ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2734/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 24.02.2014, pe rolul Curții de București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 118/06.02.2014 și exonerarea sa de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 70.000 RON.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment sau reducererea cuantumului sancțiunii proporțional cu gradul de pericol social, la minimul acesteia de 5.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 432 din 17 februarie 2015 a Curții de Apel București a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei, fiind anulată parțial Decizia nr. 118/06.02.2014, în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) (emisiunea din 12.12.2013), respectiv încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) și 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 (emisiunea din 25.12.2013).

A fost redusă amenda aplicată la 40.000 RON și a fost respinsă, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâtul.

3.1 Recursul declarat de S.C. A. SRL

În motivarea căii de atac, s-au arătat următoarele:

În speță sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., judecătorul fondului pronunțând o hotărâre dată cu încălcarea normelor de drept material.

Sentința atacată este pronunțată cu interpretarea greșită și încălcarea normelor de drept material a dispozițiilor art. 43 alin. (1) și 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, în raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca și textele Convenției) texte care, așa cum rezulta din art. 11 și respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern (iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituția României ar fi contrare Convenției sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precum și art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 504/2002 legea audiovizualului.

I. încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material a dispozițiilor art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare cu privire la emisiunea B. din data de 12 decembrie 2013.

Spre deosebire de înlăturarea totală în speță a art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, instanța de fond a procedat doar parțial legal și doar cu privire la emisiunea B. din data de 25 decembrie 2013 când a interpretat corect și înlăturat incidența art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, or la fel trebuia să procedeze și cu privire la emisiunea B. din data de 12 decembrie 2013.

Prin cadrul art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, legiuitorul - același intimat din prezenta cauză Consiliul Național al Audiovizualului - a prevăzut că (1) In programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;".

În schimb, instanța de fond a apreciat că "în speță, moderatorul și cei trei invitați au susținut, în esență, același punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziție să fie prezentat".

Instanța de fond a cenzurat și limitat textul de lege precitat, suprimând prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție doar la emisiunea "B." din data de 12 decembrie 2013 și nu la întreaga perioadă în care problemele sunt în dezbatere publică.

Emisiunea "B." din data de 12 decembrie 2013 a avut ca obiect dezbaterea publică privind adoptarea în Camera Deputaților a noilor modificări ale C. pen., în timp ce primul-ministru era plecat din țară.

Or, instanța de fond a aplicat textul de lege și a cercetat prezentarea acestei probleme complexe doar în perioada emisiunii și nu în perioada în care problemele erau în dezbatere. În motivarea sa instanța de fond a îmbrățișat doar opinia autorității emitente a deciziei contestate potrivit căreia "Membrii Consiliului au constatat că singura opinie, exprimată de invitați și susținută de moderator, a fost că adoptarea de către Camera Deputaților a modificărilor la C. pen. constituie "o lovitură ... aplicată statului de drept din România", făcută cu încălcarea prevederilor Constituției. ".

Însă, în vederea interpretării și aplicării normei de drept material judecătorul fondului trebuia să se raporteze la toată perioada de timp în care problemele ce au format obiectul emisiunii B. din data de 12 decembrie 2013 erau în dezbatere publică și nu doar în timpul emisiunii, instanța, în mod nelegal, mărginindu-se să aplice textul de lege la fel de greșit ca și autoritatea emitentă.

Recurenta învederează că aspectele privind modificarea unor dispoziții ale C. pen. au făcut obiectul mai multor emisiuni de știri și dezbateri difuzate de A.. Prin conținutul acestor emisiuni, precum și prin punctele de vedere exprimate de invitați (membrii marcanți ai Parlamentului României și ai partidelor politice din C., alianța politica majoritara in legislativul și Guvernul României), S.C. A. S.R.L., a respectat cerințele articolului 66 alin. (1) lit. a) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, asigurând prezentarea - in legătura cu Legea amnistiei și modificarea C. pen. - a punctelor de vedere aflate in opoziție, in perioada in care subiectul s-a aflat in dezbatere publica.

Așadar, constatarea instanței de judecată (preluată de la Consiliul Național al Audiovizualului) și interpretarea limitativă a textului de lege în sensul că în speță, moderatorul și cei trei invitați au susținut, în esență, același punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziție să fie prezentat" și nu pe întreaga perioadă de timp cât subiectul s-a aflat în dezbatere publică se circumscriu neechivoc dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., judecătorul fondului pronunțând o hotărâre dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

II. încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material a dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, în raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca și textele Convenției) texte care, așa cum rezulta din art. 11 și respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern(iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituția României ar fi contrare Convenției sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precum și art. 6 alin. (2) coroborat cu art. 3 din Legea nr. 504/2002 Legea audiovizualului, aspecte incidente cu privire la emisiunea D. din data de 13 și 20 octombrie 2013.

