ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 4901 din 6 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. T.V. G. SA București, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., prin care solicita anularea Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 a C.N.A., exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 15.000 lei iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate și suspendarea sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: Urmare sesizării formulate de către numita A.B. la 11 noiembrie 2010, prin Decizia nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 modificată și completată și ale art. 30, art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare al conținutului audiovizualului. În esență, s-a reținut că postul A. 1, cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate, prin difuzarea unui subiect legat de viața privată a acestei persoane, a prejudiciat grav dreptul la imagine și dreptul la respectarea vieții private a acestei persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Codul audiovizualului orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a corespondenței sale, iar conform alin. (2) al aceluiași articol este interzisă difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viața privată și de familie a persoanei fără acordul acesteia. Analizând conținutul raportului de monitorizare, necontestat de către reclamantă, a emisiunii „A.D.” din 9 noiembrie 2010, s-a reținut că reclamanta a dezbătut în cadrul acestei emisiuni aspecte ale vieții private ale numitei A.B., fără acordul acesteia și fără a se putea reține existența unor temeiuri care să confere acestei dezbateri caracter de interes public justificat.

Prin afirmațiile făcute în cadrul acestei emisiuni, s-a apreciat că dreptul la viață privată al acestei persoane a fost încălcat prin expunerea în dezbaterea opiniei publice și încunoștințarea acesteia despre o presupusă legătură de familie în privința căreia nu existau minime indicii atât referitor la existenței acesteia, dar și la caracterul acesteia de subiect de interes public justificat. S-au înlăturat apărările reclamantei referitoare la faptul că viața unui poet ar fi reprezentat un interes public justificat prin raportare la o eventuală relație sentimentală cu autorul sesizării C.N.A., dar și cele referitoare la cuantumul exagerat al sancțiunii aplicate, în considerarea faptului că, pe de o parte, aceasta a fost corect individualizată în raport de dispozițiile art. 91 din Decizia nr. 187/2006, art. 3 alin. (1), art. 90 din Legea nr. 504/2002, pe de altă parte, ținând cont de sancționarea anterioară a petentei pentru același gen de contravenție.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a formulat recurs reclamanta, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs a copiat și redat integral cererea de chemare în judecată, menționând doar la pag. 2 parag. 6 al recursului față de pag. 2 parag. 6 al cererii de chemare în judecată că: „Așa cum vom dovedi Onoratei Curți, instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a normelor legale în materie, întrucât difuzarea emisiunii s-a efectuat cu stricta și riguroasa respectare a dispozițiilor legale inclusiv cele expres avute în vedere în cadrul Deciziei de către C.N.A.” - față de „Așa cum vom dovedi judecății, difuzarea emisiunii s-a efectuat cu strict și riguroas respectare a dispozițiilor legale, inclusiv cele expres avute în vedere de C.N.A”.

C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitate și temeinicia sentinței recurate. De asemenea, se menționează că deși recurenta invocă o greșită aplicare a legii, nu formulează absolut nici o critică sau argument în privința sentinței atacate, limitându-se la reluarea, în aceeași formă a motivelor contestației introduse la fond. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte analizând recursul formulat, urmează a-l respinge ca nefondat pentru următoarele considerente. După cum se constată din cuprinsul cererii de recurs, recurenta a copiat și redat integral cererea de chemare în judecată, fără a menționa motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, astfel cum impun dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. (c) C. proc.

civ., cerință a cărei neîndeplinire este sancționată de legiuitor cu nulitatea cererii de recurs. Cauza recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. sub denumirea de motive de modificare sau de casare a hotărârii. Simpla nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, recurenta având obligația să-și sprijine recursul pe cel puțin unul din motivele prevăzute limitativ de Codul de procedură civilă.

Afirmația privind greșita aplicare a legii în materie, trebuia să fie urmată de argumentele recurentei în dezvoltarea și susținerea acesteia și nu doar reluarea motivelor contestației de la fond, pentru că în calea de atac a recursului nu are loc o dezbatere și o rejudecare a fondului cauzei, aceasta fiind o cale de atac nedevolutivă, chiar și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., iar instanța de recurs trebuie să-și respecte atribuțiile sale de control judiciar. În altă ordine instanța de recurs nu a identificat motive de casare de ordine publică, care să fie puse în dezbatere publică sau analizate din oficiu. De asemenea, nici nu au fost produse înscrisuri noi în raport de dispozițiile art. 305 C. proc.

civ., astfel că simpla afirmație a recurentei privind greșita aplicare a legii în materie nu este în măsură să conducă către o altă soluție decât cea recurată, astfel că, hotărârea instanței de fond prin care a fost confirmată legalitatea Deciziei nr. 1130/2010 este legală și temeinică, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii. Recurenta-reclamantă a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 30, art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. În mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a încălcat dispozițiile legale menționate în cuprinsul Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 a C.N.A.

Corect s-a statuat că din cuprinsul probelor de la dosarul cauzei a rezultat că subiectul discutat în cadrul emisiunii, anunțat pe ecran sub titlul:”Șoc: P. mai are două fete?” a vizat aspecte din viața privată a d-nei A.B. pe care aceasta le dezmințise anterior, în încercarea de a evita orice formă de expunere publică, în legătură cu faptul că ar fi mama a doi copii nelegitimi ai lui A.P., subiectul nefiind de interes public. Astfel, aspectele prezentate nu se încadrează în excepția prevăzută de art. 36 alin. (2) din Codul audiovizualului, acestea aducând un prejudiciu grav dreptului la imagine, dreptului la respectarea vieții private și de familie al autoarei sesizării care a reclamat aceste încălcări, drepturi ocrotite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului și art. 8 alin. (1) din C.E.D.O.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. T.V. G. SA București împotriva sentinței civile nr. 4901 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2012.