ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4215/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1813 din 8 martie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a respins contestația formulată de reclamanta SC „A.T.G.” S.A. în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

prin Decizia nr. 328 din data de 2 martie 2010, Consiliul Național al

Audiovizualului a decis sancționarea cu amendă în cuantum de 30.000 RON a

radiodifuzorului SC „A.” SA, pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1),

art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 187/2006

privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările

ulterioare.

Astfel, pe postul de

televiziune A., care aparține radiodifuzorului SC „TV A.” SA, s-a difuzat în

data de 25 februarie 2010, în intervalul orar 17 - 19, emisiunea ”Acces direct”

ce a avut ca subiect viața privată și de familie a soților M. și I.C.,

punându-se în discuție un set de fotografii cu conotații sexuale, cu privire la

care s-a presupus că protagonistă ar fi M.C., fotografii despre care s-a spus

că ar putea constitui un posibil motiv de divorț al celor doi soți. Pe

parcursul emisiunii, unii dintre invitați au discutat în termeni ironici despre

soții C., apreciindu-se că familia în discuție ”nu este o familie normală”,

folosindu-se expresii peiorative atât la adresa M.C., cât și la adresa soțului

acesteia.

Examinând conținutul

deciziei contestate și constatările din Raportul de monitorizare, prin

raportare la probatoriul administrat în cauză, Curtea a apreciat că în mod

corect s-a reținut că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea art. 36 alin. (1)

și (2) alin. (1) din Codul audiovizualului și că viața privată și de familie a

soților C. a fost grav prejudiciată, în contextul în care niciunul dintre soții

C. nu și-a dat acordul cu privire la difuzarea unei emisiuni cu un asemenea

subiect, prezentarea unor poze cu conotații sexuale al căror conținut nu era în

mod clar identificabil, dar despre care postul Antena 1 a pretins că

protagonista lor este M.C., fiind de natură să afecteze dreptul la imagine al

acesteia.

Pe de altă parte,

instanța de fond a reținut că susținerile reclamantei potrivit cărora

prevederile art. 32 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 nu pot reprezenta un

temei de sancționare, textul trebuind coroborat cu alte articole ce stabilesc

obligații în sarcina difuzorilor de programe, sunt corecte, însă, a constatat

judecătorul fondului, membrii Consiliului au coroborat textul invocat, care

permite o analiză a țintei unei anumite emisiuni prin prisma calității

interesului unei anumite categorii de auditori și o limitare rezonabilă cu

caracter de principiu a dreptului la informare, reprezentată de invadarea

vieții private, cu prevederile art. 36 alin. (1) și (2) din același Cod.

Totodată, Curtea a

avut în vedere Solicitarea nr. 2660 din 26 februarie 2010 făcută către CNA la

data de 26 februarie 2010, prin care d-l I.C., în nume propriu, în numele

soției sale M.C. și în numele familiei sale, sesiza Consiliul cu privire la

emisiunea “Acces direct” și prin care aducea la cunoștința membrilor

Consiliului că pe parcursul acestei emisiuni a fost adusă o gravă atingere a

demnității umane a soției sale, fiindu-i prejudiciată imaginea, lucru care a

afectat-o profund atât moral cât și material, astfel încât instanța de fond a

apreciat că nu se poate susține că difuzarea emisiunii a fost efectuată în

condițiile în care părțile implicate și-au exprimat acordul în acest sens,

neexistând nici o dovadă în acest sens, iar faptul că emisiunea a avut la bază

un interviu acordat de d-na C., declarațiile sale făcând obiectul discuțiilor

din cadrul emisiunii, punctul său de vedere fiind în întregime redat în cadrul

emisiunii, nu înseamnă că aceasta și-a dat acordul ca aspectele ce țin de viața

sa privată și de familie să fie discutate în cadrul acestei emisiuni, cu atât

mai mult la difuzarea unor materiale cu conotație sexuală.

