ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 837/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 mai 2015, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea parțială a Deciziei nr. 197/21.04.2015, cu consecința exonerării reclamantei de la plata amenzii contravenționale, în principal, prin aplicarea amenzii minime de 10.000 RON pentru o singură contravenție, în subsidiar, prin reducerea amenzii în mod proporțional cu numărul de contravenții pentru care se va anula în parte decizia atacată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a anulat în parte Decizia nr. 197/21.04.2015 în privința sancțiunii aplicate pentru emisiunea "B." din data de 27.03.2015 (reluare în 28.03.2015) - cazul C., menținând în rest decizia contestată, și a diminuat amenda contravențională aplicată, de la suma de 100.000 RON, la suma de 75.000 RON.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2, au formulat recurs atât reclamanta A., cât și pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului. 3.1. Prin recursul său, reclamanta A. SA a criticat sentința atacată, sub aspectul soluțiilor date de prima instanță cu privire la cazurile "D. - publicitate mascată" și "D. - dezvoltare morală minori", solicitând rejudecarea cauzei în fond, exclusiv cu privire la aceste aspecte și pronunțarea unei soluții de anulare în parte a deciziei CNA nr. 197 din 21.04.2015 și, în consecință, de reducere a cuantumul amenzii aplicate societății sancționate la 25.000 RON. În privința cazului D. - publicitate mascată, susține recurenta-reclamantă că faptele pentru care a fost sancționată sunt în număr de două, prima constând în expunerea denumirii clinicii estetice "E.", unde urma să se opereze personajul principal al reportajului (D.), iar cea de-a doua constând în expunerea numelui chirurgului estetician care urma să efectueze intervenția, care de asemenea participa în mod activ la reportaj. A considerat recurenta A. SA că instanța a făcut, în esență, o calificare greșită, cu privire la intenția realizatorilor reportajului, analizata prin prisma modului în care acesta a fost filmat și montat, "intenție manifestată în scopul de a permite identificarea clinicii respective de către publicul emisiunii și, implicit, de a o promova". Contrar celor reținute de instanța de fond, susține recurenta-reclamantă că modalitatea în care firma E. apare în cadru pe durata interviului cu D. nu confirmă o intenție a operatorului de a promova aceasta denumire, iar simpla blocare, cu ocazia montajului, a expunerii vizuale a firmei E. este un indiciu foarte puternic în contra celor reținute de instanța de fond și în susținerea faptului că A. SA nu a avut nici cea mai vaga intenție sa realizeze o promovare a firmei respective. Cu privire la condiția și alcătuirea publicului țintă al emisiunii, arată recurenta-reclamantă că modul în care trebuie făcută aprecierea conținutului audiovizual trebuie să țină cont de condiția publicului țintă al emisiunii, iar în acest context se afirmă că, în realitate, indiferent de condiția financiară sau de interesele legate de aspectul fizic, publicul țintă al emisiunii "F." nu este, nici în tot, și nici în secțiuni restrânse, unul pentru care o comunicare de felul celei analizate să poată reprezenta promovare și deci, publicitate mascată. Cu privire la funcția elementelor analizate în cadrul emisiunii, în ceea ce privește plăcuța cu numele medicului estetician, arată recurenta A. SA că aceasta a fost în mod intenționat inclusă în material, iar la momentul filmării ei (extrem de scurt) a reprezentat centrul atenției, mesajul transmis fiind unul generic, și anume acela că filmarea chiar a avut loc într-o clinică, iar persoana care efectuează consultul din imagine chiar este un medic. În ceea ce privește aceasta, cazul D. - dezvoltare morală minori, este criticată soluția primei instanțe întrucât contextul în care au fost blurate imaginile difuzate este unul obiectiv, medical, în care medicul estetician dă explicații tehnice și efectuează un consult preparator pentru o intervenție de chirurgie estetică, iar în ceea ce privește prezentarea posteriorului lui D., aceste imagini nu sunt de natură a pune în pericol minorii. 