ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6532/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.T.G. SA a solicitat instanței anularea deciziei nr. 210 din 22 februarie 2011, emisă de pârâtul C.N.A. În subsidiar, reclamanta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumul amenzii aplicate. Prin sentința civilă nr. 1193 din 21 februarie 2012 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei SC A.T.G. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 210 din 22 februarie 2011 pârâtul a sancționat reclamanta cu 30.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), 36 alin. (1) și (2), art. 42 alin. (1) din Codul de reglementarea a conținutului audiovizualului și art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în urma examinării conținutului a 4 ediții ale emisiunii „A.d.”. Din examinarea probelor administrate s-a reținut că în edițiile din 11 noiembrie 2010 și 30 noiembrie 2010 ale emisiunii au fost preluate afirmațiile făcute de un presupus amant al artistei J.J. și respectiv un presupus mesaj SMS al acesteia, în care se făceau referiri la o relație extraconjugală.

Aceste materiale au un pronunțat caracter privat, datorită aspectelor intime la care se referă, iar din probele administrate nu reiese că realizatorii emisiunilor ar fi avut acordul persoanelor implicate pentru difuzarea materialelor respective. În atare situație, în mod corect a apreciat pârâtul că emisiunile în cauză au intrat sub incidența prevederilor art. 32 alin. (1) și 36 alin. (1) și (2), din Codul audiovizualului, în vigoare în acea perioadă. În ce privește emisiunea din data de 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel a avut în vedere în primul rând că aceasta a fost difuzată în intervalul orar 17.00-19.00, interval în care emisiunile tv pot fi accesate cu ușurință de minori.

Raportând situația de fapt reținută la textele normative deja citate, Curtea de Apel a constatat că materialul difuzat în direct de reclamantă este de natură a afecta dezvoltarea mentală și morală a minorilor, care ar putea considera ca preferabilă soluționarea unui conflict prin mijloace violente, mai degrabă decât pe cale amiabilă. Referitor la ediția din data de 08 februarie 2011 a emisiunii „A.D.”, instanța de fond a apreciat că aceasta a avut ca subiect intoxicația cu mercur a două persoane publice. Acest subiect a fost dezbătut în studioul emisiunii, în cadrul unei discuții cu două persoane, din care una avea pregătire medicală, precum și prin intervievarea, în paralel, a unei persoane care pretindea că practică vrăjitoria și că deține cunoștințe cu privire la modul în care acționează mercurul asupra organismului uman.

Curtea de Apel a reținut că pe parcursul emisiunii nu a existat o poziție clară a moderatoarei, care să valideze în mod expres una din cele două concepții diametral opuse referitoare la efectele și tratamentul intoxicației cu mercur, concluziile fiind lăsate la liberul arbitru al telespectatorilor. Emisiunea a fost difuzată în același interval orar, respectiv 17.00-19.00, interval în care prezența minorilor în fața televizoarelor este foarte probabilă. Instanța de fond a apreciat că, în condițiile în care este științific dovedit faptul că intoxicația cu mercur are efecte grave și uneori ireversibile asupra organismului uman, inducerea ideii că mercurul nu este în principiu nociv pentru organismul viu și că argumentele științifice sunt lipsite de valoare, are consecințe nefaste asupra modului în care minorii abordează chestiuni de o asemenea natură.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta SC A.T.G. SA a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a stabilit că în cadrul emisiunilor din 11 noiembrie 2010 si 30 noiembrie 2010, a avut loc o încălcare a art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1), (2) si ale art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului. Subiectul celor doua emisiuni sancționate l-a reprezentat discutarea problemelor de natură sentimentală ale artistei Julia Jianu, așa cum reieșeau acestea din diferite alte mijloace de informare în masă, respectiv ziare și internet. Subiectul central l-a reprezentat pretinsa eșuare a unei relații amoroase a artistei, și modul în care partenerul acesteia a făcut publice aceste lucruri printr-o scrisoare deschisă, adresată unui ziar și afișată pe internet, scrisoare în cadrul căreia erau relatate inclusiv pasaje din mesaje transmise de artistă partenerului sau.

