ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

sub nr. 13786/1/2006, petenta SC L.I.P.C. SA (societatea), a formulat, în

contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și SC S. SA reprezentată de lichidatorul

judiciar desemnat în procedura falimentului acestei societăți contestație în

anulare împotriva deciziei nr. 26 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, la 27 septembrie 2006, în dosarul nr. 15059/1/2005,

solicitând anularea deciziei nr. 2668/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție în partea care privește soluționarea recursului declarat de societate

împotriva deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția

a

VI-

a comercială și, în principal:

- modificarea hotărârii curții de apel în

sensul admiterii apelului declarat de societate împotriva sentinței fondului,

sentința civilă nr. 232 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Călărași cu

consecința schimbării în tot a hotărârii, dispunându-se respingerea

contestației la executare formulată de A.V.A.S. ca tardivă;

- în subsidiar petenta a solicitat urmare

admiterii contestației în anulare, casarea deciziei 475/2004 a Curții de Apel

București și trimiterea cauzei la Tribunalul București, în vederea judecării

recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 232/2004 a Judecătoriei

Călărași.

În motivare, contestatoarea a invocat

motivele prevăzute de art. 317

pct. 1 C.

proc. civ., art. 317 pct. 2 C. proc. civ. și art. 318

teza a Il-a C.

proc. civ. susținând, în sinteză următoarele:

A. - Circumstanțele cauzei:

La originea litigiului stă cererea de

executare silită formulată de societate împotriva debitoarei sale, intimata SC S.

SA Călărași în dosarul de executare nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc

M.Ș., Judecătoria Călărași încuviințând executarea silită.

acestei executări silite intimata A.V.A.S. a

formulat contestație la executare cu motivarea că s-au urmărit bunuri care

fuseseră indisponibilitate în vederea valorificării creanței sale privilegiate

față de aceiași debitoare.

În cauză s-au derulat mai multe cicluri

procesuale.

Într-un prim ciclu procesual Judecătoria

Călărași a respins contestația formulată de A.V.A.S. (prin sentința civilă 500

din 5 martie 2003), sentință ce a fost schimbată de Tribunalul Călărași,

investit cu soluționarea apelului, în sensul admiterii contestației și anulării

formelor de executare.

În recurs, Curtea de Apel București a admis

recursul declarat de societate și a casat atât sentința cât și decizia

pronunțată trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Călărași.

În al doilea ciclu procesual; după casare,

Judecătoria a admis contestația la executare prin sentința civilă nr. 232/2004,

sentința ce a fost anulată de Curtea de Apel București pentru necompetență materială

și reținând cauza spre rejudecare prin decizia nr. 475 din 24 septembrie 2004 a

admis contestația la executare și a anulat formele de executare.

Împotriva acestei decizii, societatea a

declarat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia comercială nr. 4283 din 27 septembrie 2005, a fost modificată decizia nr.

47 5/2004, dispunându-se suspendarea judecării contestației la executare în

baza art. 42 din Legea nr. 64/1995.

Decizia Înaltei Curți, dată în recurs, a fost

atacată de A.V.A.S. cu revizuire, cerere care a fost admisă prin decizia nr. 2668

din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție decizia atacată

4283/2005 fiind schimbată în tot în sensul

respingerii recursului declarat

de societate.

B. - În drept,

I

-

Potrivit contestatoarei, instanța de revizuire nu a indicat pe care anume din

cele trei ipoteze ale art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și-a întemeiat admiterea

cererii de revizuire, ceea ce impune concluzia că s-a avut în vedere ipoteza

invocată de revizuienta, respectiv când instanța de recurs a acordat ceea ce nu

s-a cerut, deși instanța de recurs nu s-a pronunțat pe fondul litigiului, ci a

suspendat judecata.

În această ipoteză instanța de revizuire în

opinia contestatoarei ar fi trebuit să retracteze hotărârea și să acorde un nou

termen pentru soluționarea recursului.

Cum instanța nu a procedat așa, dispunând

rejudecarea fără să ia concluziile părților, a încălcat dispozițiile art. 85 C.

proc. civ., situație care se încadrează în art. 317 pct. l C. proc. civ.

II. -

Potrivit

contestatoarei, instanța de revizuire, urmare admiterii revizuirii a soluționat

recursul declarat de societate încălcând normele

legale privitoare la competența sub trei aspecte, ceea ce atrage

incidența

motivului prevăzut de art. 317 C. proc. civ.

Astfel, susține contestatoarea, sub un prim

aspect s-au încălcat dispozițiile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., conform

cărora hotărârea cu privire la contestația la executare se dă fără drept de

apel.

Totodată, instanța de revizuire, achiesând la

punctul de vedere exprimat în decizia nr. 475/2004 a Curții de Apel București

potrivit căruia în cauzele în care participă A.V.A.S. ca titular al unei

creanțe nesocotit jurisprudența Înaltei Curți în materie, instituită în sensul

atribuirii judecătoriei fără nici o excepție competența în soluționarea

contestațiilor la executare.

Sub un al treilea

aspect, instanța de revizuire nu a sancționat faptul

că aceiași curte de apel prin decizia nr. 1436/2003 a

dispus în mod irevocabil rejudecarea contestației la executare de către

Judecătoria Călărași.

III. - Potrivit contestatoarei, motivul de

revizuire prevăzut de art. 318 teza

II

C. proc. civ., își găsește justificarea în

cauză, în condițiile în care instanța de revizuire, judecând ca instanță de recurs

a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare, menționat la pct. 4 din

cererea de recurs formulată de societate motiv care viza tardivitatea

contestației la executare.

2.

- În cauză s-a dispus atașarea dosarului nr. 15059/1/2005

al Înaltei Curți în care s-a pronunțat decizia nr. 2668 din data de 27 septembrie

2006, care a fost transmis împreună cu dosarele de fond, apel și recurs formate

cu ocazia ciclurilor procesuale derulate în cauză.

3.

- Asupra contestației în anulare de față:

Examinând decizia nr. 2668 pronunțată de Înaltei

Curți de Casație

și Justiție, secția

comercială, la data de 27 septembrie 2006, în raport de

motivele

invocate prin contestația în anulare de față, Înalta Curte constată

următoarele:

3.1. Prin decizia nr. 2668 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, la data de 27 septembrie 2006, a fost respinsă

excepția inadmisibilității cererii de revizuire și în consecință a fost admisă

revizuirea formulată de A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 4283 din 27 septembrie

2005 a Înaltei Curți în sensul schimbării în tot a deciziei 4283 și respingerii

recursului declarat de SC L.I.P.C. SA împotriva deciziei nr. 475 din 24

septembrie 2004 a Curții de Apel București și cererii de suspendare a judecății

formulată în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995.

Înalta Curte a reținut că sub aspectul

admisibilității revizuirii sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C.

proc. civ., deoarece instanța de recurs a evocat fondul modificând decizia dată

de Curtea de apel.

De asemenea, instanța supremă constată

întemeiat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în

condițiile în care instanța de recurs nu a ținut seama de motivele de recurs

invocate, respectiv art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ. Încadrare astfel că s-a

pronunțat în afara cadrului procesual, cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 64/1995. Instanța de

revizuire reține în acest sens, că aceste dispoziții nu se convertesc într-un

motiv de

ordine publică pentru a fi invocate din oficiu.

Examinând recursul din perspectiva motivelor

instanța supremă constată că ambele critici sunt neîntemeiate.

În acest sens instanța reține că prin decizia

comercială nr. 1436 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel București a casat

sentința fondului pentru soluționarea contestației în contradictoriu și cu

debitoarea SC S. SA, aceasta fiind singurul motiv analizat, așa încât în al

II-lea ciclu procesual, instanța de apel era obligată să-și verifice

competența. Sub un al doilea motiv, instanța supremă reține că, contestația la

executare formulată de A.V.A.S., întemeiată pe art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998,

atrage competența Curții de Apel, contestatoarea invocând dreptul său prioritar

în valorificarea creanței privilegiate pe care o deține.

3.2.

Prin contestația în anulare de față,

formulată împotriva

deciziei susmenționate, contestatoarea SC L.I.P.C. SA invocă următoarele motive

prevăzute de dispozițiile legale cuprinse în Titlul

V

Căile

extraordinare de atac - Capitolul

I

contestația în anulare.

- art. 317 pct. l C. proc. civ., când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

- art. 317 pct. 2 C. proc. civ. - când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență;

art. 318 teza a-II-a C.

proc. civ., când instanța de recurs,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare;

3.3.

- Cu privire la motivul prevăzut de art. 317 pct.

l C. proc. civ.

Potrivit celor consemnate în încheierea de

ședință din data de 20 septembrie 2006 (dosar nr. 15059/1/2005), Curtea a unit

excepția inadmisibilității cererii de revizuire cu fondul și a acordat cuvântul

sub aceste două aspecte părților prezente, societatea fiind reprezentată de doi

avocați, consemnate în considerentele încheierii de dezbateri care face parte

integrantă din decizia nr. 2668 pronunțată la 27

septembrie 2006 urmare

amânării pronunțării pentru acea dată.

Ca urmare contestatoare nu poate susține cu

temei că se află în ipoteza reglementată de art. 312 pct. l C. proc. civ.

Argumentația pe care contestatoarea o

prezintă în susținerea acestui motiv în sensul că instanța de revizuire ar fi

trebuit să retracteze hotărârea atacată și să acorde un alt termen pentru

soluționarea recursului, cu alte cuvinte, ar fi trebuit să se pronunțe în două

etape și că, neprocedând în acest mod a încălcat dispozițiile art. 85 C. proc.

civ., nu are nici un fundament legal.

Aceasta, deoarece dispozițiile art. 326 –

art. 327 C. proc. civ., care reglementează judecata revizuirii, nu prevăd

parcurgerea unor etape procedurale distincte, în mod obligatoriu.

După art. 327 C. proc. civ., „dacă instanța

încuviințează revizuirea, ea va schimba în tot sau în parte hotărârea atacată” așa

încât obligativitatea celor două etape susținute de contestatoare nu are

acoperire în textul de lege.

Dar, chiar și în ipoteza susținută de

contestatoare, a soluționării revizuirii în două etape, ipoteză care se

întâlnește în practica instanțelor, nerespectarea acestor etape nu semnifică

încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cu privire la citarea părților,

pentru a putea discuta incidența motivului prevăzut de art. 317 pct. l C. proc.

civ., întrucât nelegala citare a părților și nerespectarea unor cerințe

obligatorii pentru soluționarea unei cereri sunt chestiuni procedurale

distincte, dispozițiile legale încălcate sunt diferite, chiar dacă sancțiunea

nerespectării lor este aceeași, de anulare a actului în anumite condiții.

Altfel spus, cele două încălcări au un obiect

diferit chiar dacă sancțiunea aplicabilă este aceeași. Or, contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare pentru motive expres

și limitativ prevăzute de legea procesual civilă, motive care nu pot fi extinse

prin extrapolare.

3.4. - Cu privire la motivul prevăzut de art.

317 pct. 2 C. proc. civ.

Chestiunea competenței materiale a instanței

în soluționarea contestației la executare formulată de A.V.A.S., care constituie

sorgintea acestui diferend, a fost rezolvată de Curtea de Apel București prin

decizia nr. 475/2004 pronunțată în apel în al doilea ciclu procesual.

Potrivit art. 317 alin.

(1) C. proc. civ., contestația în anulare este

admisibilă pentru motivele expres prevăzute de art. 317

– art. 318 C. proc. civ., numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului.

Prin urmare, încălcarea

normelor de competență materială nu mai

poate fi repusă în discuție, în cauză, pe calea contestației în anulare,

distinct de faptul că dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 conform

cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria

publică în care A.V.A.S. este parte se soluționează de Curtea de Apel, își

găsesc pe deplin aplicativitatea în cauză.

Celelalte argumente ale contestatoarei

subsumate acestui motiv, în sensul că hotărârea dată de judecătorie era supusă

recursului și nu apelului și Curtea de Apel pronunțând decizia nr. 475/2004 nu

a fost investită legal cu calea de atac, sunt lipsite de relevanță în

soluționarea acestui motiv, care vizează necompetența materială și care nu

poate fi extrapolat la aspecte vizând legalitatea căii de atac pentru rațiunile

expuse mai sus.

3.5. Cu privire la motivul prevăzut de art. 318

teza a Il-a C. proc. civ.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

reglementează contestația în anulare specială, așa cum a fost denumită unanim

de doctrină și practică, deoarece obiectul contestației în anulare prevăzută de

textul de lege vizează numai hotărârile instanțelor de recurs, așa cum se

precizează în terminis în cuprinsul textului „hotărârile instanțelor de recurs”.

Motivele contestației în anulare speciale

sunt expres și limitativ prevăzute în textul de lege, dispozițiile sale fiind

de strictă interpretare.

În cauza de față obiectul contestației în

anulare este o hotărâre irevocabilă dată într-o cerere de revizuire.

Dacă potrivit art. 317 C. proc. civ.,

hotărârea dată în revizuire poate fi atacată cu contestație în anulare pentru

motivele prevăzute de art. 317 alin. (l) și (2) C. proc. civ., deoarece este o

„hotărâre irevocabilă”, nu aceeași concluzie se impune pentru ipoteza

reglementată de art. 318 C. proc. civ., care vizează numai hotărârile

instanțelor de recurs.

Chiar dacă, hotărârea în cauză a cărei

retractare se solicită, a fost pronunțată în revizuirea unei hotărâri date în

recurs, ea își păstrează caracterul din punct de vedere procedural, în raport

de calea procesuală în care a fost pronunțată, de hotărârea dată în revizuire,

soluția pronunțată fiind specifică acestei căi extraordinare de atac potrivit art.

327 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate pune semnul egalității

între o hotărâre dată de instanța de recurs și o hotărâre dată de instanța care

soluționează revizuirea chiar dacă cererea de revizuire privește hotărârea unei

instanțe de recurs și aceasta deoarece temeiurile de drept care stau la baza

pronunțării lor sunt diferite după cum sunt diferite și dispozițiile care

reglementează cele două căi extraordinare de atac.

Din această perspectivă motivul invocat de

contestatoare nu poate fi primit deoarece nu îndeplinește condiția de

admisibilitate impusă de art. 318 C. proc. civ.

Concluzionând, Înalta

Curte constată că prin motivele invocate de

contestatoare aceasta solicită un nou control asupra

unei hotărâri irevocabile cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o

nouă hotărâre având același obiect, ceea ce nu este permis în raport de

principiul autorității de lucru judecat, ca atribut specific și exclusiv atașat

hotărârilor judecătorești irevocabile, decât în cazurile expres și

limitativ prevăzute de lege, care nu-și găsesc

justificare în cauza de fapt.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge prezenta

contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de

contestatoarea SC L.I.P.C. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 2668 din 27

septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 15059/1/2005.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

februarie 2008.