3.2. Pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând în fond recursul, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA. În susținerea recursului, se arată că instanța de fond a plecat de la o premisă greșită că prin Decizia nr. 197/21.04.2015 s-a dispus sancționarea intimatei-reclamante pentru săvârșirea a patru contravenții diferite. Reluând conținutul actului sancționator, recurentul-pârât susține că individualizarea, în mod artificial, de către instanța de fond, a patru fapte contravenționale este motivată de considerente străine de natura cauzei, iar hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În fapt, arată recurentul-pârât că, prin decizia contestată, intimată-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 100.000 RON, în sarcina acesteia Consiliul reținând încălcarea, în cadrul mai multor emisiuni, a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 19 alin. (1) și (2) lit. f), art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Admițând în parte acțiunea, Curtea de Apel a anulat parțial Decizia nr. 197/2015 în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor privind protecția minorilor în cadrul emisiunii "B." difuzată în data de 27.03.2015, menținând în rest decizia, diminuând amenda aplicată de la suma de 100.000 RON la suma de 75.000 RON. În calea de atac declarată a susținut recurentul CNA că reducerea cuantumului amenzii la 75.000 RON nu este justificată legal, în condițiile în care instanța de fond pleacă de la premisa greșită că prin decizia 197/2015 s-a dispus sancționarea reclamantei pentru săvârșirea a patru contravenții distincte, așa cum stabilește în considerentele de la filele x ale sentinței recurate, extinzând, astfel, în mod eronat, analiza legalității deciziei CNA, considerând că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată în susținerea aplicării unei singure sancțiuni "se bazează pe interpretarea eronată a art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, mai exact pe presupunerea că acest text legal ar deroga în vreun fel de la regimul juridic general al aplicării sancțiunilor contravenționale prevăzut de O.G. nr. 2/2001" sau că "textul legal nu derogă în niciun fel și nu reprezintă altceva decât o reproducere în formă prescurtată a criteriilor generale de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 21, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001." De asemenea, a mai arătat recurentul-pârât că modul în care au fost structurate emisiunile analizate de Consiliu în cadrul motivelor de fapt și de drept ale actului contestat nu este de natură să susțină interpretarea intimatei-reclamante referitor la existența a patru fapte contravenționale, așa cum nu poate susține legalitatea și corecta aplicare a normelor de drept material, respectiv ale O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește considerentele avute în vedere de instanța fondului pentru pronunțarea soluției recurate. Raportat la acest aspect a criticat recurentul CNA individualizarea, de către instanța de fond, în mod artificial, a patru fapte contravenționale sancționate, motivarea cuprinzând, sub acest aspect, considerente străine de natura cauzei, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, arată recurentul-pârât că, în jurisprudența constantă a instanței supreme din ultimii ani, s-a stabilit că deciziile emise de Consiliul Național al Audiovizualului sunt acte administrative de autoritate ce derogă de la prevederile O.G. nr. 2/2001, în acest sens prezentând relevantă Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 272/2016, nr. 645/2015, nr. 4034/2014, nr. 3844/2014, nr. 1989/2014, nr. 1602/2014, nr. 649/2014, nr. 7508/2013, nr. 6788/2013. Față de aceste argumente, a solicitat recurentul-pârât să constate instanța de control judiciar că reindividualizarea sancțiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului, cu atât mai mult stabilirea în mod arbitrar a unui cuantum de 25.000 RON corespunzător "unei fapte contravenționale" cu privire la care instanța a apreciat că nu există, chiar dacă reține că "nu se poate cunoaște modalitatea în care a fost individualizată sancțiunea pentru fiecare faptă în parte", sau că sancțiunea "nu conține nicio mențiune din care să rezulte că o faptă ar fi fost considerată mai gravă decât altele". Or, procedând la reindividualizarea sancțiunii contravenționale, instanța se substituie Consiliului și consideră că, fiind patru fapte, pentru fiecare s-a aplicat câte o amendă de 25.000 RON, ignorând dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, referitoare la individualizare, precum și situația în care, spre exemplu, în ce privește "cazul G.", pe care instanța de fond nici nu îl pune în discuție, Consiliul a reținut încălcarea dispozițiilor legale în cadrul a șase emisiuni, în decizia contestată fiind redate fragmente din rapoartele de monitorizare depuse la dosar, dată fiind amploarea acestora. De altfel, susține recurentul că, și în ipoteza în care s-ar admite că