ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2722/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2010, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea Deciziei nr. 1.080 din 28 octombrie 2010, emisă de pârâta Consiliului Național al Audiovizualului și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată cu amendă pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului și art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual, prin difuzarea în cadrul emisiunii "S.Z." din data de 14 septembrie 2010 a unor materiale preluate și purtând sigla "V.TV". Reclamanta a susținut că emisiunea pentru care a fost sancționată respectă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât dreptul la libera exprimare se bucura de o protecție absolută, iar exercitarea acestuia poate fi limitată, prin excepție, numai în baza legii. Mai arată reclamanta că emisiunea nu a încălcat nici prevederile 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006, deoarece nu s-au folosit expresii necorespunzătoare, triviale sau obscene.

1.1. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pârâta a procedat la retransmiterea unui reportaj despre vizita ministrului E.U. în Vaslui, realizat de un post tv care nu este licențiat. Procedând astfel, reclamanta a transmis pe post o informație neverificată ca fiind una veridică. În opinia pârâtei, comentariile din studio, făcute după urmărirea reportajului, au condus la încălcarea principiului imparțialității, reglementat de art. 71 lit. a) din Codul audiovizualului, dar și a dreptului la imagine a unora dintre persoanele despre care s-a discutat. 2. Soluția primei instanțe Prin Sentința nr. 3.495 din 17 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtul CNA, a anulat Decizia nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 și a exonerat reclamantul de sancțiunea amenzii dispusă prin aceasta.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 pârâta a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, a audiovizualului, art. 42 alin. (4) și art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului în audiovizual, prin difuzarea ediției din data de 14 septembrie 2010 a emisiunii "S.Z.". În fapt, în emisiunea sus-menționată a fost difuzat un reportaj, prezentat de moderator ca fiind realizat de "V.TV", un post pentru care nu s-a eliberat nicio licență de către C.N.A. S-a apreciat că, în acest fel, reclamanta a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, conform cărora toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

S-a mai reținut că, după difuzarea reportajului, atât moderatorul cât și invitații, au făcut comentarii prin care au încălcat principiul imparțialității, prevăzut de art. 71 lit. a) din Codul audiovizualului text potrivit căruia în programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială și culturală, trebuie să respecte ... asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică. Pârâtul a apreciat, în motivarea deciziei, că respectivele comentarii nu au vizat activitatea politică a persoanelor menționate, ci aprecieri care țin de aspectul fizic al persoanelor menționate, prin folosirea unui limbaj injurios, de natură a le prejudicia.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, Curtea a reținut că reclamanta a difuzat materialul needitat, montajul și comentariile din off aparținând realizatorului, altul decât societatea reclamantă. Din vizionarea materialului audio-video pe baza căruia pârâta a făcut constatarea de fapt, reiese că sigla "V.TV" este aplicată pe materialul original, iar din probele administrate nu reiese că reclamanta este aceea care a aplicat sigla, prin editarea materialului inițial. Instanța de fond a considerat că reclamanta nu a încălcat obligația de informare corectă și obiectivă, câtă vreme a prezentat materialul în forma sa brută, iar pârâta nu a afirmat niciun moment că imaginile ar fi fost trucate, în sensul că evenimentele prezentate s-ar fi petrecut în realitate altfel decât au fost filmate.

În plus, instanța a constatat că nu se poate imputa reclamantei inexistența postului "V.TV", iar faptul că din afirmațiile moderatorului s-ar desprinde ideea că acest post ar exista în realitate, este lipsit de relevanță în raport cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât acestea se referă la conținutul propriu-zis al materialului, iar nu la circumstanțele realizării lui. Referitor la prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, instanța a apreciat că acest text este inaplicabil în cauză, întrucât reportajul retransmis de reclamantă nu se referă la o problemă aflată în dezbatere, susceptibilă să genereze opinii diferite sau contrarii. În plus, instanța a constatat că între persoanele aflate în platou nu au existat diferențe de opinie, astfel că nu se poate reproșa reclamantei că nu a asigurat imparțialitatea și echilibrul în cadrul comentariilor ce au urmat materialului.

Cu privire la incidența prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, prima instanță a reținut că, potrivit acestui text, realizatorii emisiunilor au obligația de a nu permite invitațiilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență împotriva altor persoane. Din probele administrate, inclusiv materialul audio-video, nu reiese că invitații sau moderatorul ar fi folosit un limbaj injurios la adresa vreunei persoane, cu atât mai puțin că aceștia ar fi instigat la violență. Anumite expresii cu un conținut plastic mai pronunțat, folosite de persoanele din platou în anumite împrejurări, nu pot fi echivalate cu limbajul injurios la care se referă textul citat mai sus, ci reprezintă doar o formă inedită de exprimare, prin care s-a urmărit sublinierea unui anumit mesaj.

