ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 1999)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei.

Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

28 iunie 2011, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu C.N.A., a solicitat,

în principal, anularea Deciziei nr. 433 din 9 iunie 2011, exonerarea de la

plata amenzii în cuantum de 10.000 iei, iar în subsidiar, să se constate că

sancțiunea aplicată de pârâtul C.N.A. este disproporționată față de gravitatea

faptei reținute și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a

somației publice.

În temeiul

dispozițiilor art. 95

2

alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului, a solicitat suspendarea sancțiunii până la pronunțarea

hotărârii definitive și irevocabile pe fondul cauzei.

În motivarea

acțiunii, a susținut că nu a existat nicio încălcare a textelor de lege care

reprezintă temeiul de drept al sancțiunii aplicate de C.N.A. și că pârâtul face

o interpretare eronată a textelor de lege pe care le invoca în decizii,

încercând să stabilească în sarcina reclamantei o culpă care nu îi aparține.

A arătat că textul

declarației incriminat de către C.N.A. nu are absolut nicio legătură cu

reclamanta. Expresiile jignitoare și limbajul complet necorespunzător nu îi

aparțin nici în cea mai mică măsură. Abuzul în exercitarea dreptului la libera

exprimare a fost săvârșit în exclusivitate de către europarlamentar. Faptul că,

în cadrul monologului rostit, europarlamentarul a avut un subit derapaj verbal,

nu putea fi prevăzut de către reclamantă.

Referitor la

susținerea pârâtului că fapta contravențională săvârșită ar consta în

neîntreruperea legăturii și revenirea în studio, deși dispunea de mijloacele

necesare, reclamanta a precizat că nu doar mijloacele tehnice sunt relevante în

cazul întreruperii intempestive a unei transmisiunii în direct, deoarece într-o

televiziune de știri, decizia întreruperii discursului unui europarlamentar se

ia de către directorul de producție, care nu o poate comunica direct

reporterului, ci face acest lucru prin intermediul prezentatorului, care la

rândul sau nu poate transmite decizia într-o maniera atât de abruptă și lipsită

de orice fel de eleganță.

Iar pe de altă parte,

chiar dacă timpul ar fi fost suficient, întreruperea emisiei nu poate fi făcută

în maniera impusă de C.N.A. prin decizia sa.

A mai arătat că toate

aceste aspecte nu au fost în niciun fel analizate de C.N.A., deși ele

reprezintă elemente circumstanțiale definitorii ale exercitării dreptului la

libera informare.

De asemenea, C.N.A.

nu a luat în considerare nici faptul că după întreruperea transmisiei în

direct, prezentatorii emisiunii au criticat fără menajamente declarația

europarlamentarului.

Prin întâmpinare,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând, în esență,

că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața

particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 5886

din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SA.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, începând

cu ora 16.42, emisiunea „E.S.", din data de 5 mai 2011, a fost întreruptă, iar de la sediul Parchetului General a fost transmisă o declarație de presă

susținută de dl. C.V.T. europarlamentar, care a spus că nu mai are un sediu în

care să invite jurnaliștii pentru declarații de presă, astfel că i-a chemat la Parchet.

În cadrul acestei

declarații de presă, domnul C.V.T. a formulat diverse acuzații la adresa

politicienilor români și o posibilă complicitate între șefii A.N.I. și

procurorul general L.C.K., adresând cuvinte jignitoare la adresa tuturor celor

pe care i-a considerat vinovați de cea mai recentă acțiune a A.N.I. împotriva

sa.

A mai reținut că

moderatorii emisiunii nu au avut inițiativa de a stopa acest discurs ce a

conținut un limbaj suburban, jignitor, previzibil, de altfel, cunoscută fiind

personalitatea temperamentală a d-lui  C.V.T., care tinde în mod constant să

depășească limitele „libertății de exprimare".

Prin Decizia nr. 433/2011,

reclamanta SC A. SA a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, reținându-se

încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 30

și 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a

conținutului audiovizual, C.N.A. apreciind că materialul audiovizual, prin

conținutul său, a fost de natură să prejudicieze imaginea unor persoane.

Prima instanță a

reținut, de asemenea, că în concordanță cu prevederile art. 30 alin. (6) din

Constituția României și art. 10 din C.E.D.O., legiuitorul a instituit în

cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, la art. 3, principii cu caracter

general, care prevăd că prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe

se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea

culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul

publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale

omului.

