ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4034/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

derulată în fața primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul C.N.A., anularea Deciziei nr. 673 din 29 noiembrie 2011 emisă de pârât,

prin care a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei și exonerarea sa de la

plata amenzii.

În

subsidiar, reclamanta a solicitat a se constata că sancțiunea aplicată este

disproporționată față de gravitatea faptei și să se dispună înlocuirea amenzii

cu cea a somației publice.

În

motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esență, că decizia

contestată este nelegală și netemeinică, pentru că încalcă dispozițiile art. 10

din O.G. nr. 2/2001, nefiind individualizată sancțiunea aplicată pentru fiecare

dintre faptele contravenționale constatate și sancționate.

A mai

susținut că actul contestat încalcă dreptul constituțional la liberă exprimare.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 3602 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantă, a anulat Decizia C.N.A. nr. 673 din 29 noiembrie 2011 și a exonerat

reclamanta de plata amenzii în cuantum de 10.000 lei.

A

constatat instanța că, prin decizia contestată, C.N.A. a aplicat

radiodifuzorului SC A. SA pentru postul A.N.C.A., o amendă în cuantum de 10.000

lei pentru încălcarea art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din Decizia C.N.A.

nr. 220/2011, reținându-se că în perioada septembrie-noiembrie 2011, postul de

televiziune a difuzat mai multe ediții ale emisiunii „În gura presei”, în care

realizatorul emisiunii a folosit un limbaj injurios și a transmis mesaje

potrivit cărora violența poate constitui o formă de rezolvare a

problemelor/conflictelor în raport cu alți membri ai societății.

Prima

instanță a reținut, în esență, în raport cu dispozițiile art. 90 alin. (4) și art.

94 din Legea nr. 504/2002 și cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul al

contravențiilor, că pârâtul trebuia să aplice o sancțiune pentru fiecare

contravenție, făcând o individualizare concretă pentru fiecare faptă cu

caracter contravențional în parte, astfel încât, să se poată efectua un control

de legalitate cu privire la gravitatea faptei, față de efectele acesteia și de

sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Astfel,

faptele reținute neavând un caracter continuu, întrucât pentru fiecare emisiune

moderatorul s-a referit asupra unor subiecte diferite și persoane diferite,

pârâtul, aplicând o singură sancțiune, a încălcat dispozițiile art. 90 alin. (4)

din Legea nr. 504/2002 coroborat cu art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

de atac exercitată în cauză

Împotriva

sentinței civile nr. 3602 din 29 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs, în termen legal, pârâtul C.N.A., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea sentinței atacate, în

sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât

a susținut că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive:

În

motivarea nulității

Deciziei C.N.A. nr. 674 din 29 noiembrie 2011, instanța de fond a interpretat

eronat dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 2/2001 și a considerat, fără temei, că

acestea sunt aplicabile speței de față.

Astfel, O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002,

instituie cadrul general al constatării și sancționării contravențiilor și

cuprinde norme juridice cu caracter principial în legătură cu modul de

întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenției sau a

contravențiilor.

Or, obiectul

prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie o decizie de sancționare,

act administrativ, ale cărei condiții de formă și fond sunt clar determinate în

Legea audiovizualului.

Practic, între

decizia de sancționare și procesul-verbal de constatare a contravenției, nu

există o asemănare sau o identitate privind condițiile de fond și formă și nici

măcar, o legătură de tipul întreg-parte, pentru a se putea afirma că

dispozițiile O.G. nr. 2/2001 sunt aplicabile și Deciziei C.N.A. nr. 674/2011.

Aspectele care

dovedesc că Legea audiovizualului este un act normativ derogatoriu de la O.G. nr.

2/2001, privesc competența materială și teritorială, caracterul executoriu al

deciziei de sancționare și soluția ce poate fi pronunțată de instanța de

judecată.

De asemenea, în

numeroase spețe, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că deciziile

emise de

C.N.A.

sunt acte

administrative, ale căror formă și fond se raportează la Legea nr. 504/2002, derogând

astfel de la dreptul comun în materia contravențională (Decizia nr. 3255/2007, Decizia

nr. 335/2008).

În motivarea

sentinței, instanța de fond a precizat, fără temei, că prin decizia de

sancționare s-a reținut săvârșirea a două fapte, când, în realitate, a fost

reținută o singură faptă complexă și anume, aceea privind folosirea unui limbaj

injurios de natură să afecteze imaginea persoanei.

Împrejurarea că

această faptă este susceptibilă de încălcarea a două dispoziții legale din

cadrul aceluiași capitol, nu echivalează cu săvârșirea a două fapte. Mai mult,

încălcarea art. 34 alin. (1) a fost realizată prin aceeași faptă, de folosire a

unui limbaj injurios și, în consecință, nu sunt aplicabile prevederile art. 10

din O.G. nr. 2/2001.

de intimata-reclamantă SC A. SA.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, intimata-reclamantă SC A. SA a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică,

reiterând, în esență argumentele prezentate în cererea dedusă judecății.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de

recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În mod

greșit instanța de fond a constatat incidența în cauză a motivului de nulitate

a deciziei contestate, reprezentat de încălcarea dispozițiilor art. 10 alin.

(1) din O.G. alin. (1) nr. 2/2001.

Astfel, obiectul

acțiunii deduse judecății îl constituie anularea Deciziei nr. 673 din 29

noiembrie 2011 emisă de C.N.A., prin care s-a dispus sancționarea reclamantei

cu amendă în cuantum de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 34 alin.

(1) și art. 40 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare

a conținutului audiovizual.

Având în vedere

dispozițiile cuprinse în Legea nr. 504/2002 și luând în considerare natura

juridică a deciziei de sancționare emise de C.N.A. și anume, act administrativ

de autoritate, ale cărui condiții de formă și fond sunt prevăzute de Legea

audiovizualului, se constată că deciziei contestate nu îi sunt aplicabile

prevederile O.G. nr. 2/2001.

Dispozițiile legale

cuprinse în O.G. nr. 2/2001 constituie dreptul comun în materie contravențională

și nu sunt aplicabile deciziilor emise de C.N.A. în temeiul prevederilor Legii nr.

504/2002, care conțin norme ce derogă de la regimul juridic general instituit

de O.G. nr. 2/2001.

Natura specială

derogatorie a prevederilor Legii audiovizualului de la dispozițiile generale

ale O.G. nr. 2/2001, rezultă din modul de reglementare, sub aspectul

competenței emiterii deciziilor, a domeniului în care acestea sunt emise, a

conținutului și a posibilității de contestare la instanța de contencios

administrativ.

Dispozițiile art. 94

din Legea nr. 504/2002, invocate de către instanța de fond în susținerea

aplicării în cauză a prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2001, fac referire numai

la contravențiile constatate de A.N.A.R.C., astfel încât, nu se poate reține că

dispozițiile ordonanței sunt aplicabile și faptelor constatate și sancționate

de C.N.A., în lipsa menționării în mod expres a acestui fapt în cuprinsul

textului de lege.

În consecință,

prevederile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, care instituie obligația

autorității de a individualiza sancțiunea aplicată pentru fiecare dintre

contravențiile săvârșite, nu sunt aplicabile Deciziei nr. 673 din 29 noiembrie 2011

emisă de C.N.A., nefiind incident motivul de nulitate al deciziei rezultat din

încălcarea acestor dispoziții legale.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat

de pârâtul

C.N.A.,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, în vederea analizării susținerilor și apărărilor formulate de părți

pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de C.N.A. împotriva sentinței civile nr. 3602 din 29 mai 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează

sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2014.