Instanța de fond a

mai reținut că nu se poate susține că soții C. și-au dat acordul ca

declarațiile anterioare ce vizau viața intimă și de familie să fie analizate pe

postul de televiziune, în forma în care rezultă din Raportul de monitorizare,

iar din modalitatea de abordare a subiectului și limbajul folosit de către

invitați, coroborate cu atitudinea moderatorului, a rezultat în mod evident că

s-a depășit spațiul rezonabil al analizei unor declarații date de d-na C.

într-o emisiune, fiind invadată viața privată a celor doi soți, fără să existe

acordul acestora pentru un asemenea gen de abordare, iar faptul că d-nul C. a

refuzat să aibă o intervenție în emisiune nu înseamnă că și-ar fi dat acordul

cu realizarea emisiunii în acest mod, dovedind mai degrabă o reacție adversă a

acestuia, având în vedere că ulterior s-a adresat CNA.

Totodată, prima

instanță a apreciat că autoritatea pârâtă a reținut în mod corect că o astfel

de abordare a constituit în esență o acuzație de natură morală adusă d-nei C.

raportat la statutul de femeie căsătorită, situație în care postul avea

obligația să respecte principiul ”audiatur et altera pars” reglementat de

dispozițiile art. 42 alin. (2) din Codul audiovizualului, aplicarea sancțiunii

fiind justificată și prin raportare la un standard obiectiv, ținând cont chiar

și de specificul emisiunii și de categoria de public căreia se adresează.

Împotriva Sentinței

civile nr. 1813 din data de 8 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs

în termen legal reclamanta SC A.T.G. SA București, prin care s-a solicitat

admiterea căii extraordinare de atac formulate și modificarea în întregime a

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu

consecința, în principal, a anulării Deciziei nr. 355 din 18 martie 2010 emisă

de intimatul Consiliul Național al Audiovizualului și a exonerării recurentei

de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON, sau, în subsidiar, a dispunerii -

urmare constatării faptului că sancțiunea aplicată de intimat este

disproporționată față de gravitatea faptei reținute - înlocuirii sancțiunii

amenzii cu cea a somației publice.

S-a învederat, prin

motivele cererii de recurs, în primul rând, că nu sunt aplicabile în cauză

prevederile art. 36 alin. (1) și (2) și art. 42 alin. (1) și (2) din Decizia

nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual,

întrucât difuzarea emisiunii a fost efectuată în condițiile în care părțile

implicate și-au exprimat acordul în acest sens iar principiul audiatur et

altera pars a fost pe deplin respectat.

În al doilea rând,

recurenta a susținut că dispozițiile art. 32 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006

privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual nu pot prezenta un

temei de sancționare al reclamantei, în caz contrar fiind vorba de un veritabil

act de cenzură. Atâta vreme cât "viața privată nu a fost invadată"

interesul publicului trebuie întotdeauna satisfăcut, iar CNA nu poate pretinde

că are atributul de a stabili ce interes trebuie sau nu satisfăcut. Or, a

arătat recurenta, din moment ce ambii soți și-au exprimat acordul cu privire la

difuzarea emisiunii, ambii soți au avut posibilitatea de a-și exprima punctul

de vedere în cadrul emisiunii și, în final, niciunul dintre soți nu a formulat

vreo plângere sau orice altă formă de petiție în care să invoce vreun

prejudiciu de imagine, inițiativa CNA de a stabili în mod justițiar existența

unui prejudiciu și sancționarea mai mult decât aspră a pretinsei fapte

prejudiciatoare nu reprezintă decât o interferență în exercitarea dreptului la

libera exprimare.

S-a mai relevat că

programul prezentat de reclamantă, prin postul său de televiziune, nu încalcă

nicio normă legală, astfel că măsura sancționatorie este abuzivă. Dreptul la

libera exprimare, s-a adăugat, se bucură de o protecție absolută iar

exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepție, numai în baza legii.

