ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3589/2012

Decizia nr. 3589/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2009, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea Deciziei nr. 887 din data de 20 octombrie 2009, prin care a fost sancționată cu amendă de 5000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4), raportat la art. 16 alin. (1) și (3) lit. b) și k) din Decizia nr. 187/2006 și ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată este nelegală și netemeinică, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (3) lit. b) și k) din Decizia nr. 187/2006 și ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, întrucât B. nu a ținut cont de faptul că emisiunea "În gura presei", realizator C., așa cum este afișată titulatura pe ecran, este o emisiune pamflet, care nu poate avea nici o altă conotație, afirmațiile realizatorului, tonul, gestica și manifestările sale nu pot stârni decât zâmbete, lipsind intenția acestuia de a manifesta o conduită vexatorie la adresa situațiilor de viață ori a persoanelor regăsite în textele din presa scrisă și comentate de el.

La data de 11 martie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1125 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 887 din data 20 octombrie 2009, B. a decis sancționarea cu amendă în cuantum de 5000 lei a radiodifuzorului SC A. SA, pentru încălcarea art. 42 alin. (4) raportat la art. 18 alin. (1) și (3) lit. b), f) și k) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește situația de fapt, în cuprinsul deciziei s-a reținut că pe postul de televiziune SC A. SA, aparținând radiodifuzorului SC A. SA, s-a difuzat în datele de 03 și 08 octombrie 2009, în direct, la ora 23.06 și în reluare a doua zi de dimineață în intervalul orar 07-08, emisiunea " În gura presei".

În ediția emisiunii " În gura presei" (calificată de radiodifuzor ca fiind de revistă a presei), difuzată în direct în ziua de 05 octombrie 2009, începând cu ora 23.06 și în reluare a doua zi dimineața, în intervalul 07.00-08.00, dl. C. a comentat, la un moment dat faptul că există o persoană (pe care nu o cunoaște) care îi dă mesaje pe telefonul mobil în legătură cu subiectele pe care le abordează în diferite ediții ale emisiunii. Deranjat de conținutul unora dintre mesaje și, pe fond, de faptul că această persoană îi cunoaște numărul privat de telefon, realizatorul a lansat o tiradă la adresa acesteia, cu accente violente, folosind termeni injurioși.

În cuprinsul deciziei și în Raportul de monitorizare sunt redate fragmente din cuprinsul emisiunii, din care Consiliul a reținut că realizatorul a abordat un subiect care privea viața sa, alegând să-și manifeste indignarea cu privire la această problemă în spațiul public pe care televiziunea îl reprezenta, deși tema nu era de una de interes public.

Analizând conținutul emisiunii prin prisma prevederilor art. 10 din Convenția Europeană a Dreptului Omului și în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia acest articol nu protejează instigarea la violența și discursul la ură, membrii Consiliului au constatat că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006, precum și normele din domeniul audiovizualului referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, în condițiile în care emisiunea s-a transmis, în reluare, în ziua de 09 octombrie 2009 în intervalul 07.00-08.00, oră la care copiii au acces neîngrădit la televizor. Opțiunea radiodifuzorului de a relua o emisiune în care realizatorul a folosit expresii cu accente violente și termeni injurioși a fost de natură să încalce prevederile din legislația audiovizuală referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 16 din Codul audiovizualului.

Cu privire la emisiunea "în gura presei" din data de 04 octombrie 2009, transmisă în reluare a doua zi de dimineață, de la ora 07.00, membrii Consiliului au constatat că d-l C. a făcut cunoscut numărul de telefon al unei persoane care îi transmitea mesaje în timpul emisiunii, fapt interzis de prevederile art. 38 alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006. Postarea pe post a numărului de telefon al acestei persoane a fost însoțită de un comentariu făcut în termeni injurioși, astfel cum rezultă din Raportul de monitorizare.

Analizând Decizia contestată, constatările din Raportul de monitorizare, prin raportare la susținerile reclamantei, probatoriul administrat în cauză și analiza C.D.-ului cu partea din emisiune, reținută în actele administrative contestate, Curtea de apel a apreciat contestația ca fiind neîntemeiată.

În speță, așa cum s-a reținut, pe postul de televiziune SC A. SA s-a difuzat în datele de 03 și 08 octombrie 2009, în direct, la ora 23.06 și în reluare a doua zi de dimineață în intervalul orar 07-08, emisiunea „în gura presei". Din analiza Deciziei și a Raportului de monitorizare, precum și din vizionarea nemijlocită a secvențelor împricinate, de pe C.D.-ul aflat atașat la dosarul cauzei, Curtea a reținut că autoritatea-pârâtă a reținut în mod corect limbajul injurios al realizatorului emisiunii, în contextul în care acesta, intrigat de unele mesaje pe care le primea, pe numărul privat de pe telefonul său mobil, de la o persoană necunoscută, a replicat cu un limbaj violent, folosind violența verbală și amenințările, urmărind tranșarea acestui incident prin confruntarea fizică, încălcând obligația pe care o avea ca realizator de emisiuni de a nu permite invitaților să folosească un limbaj injurios, și cu atât mai mult de a nu recurge el însuși la folosirea de expresii cu caracter amenințător, cu accente violente la adresa persoanelor despre care se discută într-o emisiune.

