ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3766/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin sentința civilă nr. 4901 din 6

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de

reclamanta SC A. T.V. G. SA București, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.,

prin care solicita anularea Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010 a C.N.A.,

exonerarea reclamantei de la plata amenzii în cuantum de 15.000 lei iar, în

subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau

diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate și

suspendarea sancțiunii până la pronunțarea hotărârii definitive și irevocabile.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Urmare sesizării

formulate de către numita A.B. la 11 noiembrie 2010, prin Decizia nr. 1130 din 16

noiembrie 2010 s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de

15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002 modificată și completată și ale art. 30, art. 36 alin.

(1) și (2) și art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de

reglementare al conținutului audiovizualului.

În esență, s-a

reținut că postul A. 1, cu încălcarea dispozițiilor legale anterior menționate,

prin difuzarea unui subiect legat de viața privată a acestei persoane, a

prejudiciat grav dreptul la imagine și dreptul la respectarea vieții private a

acestei persoane.

Potrivit

dispozițiilor art. 36 alin. (1) din Codul audiovizualului orice persoană are

dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și a

corespondenței sale, iar conform alin. (2) al aceluiași articol este interzisă

difuzarea de știri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viața

privată și de familie a persoanei fără acordul acesteia.

Analizând conținutul

raportului de monitorizare, necontestat de către reclamantă, a emisiunii „A.D.”

din 9 noiembrie 2010, s-a reținut că reclamanta a dezbătut în cadrul acestei

emisiuni aspecte ale vieții private ale numitei A.B., fără acordul acesteia și

fără a se putea reține existența unor temeiuri care să confere acestei

dezbateri caracter de interes public justificat.

Prin afirmațiile

făcute în cadrul acestei emisiuni, s-a apreciat că dreptul la viață privată al

acestei persoane a fost încălcat prin expunerea în dezbaterea opiniei publice

și încunoștințarea acesteia despre o presupusă legătură de familie în privința

căreia nu existau minime indicii atât referitor la existenței acesteia, dar și

la caracterul acesteia de subiect de interes public justificat.

S-au înlăturat

apărările reclamantei referitoare la faptul că viața unui poet ar fi

reprezentat un interes public justificat prin raportare la o eventuală relație

sentimentală cu autorul sesizării C.N.A., dar și cele referitoare la cuantumul

exagerat al sancțiunii aplicate, în considerarea faptului că, pe de o parte,

aceasta a fost corect individualizată în raport de dispozițiile art. 91 din

Decizia nr. 187/2006, art. 3 alin. (1), art. 90 din Legea nr. 504/2002, pe de

altă parte, ținând cont de sancționarea anterioară a petentei pentru același

gen de contravenție.

exercitată.

Împotriva

acestei hotărâri, considerând-o netemeinică și nelegală, a formulat recurs

reclamanta, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ.

Recurenta-reclamantă

în cuprinsul cererii de recurs a copiat și redat integral cererea de chemare în

judecată, menționând doar la pag. 2 parag. 6 al recursului față de pag. 2

parag. 6 al cererii de chemare în judecată că:

„Așa

cum vom dovedi Onoratei Curți, instanța de fond a efectuat o greșită aplicare a

normelor legale în materie, întrucât difuzarea emisiunii s-a efectuat cu stricta

și riguroasa respectare a dispozițiilor legale inclusiv cele expres avute în

vedere în cadrul Deciziei de către C.N.A.” - față de „Așa cum vom dovedi

judecății, difuzarea emisiunii s-a efectuat cu strict și riguroas respectare a

dispozițiilor legale, inclusiv cele expres avute în vedere de C.N.A”.

C.N.A.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, susținând legalitate și temeinicia sentinței recurate.

De

asemenea, se menționează că deși recurenta invocă o greșită aplicare a legii,

nu formulează absolut nici o critică sau argument în privința sentinței

atacate, limitându-se la reluarea, în aceeași formă a motivelor contestației

introduse la fond.

3.

Soluția instanței de recurs.

Înalta

Curte analizând recursul formulat, urmează a-l respinge ca nefondat pentru

următoarele considerente.

După

cum se constată din cuprinsul cererii de recurs, recurenta a copiat și redat

integral cererea de chemare în judecată, fără a menționa motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, astfel cum

impun dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. (c) C. proc. civ.,

cerință a cărei neîndeplinire este sancționată de legiuitor cu nulitatea

cererii de recurs.

Cauza

recursului constă în nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii ce se atacă pe

această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ. sub denumirea de motive de modificare sau de casare a hotărârii.

Simpla

nemulțumire a părții de hotărârea pronunțată nu este suficientă, după cum nu

este suficientă nici afirmația generală că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, recurenta având obligația să-și sprijine recursul pe cel puțin

unul din motivele prevăzute limitativ de Codul de procedură civilă.

Afirmația

privind greșita aplicare a legii în materie, trebuia să fie urmată de

argumentele recurentei în dezvoltarea și susținerea acesteia și nu doar

reluarea motivelor contestației de la fond, pentru că în calea de atac a

recursului nu are loc o dezbatere și o rejudecare a fondului cauzei, aceasta

fiind o cale de atac nedevolutivă, chiar și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., iar instanța de recurs trebuie să-și respecte atribuțiile sale

de control judiciar.

În

altă ordine instanța de recurs nu a identificat motive de casare de ordine publică,

care să fie puse în dezbatere publică sau analizate din oficiu.

De

asemenea, nici nu au fost produse înscrisuri noi în raport de dispozițiile art.

305 C. proc. civ., astfel că simpla afirmație a recurentei privind greșita

aplicare a legii în materie nu este în măsură să conducă către o altă soluție

decât cea recurată, astfel că, hotărârea instanței de fond prin care a fost

confirmată legalitatea Deciziei nr. 1130/2010 este legală și temeinică, fiind

pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

Recurenta-reclamantă

a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare și ale

art. 30, art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006

privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și

completările ulterioare.

În

mod corect instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a încălcat

dispozițiile legale menționate în cuprinsul Deciziei nr. 1130 din 16 noiembrie 2010

a C.N.A.

Corect

s-a statuat că din cuprinsul probelor de la dosarul cauzei a rezultat că subiectul

discutat în cadrul emisiunii, anunțat pe ecran sub titlul:”Șoc: P. mai are două

fete?” a vizat aspecte din viața privată a d-nei A.B. pe care aceasta le dezmințise

anterior, în încercarea de a evita orice formă de expunere publică, în legătură

cu faptul că ar fi mama a doi copii nelegitimi ai lui A.P., subiectul nefiind

de interes public. Astfel, aspectele prezentate nu se încadrează în excepția

prevăzută de art. 36 alin. (2) din Codul audiovizualului, acestea aducând un

prejudiciu grav dreptului la imagine, dreptului la respectarea vieții private

și de familie al autoarei sesizării care a reclamat aceste încălcări, drepturi

ocrotite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, art. 42 alin. (1) din

Codul audiovizualului și art. 8 alin. (1) din C.E.D.O.

În

consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC A. T.V. G. SA București împotriva sentinței civile nr.

4901 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2012.