Curtea de la Strasburg, s-a menționat, a stabilit prin jurisprudența sa că

"articolul 10 protejează nu numai conținutul ideilor și informațiilor

exprimate dar și forma de exprimare a acestora. Această libertate de exprimare

este obiectul unor excepții reglementate de art. 10 alin. (2) din Convenție,

care trebuie însă interpretate în modul cel mai restrictiv cu putință" (Hotărârea

FELDEK versus Slovacia) și că "instanța trebuie să se limiteze la a

verifica dacă interferența autorității publice poate fi descrisă ca fiind

"absolut necesară într-o societate democratică". Adjectivul

"necesară" implică existența unei nevoi sociale presante. În

exercitarea competenței sale, instanța trebuie să analizeze interferența în

exercitarea dreptului la liberă exprimare din perspectiva întregii spețe,

inclusiv conținutul textului împotriva căruia s-a dispus sancționarea și

contextul în care acesta a fost transmis. Instanța trebuie să se convingă că

autoritatea publică a aplicat standarde conforme principiilor art. 10 din

Convenție și că și-a întemeiat actul pe o evaluare acceptabilă a stării de

fapt" (Hotărârea LEHIDEUX și ISORNI versus Franța).

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea

recurată este temeinică și legală. Intimata a precizat că decizia ce a format

în speță obiectul controlului de legalitate se întemeiază pe o evaluare

acceptabilă a stării de fapt CNA aplicând standarde conforme principiilor art.

10 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, că legislația care guvernează domeniul audiovizualului respectă

și ocrotește, în egală măsură, libertatea de exprimare dar și alte drepturi și

libertăți fundamentale ale omului, precum cel la imagine sau viață privată, în

concordanță cu legislația europeană în această materie, că sancțiunea aplicată

nu este disproporționată, ci este individualizată corect, raportat la

dispozițiile legale în domeniu potrivit cărora individualizarea sancțiunii se

face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de

sancțiunile anterioare, și că radiodifuzorul, deși a mai fost sancționat

anterior, pentru încălcarea acelorași norme, chiar în cadrul aceleiași

emisiuni, nu a înțeles să adopte o conduită care să respecte legislația în

domeniu.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

În mod întemeiat

judecătorul fondului a procedat, prin hotărârea recurată, cu o motivare

convingătoare și cu aplicarea corectă a legii la împrejurările de fapt ale

litigiului, la respingerea contestației formulate de reclamanta SC A.T.G. SA

împotriva Deciziei nr. 328 din data de 2 martie 2010 emisă de Consiliul

Național al Audiovizualului, prin care s-a dispus sancționarea radiodifuzorului

SC A. SA, având licența audiovizuală nr. TV 012.1 din 25 ianuarie 1993 și

Decizia de autorizare nr. 025 din 14 iunie 1994, pentru postul de televiziune

ANTENA 1, cu amendă în cuantum de 30.000 RON pentru încălcarea prevederilor

art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1) - (2) și art. 42 alin. (1) - (2) din Decizia

nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu

modificările și completările ulterioare. Prin Decizia de sancționare nr. 328

din data de 2 martie 2010 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului în

urma analizării raportului de monitorizare întocmit în baza Reclamației nr.

2660 din 26 februarie 2010 și a vizionării emisiunii "Acces direct"

difuzată de postul A. în data de 25 februarie 2010, că radiodifuzorul a

încălcat grav, fără a exista un interes public justificat, un drept fundamental

al omului, respectiv dreptul la viață intimă, familială și privată, garantat de

art. 26 din Constituția României, și de legislația din domeniul

audiovizualului, legislație armonizată cu cea europeană.

Se constată că nu

este întemeiată susținerea recurentei potrivit căreia art. 36 alin. (1) și (2)

și art. 42 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de

reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările

ulterioare, nu sunt aplicabile litigiului, în condițiile în care a existat

acordul familiei C. în vederea difuzării emisiunii și au fost întreprinse

demersuri pentru respectarea principiului audiatur et altera pars, fiind probat

în cauză că sub numărul 2660 din data de 26 februarie 2010 a fost înregistrată

la Consiliul Național al Audiovizualului reclamația formulată de domnul I.C.