În mod corect s-a reținut că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispozițiilor art. 42alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006, precum și a normelor din domeniul audiovizualului referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, în condițiile în care emisiunea s-a transmis, în reluare, în ziua de 09 octombrie 2009 în intervalul 07.00-08.00, oră la care copiii au acces neîngrădit la televizor.

Opțiunea radiodifuzorului de a relua o emisiune în care realizatorul a folosit expresii cu accente violente și termeni injurioși a fost de natură să încalce prevederile din legislația audiovizuală referitoare la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 16 din Codul Audiovizualului.

Susținerile reclamantei potrivit cărora B. nu a ținut cont de faptul că emisiunea "În gura presei", realizator C., așa cum este afișată titulatura pe ecran, este o emisiune pamflet, care nu poate avea nici o altă conotație, afirmațiile realizatorului, tonul, gestica și manifestările sale nu pot stârni decât zâmbete, lipsind intenția acestuia de a manifesta o conduită vexatorie la adresa situațiilor de viață ori a persoanelor regăsite în textele din presa scrisă și comentate de el, nu pot fi reținute, întrucât incidentul reținut de către B. nu are legătură cu specificul emisiunii, fiind de fapt o reacție a realizatorului la o situație ivită pe parcursul emisiunii, prin care acesta a folosit limbaj injurios și a tranșat incidentul recurgând la violență verbală și la propunerea de confruntare fizică.

Faptul că emisiunile sale nu au avut o țintă anume, fiind satirizate atât persoanele publice din domeniul politic, economic, social sau cultural, inclusiv presa, cât și persoane tară vreo calitate sau necunoscute, nu este relevant în cauza de față, întrucât realizatorul avea o țintă anume, respectiv persoana care-i transmitea mesaje și căreia i-a fost dat și numărul de telefon pe postul de televiziune.

B. nu a stabilit că stilul pamfletar al prezentatorului C. ar fi încălcat o dispoziție din actele normative la care face referire, ci, modalitatea de reacție la o situație exterioară care nu avea legătură cu acest stil, limbajul violent pe postul de televiziune, în forma luată în cauza de față neputând intra sub protecția Curții Europene a Dreptului Omului.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă consideră că instanța de fond a făcut o aplicare mecanică a textelor de lege invocate ca temei a deciziei contestate, fără a lua în considerare vreuna din particularitățile speței și modul în care acestea determinau excluderea elementelor '"incriminate" în cadrul emisiunii din sfera de aplicare a legii.

Ceea ce s-a sancționat prin decizia B. și ulterior s-a confirmat prin sentința Curții de Apel București, a fost folosirea unui limbaj despre care s-a pretins ca ar conține amenințări cu violențe si expresii injurioase.

Cu privire la inexistenta unor elemente de amenințare cu violența în cadrul emisiunii, recurenta consideră ca fiind peremptoriu faptul că acțiunea de a amenința, nu poate fi considerată ca reală, efectivă, decât în măsura în care exista un subiect pasiv la adresa căruia este realizată această acțiune. A amenința o persoană neidentificată, despre care însuși instanța de fond stabilește în considerentele sentinței că era "necunoscută realizatorului emisiunii" reprezenta o interpretare și o aplicare completamente greșită a prevederii legale.

Recurenta mai arată că nu se poate retine în sarcina sa proliferarea de amenințări cu violențe în cadrul emisiunii, în condițiile în care nu a existat o persoană determinată, căreia să-i fie adresate aceste amenințări.

În lipsa acestei terțe persoane, "tirada” realizatorului C. nu rămâne decât un monolog, formă de manifestare ce este protejată dreptul la libera exprimare, ca orice altă formă de manifestare în cadrul programelor audiovizuale, indiferent dacă tonalitatea și ritmul lor sunt mai pașnice sau mai agresive, mai lente sau mai alerte.

Cu privire la inexistenta unor elemente de limbaj injurios, decizia sancționatoare emisă de B., nu definește în niciun fel limbajul injurios, pe care susține ca l-a regăsit în cadrul emisiunii. Aceleași texte care exemplifică în decizie proliferarea de către realizator a unor amenințări, reprezintă totodată și temeiul constatării limbajului injurios.

Analizând aceste extrase din cadrul emisiunii, se observă că realizatorul nu a folosit absolut niciun cuvânt din categoria celor care sunt generalmente acceptate ca fiind injurioase, necuviincioase, vulgare. În lipsa unei analize sau definiții oricât de fugitive din partea B. și în condițiile în care se constată fără putință de tăgadă inexistența vreunui cuvânt din categoria celor în mod tacit interzise în programele audiovizuale. Nu se poate susține în mod temeinic și pertinent că în emisiune s-a folosit un limbaj injurios, fiind irefutabil faptul că nu pot există expresii or limbaj injurios, în condițiile în care nu se pronunță nici un cuvânt injurios.

Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurentă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că recurenta a supus controlului de legalitate, exercitat de instanța de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 93 din Legea nr. 504/2002, Decizia nr. 887 din 20 octombrie 2009, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4), raportat la art. 16 alin. (1) și (3) lit. b) și k) din Decizia nr. 187/2006 și ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 16 din Decizia nr. 187/2006 a B., privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual:

„(1) Criteriile în funcție de care se apreciază producțiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecției copilului și informarea publicului cu privire la conținutul acestora.

(2) Responsabilitatea clasificării producțiilor audiovizuale revine titularilor de licență audiovizuală.

(3) Criteriile generale de care titularii de licență audiovizuală vor ține cont în clasificarea producțiilor audiovizuale sunt următoarele:

a) numărul și natura scenelor violente, precum și caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul și subiectul producției audiovizuale;

b) utilizarea violenței și

rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

c)

modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violență, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă;

d) contextul în care este prezentat consumul de droguri și alcool;

e) numărul și natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;

f) psihologia personajelor și reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenților;

g) tipologia eroilor, scopul acțiunii acestora, gradul de recurgere la violență;

h) prezența și rolul copiilor în scene de violență;

i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;

j) numărul și intensitatea scenelor de violență casnică;

k) calitatea și tipologia limbajului;

l) genul sau temele producțiilor audiovizuale.”

De asemenea, potrivit art. 42 alin. (4), „realizatorii emisiunilor au obligația să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență împotriva altor persoane”.

În sfârșit, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările ulterioare, „difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepției, minorii nu au acces audio sau video la programele respective”.

În primul rând, se constată că prin decizia contestată intimatul B. a constatat încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011, prin prisma limbajului violent, jignitor și degradant folosit de prezentatorul emisiunii În gura presei, în mod repetat la adresa unei persoane care îi transmitea mesaje pe numărul său privat al telefonului mobil.

Recurenta susține, însă, că realizatorul nu a folosit absolut niciun cuvânt din categoria celor care sunt generalmente acceptate ca fiind injurioase, necuviincioase, vulgare și încearcă să acrediteze ideea că respectiva atitudine se circumscrie limitelor exercitării libertății de exprimare.

În acest context, examinând punctual criticile formulate de recurentă, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte, fără a afecta importanța libertății presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României cât și de Curtea Europeană a Dreptului Omului, este un drept condițional, și nu un drept absolut cum în mod greșit susține recurenta, ceea ce înseamnă că, libertatea presei nu este nelimitată iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități de care presa nu este exonerată, și care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate.

Prin urmare constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că exercițiul libertății de exprimare poate face obiectul unor limitări, în condițiile legii, va înlătura criticile formulate de recurentă.

Se impune a fi subliniat, în contextul criticilor formulate de recurentă că exercitarea dreptului de a critica nu este incompatibil cu folosirea unui limbaj civilizat care în anumite condiții poate fi mult mai virulent și mai eficient decât un limbaj injurios și, indiferent de calitatea sau poziția socială a persoanei criticate, jurnaliștii trebuie să evite devierile de natură a afecta demnitatea persoanelor vizate.

A accepta susținerea în sensul că libertatea presei în cazul criticilor aduse persoanelor necunoscute este nelimitată ar fi de natură a afecta dezideratul menținerii unui just echilibru între libertatea presei și protejarea reputației sau a drepturilor unei persoane, ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care demnitatea umană este ridicată la rang de principiu constituțional.

Așadar, a exprima revolta, în spațiul public, ca expresie a libertății de exprimare, nu înseamnă a denigra sau a umili, prin folosirea unui limbaj virulent și injurios de natură a leza reputația persoanelor vizate.

Este adevărat că o emisiune pamflet se caracterizează printr-o tonalitate violentă și agresivă la adresa unor concepte, realități sociale, politice, morale, ceea ce implică și o anumită exagerare, însă acest lucru nu permite folosirea unor expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană care într-o societate democratică se bucură de aceeași protecție ca și libertatea de exprimare.

De altfel, în cauză, intimatul B. nu a sancționat exercițiul libertății de exprimare manifestat printr-o critică virulentă la adresa unor persoane particulare, ci limbajul și modul violent prin care realizatorul emisiunii a înțeles să se raporteze la o serie de persoane, ceea ce excede limitelor libertății de exprimare chiar și acceptând senzaționalul jurnalistic des întâlnit în cazul unor emisiuni pamflet.

A accepta susținerile recurentei, prin prisma specificului unei emisiuni pamflet, ar însemna a valoriza libertatea presei până la extrem ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care sunt garantate în egală măsură și drepturile personalității, ceea ce impune, printre altele, și respectarea reputației, a demnității, a dreptului la imagine a persoanelor publice sau particulare deopotrivă.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că limbajului folosit de prezentatorul emisiunii În gura presei este un limbaj injurios, de natură a afecta telespectatorii programului.

Prin urmare, constatând că în mod corect instanța de fond a concluzionat în sensul că prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate a actului administrativ atacat în cauză, respectiv Decizia B. nr. 187/2006 nu a fost răsturnată, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei.

În contextul prezentat, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 1125 din 15 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.