În condițiile în care emisiunea nu a tratat decât aspecte care erau deja de notorietate urmare a publicării lor pe numeroase site-uri și în ziare, este eronat a susține existența vreunei interferențe din partea subscrisei în viața privată a personajelor mai sus menționate. Absolut nicio informație cu caracter de noutate nu a fost făcuta publica în cadrul emisiunii, ci numai informații pe care respectivele persoane hotărâseră să le dea publicității. Recurenta consideră ca fiind lipsită de orice fel de pertinență logică susținerea că discutarea în emisiune a unor informații deja publice și comentarea acestor informații ar reprezenta o încălcare a dreptului la viață privată. În mod greșit instanța de fond a stabilit că în cadrul emisiunii din 17 ianuarie 2011 a avut loc o încălcare a art. 39 alin. (2) din Codul audiovizualului.

Subiectul emisiunii sancționate l-a reprezentat o discuție intre foștii soți, M.M. și M.N. Raportat la faptul că în emisiune nu s-au folosit cuvinte sau expresii vulgare, și nu s-a făcut referire la fapte care pot pune în pericol dezvoltarea fizică și mentală a copiilor, sancțiunea este nelegală. Din extrasele din emisiune preluate de către paratul C.N.A. în cadrul deciziei, nu reiese decât că discuțiile dintre cei doi invitați, au fost cât se poate de agitate și de gălăgioase, dar nu s-au circumscris în niciun fel textelor de lege invocate de pârât în decizie. Mai mult, sancțiunea poate fi aplicată numai în măsura în care moderatorul emisiunii nu intervine în vederea menținerii acesteia în limitele legale, fapt care s-a petrecut, cei doi invitați fiind separați în studiouri diferite, după momentul în care tensiunile dintre ei s-au ridicat.

Or, instanța de fond nici nu a luat în considerare atitudinea corespunzătoare a moderatoarei emisiunii, ci din contră, a constatat în mod necorespunzător realității faptul ca „atitudinea moderatoarei nu a fost una de natură a împiedica agresiunea, încercările acesteia de a atenua tensiunea dintre invitați fiind timide și lipsite de consistență.” În mod greșit instanța de fond a stabilit că în cadrul emisiunii din 8 februarie 2011 a avut loc o încălcare a art. 39 alin. (2) din Codul audiovizualului. Subiectul emisiunii l-a constituit discutarea problemelor de sănătate ale familiei Borcea, conform relatărilor făcute de însăși M.B., constând în existența în organism a unei concentrații ridicate de metale grele.

Pe lângă discuțiile privind tratamentele din medicina tradiționala și alternativă, care sunt prescrise în astfel de cazuri, în emisiune au fost ascultate și opiniile unor persoane care susțin că practica vrăjitoria, putând vindeca astfel de afecțiuni prin mijloace specifice. Cu alte cuvinte, emisiunea a tratat pe lângă aspecte științifice, și aspecte care țin de superstiție. Recurenta consideră că semnificația acestor susțineri cu privire la superstiții din cadrul emisiunii au fost în mod eronat interpretate de instanța de fond, în sensul că distincția dintre opiniile științifice și cele irealiste, supranaturale, a fost în mod clar reliefată, evitându-se astfel pericolul confuziei în rândul oricărei categorii de telespectatori.

O eventuală sancționare pentru faptele descrise mai sus trebuie stabilită prin raportare la principiul stabilit de Curtea de la Strasbourg, în cazul Lehideux și Isorni contra Franța: în sensul că "instanța trebuie sa se limiteze la a verifica dacă interferența autorității publice poate fi descrisă ca fiind „absolut necesară într-o societate democratică”. Adjectivul „necesară” implică existența unei nevoi sociale presante. În exercitarea competentei sale, instanța trebuie să analizeze interferența în exercitarea dreptului la liberă exprimare din perspectiva întregii spețe, inclusiv conținutul textului împotriva căruia s-a dispus sancționarea și contextul în care acesta a fost transmis. Instanța trebuie sa se convingă că autoritatea publică a aplicat standarde conforme principiilor art. 10 din Convenție și că și-a întemeiat actul pe o evaluare acceptabilă a stării de fapt.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Prin Decizia nr. 210 din 22 februarie 2011, recurentă-reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 32 alin. (1), 36 alin. (1) și (2) și 42 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare. În sarcina recurentei-reclamante s-a reținut faptul că în zilele de 11 și 30 noiembrie 2010, postul de televiziune A.1, ce-i aparține, a difuzat emisiunea A.D.