fapta contravențională nu există, așa cum a apreciat instanța de fond, reindividualizarea sancțiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului, întrucât prima instanță nu a avut în vedere limita minimă a sancțiunii aplicabile stabilită la art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului, pentru încălcarea dispozițiilor Deciziei nr. 220/2011, respectiv 5.000 RON, ori 10.000 conform art. 90 alin. (2) din Lege pentru încălcarea dispozițiilor art. 39, ci a stabilit în mod arbitrar că amenda se va reduce cu 25.000 de RON. Or, norma legală, respectiv dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 se referă la individualizarea sancțiunii aplicate prin decizia Consiliului, iar nu la individualizarea faptei, iar criteriile avute în vedere sunt gravitatea și efectele faptei precum și sancțiunile anterioare, pe o perioadă de un an. A învederat recurentul CNA că, în decursul anului 2014 intimata-reclamantă a fost sancționată tot pentru încălcarea dispozițiilor din domeniul audiovizualului în cadrul mai multor ediții ale emisiunii "F." cu 2 amenzi (Deciziile CNA nr. 120/2014 și 238/2014) (cuantum total -120.000 RON), iar în anul 2015, anterior sancțiunii contestate, tot cu două amenzi (Deciziile nr. 11/2015 și 24/2015, cuantum total - 80.000 RON) și tot pentru ediții ale emisiunii "F.". Față de o astfel de circumstanță, repetarea abaterii săvârșite reprezintă un criteriu avut în vedere la aplicarea unei amenzi într-un cuantum mai mare, întrucât sancțiunile aplicate anterior nu și-au produs efectul scontat, de prevenție. În privința considerentelor instanței de fond referitoare la "cazul C." - respectiv emisiunea "B." din 27.03.2015 - fila x și următoarea din sentința recurată, în cuprinsul cărora instanța de fond apreciază că nu a constituit contravenție, susține recurentul CNA că, urmare reacțiilor publice care au avut loc după difuzarea materialului, când s-a constatat că "povestea" concurentului nu este cea reală, chiar reclamanta, difuzor al emisiunii, a înțeles să prezinte scuze publice și să anunțe eliminarea acestuia din emisiune, precum și faptul că nu infracțiunea săvârșită de concurent a fost de natură să atragă sancționarea intimatei-reclamante, ci prezentarea acestuia ca un posibil model pentru minorii telespectatori. Așadar, în ceea ce privește emisiunea "B.", Consiliul a avut în vedere că prezentarea/prezența domnului C. putea constitui un potențial model pentru publicul telespectator constituit din minori care, în context, pot să înțeleagă că o deformare a realității, o minciună bine/frumos spusă îți poate asigura succes, prezența pe micul ecran, notorietate, recunoaștere socială și că, în acest context, "scopul scuză mijloacele", în condițiile în care câștigătorul final al concursului primește și un premiu în bani, într-un cuantum considerabil. Or, în contextul în care scopul emisiunii este acela de a expune și propune publicului talente, prin recunoașterea unor abilități, însoțite sau nu de "discursuri", de relatarea unor mesaje, ca în situația în speță, arată recurentul-pârât că nu poate fi de acord cu cele reținute de prima instanță, în ceea ce privește caracterizarea faptei contravenționale ca fiind, în fapt, prezentarea către public a participantului, un potențial model pentru minori, din perspectiva "exprimării regretului" a "reintegrării sociale a persoanelor condamnate" ori a "excluziunii sociale", aceste considerente fiind apreciate ca străine cauzei, în privința motivării referitoare la anularea în parte a deciziei și reducerea amenzii cu 25.000 RON.

Apărările formulate în cauză 4.1. Legal citată, recurenta-reclamantă A. SA nu a formulat întâmpinare la recursul pârâtului Consiliul Național al Audiovizualului. 4.2. Prin întâmpinare, recurentul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a invocat excepția nulității recursului reclamantei pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanta Societatea A., constatând că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursurile declarate în cauză prin raportare la criticile formulate și la probele administrate, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat de pârâtul CNA și, totodată, caracterul nefondat al recursului declarat de reclamanta A. SA, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante A. Recursul declarat de reclamanta A. SA Prin Decizia CNA nr. 197/21.04.2015 s-a dispus sancționarea cu amendă în cuantum de 100 000 RON a radiodifuzorului S.C. A. SA, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 19 alin. (1) și (2) lit. f), art. 40 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare. Prima instanță, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a reținut că în cazul D. - dezvoltare morală minori a existat o încălcare a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, iar în cazul D. - publicitate mascată a existat o încălcare a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002. În privința celor două fapte a fost criticată de către recurenta-reclamantă A. SA soluția primei instanțe, acestea urmând a fi analizate în calea controlului judiciar, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Dispozițiile relevante din cuprinsul Legii nr. 504/2002, ce reglementează temeiul de drept al faptelor pentru care recurenta-reclamantă a fost sancționată, iar aceasta le contestă prin calea de atac declarată în cauză, sunt cele ale art. 29 alin. (1) lit. a) și ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002: art. 29 alin. (1) lit. a) - "(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiții: a) să poată fi ușor identificate ca atare, comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat fiind interzise;" art. 39 alin. (2) - "(2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective" În privința faptei care a constituit obiectul încălcării reglementate de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a reținut prima instanță, în acord cu cele constatate prin decizia CNA nr. 197/21.04.2015, că, în cadrul emisiunii "F." din data de 05.01.2015, au apărut imagini blurate ale sânilor și posteriorului personajului D., fără însă ca această blurare să conducă la o completă acoperire a elementelor de nuditate, fapt de natură a afecta dezvoltarea morală a minorilor. Recurenta-reclamantă A. SA a susținut în calea de atac declarată că cenzurarea imaginilor considerate a reprezenta scene de nuditate nu poate fi asimilată cu o nuditate expusă în mod gratuit și fără rezerve, iar contextul în care au fost difuzate respectivele imagini este unul medical, în care medicul estetician dă explicații tehnice și efectuează un consult preoperator pentru o intervenție de chirurgie estetică. Cât privește secvențele difuzate cu prezentarea posteriorului aceluiași personaj, teoria dezvoltată de recurenta A. SA a fost aceea a existenței unor diferite contexte de viață cotidiană în care minorii sunt expuși, în mod constant, unor situații în care sunt vizibile părți ale corpului uman ce pot trimite la nuditate. Vizionarea materialului difuzat în cadrul acestei emisiuni confirmă raționamentul primei instanțe, atâta timp cât blurarea sânilor a fost una superficială, ce a permis evidențierea formei anatomice a acestei părți a corpului personajului D. în cadrul unui material transmis la o oră în care accesul minorilor în fața televizorului era permis acestei categorii de vârstă. Trimiterile făcute de recurenta-reclamantă la contextul medical în care au fost difuzate respectivele imagini este unul fără relevanță, cât timp nuditatea sugerată sau explicită a fost de natură să aducă atingere unor valori sociale ocrotite prin lege, valori dobândite și printr-o dezvoltare morală adecvată a minorilor. În consecință, nu se regăsește nicio critică întemeiată în alegațiile recurentei-pârâte privind inexistența unei încălcări din perspectiva reglementărilor statuate prin Legea nr. 504/2002, fapta materializată prin prezentarea imaginilor cu aspecte de nuditate fiind una de natură să afecteze dezvoltarea morală a minorilor, în raport de conținutul său, de intervalul orar la care a fost difuzată emisiunea, precum și de lipsa unui avertisment care să determine o restricționare a acestei categorii de telespectatori la programul respectiv. Cât privește cea de-a doua încălcare pe care intimatul CNA a decis să o sancționeze prin Decizia nr. 197/21.04.2015, cunoscută sub numele de "cazul D. - publicitate mascată", a reținut judecătorul fondului că au fost încălcate, în acest caz, prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002. Fără a relua aspectele care au format convingerea primei instanțe în sensul reținerii acestei încălcări, este de menționat că judecătorul fondului a ajuns la concluzia că intenția reclamantei a fost aceea de a permite identificarea clinicii respective de către publicul emisiunii și, implicit, de a o promova, altfel spus, de a realiza o publicitate mascată. În criticile sale, recurenta-reclamantă susține, în esență, că intenția realizatorilor reportajului nu a fost cea de a promova denumirea E. sau numele medicului estetician, iar publicul țintă al emisiunii "F." nu este, nici în tot, nici în secțiuni restrânse, unul pentru care o comunicare de felul celei