Sub acest aspect, instanța a observat că formatul specific al postului "A.", acela de televiziune de știri, nu impune în mod necesar ca realizatorii, moderatorii și/sau invitații să folosească exclusiv expresii tehnice, consacrate ca atare în emisiunile informative. O astfel de îngrădire ar afecta negativ nu numai capacitatea editorială a jurnaliștilor, dar și modul în care aceștia relaționează cu invitații din platou sau cu telespectatorii. Prin urmare, atâta vreme cât expresiile folosite nu au conținut vădit ofensator, instanța a apreciat că nu au fost încălcate prevederile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, indiferent de formatul postului sau al emisiunii, decizia contestată fiind nelegală.

3. Motivele de recurs înfățișate de recurentul CNA În termen legal, împotriva deciziei sus arătate, a declarat recurs pârâtul CNA care apreciind că hotărârea primei instanțe este esențial nelegală și vădit netemeinică, fiind greșit interpretat actul juridic dedus judecății, a dezvoltat, în contextul unei succinte prezentări următoarele critici față de soluția recurată: - instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului precum și actul suspus controlului de legalitate în sensul că informarea corectă a publicului se raportează la modalitatea de realizare a materialului audiovizual difuzat, respectiv "materialul brut, needitat, sigla postului aplicată pe materialul original", iar nu la conținutul emisiunii pe care Consiliul Național al Audiovizualului este îndrituit să îl supravegheze conform art. 10 alin. (4) din lege; - constatarea referitoare la faptul că materialul audiovizual nu ar fi fost un trucaj nu poate fi făcută pe baza unei simple vizionări și de altfel legislația audiovizuală nu prevede sancționarea unui radiodifuzor pentru difuzarea unui material trucat, esențial în cauză de reținut fiind faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 3 alin. (2) din lege, fără a avea în vedere conținutul programului difuzat;

- încălcarea art. 3 alin. (2) a fost apreciată prin prisma informației incorecte oferită de intimată telespectatorilor din care rezultă preluarea materialului de la o televiziune care, în realitate, nu există; - în mod nelegal și cu greșita interpretare a actului dedus judecății, instanța de fond a apreciat că art. 71 alin. (1) lit. a) din codul audiovizualului este "inaplicabil în cauză", întrucât reportajul nu se referea la o problemă aflată în dezbatere; - în timpul emisiunii, modul în care invitații, susținuți de moderator, au înțeles să comenteze reportajul difuzat, folosind aprecieri defăimătoare la adresa mai multor persoane a fost de natură să încalce principiul imparțialității și tocmai de aceea CNA a reținut încălcarea respectivelor prevederi, nicidecum urmare a lipsei pluralității de opinii pe marginea subiectului dat; - se demonstrează astfel că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, contrar intenției legiuitorului, având și considerente contradictorii pe acest aspect; - instanța de fond a dat dovadă de inconsecvență, interpretând greșit principiul imparțialității și echilibrului, răsturnând astfel sensul avut în vedere de legiuitor prin art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului; - instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului,

reținând că nu a fost folosit un limbaj injurios la adresa vreunei persoane, nefiind incidente ambele ipoteze reglementate de textul respectiv, în plus expresiile folosite nefiind tolerate nici în jurisprudența CEDO (e.g. decredibilizarea unei persoane, urmare a aspectului său fizic). 4. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia suspusă examinării, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., reține că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, în considerarea celor în continuare arătate: Expunerea rezumativă a considerentelor hotărârii primei instanțe, de mai sus, evidențiază că intimata- reclamantă SC A. a investit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziei CNA nr. 1.080 din 28 octombrie 2010 prin care i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 10.000 RON pe temeiul reținerii încălcării dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, art. 42 alin. (4) și art. 71 alin. (1) lit. e), ambele din Decizia nr. 187/2006, privind codul de reglementare a conținutului în audiovizual. 4.1. În cadrul unei succinte relatări a situației de fapt, respectiv a contextului în care, în cadrul emisiunii "S.Z." din data de 14 septembrie 2010 la postul A. au fost difuzate imagini preluate, purtând sigla "V.TV", privind vizita d-nei ministru E.U.

în Vaslui, mai apoi comentate de invitații din platou, și al redării conținutului textelor ce au servit drept temei al sancțiunii aplicate, prima critică a recurentei CNA vizează interpretarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, în esență pentru a nu fi avut în vedere conținutul programului difuzat. Înalta Curte apreciază, raportat la întregul material probator al cauzei dar și la conținutul normei legale citate, ce prevede obligația furnizorilor de servicii media de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor, în scopul favorizării și formării libere a opiniilor, că prima instanță în mod corect a apreciat că prin difuzarea unui material, în forma sa brută, întocmit de un alt post (chiar dacă nu din categoria audiovizualului) nu au fost încălcate obligațiile stabilite de legiuitor.

