ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4527/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 169 din 13

ianuarie 2010, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC

A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului,

având ca obiect anularea deciziei nr. 297 din 24 februarie 2009, emisă de

pârâtă și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 10.000 lei pentru

încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (3) din Decizia nr. 187/2006

privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului și art. 39 alin. (2)

din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului în cadrul emisiunii „Inelul cu

diamant” ediția din 27 ianuarie 2009.

Pentru a hotărî astfel instanța a

reținut că fapta imputată de autoritatea pârâtă a constat în utilizarea unui

limbaj licențios și transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene

cu conotații sexuale, precum și imagini de nuditate a uneia dintre

protagoniste, emisiunea fiind încadrată greșit și difuzată la o oră nepotrivită

în raport de conținutul său, constituind astfel un fapt de natură a prejudicia

dezvoltarea psihică și morală a copiilor și încălcându-se astfel dispozițiile

art. 30 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 20 alin. (1) și 2 alin. (1) din

Decizia nr. 187/2006 a Consiliului Național al Audiovizualului.

S-a mai reținut că, astfel cum

rezultă din raportul de monitorizare, ca și din vizionarea DVD-ului depus la

dosar a rezultat că emisiunea în discuție nu putea fi clasificată în categoria

celor prevăzute de art. 18 lit. b) din decizia nr. 187/206, astfel cum eronat a

încadrat-o reclamanta, încadrarea corectă fiind în categoria producțiilor

interzise copiilor sub 15 ani, pentru care ora de difuzare este numai după ora

22

00

.

Pe cale de consecință instanța a

concluzionat că, în condițiile în care, potrivit art. 16 alin. (2) din Decizia

nr. 187/2006 responsabilitatea clasificării producțiilor audiovizuale revine

titularului de licență, în mod corect, pârâtul a constatat încălcarea de către

reclamantă a prevederilor art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 16

alin. (1) și (3) și art. 21 alin. (1) din Decizia nr.187/2006, actul contestat

fiind, prin urmare, legal.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs reclamanta SC A. SA.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-pârâtă a susținut în esență că sentința instanței de fond este dată

cu aplicarea greșită a legii întrucât conținutul emisiunii împotriva căruia s-a

dispus sancționarea nu este susceptibil de încălcarea normelor din legislația

audiovizuală care reglementează protecția minorilor.

Astfel, a susținut recurenta că

emisiunea respectivă a purtat semnul de avertizare a publicului conform reglementării

legale, limbajul folosit ca și conținutul emisiunii au cuprins criterii

stabilite prin dispozițiile art. 16 din Codul audiovizualului cât și normelor

constituționale precum și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, programul

prezentat neîncălcând nici o normă legală iar sancționarea fiind abuzivă

întrucât dreptul la libera exprimare se bucură de protecție absolută.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Național al

Audiovizualului a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului

formulat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond,

susținând în esență că sancțiunea cu amendă a fost aplicată cu respectarea

normelor legale.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate, dispozițiile legale incidente cât și în temeiul

dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este nefondat.

Prin Decizia nr. 297 din 24

februarie 2009 emisă de intimat, recurenta a fost sancționată cu amendă în

cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 504/2002, coroborate cu dispozițiile art. 21 alin. (1) art. 16 alin. (1)

și (3) din Decizia Consiliului Național al Audiovizual 187/2006 privind Codul

de reglementare a conținutului audiovizualule reținându-se că fapta

recurentei-reclamante a constat în utilizarea unui limbaj licențios și

transmiterea unei emisiuni în care au fost difuzate scene cu conotații sexuale

la o oră nepotrivită în raport de conținutul ei, această emisiune fiind

încadrată greșit de către radiodifuzor.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, întrucât

instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art. 39 alin. (2) din

Legea nr. 504/2002 cât și dispozițiile art. 21 alin. (1) coroborat cu

dispozițiile art. 16 alin. (1) și (3) din decizia Consiliului Național al

Audiovizualului nr. 187/2006, când a stabilit că decizia atacată este legală;

din materialul probator administrat în cauză rezultând încălcarea acestor

dispoziții legale, emisiunea în cauză fiind încadrată greșit și difuzată la o

oră nepotrivită în raport cu conținutul ei, fapt de natură a prejudicia

dezvoltarea psihică și morală a copiilor.

Criticile recurentei referitoare la

faptul că prin decizia atacată în instanță s-ar încălca dreptul constituțional

garantat la liberă exprimare invocând în acest sens și decizii ale Curții

Europene a Drepturilor Omului în materie, Curtea le apreciază ca fiind

nefondate.

Astfel cum în mod corect s-a reținut

și de către instanța de fond prin sentința criticată, în baza probatoriului

administrat în cauză, recurenta-reclamantă în calitate de radiodifuzor a

procedat la difuzarea unei emisiuni care nu a fost încadrată corect în raport

cu criteriile stabilite de art. 18 alin. (3) din Codul audiovizualului, ca și a

intervalului orar corespunzător categoriei respective.

Conform prevederilor Legii

audiovizualului, protecția copiilor în cadrul serviciilor de programe se

realizează în principal fie prin interdicția de a difuza programe care pot

afecta grav dezvoltarea fizică, mentală și morală a copiilor, fie prin

programarea emisiunilor care pot afecta copiii în intervale orare la care

aceștia nu pot avea acces la aceste programe.

Astfel cum rezultă din probele administrate

în cauză respectiv raportul de monitorizare, având în vedere limbajul licențios

cu conotații sexuale cât și ora de difuzare a emisiunii respectiv ora 18

00

,

în mod corect s-a reținut atât prin decizia de sancționare cât și prin sentința

atacată faptul că nu au fost respectate normele legale privind protecția

publicului minor.

În ceea ce privește susținerile

recurentei cu privire la încălcarea normelor constituționale cât și a

prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților

fundamentale cu privire la dreptul la libertatea de exprimare, Înalta Curte

urmează a le respinge, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din

Convenție, care permit restrângerea exercitării libertății de exprimare prin

măsuri necesare apărării unor valori ale societăților democratice, printre care

și protecția moralei publice prevăzută de dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituția

României cât și a drepturilor copilului la protecție privind dezvoltarea

fizică, mentală și morală.

Astfel fiind Înalta Curte constată

că sentința pronunțată de către instanța de fond este legală și temeinică

neexistând motive legale pentru modificarea sau casarea acesteia și în

consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 169 din 13

ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26

octombrie 2010