Prin urmare, Curtea a

constatat că nu se poate vorbi de încălcarea dreptului la liberă exprimare al

reclamantei, întrucât textele de lege, în speță, art. 3 din Legea

audiovizualului și art. 30 și 34 din Codul audiovizualului respectă normele

constituționale ori convenționale, protejând drepturi fundamentale ale omului,

precum cel la imagine și demnitate umană, libertatea de exprimare nefiind un

drept care să se bucure de o protecție absolută, așa cum susține reclamanta în

cuprinsul acțiunii, ori care să prevaleze asupra altor drepturi ale altor

subiecți, având, în fond, o valoare egală cu celelalte.

Reclamanta are

obligația permanentă de a avea o conduită de respectare și de prevenire a

încălcării dispozițiilor legale, astfel încât principiile și normele ce

guvernează comunicarea audiovizuală să nu fie încălcate.

Instanța de fond a

reținut că susținerea potrivit căreia declarația incriminată de C.N.A. nu are

nicio legătură cu reclamanta este în contradicție cu prevederile Codului

audiovizualului, conform cărora "furnizorii de servicii media audiovizuale

au obligația să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului,

viața privată, onoarea și reputația, precum și dreptul la propria imagine".

Prima instanță nu a

luat în considerare nici susținerea reclamantei conform căreia C.N.A. nu a

ținut seama de faptul că după întreruperea transmisiei în direct, prezentatorii

emisiunii au criticat fără menajamente declarația europarlamentarului,

întrucât, pe de o parte, în decizia contestată s-a consemnat faptul că aceștia

au remarcat limbajul jignitor folosit în cadrul discursului, însă, pe de altă

parte, s-au limitat doar la a lua notă de acesta, ca niște simpli spectatori.

De asemenea, a

apreciat ca neîntemeiate susținerile reclamantei referitoare la imposibilitatea

de a proceda la întreruperea discursului și revenirea în studio, deoarece

aceasta poartă întreaga răspundere pentru programele pe care le difuzează și

pentru care deține licență audiovizuală.

În ceea ce privește

capătul de cerere secundar, formulat de reclamantă, prin care solicită

instanței să constate că sancțiunea aplicată este disproporționată față de

gravitatea faptei și să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a

somației publice, Curtea, în raport de dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea

audiovizualului, a constatat că sancțiunea a fost în mod corect

individualizată, amenda reprezentând limita minimă pentru încălcarea

dispozițiilor art. 3 din lege, nefiind disproporționată în raport de gravitatea

faptei, de efectele acesteia și de sancțiunile anterioare.

împotriva sentinței nr. 5886 din data de 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ.

Reiterând

argumentația din acțiunea judiciară, recurenta a susținut că:

- intimatul C.N.A. a

interpretat eronat textele de lege pe care le invocă în decizie, stabilind în

sarcina sa o culpă care nu îi aparține;

- potrivit

Constituției și jurisprudenței C.E.D.O., dreptul la informare prin presă nu

cunoaște absolut nicio restricție; în cazul politicienilor limitele criticismului

sunt mai largi;

- în cazul

întreruperii intempestive a unei emisiuni în direct nu sunt relevante

mijloacele tehnice pentru că aceasta ar putea fi interpretată ca reprezentând

un veritabil act de cenzură;

- C.N.A. nu a luat în

considerare faptul că după întreruperea transmisiei în direct prezentatorii

emisiunii au criticat fără menajamente declarația europarlamentarului.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 13 martie 2013, intimatul C.N.A. a solicitat admiterea excepției

nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

alin. (1)

lit. c) C. proc. civ., arătând că recurenta nu a formulat critici propriu-zise

la adresa sentinței, limitându-se la a prelua integral conținutul cererii de

chemare în judecată, schimbând doar calitățile părților în recurentă, respectiv

intimat.

În situația respingerii

excepției, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

însușindu-și considerentele primei instanțe. Intimatul a insistat asupra ideii că

dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului instituie o răspundere exclusivă

în sarcina furnizorilor de servicii media, fără să distingă după cum emisiunile

sunt înregistrate sau se transmit în timp real. De altfel, a mai subliniat

intimatul, una din tehnicile folosite frecvent de radiodifuzori constă în

decalarea cu câteva secunde a transmisiunii, tocmai pentru a exista

posibilitatea de a „tăia” sonorul din regie, pe ecran apărând imagini de la un

alt eveniment.

Referitor la

jurisprudența C.E.D.O. în materia art. 10 din Convenție, intimatul a arătat că

dreptul la liberă exprimare nu se bucură de o protecție absolută iar pasajele

citate de recurentă au fost interpretate distorsionat.

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu

prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimatul C.N.A., Înalta

Curte constată că este nefondată.

Este real că

recurenta nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs, copiind

practic motivele de fapt și de drept ale acțiunii judiciare, însă recursul de

față este supus prevederilor mai permisive cuprinse în dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., care permit examinarea cauzei sub toate aspectele.

Reevaluând întregul

ansamblu probator prin prisma susținerilor părților, Înalta Curte constată că

soluția adoptată de prima instanță este legală, nefiind identificate motive care

să atragă reformarea acesteia.

Actul administrativ

supus cenzurii instanței este Decizia nr. 433 din 9 iunie 2011 prin care C.N.A.

a sancționat-o pe recurenta – reclamantă SC A. SA (licența audiovizuală nr. S -

TV 76.2 din 16 decembrie 2003 și Decizia de autorizare nr. 882/01 – 1 din 24

iunie 2005 pentru postul A. 3 – N. & C.A.) cu amendă în cuantum de 10.000

lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu

modificările și completările ulterioare și ale art. 30 și art.  34 alin. (1)

din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului

audiovizual.

Situația de fapt

expusă rezumativ la pct. 2 al acestei decizii nu este supusă contestării.

Recurenta este de acord că declarația europarlamentarului transmisă în direct a

conținut „expresii jignitoare și un limbaj complet necorespunzător” și că

reprezintă un „derapaj verbal” însă a negat orice responsabilitate, arătând că

nu a avut posibilitatea să intervină pentru întreruperea emisiunii.

Prima instanță,

pornind de la conținutul art. 1 și art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului a

ajuns la concluzia că reclamanta poartă integral răspunderea pentru alegerea

conținutului audiovizual și modul de organizare a Serviciului media, legea

nedistingând după cum emisiunile sunt înregistrate sau se transmit în timp real

(în direct).

Această concluzie este

corectă.

În esență, Înalta

Curte consideră că recurenta - reclamantă nu poate invoca în favoarea sa

existența unei proceduri interne care, practic, golește de conținut prevederea

cuprinsă la art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului referitoare la răspunderea

exclusivă a furnizorului de servicii media audiovizuale pentru conținutul

serviciilor de programe difuzate.

Traseul decizional pe

care îl detaliază recurenta : 1) adoptarea deciziei de întrerupere a

transmisiunii de către directorul de producție în urma analizei conținutului

acesteia; 2) formularea deciziei; 3) exprimarea acesteia; 4) punerea în

executare a acesteia prin intermediul prezentatorului, conduce inevitabil la

ideea că în nicio situație nu ar fi posibilă întreruperea unei transmisiuni în

direct, ceea ce nu poate fi acceptat.

În orice caz, în

speța de față, în raport de lungimea discursului europarlamentarului se poate conchide

în mod rezonabil că directorul de producție avea timpul necesar pentru a reacționa

și întrerupe emisia și, deci, decizia ce face obiectul controlului de

legalitate se întemeiază pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt, neexistând

elemente care să susțină teza excesului de putere, afirmată de recurentă.

Deși în cauză

problema libertății de exprimare s-a ridicat numai tangențial (câtă vreme

recurenta a admis caracterul defăimător al comunicării audiovizuale), Înalta

Curte reține că art. 10 din Convenție, prevede că exercitarea acestei libertăți

suportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități,

condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri

necesare, într-o societate democratică, pentru protecția reputației sau a drepturilor

altora.

Or, C.N.A. fiind garantul

interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, nu putea lăsa nesancționată

difuzarea unui mesaj vădit jignitor, defăimător, care specula presupuse

deficiențe fizice ale unor persoane publice. Acceptând că în privința acestora

C.E.D.O. a recunoscut limite mai largi ale criticilor și că libertatea presei

include apelul la un grad ridicat de exagerare și chiar provocare (potrivit

Hotărârii pronunțate de C.E.D.O. la data de 28 septembrie 1999 în cauza D. c.

României), Înalta Curte constată că discursul redat integral în decizia atacată

a depășit aceste limite.

Cât privește

individualizarea sancțiunii, Înalta Curte observă că intimatul a aplicat

minimul amenzii prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului,

reținând în favoarea recurentei faptul că ulterior transmisiunii moderatorii

emisiunii și-au manifestat dezaprobarea pentru limbajul folosit, precum și că

în emisiunile ulterioare care au tratat subiectul respectiv nu s-au mai reluat afirmațiile

incriminate.

Pe de altă parte, în

raport de gravitatea abaterii, care constă tocmai în încălcarea uneia dintre

cele mai importante obligații pe care recurenta și le-a asumat în calitate de titular

de licență audiovizuală, adică respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului și de sancțiunile preexistente, în cazul concret

analizat nu se poate pune problema aplicării unei sancțiuni mai ușoare,

respectiv a unei somații publice.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se vor respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul

- pârât C.N.A. și recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimatul-pârât C.N.A.

Respinge recursul declarat

de SC A. SA București împotriva Sentinței civile nr. 5886 din 14 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 martie 2013.