Actele dosarului și nici CNA nu au probat că informația preluată ar fi fost denaturată sau alterată de moderatorul emisiunii, iar simpla afirmație în sensul că încălcarea textului de lege arătat derivă numai din împrejurarea că materialul provine de la o televiziune pentru care Consiliul Național al Audiovizualului nu a acordat licență în Vaslui (V.TV") nu are relevanță, în măsura în care reclamanta-intimată a indicat că aceasta este o "televiziune" de pe internet, iar norma legală evocată nu operează distincții pe astfel de criterii.

Așa fiind, concluzia instanței de fond în sensul că nu s-au prezentat, prin materialul difuzat, evenimente care nu s-ar fi petrecut în realitate, sau altfel decât au fost filmate, este împărtășită de instanța de recurs, criticile recurentei nefiind de natură a o înlătura, cu atât mai mult cu cât chiar recurenta a arătat că legislația audiovizuală nu prevede sancționarea unui radiodifuzor nici chiar pentru difuzarea unui material trucat, o astfel de faptă neputând fi reglementată ca fiind o contravenție . În fine, pe acest aspect este de reținut că nefondată este și susținerea vizând posibila confuzie a publicului telespectator cu referire la materialul difuzat, câtă vreme materialul audio-video atașat la dosar atestă că prin prezentarea acestuia s-a dorit și susținut aducerea la cunoștință publicului a modului în care autoritățile publice locale au acționat cu ocazia vizitei d-nei ministru E.U.

în localitatea Vaslui. 4.2. Nefondate sunt și criticile recurentei vizând încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului. Recurenta a susținut că prima instanță, prin argumente contradictorii, a schimbat înțelesul prevederii legale enunțate și totodată a apreciat eronat în sensul inaplicabilității acestei norme în cauză.

Potrivit art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, "În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natura politică, economică, socială și culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică". În acord cu cele statuate și de prima instanță, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este în adevăr incident în cauză, raportat la natura emisiunii, la conținutul reportajului difuzat care, după cum bine s-a reținut, nu a vizat "probleme de interes public" în perioada în care acestea se aflau în dezbatere publică și nici "programele de știri" în sensul în care se prevede expres în conținutul normei evocate.

Emisiunea în care a fost difuzat materialul preluat a avut loc la data de 14 septembrie 2010 iar imaginile prezentate vizau un eveniment petrecut în luna martie 2010, astfel că nici din această perspectivă cerința impusă de textul invocat, în sensul "perioadei la care au loc dezbaterile publice" nu este satisfăcută, astfel că Înalta Curte apreciază că în mod legal, prin sentința atacată, s-a apreciat în sensul lipsei de aplicabilitate a normei respective în cauză. Argumentele judecătorului fondului referitoare la opiniile exprimate de către persoanele din platou nu contrazic soluția adoptată, având în mod evident o natură subsidiară și fiind menite, în interpretarea Înaltei Curți, a demonstra odată în plus inaplicabilitatea art. 71 alin. 1 lit. a) din Codul audio vizualului.

4.3. În fine, nefondate sunt și criticile recurentei vizând modalitatea de aplicare și interpretare de către prima instanță a prevederilor art. 42 alin. (4) din același Cod al audiovizualului, cu referire la natura limbajului pe care realizatorii emisiunilor TV trebuie să-l permită. Raportat la conținutul efectiv al comentariilor din studio, făcute după urmărirea reportajului difuzat, cu privire la care atât moderatorul cât și invitații și-au exprimat în mod liber opiniile, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține, în acord și cu jurisprudența, CEDO care în mod constant a stabilit că limitele criticii acceptabile sunt mai largi în ceea ce -i privește pe oamenii politici, că expresiile folosite, chiar prin trăsăturile inerente de exagerare, specifice satirei, nu pot fi încadrate în categoria "limbajului injurios" și cu atât mai puțin al celui ce "instigă la violență", în sensul textului de lege arătat.

Raportat la contextul factual al cauzei și cu precădere la termenii utilizați în afirmațiile litigioase, Înalta Curte, în considerarea și a jurisprudenței CEDO în această materie, la care a făcut de altfel trimitere și recurenta, chiar dacă dintr-o perspectivă diferită, apreciază că în mod corect prima instanță, prin soluția pronunțată, a acordat prevalență desfășurării libere a dezbaterilor și libertății de exprimare, ca elemente esențiale ce se impun a fi protejate într-o societate democratică. Așa fiind, în considerarea celor în continuare arătate, se va respinge așadar ca nefondat recursul de față, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de CNA împotriva Sentinței nr. 3.495 din 17 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurentul Consiliul Național al Audiovizualului la plata în favoarea intimatei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2012. Procesat de GGC - AM