cu încălcarea dispozițiilor referitoare la protecția vieții private și a dreptului la imagine a persoanei, drepturi garantate de Constituția României și ocrotite de art. 3 din Legea audiovizualului și art. 36 din Decizia nr. 187/2006, în vigoare la data aplicării sancțiunii. Atât prin titlurile afișate pe ecran, cât și prin conținutul său, subiectul abordat în cadrul căruia au fost aduse la cunoștința publicului aspecte referitoare la viața privată a soților J., fără acordul acestora, a fost de natură să prejudicieze dreptul la imagine a acestei familii. Expunerea în această modalitate a unor aspecte ce țin de viața privată a unor persoane, fără acordul acestora, contravine legislației audiovizuale potrivit căreia nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieții private.

Sancțiunea a fost aplicată și pentru faptul că ediția din 17 ianuarie 2011 a emisiunii „A.D.”, difuzată în intervalul orar 17.00-19.00, cu semnul de avertizare AP, a avut un conținut neadecvat intervalului orar de difuzare, întrucât dialogul tensionat dintre invitații emisiunii, M.M. și fostul ei soț, M.N., a degenerat într-o agresiune, ocazie cu care aceștia au folosit și un limbaj licențios, aspecte de natură a afecta dezvoltarea morală și mentală a copiilor. Un astfel de conținut, difuzat la o oră la care copiii au acces neîngrădit la vizionare, în care s-a folosit un limbaj licențios și s-a consumat un act violent este inacceptabil într-un program audiovizual, în condițiile în care violența nu reprezintă o modalitate de rezolvare a problemelor, ci constituie un exemplu negativ de comportament, fiind nocivă pentru dezvoltarea morală și mentală a minorilor.

În aceeași ședință publică, Consiliul a analizat și raportul de monitorizare întocmit în baza reclamațiilor înregistrate la C.N.A. din 09 februarie 2010, privind ediția emisiunii "A.D." difuzată în data de 08 februarie 2011 în intervalul orar 17.00-19.00, de postul A.1. În debutul emisiunii, prezentatoarea S.G. a afirmat că soții M. și C.B. au fost otrăviți cu mercur și că aceștia își caută vindecarea în medicina alternativă. Pe ecran a fost afișat, cu mențiunea EXCLUSIVITATE, următorul titlu: „Dezvăluiri șoc: B. - otrăvită cu mercur; sms x: Tentativă de omor sau accident?”.

Prin difuzarea acestei ediții, recurenta-reclamantă a încălcat dispozițiile legale privind protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, întrucât un astfel de conținut, în care o vrăjitoare a explicat modul în care poate fi eliminat mercurul din organism prin ritualul de magie albă, poate avea consecințe negative asupra sănătății și dezvoltării mentale a copiilor, dat fiind faptul că aceștia își formează capacitatea de a aprecia ceea ce este corect și ceea ce este greșit, noțiunile de bine și rău, își formează seturile de valori prin observare și imitație, atât în raport de comportamentul părinților, cât și de lumea înconjurătoare, prin intermediul altor persoane cu care vin în contact, al prietenilor, a familiei, a cărților, dar și a televiziunii.

Argumentul potrivit căruia subiectul a fost preluat din presa scrisă sau de pe internet nu este de natură să o exonereze de obligația respectării dispozițiilor din domeniul audiovizualului, nu suplinește lipsa acordului persoanei pentru difuzarea unor astfel de subiecte ce țin de viața privată sau de familie a persoanei și nici nu demonstrează că recurenta-reclamantă a respectat prevederile legale din domeniul audiovizualului. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că cele două ediții din 11 și 30 noiembrie 2010 au fost difuzate cu încălcarea normelor din domeniul audiovizualului și că C.N.A. în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) și 36 alin. (1) și (2) din Codul audiovizualului, în vigoare la acea dată.

