ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3028/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3028/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată la 22 mai 2009, reclamanta SC R.M. SA a solicitat anularea
deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 emisă de pârâtul Consiliul Național al
Audiovizualului, prin care a fost amendată cu suma de 12.500 lei pentru
încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că actul contestat este nelegal, întrucât încalcă
dreptul constituțional la opinie și la libera exprimare, prin sancționarea unei
fapte care nu este contravenție potrivit Legii nr. 504/2002.
Fapta
reținută de pârât a constatat în comentariile postului „R.T.V.”, afișate pe
ecran, ca reacție la deciziile de sancționare emise de Consiliul Național al
Audiovizualului, considerând că aceste comentarii au conținut informații
eronate, care au privat publicul de o informare corectă cu privire la motivul real
pentru care postul fusese sancționat.
Reclamanta a
invocat și excepția de nelegalitate a deciziei nr. 52/2003 emisă de Consiliul
Național al Audiovizualului, susținând că prin acest act normativ a fost
prevăzută o nouă categorie de contravenții, adăugându-se în mod nelegal la
lege.
Curtea de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat
sentința civilă nr. 3.997 din 18 noiembrie 2009, prin care a respins ca
neîntemeiate atât excepția de nelegalitate, cât și acțiunea în anulare
formulate de reclamantă.
Excepția de
nelegalitate a deciziei nr. 52 din 4 martie 2003 a fost respinsă cu motivarea
că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) pct. d din Legea nr. 504/2002,
Consiliul Național al Audiovizualului este autorizat să emită în aplicarea
acestei legi decizii cu caracter de norme de reglementare în vederea realizării
atribuțiilor prevăzute expres în lege pentru asigurarea informării corecte a
opiniei publice.
Pe fondul
cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009 de
sancționare a reclamantei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3)04/2002,
prin neîndeplinirea obligației stabilite prin Decizia nr. 52/2003, de a comunica
publicului motivul și obiectul sancțiunii aplicabile în formularea transmisă de
Consiliul Național al Audiovizualului.
Apărarea din
acțiune că actul contestat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 91 din
Legea nr. 504/2002 a fost respinsă, reținându-se și că reclamanta a mai fost
sancționată prin decizia nr. 462 din 28 septembrie 2008 pentru încălcarea
prevederilor legale referitoare la informarea corectă a publicului, astfel că
pârâtul nu mai avea obligația emiterii unei somații prealabile deciziei de
sancționare.
Împotriva
acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea
hotărârii, în sensul admiterii acțiunii și a excepției de nelegalitate și pe
cale de consecință, anularea deciziei nr. 540 din 5 mai 2009.
În primul
motiv de recurs a fost criticată soluția dată excepției de nelegalitate a
deciziei nr. 52/2003 și s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive
străine de natura pricinii, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.
Recurenta a
învederat că decizia nr. 52/2003 adaugă la legea audiovizualului, lege în
aplicarea și în executarea căreia a fost emisă, stabilind o nouă categorie de
contravenții constituită din faptele de nerespectare a deciziilor de
sancționare, decizii cu caracter individual.
Prin acest
act normativ, s-a arătat că a fost instituită o nouă sancțiune contravențională
complementară, respectiv difuzarea textului deciziei de sancționare, în
formularea transmisă de Consiliul Național al Audiovizualului , cu încălcarea principiului
legalității încriminării instituit de art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor.
Prin cel
de-al doilea motiv de recurs a fost criticată soluția de respingere a acțiunii
și s-a susținut că în mod greșit a fost menținută decizia nr. 540 din 5 mai
2009 prin care recurenta a fost amendată pentru încălcarea dispozițiilor art. 3
alin. (2) din Legea nr. 504/2002.
Recurenta a
arătat că sancțiunea aplicată de Consiliul Național al Audiovizualului se
referă la modalitatea de difuzare pe postul de televiziune „R.T.V.” a textului deciziei
de sancționare, în formularea transmisă de Consiliul Național al
Audiovizualului, însoțită de opinia postului privind sancțiunea aplicată, ceea
ce reprezintă manifestarea dreptului de liberă exprimare garantat de Constituția
României.
Analizând
actele și lucrările dosarului în raport și de dispozițiile art. 304/1
C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Recursul
declarat împotriva hotărârii de respingere a excepției de nelegalitate este
tardiv, fiind declarat cu nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004 care prevăd că, soluția instanței de contencios
administrativ este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la
comunicare.
Din actele dosarului
rezultă că hotărârea instanței de fond a fost comunicată recursului la data de
22 decembrie 2009, iar recursul a fost declarat la data de 6 ianuarie 2010,
după expirarea termenului legal pentru exercitarea căii de atac.
Criticile formulate
pe fondul cauzei sunt nefondate, constatându-se că este legală și temeinică hotărârea
de respingere a acțiunii formulate de recurenta – reclamantă pentru anularea deciziei
nr. 540 din 5 mai 2009.
Legalitatea
acestei decizii a fost corect constatată de instanța de fond, întrucât
recurenta nu a fost sancționată pentru opiniile exprimate, ci pentru faptul că
informațiile inexacte, cuprinse în opiniile respective, au fost de natură să
dezinformeze publicul.
În motivarea
deciziei contestate, consiliul intimat a precizat pentru fiecare faptă
informațiile incorecte oferite publicului de către recurentă, fără însă a se nega
dreptul acesteia de a-și exprima opiniile în legătură cu deciziile de
sancționare emise de Consiliul Național al Audiovizualului.
Din acest
motiv, nu se poate reține că a existat o îngrădire a dreptului la exprimare al
recurentei, în condițiile în care acest drept are caracter legitim numai în
măsura în care a fost exercitat cu bună credință, în limitele rezonabile, cu
respectarea drepturilor și intereselor recunoscute de lege celorlalte subiecte de
drept.
În
consecință, reglementarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale, ca urmare
a nerespectării normelor juridice din domeniul audiovizualului, nu reprezintă
încălcarea dreptului constituțional la opinie și la libera exprimare, drept
care nu poate fi exercitat decât în limitele legii.
Pentru
considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de
modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge
recursul declarat de SC R.M. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC R.M. SA împotriva sentinței nr. 3997 din 18 noiembrie
2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 9 iunie 2010.