prin care se sesiza faptul că în cadrul emisiunii "Acces direct" din

data de 25 februarie 2010 au fost difuzate materiale cu conotație sexuală și

i-au fost adresate injurii, fapt ce a condus la prejudicierea gravă a imaginii

sale și a familiei precum și a dreptului la demnitate umană. Pe de altă parte,

se reține că un interviu sau o declarație dintr-o emisiune nu constituie un

acord expres pentru difuzarea în cadrul altei emisiuni a unor aspecte ținând de

viața intimă, în sensul prevăzut de normele audiovizuale a căror încălcare s-a

reținut, și că o atare împrejurare nu poate face nici dovada respectării

principiului audiatur et altera pars. Într-adevăr, principiul enunțat impune ca

persoanei căreia, într-o emisiune, i se impută anumite fapte sau atitudini, să

i se dea posibilitatea de a-și exprima poziția cu privire la acestea chiar în

emisiunea respectivă, fie în mod direct, prin intermediul unei convorbiri

telefonice, fie prin prezența efectivă în emisiune, fie prin difuzarea unei

înregistrări a răspunsului. Respectarea principiului audiatur et altera pars

presupune, potrivit art. 49 alin. (2) din Codul audiovizualului, condiții

nediscriminatorii de exprimare în cadrul aceluiași program, ceea ce nu s-a

îndeplinit în speță.

Critica recurentei

constând în împrejurarea că dispozițiile art. 32 alin. (1) din Codul

audiovizualului, care stabilesc că "Nu orice interes al publicului trebuie

satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea

vieții private", nu pot reprezenta un temei de sancționare nu este

fondată, aceste prevederi instituind nu numai un principiu ci și o obligație a

radiodifuzorilor de a nu invoca satisfacerea interesului public pentru a

justifica o imixtiune ce depășește limitele firești în viața privată a

persoanei. Pe de altă parte, se observă că recurenta, prin actul administrativ

contestat, a fost sancționată nu numai pentru încălcarea prevederilor art. 32

alin. (1) ci și pentru nerespectarea art. 36 alin. (1) și (2) și respectiv art.

42 alin. (1) și (2) din Decizia nr. 187/2006, care stipulează că orice persoană

are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului și

a corespondenței sale, că este interzisă difuzarea de știri, dezbateri, anchete

sau de reportaje audiovizuale privind viața publică și de familie a persoanei,

fără acordul acesteia, că orice persoană are dreptul la propria imagine și că

în cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind

fapte sau comportamente ilegale sau imorale, acestea trebuie susținute cu

dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima

punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de radiodifuzor, acestea trebuie

să respecte principiul audiatur et altera pars.

În ceea ce privește

aspectul referitor la cuantumul amenzii aplicate reclamantei, de 30.000 RON, se

constată că amenda a fost aplicată de intimată cu respectarea legii, respectiv

a dispozițiilor art. 90 alin. (4) și 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a

audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare, prin luarea în

considerare a sancțiunilor anterioare ale radiodifuzorului, a gravității faptei

și a efectelor acesteia. Pe de altă parte, nu pot fi primite nici susținerile reclamantei

în sensul că, raportat la Constituția României, la prevederile art. 10 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

precum și la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului,

programul prezentat de reclamantă nu încalcă nicio normă legală iar sancțiunea

aplicată constituie o măsură abuzivă ce limitează dreptul la libera exprimare a

acesteia. Libertatea de exprimare nu poate prejudicia, conform art. 30 alin.

(6) din Constituția României, demnitatea, onoarea, viața particulară a

persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a stabilit prin jurisprudența sa că libertatea de exprimare

nu poate fi exercitată dincolo de orice limite, ea presupunând luarea în

considerare a unor interese de ordin general, dar și unor interese de ordin

personal, anume reputația și drepturile ce aparțin altor persoane, împiedicarea

de a împiedica informații confidențiale.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, urmează a se

dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC A.T.G. SA București

împotriva Sentinței civile nr. 1813 din data de 8 martie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC „A.T.G.” SA împotriva Sentinței civile nr. 1813 din 8 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM