare nu îndeplinește condițiile de valabilitate

menționate de art. 100 alin. (1) pct. 4 sub sancțiunea nulității, nefiind indicat

etajul din clădire la care este situat sediul reclamantului, deși precizarea acestuia

s-a făcut în acțiunea introductivă, fapt ce a determinat ca, în condițiile îndeplinirii

procedurii de citare prin afișare, să nu se poată verifica dacă afișarea s-a făcut

pe ușa sediului recurentei sau pe ușa altui sediu sau locuință.

e) Soluția pronunțată

după casare

Prin sentința nr. 4021

din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta SC

A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a apreciat că decizia contestată este legală, în mod corect

reținându-se încălcarea prevederilor din Codul de reglementare a conținutului audiovizual

prin cele două emisiuni pentru care reclamanta a fost sancționată.

S-a arătat că este neîntemeiată

susținerea reclamantei conform căreia expresii precum „nebunie în stare pură”, „posibili

psihopați”, „sunt pur și simplu dilii”, constituie o critică, un comentariu politic

la adresa politicienilor, dreptul la critică la adresa acestora fiind unul absolut,

care nu poate fi efectiv decât în măsura în care este virulent.

Acestea nu reprezintă

critici referitoare la oamenii politici ale căror acțiuni sunt analizate de prezentatorul

emisiunii, ci este vorba despre un limbaj injurios inadecvat, folosit într-o emisiune

care face parte din categoria producțiilor accesibile tuturor categoriilor de public.

Cu privire la emisiunea

„Î.G.P.” difuzată la data de 07 ianuarie 2009, Curtea reține că, în cadrul acesteia,

prezentatorul a utilizat un limbaj injurios și vulgar și a instigat la violență

împotriva unei alte persoane, afirmând că: „este pentru a doua oară în ultimele

10 zile când aș fi fost în stare să omor un om”, „dacă aș fi avut puteri paranormale,

în sensul că aș fi putut să omor cu mintea pe cineva, vă jur că aș fi făcut-o”,

„vă jur, dacă aș fi avut o putere paranormală, să fi zâmbit metalic, să mă fi întors,

să fi băut o cafea și-n timpul asta ăluia să i se toarne acid pe gât, aș fi făcut-o”,

„cam atât despre japițele astea ordinare de la mall-ul din V., jegosii ăștia, tâlharii

ăștia, japițele astea”.

S-a considerat că reclamanta

susține că acest text expus de prezentator face trimitere la o situație indubitabil

ireală și care nu poate fi percepută de public ca având corespondență în realitate,

fiind o simplă prezentare a unei imagini care, prin caracterul său ireal, imposibil

și chiar absurd, capătă caracter comic, iar o astfel de calificare a conduitei prezentatorului

emisiunii ca fiind „comică” nu poate fi primită, în realitate acesta instigând la

violență, ceea ce este de natură să afecteze conținutul programului audiovizual.

2.Instanța de recurs

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC A. SA București.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs,

s-a susținut că prezentatorul a adresat calificative unor politicieni sau că a parodiat

o scenă celebră pe plan internațional, ceea ce reprezintă o exprimare a dreptului

de a critica, în mod liber și neîngrădit, clasa politică.

Pentru a argumenta acest

motiv de recurs, s-a invocat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește emisiunea

din 7 ianuarie 2009, s-a precizat că aceasta nu poate reprezenta o incitare la violență,

deoarece are caracterul unei simple prezentări a unei imagini ireale, cu caracter

comic, care nu poate incita la violență împotriva vreunei categorii de persoane.

S-a arătat că prezentatorul

nu a îndemnat, nu a ordonat și nici nu a sugerat telespectatorilor să aibă comportament

violent, toate acțiunile despre care a făcut vorbire fiind relatate la persoana

întâi, fiind prezentate stări proprii, fără a îndemna pe cineva la violență.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Intimatul. C.N.A., a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, reluându-se apărările formulate

în fața primei instanțe.

c) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, examinând

acțiunea, motivele de recurs, actele cauzei, reține:

Prin decizia din 8 ianuarie

2010, C.N.A. a dispus amendarea cu suma de 5.000 RON a radiodifuzorului SC A.

SA București, reținându-se încălcarea art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006,

în cazul a 2 ediții ale emisiunii „Î.G.P.”

Pentru emisiunea din 15

decembrie 2008, s-a apreciat că prezentatorul a avut un limbaj vulgar și injurios

la adresa unor politicieni și a aruncat cu pantofii.

În ediția din data de

7 ianuarie 2009 realizatorul emisiunii a prezentat un incident petrecut la un mall,

arătând că dacă ar fi putut ar fi omorât cu mintea pe cineva, că dacă în timp ce

ar fi băut o cafea se putea turna unei persoane acid pe gât, ar fi făcut acest gest.

În vederea analizării

existenței faptelor care au condus la aplicarea sancțiunii, se va expune în continuare

conținutul libertății de exprimare, consacrat în art. 10 din C.E.D.O. și jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, care în baza art. 11 din Constituția României

fac parte din dreptul intern, Convenția fiind ratificată de România prin Legea

nr. 30/1994.

Art.10 din C.E.D.O. apără

libertatea de exprimare a opiniilor și ideilor, precum și pe cea de informare, fără

nicio constrângere.

Instanța europeană a arătat

că oricine exercită libertatea sa de expresie și își asumă îndatoriri și responsabilități,

a căror întindere depinde de domeniul în care este pusă în valoare și de alți factori

de circumstanțiere adecvați.

În ceea ce privește ziariștii

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea de exprimare presupune

o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecățile de

valoare pe care le formulează, care să se întemeieze însă, pe o bază factuală.

Potrivit soluției pronunțate

de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Lingens c. Austriei, libertatea

presei pune la dispoziția opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru

a cunoaște și judeca ideile și atitudinile liderilor politici, așadar, limitele

criticii admisibile sunt mai largi în privința unui om politic decât a unui individ

obișnuit, deoarece omul politic se expune în mod inevitabil și conștient unui control

strict al faptelor și afirmațiilor sale, atât din partea ziariștilor, cât și a masei

cetățenilor.

În cazul Oberschlick c.

Austriei, Curtea a admis că folosirea cuvântului idiot nu este suficientă pentru

a justifica condamnarea ziaristului, afirmația chiar excesivă, fiind protejată de

C.E.D.O.

În cazul siguranței publice,

a ordinii și prevenirii infracțiunilor, potrivit art. 10 din C.E.D.O., exercitarea

libertății de exprimare poate fi supusă unor constrângeri, restrângeri sau sancțiuni

prevăzute de lege.

În jurisprudența Curții

este important ca persoanele ce se exprimă în public asupra unor chestiuni politice

sensibile să nu facă apologia violenței ilegale, să nu cheme la răzbunare și să

nu încurajeze opinia publică, să recurgă la violență (cauza Surek c.Turciei).

În speță, atitudinea prezentatorului

din data de 15 decembrie 2008 privind aruncarea pantofilor spre camera de luat vederi,

cu precizarea că aruncă spre președintele B. și de asemenea expresiile și forma

de prezentare a acestora din ediția din 7 ianuarie 2009, așa cum au fost relatate

mai sus, nu se pot bucura de protecția oferită de art. 10 din C.E.D.O.

În cadrul acestor emisiuni

s-a făcut apologia violenței, fiind încurajată opinia publică să recurgă la violență

și răzbunare, ceea ce excede dreptul la liberă exprimare.

d) Soluția instanței de

recurs

În raport de considerentele

de mai sus, se constată că motivele de recurs, sunt nefondate, astfel că în baza

art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 4021 din 9 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 iunie 2011.