ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2582/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC T.A.1. SA București a chemat în judecată pârâtul C.N.A., solicitând să se dispună anularea Deciziei nr. 12 din 08 ianuarie 2009, exonerarea reclamantei de la plata amenzii în sumă de 5.000 RON și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată . Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că în cadrul ședinței din data de 08 ianuarie 2009, ca urmare a unui raport de monitorizare, C.N.A. a adoptat decizia atacată prin acțiunea de față, considerând că s-au încălcat dispozițiile art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual și a art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Reclamanta consideră că aplicarea unei sancțiuni ca urmare a susținerilor prezentatorului, în cadrul emisiunii „ în gura presei" din 16 decembrie 2008, invocându-se pretinsa încălcare a dispozițiilor legale menționate, constituie o încălcare a dreptului la liberă exprimare. Astfel, reclamanta apreciază că adresarea de către prezentatorul emisiunii respective, M.B., a unor calificative unor politicieni sau parodierea unei scene celebre pe plan internațional -în care Președintele S.U.A. a fost agresat de un ziarist, prin aruncarea unui pantof, reprezintă o exprimare a dreptului de a critica în mod liber și neîngrădit clasa politică. Mai arată reclamanta că programul prezentat pe postul său de televiziune nu încalcă nicio normă legală iar măsura sancționării este abuzivă.

Prin sentința civilă nr. 2787 din 29 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei SC T.A.1. SA București, ca nefondată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța fondului a considerat că situația reținută de autoritatea pârâtă a fost în mod corect raportată la dispozițiile legale considerate a fi încălcate . S-a reținut că, făcând comentarii cu caracter injurios și vulgar și imitând manifestări violente, radiodifuzorul nu a respectat normele privind dreptul persoanei la imagine și la demnitate, precum și pe cele referitoare la protecția copiilor . A fost avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia protecția libertății de exprimare trebuie analizată prin prisma păstrării unui echilibru just între aceasta și dreptul la reputație al persoanelor.

De asemenea, s-a apreciat că libertatea de exprimare implică obligații și responsabilități iar garanțiile oferite ziariștilor sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. Curtea de Apel București a concluzionat că radiodifuzorul nu a demonstrat că a acționat cu bună credință și că afirmațiile se înscriu în doza de exagerare și provocare acceptabilă pentru genul de emisiune pe care îl promova, pentru ora de difuzare, precum și având în vedere că la difuzare nu a încadrat sau clasificat emisiunea cu un semn de avertizare. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta SC T.A.1.

SA București, pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii naționale, respectiv a art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual în raport de dispozițiile art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În motivele de recurs recurenta- reclamantă arată că în cauză nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006 iar măsura de sancționare prin decizia contestată reprezintă o încălcare a dreptului la libera exprimare având ca obiect dreptul de critică, în mod liber și neîngrădit clasa politică.

Dreptul de la libera exprimare, reglementat de dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se bucură de o protecție absolută, iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepție numai în baza legii. Iar potrivit dispozițiilor art. 10 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt protejate nu numai conținutul ideilor și informațiilor exprimate dar și forma de manifestare a acestora, aceasta cu atât mai mult în izul comentariului politic. În acest caz se invocă, în motivele de recurs, „Cauza Dalban contra României” în care Convenția Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „libertatea presei include apelul la un grad ridicat de exagerare și chiar provocare”.

Se arată că în mod greșit a fost apreciată ca legal emisă decizia de sancționare deoarece autoritatea pârâtă a realizat o gravă denaturare a termenilor folosiți în decizia sancționatorie. Acuzația de instigare la violență nu se justifică, gestul prezentatorului M.B. având un caracter comic și nefiind susceptibil de vreo altă interpretare de natură a cenzura mesajul emisiunii „în gura presei”. Se arată că instanța de fond a aplicat în mod greșit legea, aplicând greșit principiul „echilibrului just dintre libertatea de exprimare și dreptul la reputație al persoanei”.

Aceasta deoarece dreptul la libera exprimare are prioritate față de cel la imagine și reputație în ceea ce privește pe omul politic care poate fi expus la o critică virulentă absolut necesară susținerii democrației, Iar modul în care se exprimă politicienii și limbajul folosit atrag un mod de exprimare și un limbaj corespunzător un anumit tip de mesaj care este protejat de principiul libertății de exprimare. La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate Curtea îl apreciază ca nefondat. În cauză sentința atacată este dată cu aplicarea corectă a legii respectiv a dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și a dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (4) din Decizia nr. 187/2006 precum și a dispozițiilor art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În mod legal prin sentința recurată s-a respins acțiunea formulată de recurenta-reclamantă apreciindu-se ca legal emisă Decizia nr. 12 din 8 ianuarie 2009 emisă de autoritatea pârâtă prin care s-a dispus sancționarea recurentei-reclamante în calitate de difuzor pentru încălcarea a două categorii de norme: norme referitoare la protecția copiilor și norme privind dreptul persoanei la imagine și la demnitate. Curtea constată că în motivele de recurs nu se indică vreun aspect de nelegalitate și netemeinicie privind încălcarea normelor referitoare la protecția copiilor.

Au fost încălcate de către prezentatorul și realizatorul emisiunii dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 în condițiile în care a adoptat o atitudine violentă și a folosit un limbaj injurios, care prin reluarea emisiunii de către postul A. în data de 16 decembrie 2008 la ore accesibile tuturor categoriilor de public, a fost de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor. În motivele de recurs se critică în mod neîntemeiat aplicarea sancțiunii pe motiv că aceasta ar reprezenta un drept și o încălcare a dreptului la libera exprimare, drept absolut și ocrotit, în opinia recurentei, cu prioritate de dispozițiile art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care are prioritate față de dreptul la profesia imagine sau reputație în cazul omului politic.

Deși se invocă cauza Dalban contra României aceasta nu este aplicabilă în prezenta cauză deoarece în prezenta cauză autoritatea pârâtă nu a îngrădit libertatea de opinie ocrotită prin dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ci modalitatea concretă de exprimare a opiniei, apreciindu-se în mod corect de instanța de fond că radiodifuzorul nu a probat că a acționat cu bună credință astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei profesionale. Exercitarea libertăților constituționale prevăzute de art. 30 alin. (6) și (31) din Constituția României și ocrotite prin dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu implică o libertate absolută în ceea ce privește modalitatea de exprimare în raport de protecția reputației și a drepturilor cetățenilor inclusiv a omului politic și a fenomenului politic în general.

Modalitatea de exprimare și exercitarea acestor libertăți implică „îndatoriri și responsabilități care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor și de a se pune în pericol drepturile acestora” – cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României. Nu se poate reține că autoritatea pârâtă a cenzurat emisiunea prin obligarea comentatorului politic de a folosi un limbaj neutru deoarece controlul exercitat de C.N.A. a fost ulterior difuzării emisiunii, iar sancțiunea a fost corect aplicată pentru nerespectarea normelor din domeniul audiovizualului prin depășirea de către prezentatorul și realizatorul emisiunii a limitelor de satiră sau pamflet politic.

Nu a fost sancționată critica, ci un anumit tip de limbaj utilizat de prezentator, atitudini și gesturi ale acestuia care au depășit limita comicului și au fost de natură a prejudicia demnitatea și imaginea unor persoane, iar pe de altă parte au fost de natură să afecteze minorii nefiind respectate dispozițiile art. 39 din Legea audiovizualului în ceea ce privește modul de difuzare. Iar faptul că omul politic poate utiliza un anumit tip de limbaj nu justifică folosirea unui limbaj necorespunzător prin intermediul televiziunii fără a se ține cont de respectarea deontologiei profesionale și de efectele negative pe care le poate avea pentru public și în special pentru cel minor. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.A.1. SA București împotriva sentinței civile nr. 1787 din 29 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai 2010.