Un astfel de conținut ca cel difuzat de recurenta-reclamantă, nu poate reprezenta un model de educație în dezvoltarea armonioasă a minorului, știut fiind că educația este o dimensiune importantă a personalității copilului și mai apoi a adultului, iar conduita morală a adulților reprezintă un factor deosebit în educarea minorului pentru că încorporează modul de adaptare la cerințele și relațiile sociale. Legiuitorul român a prevăzut norme speciale cu privire la protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe, instituind la art. 39 din Legea audiovizualului că: „(1) Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată.

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

(3) Difuzarea într-o formă necodată sau fără alte măsuri tehnice de restricționare a accesului a programelor prevăzute la alin. (2) se poate face numai după prezentarea unei atenționări acustice sau grafice, pe toată durata programului asigurându-se prezența unui simbol vizual de avertizare.” Potrivit Directivei 13/2010: Art. 27 alin. (1) Statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a garanta că emisiunile de televiziune difuzate de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicția lor nu cuprind programe cu potențialul de a afecta în mod grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programe care cuprind pornografie sau violență nejustificată.

Alin. (2) Măsurile stabilite la alin. (1) se extind și asupra altor programe care prezintă probabilitatea de a afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, cu excepția cazurilor în care prin programarea emisiunilor la anumite ore sau prin orice măsuri tehnice se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective. Alin. (3) Mai mult, în cazul în care astfel de programe sunt transmise într-o formă necodată, statele membre trebuie să asigure faptul că programele respective sunt precedate de un avertisment acustic sau identificate printr-un simbol vizual prezent pe toată durata acestora. Din examinarea legislației naționale incidente în materia supusă prezentei analize judiciare se constată că prin conținutul prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, dar și al actelor normative subsecvente, concordante cu legislația uniunii europene s-au instituit reguli care au ca scop protecția minorilor.

Astfel, s-a interzis difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune, a unor programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, programe care nu respectă restricția expres prevăzută în art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 sau fără asigurarea unei atenționări acustice sau grafice precum și în prezența unui simbol vizual de avertizare (art. 39 alin. (3)). În contextul unor discuții cu privire la consecințele existenței metalelor grele în organism, în cadrul emisiunii "A.D.", ediția din 08 februarie 2011, difuzată în intervalul 17.00-19.00, recurenta-reclamantă a prezentat, prin intermediul unei vrăjitoare, modalitatea în care mercurul poate fi eliminat din organism.

Deși libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, este unanim admis că exercițiul acestei libertăți comportă îndatoriri și responsabilități specifice în cazul jurnaliștilor și radiodifuzorilor, aceștia având obligațiile generale de a relata obiectiv și echilibrat faptele și activitățile de interes public, de a respecta drepturile si libertățile fundamentale ale omului și de a nu aduce atingere, prin programele audiovizuale, dezvoltării mentale și morale a copiilor. Atât Curtea Constituțională a României, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că între exercițiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale ce aparțin altor persoane, pe de altă parte, trebuie să existe un echilibru, în caz contrar, abuzul în exercitarea libertății de exprimare implică necesitatea răspunderii juridice.

S-a stabilit, de asemenea, că orice drept fundamental, consacrat ca atare de norme juridice interne sau internaționale, are caracter legitim numai în măsura în care este exercitat cu bună credință, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor și intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.

Cu privire la solicitarea recurentei-reclamante de a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a somației publice sau diminuarea spre minimul prevăzut de lege a cuantumului amenzii aplicate, Înalta Curte apreciază că intimatul-pârât a ținut cont de criteriile prevăzute la art. 162 alin. (2) și (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (în prezent abrogată), respectiv, de gravitatea faptelor și de efectele acestora, de sancțiunile primite anterior, de intervalul orar de difuzare a emisiunilor ce au făcut obiectul sancțiunii, precum și de faptul că recurenta-reclamantă nu este la prima abatere în ceea ce privește încălcarea normelor privind protecția minorilor, a vieții private și de familie și a dreptului la propria imagine în cadrul serviciilor de programe.

Înalta Curte apreciază că folosirea unei măsuri coercitive trebuie să fie condiționată de respectarea principiului proporționalității. Prin menținerea amenzii, instanța de fond a respectat tocmai acest principiu, date fiind circumstanțele legate de gravitatea abaterii, așa cum au fost evidențiate mai sus. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T.G. SA împotriva sentinței civile nr. 1193 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2013.