ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3461/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3461/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
nr. 3461/2015
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin cererea înregistrată, la data de 26 aprilie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea deciziei nr. 121 din 06 februarie 2014 emise de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 70.000 lei dispuse prin decizie.
Prin sentința civilă nr. 1656 din 26 mai 2014, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia nr. 121/2014 emisă de C.N.A. și a exonerat reclamanta de la plata amenzii dispuse prin decizie.
Cererea de recurs
Pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat recurs, criticând ca nelegală hotărârea instanței de fond și solicitând casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantei.
2.1. Motivele de casare
Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
2.2. Principalele argumente invocate
Recurentul susține că în mod greșit a interpretat instanța de fond dispozițiile Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, lege specială, în raport de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Arată că, la emiterea deciziei contestate, a fost reținută în sarcina intimatei-reclamante o singură faptă contravențională, anume încălcarea prevederilor referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, neputându-se vorbi despre mai multe fapte contravenționale numai pentru că, în cuprinsul deciziei, sunt menționate mai multe articole de lege care reglementează aceeași materie/temă din domeniul audiovizual, anume protecția copiilor, decizia referindu-se, fără echivoc, la o singură faptă contravențională. De altfel, ar fi fost artificial ca C.N.A. să aplice prevederile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 în această situație, adică să dispună câte o amendă pentru încălcarea fiecărui articol dintre cele menționate în decizia contestată, pentru ca, în final, să se obțină o rezultantă a sancțiunilor individuale, așa cum greșit a apreciat instanța de fond.
În privința aplicabilități principiului specialia generalibus derogant, există o jurisprudență constantă, consolidată a Înaltei Curți care a statuat că Legea nr. 504/2004 derogă de la dreptul comun în materia contravențiilor, adică de la O.G. nr. 2/2001 (sunt citate deciziile nr. 3255/2007, nr. 335/2008, nr. 33/2008, ș.a., ale Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal). Prevederile O.G. nr. 2/2001 nu sunt incidente sancțiunilor aplicate de Consiliul Național al Audiovizualului în materie de contravenții, întrucât art. 94 din Legea nr. 504/2002 exclude implicit actele administrative prin care Consiliul sancționează contravenția, consolidând regimul distinct al acesteia.
În subsidiar, arată că prin decizia nr. 22/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că situațiile în care în respectarea anumitor cerințe atrage nulitatea actului constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17din O.G. nr. 2/2001. În raport cu acest caracter imperativ limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal de contravenție se ia în considerare, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le îndeplinească un asemenea act, nulitatea să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, instanța de fond nu a arătat în concret în ce constă în speță vătămarea pricinuită intimatei-reclamante și care nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului contestat. Art. 10 din O.G. nr. 2/2001 nu reglementează un drept al contravenientului cu privire la individualizarea sancțiunii, ci stabilește un algoritm de determinare a cuantumului sancțiunii, când prin același proces-verbal sunt constatate mai multe contravenții săvârșite de aceeași persoană.
Apărările intimatei
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.
Procedura de soluționare a recursului
4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18.03.2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.
Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin Încheierea din data de 24.06.2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
4.2. Cu privire la fondul recursului. Soluția instanței de recurs
Analizând cererea de recurs, curtea o constată fondată pentru următoarele argumente.
4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante
Prima instanță a anulat decizia nr. 121 din 6 februarie 2014 a C.N.A., reținând, în esență, că în sarcina reclamantei au fost puse mai multe contravenții iar sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie contravențională. Teza pârâtului potrivit căreia legea specială (Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale cărei dispoziții au fost aplicate prin decizia atacată) ar deroga de la dreptul comun în materie (adică, de la prevederile O.G. nr. 2/2001) în materie contravențională a fost înlăturată de către instanța de fond pe motiv că legea specială nu reglementează situația în care prin decizia de sancționare se constată mai multe contravenții săvârșite de același radiodifuzor, situație în care devin aplicabile normele generale.
Așa cum rezultă din jurisprudența constantă, consolidată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (ex., decizia nr. 4034/2014), Legii audiovizualului nr. 504/2002 îi este recunoscut, în temeiul art. 94 din Legea nr. 504/2002, caracterul derogatoriu de la prevederile dreptului comun reprezentat de O.G. nr. 2/2001, în materia contravențiilor constatate și sancționate de C.N.A. În reținerea regimului derogatoriu s-a avut în vedere că C.N.A. emite, în materie de sancțiuni contravenționale, decizii adoptate în cvorum, urmând criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de legea specială [art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002].
În atare condiții, Înalta Curte constată greșită argumentarea primei instanțe în sensul aplicabilității în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.
Prin decizia nr. 121 din 6 februarie 2014, intimata-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 70.000 lei pentru încălcarea, în cadrul mai multor ediții ale emisiunii „B.” difuzate în zilele de 28 noiembrie, 9, 11, 12 și 16 decembrie 2013, a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 precum și a art. 12, art. 18 lit. b) și art. 19 alin. (2) lit. f) și g) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.
Toate temeiurile de drept arătate sancționează fapta contravențională de difuzare, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, a unor programe care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor în intervalul orar 06.00-23.00, dacă vizionarea nu este restricționată printr-un sistem de acces condiționat.
În speță nu rezultă reținerea în sarcina intimatei-reclamante a săvârșirii mai multor contravenții distincte, așa cum a reținut prima instanță, ci s-a reținut o singură faptă contravențională și anume încălcarea prevederilor referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, săvârșită repetat de către reclamantă, în mai multe ediții ale aceluiași program de televiziune. Numărul emisiunilor în care subiectul a fost abordat (5 ediții ale emisiunii „B.”) a fost avut în vedere în cadrul criteriului de individualizare a sancțiunii referitor la gravitatea faptei. Prin urmare, dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile în cauză.
4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse și având în vedere că nu au existat alte motive ale cererii care să nu fi fost analizate în prezenta cauză (acțiunea în anulare formulată de reclamant întemeindu-se pe unicul motiv al neaplicării prin decizia atacată a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001), în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței civile nr. 1656 din 26 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2015.