Decizia jurisprudențială este emisa de instanțele comunitare europene în interpretarea dreptului comunitar european, aceasta decizie este obligatorie chiar și în cazul în care ar contrazice o lege internă a statului sub jurisdicția căruia s-ar fi născut sau desfășurat conflictul judiciar.

La fel, deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) fac parte din așa-numitul "bloc de constituționalitate", ele fiind obligatorii ca și textele Convenției, texte care, așa cum rezulta din art. 11 și respectiv, art. 20 din legea fundamentală - Constituția României, fac parte din dreptul intern, iar in cazul in care legile interne ale României sau chiar Constituția României ar fi contrare Convenției sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare.

În raport cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în cauza Sabou și Pîrcălab împotriva României, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 484 din 8 iunie 2005), recurenta apreciază că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, prin încălcarea dispozițiilor de drept material - norme europene ce au prevalentă asupra dreptului .intern.

Instanța de fond, în schimb, prin succinta sa motivare cu privire la emisiunea D. din data de 13 și 20 octombrie 2013 a încălcat dreptul comunitar european, în special prin deciziile sale jurisprudențiale emise de instanțele comunitare europene în interpretarea dreptului comunitar european, decizii obligatorii chiar și în cazul în care ar contrazice o lege internă a statului sub jurisdicția căruia s-ar fi născut sau desfășurat conflictul judiciar.

în cauză, opiniile exprimate de jurnaliștii care au participat la dezbaterile din cadrul celor doua ediții ale emisiunii "D." nu au formulat nici un fel de critici sau acuze la adresa magistraților care au instrumentat cauza și, cu atât mai puțin, la felul in care ar trebui sa judece cauza Instanța Suprema.

Mai mult decât atât, in dezbaterile ce au avut loc, jurnalistul E. a făcut următorul apel:

"

(...) as vrea sa rog F., pe fratele, pe mama G., chiar doamna avocat H. daca vor sa intervină sa ne sune și să-și exprime punctul de vedere (...)".

Prin menținerea ca valabilă de către judecătorul fondului a părții din Decizia de sancționare nr. 118 din 06.02.2014, în mod abuziv și nelegal s-a sancționat libertatea de exprimare și dreptul la propria opinie, libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fara amestecul autorităților publice, așa cum acest drept este consacrat de articolul 10 alin. (1) din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, astfel cum a fost pusă în valoare și prin deciziile obligatorii precitate.

De altfel, sub raportul dispozițiilor constituționale prevăzute de articolul 30 și 31, corelativ cu cele ale articolului 53, soluția este ilegala, și pentru ca nici unul dintre celelalte drepturi fundamentale consacrate de Constituție și de Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cat și de practica jurisdicțională a Curții Europene privind drepturile omului, nu a fost încălcat.

Încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material a dispozițiilor art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de fond, deși învestită, prin cadrul cererii completatoare, să analizeze și incidența dispozițiilor art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare, expres invocate în fața instanței de fond:

"În individualizarea sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de următoarele aspecte: gravitatea faptei și efectele acesteia; sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; durata emisiunii; audiența înregistrată." a încălcat aceste dispoziții legale, mărginindu-se la fel ca și autoritatea emitentă să se cerceteze doar prin prisma cadrului general al articolului 90 din Legea nr. 504/2002, pe care 1-a redat și in extenso și înlăturând astfel norma specială. Astfel, instanța de fond a aplicat Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual în mod arbitrar, cu privire la individualizarea sancțiunii apreciind însă inaplicabilitatea acestei norme de drept material. Astfel, judecătorul fondului a înlăturat în individualizarea sancțiunii următoarele criterii ce trebuia avute în vedere în mod cumulativ și limitativ, respectiv: efectele faptei (teza a II-a lit. a), modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea c), durata emisiunii (lit. d, audiența înregistrată (lit. e.

Soluția, astfel pronunțată, este greșită, deoarece a fost încălcat principiul de drept potrivit căruia legea specială primează în raport cu legea generală (specialia generalibus derogant), legea specială fiind art. 144 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual care inserează și specifică toate criteriile cumulative la care atât autoritatea intimată, cât și ulterior judecătorul fondului, pe baza învestirii sale de către recurenta-reclamantă, trebuiau să le cerceteze, trebuiau să analizeze și trebuiau să le respecte.

Prin această încălcare, chiar cenzurând substanțial decizia contestată nr. 118/06.02.2014, instanța de fond a încălcat dispozițiile precitate, pronunțând o hotărâre prin care a menținut o măsura disproporționată, care nu corespunde nici unei nevoi sociale imperioase, întrucât trebuie sa primeze, interesul general de a avea, la nivelul societății, informații și abordări critice in legătura cu activitatea autorităților și persoanelor publice.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței recurate.

În drept, art. 483 și urm. C. proc. civ., în speță fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, în raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (obligatorii ca și textele Convenției) texte care, așa cum rezulta din art. 11 și respectiv, art. 20 din Legea Fundamentală, fac parte din dreptul intern (iar în cazul în care legile interne ale României sau chiar Constituția României ar fi contrare Convenției sau deciziilor CEDO, acestea din urma ar avea prioritate la aplicare), precuni și Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și Legea nr. 504/2002.

3.2 Recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului

În motivarea căii de atac, s-a arătat că reducerea cuantumului amenzii la 40.000 RON nu este justificată legal în condițiile în care instanța de fond apreciază că în ce privește:

- emisiunea din 12.12.2013, în care au fost reținute, cu titlu exemplificativ, expresii precum: "mardeiași", "scuipă de sus" și "face pipi pe popor", "țară de demenți" "va avea vreodată cohones" nu sunt de natură să contravină dispozițiilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului potrivit cărora, moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

În motivarea anulării Deciziei contestate în ce privește dispozițiile citate anterior, instanța de fond pleacă de la premisa că aspectele privind încălcarea dispozițiilor art. 66 alin. (1) din Codul audiovizualului, "prezintă relevanță pentru determinarea împrejurărilor în care fapta a fost comisă, necesare pentru justa evaluare a speței", justificând astfel, printr-o circumstanță atenuantă dată de subiectul discuțiilor și de faptul că "respectivul eveniment a dat naștere la critici numeroase, reflectate în comunicate ale autorităților, sesizări de neconstituționalitate, puncte de vedere prezentate în presă", impunitatea utilizării unui limbaj injurios în cadrul unui program audiovizual.

Or, instanța face o aplicare greșită a legii, apreciind că în contextul în care "dezbaterea privea subiecte de interes general deosebit de importante" "astfel de afirmații nu sunt de o gravitate care să justifice aplicarea unei sancțiuni contravenționale", întrucât "discuțiile au continuat în termeni decenți", iar "celelalte afirmații, opinii exprimate de moderator și invitați cuprind exagerări care nu se pot înscrie în sfera ilicitului contravențional".

Concluzionând instanța, de fond consideră că "sancționarea cu amendă contravențională a radiodifuzorului pentru faptul că moderatorul a folosit sau a permis invitaților să folosească un limbaj injurios nu este proporțională cu scopul legitim urmărit prin reglementarea restricțiilor libertății de exprimare, în condițiile în care constată totuși că cea de a doua faptă, încălcarea în cadrul respectivei emisiuni a dispozițiilor art. 66. alin. (1) lit. a), este corect reținută.

Or, în condițiile în care Legea audiovizualului stabilește și sancționează ca și contravenții încălcarea dispozițiilor legale în domeniul audiovizualului, printre care și norma prevăzută la art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului, Consiliul, în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul audiovizualului, autoritate de reglementare și control, nu și-a depășit dreptul de apreciere, iar un asemenea considerent nelegal nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere și nici motiv de nelegalitate a actului contestat, de natură să atragă soluția recurată, respectiv "anularea Deciziei contestate, în ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3), la data de 12.12.2013".

Contextul, subiectul abordat sau critica virulentă într-o emisiune de televiziune nu pot justifica sau legitima utilizarea unui limbaj de natură să contravină dispozițiilor legale așa cum jurisprudența ICCJ în domeniul audiovizualului a stabilit.

În speță, raportat la considerentul menționat anterior, insțanța de fond nu poate invoca, în ce privește un astfel de limbaj, protecția art. 10 din CEDO în condițiile în care paragraful 2 al acestuia prevede că exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru apărarea moralei, a reputației sau a drepturilor altor persoane.

Prin urmare C.E.D.O. a statuat că trebuie găsită măsura echilibrului care trebuie să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de-o parte și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte.

Așa fiind, fără putință de tăgadă, cu referire specială la presă, libertatea de informare care este un alt element al libertății de exprimare, presupune responsabilitate, întrucât C.E.D.O. statuează că în viața socială nu există libertate dincolo de orice limită.

în ce privește emisiunea "B." ediția din 25 decembrie 2013, pe care, de asemenea, instanța de fond o analizează prin prisma jurisprudenței CEDO cu privire la libertatea de exprimare, se învederează aplicarea greșită a acestor principii în condițiile în care afirmații precum "stat mafiot condus de securiști nenorociți", "mafie" "pirați" care fură "la nivel de sistem", chiar dacă nu se pretind a fi informații, date obiective, verificate, conform calificării instanței, nu pot fi considerate simple "judecăți de valoare", așa cum în mod greșit apreciază instanța de fond, întrucât, pe de o parte, acestea sunt imputații factuale, susceptibile a fi demonstrate, iar, pe de altă parte, astfel de calificări au un caracter jignitor, injurios.

De asemenea, instanța de fond pornește în mod greșit în analiza sa de la faptul că emisiunea a avut ca subiect "diferite teme de interes general", considerând că aprecierile care au dat conținut faptei contravenției reținute de Consiliu la stabilirea sancțiunii "nu au fost fundamentate pe fapte și date concrete", "nefiind formulate imputații factuale precise", ci "opinii exprimate la un nivel general", iar "față de cadrul discuției, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public și în termeni generali, nu poate fi reținută încălcarea acestor obligații de către moderator".

Or, față de acest aspect, se învederează că niciunde în cadrul legislației primare ori secundare nu s-a prevăzut că, în ce privește dezbaterea temelor de interes general, acestea ar fi exceptate de la respectarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) și 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În aceeași ordine de idei, se precizează că Legea audiovizualului definește la art. 1 furnizorul de servicii media ca fiind persoana fizică sau juridică având responsabilitate editorială pentru alegerea conținutului audiovizual al serviciului media audiovizual și care stabilește modul de organizare a acestuia.

Având această calitate, ea răspunde pentru conținutul programelor difuzate (indiferent că acestea sunt știri, dezbateri, divertisment, filme sau publicitate), în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului, conform cărora răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condițiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale.

Articolul de lege invocat stabilește o răspundere exclusivă în sarcina radiodifuzorului în privința conținutului emisiunilor difuzate, fără să distingă după cum acestea sunt înregistrate sau se transmit în timp real, concomitent cu desfășurarea lor, ori dacă au un singur invitat sau mai mulți, dacă se dezbat subiecte de interes general sau care se adresează unui palier restrâns de telespectatori.

Raportat la aceste aspecte, concluzia instanței conform căreia "față de cadrul discuției, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public și în termeni generali, nu poate fi reținută încălcarea acestor obligații de către moderator" apare ca nelegală.

Dincolo de aceste aspecte, recurentul arată că în sentința recurată nu este precizat de către instanța de fond modul sau criteriile de individualizare a cuantumului de 30.000 de RON pe care a înțeles să îl reducă din amendă atunci când a anulat parțial Decizia contestată prin anularea încălcărilor dispozițiilor art. 40 alin. (3) și 66 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Procedând la reindividualizarea, sancțiunii contravenționale, instanța se substituie Consiliului și apreciază, având în vedere aceleași dispoziții legale avute în vedere de acesta la emiterea actului contestat, respectiv dispozițiile art. 91 și 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, că o amendă de 40.000 RON ar fi una temeinică și legală, respingând în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Reindividualizarea sancțiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului.

Astfel, în condițiile în care instanța de fond a anulat încălcarea a trei norme de reglementare, apreciind că amenda "nu este proporțională cu scopul legitim urmărit ori că "sancționarea contravențională (...) depășește ceea ce este necesar, într-o societate democratică (...)", aceasta nu a avut în vedere limita minimă a sancțiunii aplicabile stabilită la art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, respectiv 5.000 RON, ci a stabilit în mod arbitrar că amenda se va reduce cu 30.000 de RON.

De asemenea, nu se înțelege care a fost raționamentul judecătorului fondului la stabilirea amenzii în cuantum redus de 40.000 de RON în condițiile în care, așa cum reține aceasta în motivarea soluției, a ținut cont de faptul că intimata-reclamantă mai fusese sancționată anterior cu două somații și trei amenzi pentru încălcarea acelorași prevederi legale.

Or, în cadrul apărărilor depuse la dosarul cauzei în data de 03.07.2014, cu privire la cererea completatoare/modificatoare a acțiunii formulate de intimata-reclamantă, la pagina 3, ultimul paragraf recurentul pârât arătase că""În ce privește aprecierea reclamantei referitoare la "existența unei vădite disproporții între toate faptele sancționate pe parcursul unui an calendaristic - 50.000 RON și prezenta sancțiune de 70.000 RON" - reclamanta se află în eroare, întrucât reglementarea legală stabilește "o perioadă de cel mult un an", iar în actul contestat dar și în întâmpinare s-a arătat că numărul de sancțiuni aplicate anterior reclamantei în respectiva perioadă este mult mai mare, iar prin aplicarea sancțiunii contestate Consiliul nu și-a depășit dreptul de apreciate în condițiile în care limita maximă a amenzii prevăzută de dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului pentru încălcarea din nou a dispozițiilor deciziilor de reglementare emise de Consiliu este de 100.000 de RON.

Astfel, pentru încălcarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului, pe o perioadă "de cel mult un an" anterior aplicării deciziei contestate reclamanta a fost sancționată astfel:

- prin Deciziile nr. 115/07.03.2013, nr. 182/25.04.2013, nr. 225/16.05.2013, nr. 239/23.05.2013, nr. 336/27.06.2013, nr. 342/27.06.2013, nr. 375/04.07.2013, nr. 379/04.09.2013, nr. 669/10.12.2013 cu somații publice;

- prin Decizia nr. 131/26.03.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 152/09.04.2013 cu amendă în cuantum de 5.000 RON, prin Decizia nr. 162/16.04.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 320/20.06.2013 cu amendă în cuantum de 30.000 RON, prin Decizia nr. 544/10.12.2013 cu amendă în cuantum de 10.000 RON, prin Decizia nr. 33/13.01.2014 cu amendă în cuantum de 10.000 RON". Doar amenzile au fost contestate în instanță de către intimata-reclamantă, acestea făcând obiectul dosarelor nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2013, nr. x/2014, Curtea de Apel București sau Înalta Curte, după caz, respingând fără excepție acțiunile sau recursurile formulate de intimată.

