ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4034/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată în fața primei instanțe Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea Deciziei nr. 673 din 29 noiembrie 2011 emisă de pârât, prin care a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei și exonerarea sa de la plata amenzii. În subsidiar, reclamanta a solicitat a se constata că sancțiunea aplicată este disproporționată față de gravitatea faptei și să se dispună înlocuirea amenzii cu cea a somației publice. În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că decizia contestată este nelegală și netemeinică, pentru că încalcă dispozițiile art. 10 din O.G.

nr. 2/2001, nefiind individualizată sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre faptele contravenționale constatate și sancționate. A mai susținut că actul contestat încalcă dreptul constituțional la liberă exprimare. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3602 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia C.N.A. nr. 673 din 29 noiembrie 2011 și a exonerat reclamanta de plata amenzii în cuantum de 10.000 lei. A constatat instanța că, prin decizia contestată, C.N.A. a aplicat radiodifuzorului SC A. SA pentru postul A.N.C.A., o amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din Decizia C.N.A.

nr. 220/2011, reținându-se că în perioada septembrie-noiembrie 2011, postul de televiziune a difuzat mai multe ediții ale emisiunii „În gura presei”, în care realizatorul emisiunii a folosit un limbaj injurios și a transmis mesaje potrivit cărora violența poate constitui o formă de rezolvare a problemelor/conflictelor în raport cu alți membri ai societății. Prima instanță a reținut, în esență, în raport cu dispozițiile art. 90 alin. (4) și art. 94 din Legea nr. 504/2002 și cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul al contravențiilor, că pârâtul trebuia să aplice o sancțiune pentru fiecare contravenție, făcând o individualizare concretă pentru fiecare faptă cu caracter contravențional în parte, astfel încât, să se poată efectua un control de legalitate cu privire la gravitatea faptei, față de efectele acesteia și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Astfel, faptele reținute neavând un caracter continuu, întrucât pentru fiecare emisiune moderatorul s-a referit asupra unor subiecte diferite și persoane diferite, pârâtul, aplicând o singură sancțiune, a încălcat dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 coroborat cu art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3602 din 29 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul C.N.A., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât a susținut că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive: În motivarea nulității Deciziei C.N.A. nr. 674 din 29 noiembrie 2011, instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 și a considerat, fără temei, că acestea sunt aplicabile speței de față. Astfel, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, instituie cadrul general al constatării și sancționării contravențiilor și cuprinde norme juridice cu caracter principial în legătură cu modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenției sau a contravențiilor.

Or, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie o decizie de sancționare, act administrativ, ale cărei condiții de formă și fond sunt clar determinate în Legea audiovizualului. Practic, între decizia de sancționare și procesul-verbal de constatare a contravenției, nu există o asemănare sau o identitate privind condițiile de fond și formă și nici măcar, o legătură de tipul întreg-parte, pentru a se putea afirma că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 sunt aplicabile și Deciziei C.N.A. nr. 674/2011. Aspectele care dovedesc că Legea audiovizualului este un act normativ derogatoriu de la O.G. nr. 2/2001, privesc competența materială și teritorială, caracterul executoriu al deciziei de sancționare și soluția ce poate fi pronunțată de instanța de judecată.

De asemenea, în numeroase spețe, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că deciziile emise de C.N.A. sunt acte administrative, ale căror formă și fond se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând astfel de la dreptul comun în materia contravențională (Decizia nr. 3255/2007, Decizia nr. 335/2008). În motivarea sentinței, instanța de fond a precizat, fără temei, că prin decizia de sancționare s-a reținut săvârșirea a două fapte, când, în realitate, a fost reținută o singură faptă complexă și anume, aceea privind folosirea unui limbaj injurios de natură să afecteze imaginea persoanei. Împrejurarea că această faptă este susceptibilă de încălcarea a două dispoziții legale din cadrul aceluiași capitol, nu echivalează cu săvârșirea a două fapte.

Mai mult, încălcarea art. 34 alin. (1) a fost realizată prin aceeași faptă, de folosire a unui limbaj injurios și, în consecință, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 din O.G. nr. 2/2001. 4. Apărările formulate de intimata-reclamantă SC A. SA. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-reclamantă SC A. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență argumentele prezentate în cererea dedusă judecății. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În mod greșit instanța de fond a constatat incidența în cauză a motivului de nulitate a deciziei contestate, reprezentat de încălcarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din O.G. alin. (1) nr. 2/2001. Astfel, obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 673 din 29 noiembrie 2011 emisă de C.N.A., prin care s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual. Având în vedere dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 și luând în considerare natura juridică a deciziei de sancționare emise de C.N.A.

și anume, act administrativ de autoritate, ale cărui condiții de formă și fond sunt prevăzute de Legea audiovizualului, se constată că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001. Dispozițiile legale cuprinse în O.G. nr. 2/2001 constituie dreptul comun în materie contravențională și nu sunt aplicabile deciziilor emise de C.N.A. în temeiul prevederilor Legii nr. 504/2002, care conțin norme ce derogă de la regimul juridic general instituit de O.G. nr. 2/2001. Natura specială derogatorie a prevederilor Legii audiovizualului de la dispozițiile generale ale O.G. nr. 2/2001, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul competenței emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a conținutului și a posibilității de contestare la instanța de contencios administrativ.

Dispozițiile art. 94 din Legea nr. 504/2002, invocate de către instanța de fond în susținerea aplicării în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2001, fac referire numai la contravențiile constatate de A.N.A.R.C., astfel încât, nu se poate reține că dispozițiile ordonanței sunt aplicabile și faptelor constatate și sancționate de C.N.A., în lipsa menționării în mod expres a acestui fapt în cuprinsul textului de lege. În consecință, prevederile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligația autorității de a individualiza sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre contravențiile săvârșite, nu sunt aplicabile Deciziei nr. 673 din 29 noiembrie 2011 emisă de C.N.A., nefiind incident motivul de nulitate al deciziei rezultat din încălcarea acestor dispoziții legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul C.N.A., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea analizării susținerilor și apărărilor formulate de părți pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinței civile nr. 3602 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2014.