ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2313/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2313/2015
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei
Hotărârile primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului anularea Deciziei nr. 544 din 17 octombrie 2013 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului; exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei.
Prin Sentința civilă nr. 1013 din 26 martie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, următoarele: instanța de fond a înlăturat aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului; de asemenea instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea audiovizualului, prin preluarea apărărilor Consiliului Național al Audiovizualului; se mai susține de recurenta-reclamantă că autoritatea pârâtă nu poate constata din oficiu încălcarea dreptului la imagine; în opinia recurentei, instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 144 din Decizia nr. 220/2011, expres invocate în fața instanței de fond.
Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate.
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 3 martie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 1 aprilie 2015.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând încheierea și sentința atacate, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Prin Decizia nr. 544 din 17 octombrie 2013 emisă de autoritatea pârâtă, reclamanta SC A. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât, în urma analizării raportului de monitorizare referitor la emisiunea "Butonul de panică" difuzată de către reclamantă la data de 6 august 2013, Consiliul Național al Audiovizualului a constatat încălcarea de către radiodifuzor a prevederilor art. 34 alin. (1) și 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul Național al Audiovizualului a constatat că radiodifuzorul A. SRL nu a respectat dreptul la imagine al persoanei, în speță a ministrului sănătății, B., la adresa căruia a fost folosit un limbaj injurios de natură a-i prejudicia imaginea și reputația profesională.
S-a apreciat de către CNA că dispozițiile articolelor 34 alin. (1) și 40 alin. (3) din Codul audiovizualului au fost încălcate, întrucât în cadrul respectivei ediții, în care a fost dezbătut un subiect de interes public, a fost folosit un limbaj injurios la adresa ministrului Sănătății, fapt de natură a-i prejudicia dreptul la imagine, drept ocrotit de prevederile invocate.
1.1. Cu privire la recursul declarat împotriva sentinței
În ceea ce privește opinia recurentei-reclamante referitoare la înlăturarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, prilej pentru invocarea unor spețe ale Curții Europene a Drepturilor Omului ce ar demonstra în opinia sa, că actul contestat constituie o îngrădire a discursului public, se reține că instanța de fond a motivat în mod corect și suficient sentința recurată, și a arătat considerentele pentru care nu a putut reține susținerea recurentei-reclamante că decizia contestată încalcă dreptul la exprimare.
Astfel, trebuie menționat faptul că art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu conferă libertății de exprimare un caracter necondiționat. Jurisprudență Curții Europene a Drepturilor Omului a conturat faptul că libertatea de exprimare, unul dintre fundamentele societății democratice și una dintre condițiile de bază ale progresului și dezvoltării fiecărui individ, este una dintre garanțiile esențiale ale tuturor celorlalte drepturi și libertăți. Dezvoltarea și protejarea democrației se află în corelație directă cu dimensiunile protecției dreptului la exprimare și informare, dar, potrivit paragrafului al doilea al art. 10, exercitarea acestor libertăți comportă îndatoriri și responsabilități în vederea proteguirii mai multor valori, inclusiv morala, reputația ori drepturile altora.
În ceea ce privește afirmația potrivit căreia instanța de fond ar fi încălcat flagrant dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea audiovizualului, prin preluarea apărărilor formulate de CNA, se reține că invocarea acestor dispoziții a fost făcută de recurentă în cadrul cererii modificatoare și completatoare în contextul în care aceasta aprecia că autoritatea pârâtă nu poate constata din oficiu încălcarea dreptului la imagine al persoanei, o astfel de sesizare din oficiu constituind, în opinia recurentei, o încălcare a dreptului său de a-și stabili propria politică editorială.
În acest context, trebuie menționat faptul că politica editorială a unui radiodifuzor, nu este definită de legea audiovizualului, art. 6 alin. (2), invocat prevede că independența editorială a furnizorilor de servicii media audiovizuale este recunoscută și garantată de prezenta lege.
Or, așa cum se poate constata, între independența editorială, în speță libertatea de a-și alege temele ori subiectele ce dau conținut programelor și sesizarea din oficiu, respectiv controlul exercitat cu privire la conținutul programelor deja difuzate cu care Consiliul este îndrituit de dispozițiile art. 88 și 89 lit. a) din Legea audiovizualului nu există nicio legătură care să demonstreze vreo ingerință în conținutul programului așa cum afirmă recurenta reclamantă.
Pe de altă parte, în ceea ce privește afirmația recurentei reclamante referitor la faptul că intimatul-pârât nu poate constata din oficiu încălcarea dreptului la imagine, se apreciază că aceasta nu poate fi primită dat fiind că a existat o sesizare și în al doilea rând că obligația moderatorului emisiunii de a nu folosi un limbaj injurios există independent de faptul că s-a formulat sau nu vreo sesizare în acest sens, intimatul-pârât având dreptul de a se sesiza din oficiu.
Referitor la susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 144 din Decizia nr. 220/2011, expres invocate în fața instanței de fond, se observă că aceasta nu poate fi reținută, întrucât, nici în cererea introductivă și nici în cea de completare și modificare recurenta-reclamantă nu a cerut instanței să aibă în vedere în mod expres aceste dispoziții.
Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 1013 din 26 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2015.
Procesat de GGC - NN