analizate în cauză să poată reprezenta promovare și, deci, publicitate mascată. Amplele aserțiuni ale recurentei-reclamante subsumate lipsei unei intenții de a aduce în atenția unui public țintă a denumirii clinicii în care au fost realizate proceduri de chirurgie estetică, precum și a numelui medicului care efectuează astfel de acte medicale nu sunt de natură a conduce spre un alt raționament decât cel expus în decizia CNA nr. 197/21.04.2015, ce a fost confirmat prin soluția primei instanțe. Aceasta deoarece, este fără îndoială că, pe parcursul derulării reportajului analizat de către CNA, au fost prezentate imagini cu sigla clinicii la care au fost realizate intervențiile chirurgicale ale personajului D., precum și cu numele doctorului care a realizat aceste proceduri medicale, imagini prin care s-au încălcat condițiile legale de difuzare a publicității și teleshoppingului în mediul audiovizual. Prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 504/2002 interzic "comunicările audiovizuale cu conținut comercial mascat", factorul volitiv fiind manifestat prin intenția de a atrage atenția spre denumirea clinicii și spre numele medicului din cadrul respectivei clinici, iar modalitatea în care a fost realizat reportajul, prin acțiunile operatorului de imagine, denotă o punctare asumată a unor elemente care, în acest caz, constituie o formă de publicitate mascată, publicul telespectator luând cunoștință de mesajul transmis prin imaginile difuzate. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, nimic nu l-ar fi împiedicat pe realizatorul emisiunii să procedeze la revizuirea materialului care a fost transmis după înregistrarea sa, cu blurarea corespunzătoare a denumirii clinicii și a numelui medicului estetician din clinica respectivă, aspecte care însă nu au intrat în intenția recurentei-reclamante de a fi cenzurate, pentru a se conforma prevederilor legale care reglementează condițiile în care se poate transmite publicitatea în spațiul de difuzare TV. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte reține că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. B. Recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) O primă critică a recurentului-pârât a privit soluția primei instanțe de individualizare a sancțiunii aplicate intimatei-reclamante prin Decizia nr. 197/2015, arătând emitentul acestei decizii că este greșită premisa de la care a pornit judecătorul fondului în raționamentul său atunci când a considerat că sunt patru fapte contravenționale distincte, fiecare fiind sancționată cu amendă în cuantum de 25.000 RON. Totodată, a susținut recurentul-pârât că judecătorul fondului a extins nepermis analiza legalității deciziei CNA și în raport de prevederile O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care reclamanta nu a dezvoltat motive de nelegalitate din această perspectivă. În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a făcut referire expresă la situația existenței unor considerente străine de natura cauzei, în ceea ce privește analiza făcută asupra individualizării amenzii aplicate intimatei-reclamante A. SA, atunci când a arătat în motivarea sa că "nu se cunoaște modalitatea în care a fost individualizată sancțiunea pentru fiecare faptă în parte", astfel că "fiecare faptă se sancționează cu 25.000 RON, în absența unor mențiuni din care să rezulte că o faptă ar fi considerată mai gravă decât altele". Verificând aceste susțineri, reține Înalta Curte că respectivele considerente nu sunt străine de natura cauzei, cât timp titularul acțiunii, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 197/2015, a făcut referire expresă la posibilitatea analizării, de către prima instanță, a modalității de individualizare a faptelor pentru care a fost aplicată amenda în cuantum de 100 000 RON, solicitând reducerea amenzii la suma de 25000 RON, reprezentând un sfert din amenda totală, corespunzător unei fapte pe care nu a înțeles să o conteste. În consecință, judecătorul fondului a analizat acest petit subsidiar al cererii de chemare în judecată și a examinat chestiunea individualizării amenzii în raport de faptele considerate ca fiind săvârșite de către titularul acțiunii în anularea Deciziei nr. 197/2015, astfel că motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat. În privința acelorași argumente, referitoare la individualizarea sancțiunii amenzii în raport de existența unor fapte distincte, în număr de patru, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reține Înalta Curte că acesta este fondat, fiind pronunțată o soluție cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale în cauză. Cu titlu preliminar, în acord cu jurisprudența sa anterioară în materie, Înalta Curte reține că prevederile O.G. nr. 2/2001, invocate de către recurentă, nu sunt incidente în cauză, având în vedere că aceste dispoziții legale ce constituie dreptul comun în materie contravențională, nu sunt aplicabile deciziilor emise de Consiliul Național al Audiovizualului în temeiul Legii nr. 504/2002, act normativ care conține norme ce derogă de la regimul juridic general instituit de O.G. nr. 2/2001. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate prin decizia atacată, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa constantă în materie, are în vedere prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 care statuează că "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an", indiferent de numărul emisiunilor analizate în cadrul deciziei de sancționare și fără ca individualizarea să privească fiecare dispoziție legală constatată a fi fost încălcată în cuprinsul deciziei. Prin urmare, nu poate fi vorba în cauză de fapte distincte, care să constituie tot atâtea contravenții, pentru fiecare dintre acestea impunându-se aplicarea unei sancțiuni individualizate, ci de o singură faptă, cea reglementată de art. 90 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 504/2002, care stipulează caracterul contravențional al programării și furnizării de programe, cu încălcarea prevederilor legale enumerate, între care se regăsesc și dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și 39 alin. (2), reținute ca temei de drept prin decizia contestată. O altă critică distinctă formulată de recurentul-pârât împotriva sentinței primei instanțe vizează soluția prin care judecătorul fondului a considerat că fapta săvârșită în cadrul emisiuni "B." din data de 27.03.2015 nu constituie contravenție, fiind, astfel, exonerată reclamanta de plata amenzii în cuantum de 25000 RON. Contrar celor reținute în cuprinsul sentinței atacate, Înalta Curte observă că prezintă relevanță în cauză impactul avut asupra dezvoltării morale a minorilor o astfel de faptă, constând în denaturarea realității prin mesajul intenționat adaptat pentru prezentarea unei situații imaginare, de natură să-l facă pe respectivul concurent din emisiune să beneficieze de compasiunea și regretul publicului, deși scopul principal al acelei emisiuni nu era unul de analiză și de corijare a unor conduite sociale sancționate de lege, ci era cel de promovare a unor oameni talentați, cu potențial de influențare a minorilor, prin raportare la aptitudinile prezentate, considerate a fi deosebite în raport de publicul larg. În consecință, Înalta Curte îmbrățișează punctul de vedere exprimat de intimatul-pârât prin Decizia nr. 197/2015, reținând că radiodifuzorul A. SA avea obligația morală de a filtra un conținut al emisiunii care nu era conform scopului urmărit prin programul difuzat, pentru a respecta criteriul de natură morală privind rolul său în formarea minorilor ce privesc asemenea emisiuni, în al căror format calitativ trebuie să se regăsească respectarea valorilor comportamentale corecte în plan social, a normelor de conviețuire și a reperelor pe care persoanele considerate a fi talentate le transmit celorlalți. Prin urmare, în mod legal a considerat CNA că prezentarea ulterioară a scuzelor de către postul tv care a difuzat emisiunea respectivă, cu precizarea că nu a cunoscut "situația juridică" a participantului în cauză, nu este de natură a exonera intimata-reclamantă de consecințele faptei sale, răspunderea aparținându-i pentru conținutul serviciilor difuzate, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, iar emisiunea în discuție era una înregistrată, în care nu s-ar fi putut invoca un element surpriză, pe care producătorii să nu-l fi putut anticipa. În consecință, este legală Decizia nr. 197/2015 emisă de CNA în întregul său, atât cu privire la fapta săvârșită, din perspectiva încălcărilor legale reținute, cât și cu privire la cuantumul amenzii contravenționale aplicate, ce se încadrează în limitele reglementate de art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ținându-se seama și de sancțiunile aplicate anterior aceluiași radiodifuzor pentru fapte similare. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., cu raportare la dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2873 din 5 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și va admite recursul declarat de pârâtul CNA împotriva aceleiași sentințe, pe care o va casa și, în rejudecare, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. SA.