ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4527/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 169 din 13 ianuarie 2010, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect anularea deciziei nr. 297 din 24 februarie 2009, emisă de pârâtă și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 10.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului și art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului în cadrul emisiunii „Inelul cu diamant” ediția din 27 ianuarie 2009. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că fapta imputată de autoritatea pârâtă a constat în utilizarea unui limbaj licențios și transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene cu conotații sexuale, precum și imagini de nuditate a uneia dintre protagoniste, emisiunea fiind încadrată greșit și difuzată la o oră nepotrivită în raport de conținutul său,

constituind astfel un fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică și morală a copiilor și încălcându-se astfel dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 20 alin. (1) și 2 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 a Consiliului Național al Audiovizualului.

S-a mai reținut că, astfel cum rezultă din raportul de monitorizare, ca și din vizionarea DVD-ului depus la dosar a rezultat că emisiunea în discuție nu putea fi clasificată în categoria celor prevăzute de art. 18 lit. b) din decizia nr. 187/206, astfel cum eronat a încadrat-o reclamanta, încadrarea corectă fiind în categoria producțiilor interzise copiilor sub 15 ani, pentru care ora de difuzare este numai după ora 22 00 . Pe cale de consecință instanța a concluzionat că, în condițiile în care, potrivit art. 16 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 responsabilitatea clasificării producțiilor audiovizuale revine titularului de licență, în mod corect, pârâtul a constatat încălcarea de către reclamantă a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 16 alin. (1) și (3) și art. 21 alin. (1) din Decizia nr.187/2006, actul contestat fiind, prin urmare, legal.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC A. SA. În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă a susținut în esență că sentința instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât conținutul emisiunii împotriva căruia s-a dispus sancționarea nu este susceptibil de încălcarea normelor din legislația audiovizuală care reglementează protecția minorilor. Astfel, a susținut recurenta că emisiunea respectivă a purtat semnul de avertizare a publicului conform reglementării legale, limbajul folosit ca și conținutul emisiunii au cuprins criterii stabilite prin dispozițiile art. 16 din Codul audiovizualului cât și normelor constituționale precum și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, programul prezentat neîncălcând nici o normă legală iar sancționarea fiind abuzivă întrucât dreptul la libera exprimare se bucură de protecție absolută.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, susținând în esență că sancțiunea cu amendă a fost aplicată cu respectarea normelor legale. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, dispozițiile legale incidente cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat.

Prin Decizia nr. 297 din 24 februarie 2009 emisă de intimat, recurenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) art. 16 alin. (1) și (3) din Decizia Consiliului Național al Audiovizual 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualule reținându-se că fapta recurentei-reclamante a constat în utilizarea unui limbaj licențios și transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene cu conotații sexuale la o oră nepotrivită în raport de conținutul ei, această emisiune fiind încadrată greșit de către radiodifuzor. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu poate fi reținut, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 cât și dispozițiile art. 21 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și (3) din decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 187/2006, când a stabilit că decizia atacată este legală; din materialul probator administrat în cauză rezultând încălcarea acestor dispoziții legale, emisiunea în cauză fiind încadrată greșit și difuzată la o oră nepotrivită în raport cu conținutul ei, fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică și morală a copiilor. Criticile recurentei referitoare la faptul că prin decizia atacată în instanță s-ar încălca dreptul constituțional garantat la liberă exprimare invocând în acest sens și decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel cum în mod corect s-a reținut și de către instanța de fond prin sentința criticată, în baza probatoriului administrat în cauză, recurenta-reclamantă în calitate de radiodifuzor a procedat la difuzarea unei emisiuni care nu a fost încadrată corect în raport cu criteriile stabilite de art. 18 alin. (3) din Codul audiovizualului, ca și a intervalului orar corespunzător categoriei respective. Conform prevederilor Legii audiovizualului, protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe se realizează în principal fie prin interdicția de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală și morală a copiilor, fie prin programarea emisiunilor care pot afecta copiii în intervale orare la care aceștia nu pot avea acces la aceste programe.

Astfel cum rezultă din probele administrate în cauză respectiv raportul de monitorizare, având în vedere limbajul licențios cu conotații sexuale cât și ora de difuzare a emisiunii respectiv ora 18 00 , în mod corect s-a reținut atât prin decizia de sancționare cât și prin sentința atacată faptul că nu au fost respectate normele legale privind protecția publicului minor.

În ceea ce privește susținerile recurentei cu privire la încălcarea normelor constituționale cât și a prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale cu privire la dreptul la libertatea de exprimare, Înalta Curte urmează a le respinge, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din Convenție, care permit restrângerea exercitării libertății de exprimare prin măsuri necesare apărării unor valori ale societăților democratice, printre care și protecția moralei publice prevăzută de dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituția României cât și a drepturilor copilului la protecție privind dezvoltarea fizică, mentală și morală. Astfel fiind Înalta Curte constată că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 169 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2010