Față de o astfel de circumstanță, se constată că repetarea abaterii săvârșite reprezintă un criteriu avut în vedere la aplicarea unei amenzi într-un cuantum mai mare, (dovadă că sancțiunile aplicate anterior nu și-au produs efectul scontat, de prevenție), și contribuie la aprecierea gravității și efectelor faptei, însă nu există un temei legal în baza căruia aplicarea acestui criteriu poate acționa și invers, în sensul diminuării unei amenzi, chiar cu dublul minimului prevăzut pentru săvârșirea unei contravenții, așa cum este speța de față.

Așadar, numărul mare de sancțiuni anterioare aplicate unui radiodifuzor nu poate constitui un criteriu favorabil, de natură să atragă o reducere de 30.000 de RON a amenzii, în condițiile în care limita minimă a sancțiunii prevăzute de lege este de 5.000 de RON.

Astfel, dat fiind faptul că intimata-reclamantă mai fusese sancționată anterior pentru încălcarea acelorași prevederi legale, în mod greșit, pe considerentele că amenda "nu este proporțională cu scopul legitim urmărit' ori că "sancționarea contravențională (...) depășește ceea ce este necesar, într-o societate democratică (...)", instanța de fond a anulat încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) și 66 alin. (1) lit. a) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și a redus amenda aplicată prin actul contestat cu 30.000 de RON.

Pentru motivele și argumentele arătate anterior, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat, iar în urma rejudecării cauzei, să respingă acțiunea intimatei-reclamante și să mențină sancțiunea cu amenda de 70.000 RON aplicată prin actul contestat, Decizia CNA nr. 118/2014, ca fiind temeinică și legală.

În drept, au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ.

Prin întâmpinările depuse, fiecare dintre părți a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea potrivnică

II. Procedura de soluționare a recursurilor

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 08.05.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Examinând sentința recurată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 118/06.02.2014 emise de acesta și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 70.000 RON. În subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment sau reducererea cuantumului sancțiunii proporțional cu gradul de pericol social, la minimul acesteia de 5.000 RON.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea reclamantei, fiind anulată parțial Decizia nr. 118/06.02.2014, în ceea ce privește sancționarea reclamantei pentru încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) (emisiunea din 12.12.2013), respectiv încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) și 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 (emisiunea din 25.12.2013), iar amenda aplicată a fost redusă la 40.000 RON. În rest, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 118 din 06.02.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a fost sancționată cu amenda de 70.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (3), art. 43 alin. (1) și art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual în cadrul emisiunii "B." din datele de 12 și 25 decembrie 2013, respectiv în cadrul emisiunii "D." din datele de 13 și 20 octombrie 2013.

Invitații în emisiune au fost: J.- jurnalist A., K.- președinte L., M.- jurnalist, N.- președinte Noua Republică.

Subiectul emisiunii cu titlul "O." a fost adoptarea în Camera Deputaților a noilor modificări ale C. pen., în timp ce prim- ministrul era plecat din țară.

S-a reținut prin decizia contestată că atât moderatorul, cât și invitații prezenți în studio, au dezbătut această temă cu încălcarea principiului imparțialității și echilibrului, ceea ce nu a permis libera formare a opiniilor, fiind încălcate dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011:

"În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

Sub acest aspect, Consiliul a constatat că singura opinie exprimată de invitați și susținută de moderator a fost aceea că adoptarea de către Camera Deputaților a modificărilor la C. pen. constituie "o lovitură ... aplicată statului de drept din România", făcută cu încălcarea prevederilor Constituției. Respectarea principiului imparțialității în cadrul serviciilor de programe presupune ca radiodifuzorii să informeze telespectatorii fără a se aduce atingere dreptului la informare al telespectatorilor, în cadrul unei pluralități de opinii, pluralitate care, în această ediție a emisiunii, nu a fost asigurată.

Pe de altă parte, Consiliul a constatat că discuțiile s-au purtat în termeni defăimători, injurioși și vulgari, atitudine ce contravine prevederilor art. 40 alin. (3) din Codul audiovizualului:

"Moderatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență".

CNA a reținut că libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului, însă nu este absolut, apreciind că emisiunea "B." din data de 12.12.2013 a fost difuzată cu încălcarea prevederilor din legislația audiovizuală care reglementează obligația radiodifuzorilor de a respecta principiul imparțialității și echilibrului, precum și obligația moderatorilor de a manifesta o atitudine echilibrată, decentă, inclusiv prin folosirea unui limbaj civilizat în timpul dezbaterilor din studio, astfel încât emisiunea să se desfășoare cu respectarea cadrului legal.

Instanța de fond a constatat că discuțiile din cadrul emisiunii "B." din 12.12.2013, ora 21:30, se referă la faptul votării în Parlament, la 10 decembrie 2013, a proiectelor de lege privind modificarea C. pen.

Astfel cum rezultă din consultarea știrilor publicate în acea perioadă, acest subiect a generat critici virulente din partea jurnaliștilor, a unor instituții ale statului, a unor politicieni, din partea reprezentanților societății civile. Aceste critici făceau referire la crearea unei "superimunități" a senatorilor și deputaților prin modificările legislative votate.

Prin Decizia nr. 2/2014, Curtea Constituțională a reținut că dispozițiile vizate prin modificările legislative respective se constituie în "veritabile cauze de impunitate a Președintelui României, a deputaților și senatorilor, în ceea ce privește anumite infracțiuni" din C. pen.

Curtea de apel a apreciat că aspectele reținute în considerentele deciziei Curții Constituționale prezintă relevanță pentru determinarea împrejurărilor în care fapta a fost comisă, necesare pentru justa evaluare a speței.

Autoritatea pârâtă a reținut prin decizie faptul că în cadrul discuțiilor au fost folosiți termeni defăimători, injurioși și vulgari, ceea ce contravine prevederilor art. 40 alin. (3).

În ce privește interpretarea dispozițiilor legale, Curtea reține că în noțiunea de "limbaj injurios" se includ mijloace de exprimare (comunicare verbală, gesturi, atitudine) care denotă o atitudine ofensatoare, prin care se aduce o jignire gravă unei alte persoane. Și folosirea unor cuvinte sau expresii triviale raportate la activitatea unei alte persoane poate conduce la un astfel de rezultat, ca de exemplu, în speță, afirmația "scuipă pe popor și fac pipi de sus de tot", referitoare la activitatea parlamentarilor.

Însă această afirmație, precum și cele referitoare la faptul că prim- ministrul este sluga unei alte persoane, că acesta nu va avea, în optica jurnalistului, "cohones" să ia o anumită decizie, că un politician "abia a învățat să semneze", respectiv întrebarea retorică "Păi ce facem, ajungem să trăim într-o țară în care niște demenți dau foc la țară și trebuie să vină pompierul de serviciu de la Ambasada Statelor Unite" nu sunt, în aprecierea instanței de fond, de o gravitate care să justifice aplicarea unei sancțiuni contravenționale, având în vedere următoarele aspecte:

Prima afirmație, referitoare la desconsiderarea poporului de către parlamentari, a fost făcută în cadrul emisiunii de către un politician. Aceasta a avut un caracter singular. Este adevărat că moderatorul nu a sancționat-o în momentul în care a fost făcută, dar nu se poate reține concluzia că acesta a permis astfel de exprimări, discuția continuând în termeni decenți.

Celelalte afirmații, opinii, exprimate de moderator și invitați cuprind exagerări care nu se pot înscrie în sfera ilicitului contravențional, în condițiile în care acestea nu au depășit limitele unei exagerări permise în cadrul exercitării dreptului la libertate jurnalistică. Trebuie avut în vedere faptul că dezbaterea privea subiecte de interes general deosebit de importante, respectivul eveniment dând naștere la critici numeroase, reflectate în comunicate ale autorităților, sesizări de neconstituționalitate, puncte de vedere prezentate în presă.

Având în vedere aceste elemente, prima instanță a apreciat că sancționarea cu amendă contravențională a radiodifuzorului pentru faptul că moderatorul a folosit sau a permis invitaților să folosească un limbaj injurios nu este proporțională cu scopul legitim urmărit prin reglementarea restricțiilor libertății de exprimare.

Conform art. 10 alin. (1) teza I din C.E.D.O., "Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere".

Conform alin. (2), "Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat principiul că "articolul 10 nu protejează doar substanța ideilor și a informațiilor exprimate, ci și forma în care acestea sunt exprimate".

Curtea EDO a considerat în cauza Oberschlick c. Austriei, 1997, că afirmația ziaristului reprezenta un răspuns la un discurs provocator al unui politician și, deși excesivă, este totuși protejată de Convenție. Curtea a acordat o importantă deosebită faptului că intenția ziaristului nu fusese de a afecta "în mod gratuit" reputația liderului partidului politic, iar afirmația sa era proporțională cu "indignarea intenționat cauzată de domnul H.".

Aceeași instanță a reținut în cauza Prager și Oberschlick c. Austriei (1995) că "libertatea presei acoperă de asemenea recurgerea la o anumită doză de exagerare sau chiar de provocare".

Curtea de apel a constatat că cea de-a doua faptă este corect reținută.

Conform art. 66 alin. (1) lit. a), în) programele de "știri și dezbateri" informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".

În speță, moderatorul și cei trei invitați au susținut, în esență, același punct de vedere, fără ca punctul de vedere aflat în opoziție să fie prezentat.

Este adevărat că nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie, dar nu despre o astfel de constrângere este vorba în speță.

Reclamanta nu a arătat care a fost în concret modalitatea în care au fost respectate principiile menționate de art. 66 alin. (1) lit. a) și nu) a făcut dovada faptului că a asigurat respectarea acestor principii prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele au fost în dezbatere publică.

În această ediție, invitat al emisiunii a fost actorul P..

Analizând înregistrarea emisiunii depusă la dosar, se constată că dezbaterea respectivă a avut ca subiect diferite teme de interes general.

Printre acestea s-au numărat: exploatarea resurselor naturale, situația agriculturii, a locuitorilor din mediul rural, cu referire la măsurile luate de-a lungul timpului pe plan politic, administrativ. S-a menționat incapacitatea Primarului localității Pungești (unde avuseseră loc proteste împotriva efectuării lucrărilor de construcție a sondelor de explorare a gazelor de șist) de a atrage fonduri europene, invitatul a menționat, fără a da amănunte, o situație de încălcare a legii privind cumpărarea și revânzarea unei cantități de grâu, a făcut vorbire de criminalitatea economică și de cea autohtonă "maximă", după care a arătat:

"Eu am spus că România nu este un stat, este un stat mafiot condus de niște securiști nenorociți și îmi asum această afirmație".

Termenii "securiști nenorociți" fac trimitere la persoanele responsabile cu instaurarea și menținerea unui regim de teroare.

Moderatorul a făcut referire la declarația unui amic în sensul că "suntem conduși de un grup infracțional dezorganizat, nu organizat-":

"Asta e și mai grav", a arătat moderatorul, "adică ăștia nu au ordine în ceea ce fac în momentul de față", idee continuată de invitat. Acesta din urmă s-a referit la "majoritatea care sabotează", la mafie și la "pirații" care fură "la nivel de sistem".

Curtea de apel a constatat că aprecierile sus menționate nu au fost fundamentate pe fapte și date concrete, nefiind formulate imputații factuale precise.

În jurisprudența CEDO, s-a reținut că în evaluarea proportionalitatii unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare trebuie sa se distinga cu grija intre "fapte" și "judecati de valoare". Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se preteaza la o demonstratie a exactitatii lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecatile de valoare, obligatia de a le dovedi este deci imposibil de indeplinit și aduce atingere libertatii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei).

Atunci cand o declaratie echivaleaza cu o judecata de valoare, proportionalitatea ingerintei depinde de existenta sau inexistenta unei baze factuale pentru declaratia incriminata deoarece chiar și o judecata de valoare se poate dovedi excesiva atunci cand este total lipsita de orice baza factuala (Brasilier c. Frantei, Paturel c. Frantei).

În jurisprudența CEDO s-a decis adeseori că limitele criticii admisibile în cadrul exercițiului libertății de expresie sunt mai largi când ele poartă asupra unor acțiuni ale Guvernului. Curtea europeană a apreciat că politicienii se expun în mod inevitabil și conștient, unui control atent al faptelor și gesturilor lor, din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale, ca și a masei de cetateni, și trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. El are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii sale private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor politice, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva (Oberschlick c. Austriei).

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că sancționarea contravențională a reclamantei pentru motivul că moderatorul a permis invitatului "să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență", în condițiile în care acesta a emis judecăți de valoare la adresa clasei politice- "stat mafiot condus de niște securiști nenorociți", "majoritatea care sabotează", "mafie", "pirați" care fură "la nivel de sistem", "sunt ca microbii, se așează singuri", "ne învață copiii, îi derbedeiază, îi alienează, le-au rupt reperele", "este o majoritate zăpăcită, distrusă, schilodită", fără să fi pretins că oferă informații, date obiective, verificate, ci opinia sa asupra acestor probleme, exprimată la un nivel general, depășește ceea ce este necesar, "într-o societate democratică, pentru (…) protecția reputației sau a drepturilor altora (…)" (art. 10 alin. (2) din C.E.D.O.).

Împrejurarea că moderatorul a făcut referire la declarația unui amic în sensul că "suntem conduși de un grup infracțional dezorganizat, nu organizat-", arătând că "asta e și mai grav", "adică ăștia nu au ordine în ceea ce fac în momentul de față", nu poate fundamenta necesitatea ingerinței, în aprecierea instanței, având în vedere elementele mai sus reținute, cu privire la doza de exagerare care poate fi tolerată în asigurarea echilibrului între libertatea de exprimare și necesitatea protejării reputației și drepturilor altor persoane.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a- informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte principiile "asigurării imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică", Curtea de apel a apreciat că, față de cadrul discuției, în care au fost prezentate opiniile unui invitat pe teme de interes public și în termeni generali, nu poate fi reținută încălcarea acestor obligații de către moderator.

"Radiodifuzorii trebuie să evite să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile unor cauze aflate pe rol în justiție sau în curs de cercetare, prin comentariile și luările de poziție proprii sau ale invitaților, inclusiv ale avocaților părților."

În Decizia contestată s-a reținut faptul că membrii Consiliului au analizat edițiile din 13 și 20 octombrie 2013 ale emisiunii "D." difuzate de postul de televiziune A. .

Reclamația înregistrată la CNA sub nr. x/2013 a privit emisiunea D. din 26-27 octombrie 2013, însă, astfel cum s-a consemnat în Raportul de monitorizare la capitolul "Concluzii", în data de 26.10.2013 nu a fost difuzată emisiunea "D.", iar subiectele dezbătute în emisiunea din 27.10.2013 au fost altele decât cele care au făcut obiectul reclamației formulate de Q. și I..

Ca urmare, au fost monitorizate emisiunile din intervalul 01-31.10.2013, constatându-se că subiectul avut în vedere de respectiva reclamație a fost tema emisiunilor "D." din datele de 13 și 20.10.2013.

Faptul că în cadrul ordinii de zi a ședinței au fost consemnate datele de difuzare a emisiunilor 26 și 27 octombrie 2013, pe baza reclamației, nu poate sta la baza anulării deciziei, în condițiile în care rezultă din actul administrativ contestat și actele care au stat la baza acestuia că au făcut obiectul analizei Consiliului conținutul emisiunilor din 13 și 20 octombrie 2013.

Consiliul a constatat că modalitatea în care a fost reflectat subiectul referitor la procesul în care d-nul R. a fost acuzat de uciderea soției sale, G., a fost de natură să aducă atingere intereselor legitime ale F., parte implicată în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Ediția din 13.10.2013, a emisiunii a purtat titlul:

"Detalii uluitoare din ancheta dispariției G., R. a scris ziarului "D." de după gratii", a fost moderată de dl. S. și i-a avut ca invitați pe domnii T.-jurnalist "D." și U.-jurnalist "V.".

Ediția din 20 octombrie 2013 a emisiunii s-a desfășurat sub titlul: "Noi dezvăluiri din ancheta dispariției G.; Probe zdrobitoare în sprijinul lui R.; Fotografii incendiare cu G. și amantul ei, mâine în ziarul "D.".

Membrii Consiliului au constatat că în aceste ediții ale emisiunii "D." au fost făcute ample comentarii cu privire la probele administrate în cauză, comentarii care convergeau spre aceeași opinie, potrivit căreia probele ar fi neconcludente și nu dovedesc acuzația de omor.

Având în vedere că dosarul se află încă pe rolul instanței de judecată, iar cazul în sine a suscitat interes în rândul opiniei publice, fiind extrem de mediatizat, Consiliul a considerat că radiodifuzorul avea obligația să prezinte în mod echidistant punctele de vedere ale tuturor părțile implicate în cauză, astfel încât dreptul la un proces echitabil să nu fie afectat. Or, așa cum rezultă din raportul de monitorizare, jurnaliștii au dezbătut la televizor aspecte referitoare la deciziile dispuse în cauză de procurori și magistrați, comentariile vizând presupuse greșeli în instrumentarea cauzei și pronunțarea hotărârii judecătorești.

În acest context, modul în care a fost abordat subiectul a fost de natură să prejudicieze interesele legitime ale F., parte vătămată în procesul în care R. este acuzat că și-ar fi ucis soția, G..

Prima instanță a constatat că nu sunt fondate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă.

Aspectele reținute prin decizie nu au avut în vedere analiza vinovăției persoanei în respectivul caz penal, ci îndeplinirea de către reclamantă a obligației de a evita să aducă atingere dreptului la un proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părțile unor cauze aflate pe rol în justiție, prin comentariile și luările de poziție proprii sau ale invitaților.

Astfel, mențiunea din decizie cu privire la opinia dedusă din comentariile făcute în respectivele ediții ale emisiunii "D." nu s-a realizat în scopul de a sublinia concluzia greșită a comentatorilor. Concluzia reclamantei că membrii consiliului au apreciat că probele au fost concludente și dovedesc acuzația de omor nu se deduce din decizia contestată.

Consiliul a reținut în mod corect că în condițiile în care dosarul se află încă pe rolul instanței de judecată, iar cazul respectiv era extrem de mediatizat, radiodifuzorul avea obligația să prezinte în mod echidistant punctele de vedere ale tuturor părților implicate în cauză, astfel încât dreptul la un proces echitabil să nu fie afectat.

Împrejurarea că nicio persoană din F. sau avocatul acesteia nu a dorit să intervină în emisiune pentru a-și exprima punctul de vedere asupra aspectelor puse în dezbatere nu constituie un argument care să fundamenteze admiterea acțiunii.

De asemenea, prima instanță a apreciat că primul motiv invocat prin cererea completatoare nu este fondat.

Conform art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, "Exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea acestuia". Legiuitorul nu a reglementat sancțiunea nulității exprese pentru nemotivarea verbală a votului în momentul exprimării acestuia, iar curtea de apel a constatat că nu pot fi reținute împrejurări care să conducă la reținerea unei vătămări grave a drepturilor reclamantei prin această lipsă, vătămare care să nu