ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 471/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 10 octombrie 2006, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, sub nr. 13786/1/2006, petenta SC L.I.P.C. SA (societatea), a formulat, în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S.

și SC S. SA reprezentată de lichidatorul judiciar desemnat în procedura falimentului acestei societăți contestație în anulare împotriva deciziei nr. 26 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, la 27 septembrie 2006, în dosarul nr. 15059/1/2005, solicitând anularea deciziei nr. 2668/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în partea care privește soluționarea recursului declarat de societate împotriva deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI- a comercială și, în principal: - modificarea hotărârii curții de apel în sensul admiterii apelului declarat de societate împotriva sentinței fondului, sentința civilă nr. 232 din 6 februarie 2004 a Judecătoriei Călărași cu consecința schimbării în tot a hotărârii, dispunându-se respingerea contestației la executare formulată de A.V.A.S.

ca tardivă; - în subsidiar petenta a solicitat urmare admiterii contestației în anulare, casarea deciziei 475/2004 a Curții de Apel București și trimiterea cauzei la Tribunalul București, în vederea judecării recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 232/2004 a Judecătoriei Călărași. În motivare, contestatoarea a invocat motivele prevăzute de art. 317 pct. 1 C. proc. civ., art. 317 pct. 2 C. proc. civ. și art. 318 teza a Il-a C. proc. civ. susținând, în sinteză următoarele: A. - Circumstanțele cauzei: La originea litigiului stă cererea de executare silită formulată de societate împotriva debitoarei sale, intimata SC S. SA Călărași în dosarul de executare nr. 513/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc M.Ș., Judecătoria Călărași încuviințând executarea silită.

acestei executări silite intimata A.V.A.S. a formulat contestație la executare cu motivarea că s-au urmărit bunuri care fuseseră indisponibilitate în vederea valorificării creanței sale privilegiate față de aceiași debitoare. În cauză s-au derulat mai multe cicluri procesuale. Într-un prim ciclu procesual Judecătoria Călărași a respins contestația formulată de A.V.A.S. (prin sentința civilă 500 din 5 martie 2003), sentință ce a fost schimbată de Tribunalul Călărași, investit cu soluționarea apelului, în sensul admiterii contestației și anulării formelor de executare. În recurs, Curtea de Apel București a admis recursul declarat de societate și a casat atât sentința cât și decizia pronunțată trimițând cauza spre rejudecare la Judecătoria Călărași.

În al doilea ciclu procesual; după casare, Judecătoria a admis contestația la executare prin sentința civilă nr. 232/2004, sentința ce a fost anulată de Curtea de Apel București pentru necompetență materială și reținând cauza spre rejudecare prin decizia nr. 475 din 24 septembrie 2004 a admis contestația la executare și a anulat formele de executare. Împotriva acestei decizii, societatea a declarat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia comercială nr. 4283 din 27 septembrie 2005, a fost modificată decizia nr. 47 5/2004, dispunându-se suspendarea judecării contestației la executare în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995. Decizia Înaltei Curți, dată în recurs, a fost atacată de A.V.A.S.

cu revizuire, cerere care a fost admisă prin decizia nr. 2668 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție decizia atacată 4283/2005 fiind schimbată în tot în sensul respingerii recursului declarat de societate. B. - În drept, I - Potrivit contestatoarei, instanța de revizuire nu a indicat pe care anume din cele trei ipoteze ale art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și-a întemeiat admiterea cererii de revizuire, ceea ce impune concluzia că s-a avut în vedere ipoteza invocată de revizuienta, respectiv când instanța de recurs a acordat ceea ce nu s-a cerut, deși instanța de recurs nu s-a pronunțat pe fondul litigiului, ci a suspendat judecata. În această ipoteză instanța de revizuire în opinia contestatoarei ar fi trebuit să retracteze hotărârea și să acorde un nou termen pentru soluționarea recursului.

Cum instanța nu a procedat așa, dispunând rejudecarea fără să ia concluziile părților, a încălcat dispozițiile art. 85 C. proc. civ., situație care se încadrează în art. 317 pct. l C. proc. civ. II. - Potrivit contestatoarei, instanța de revizuire, urmare admiterii revizuirii a soluționat recursul declarat de societate încălcând normele legale privitoare la competența sub trei aspecte, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 317 C. proc. civ. Astfel, susține contestatoarea, sub un prim aspect s-au încălcat dispozițiile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârea cu privire la contestația la executare se dă fără drept de apel. Totodată, instanța de revizuire, achiesând la punctul de vedere exprimat în decizia nr. 475/2004 a Curții de Apel București potrivit căruia în cauzele în care participă A.V.A.S.

ca titular al unei creanțe nesocotit jurisprudența Înaltei Curți în materie, instituită în sensul atribuirii judecătoriei fără nici o excepție competența în soluționarea contestațiilor la executare. Sub un al treilea aspect, instanța de revizuire nu a sancționat faptul că aceiași curte de apel prin decizia nr. 1436/2003 a dispus în mod irevocabil rejudecarea contestației la executare de către Judecătoria Călărași. III. - Potrivit contestatoarei, motivul de revizuire prevăzut de art. 318 teza II C. proc. civ., își găsește justificarea în cauză, în condițiile în care instanța de revizuire, judecând ca instanță de recurs a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare, menționat la pct. 4 din cererea de recurs formulată de societate motiv care viza tardivitatea contestației la executare.

2. - În cauză s-a dispus atașarea dosarului nr. 15059/1/2005 al Înaltei Curți în care s-a pronunțat decizia nr. 2668 din data de 27 septembrie 2006, care a fost transmis împreună cu dosarele de fond, apel și recurs formate cu ocazia ciclurilor procesuale derulate în cauză. 3. - Asupra contestației în anulare de față: Examinând decizia nr. 2668 pronunțată de Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, la data de 27 septembrie 2006, în raport de motivele invocate prin contestația în anulare de față, Înalta Curte constată următoarele: 3.1. Prin decizia nr. 2668 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 27 septembrie 2006, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de revizuire și în consecință a fost admisă revizuirea formulată de A.V.A.S.

împotriva deciziei nr. 4283 din 27 septembrie 2005 a Înaltei Curți în sensul schimbării în tot a deciziei 4283 și respingerii recursului declarat de SC L.I.P.C. SA împotriva deciziei nr. 475 din 24 septembrie 2004 a Curții de Apel București și cererii de suspendare a judecății formulată în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995. Înalta Curte a reținut că sub aspectul admisibilității revizuirii sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece instanța de recurs a evocat fondul modificând decizia dată de Curtea de apel. De asemenea, instanța supremă constată întemeiat motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de recurs nu a ținut seama de motivele de recurs invocate, respectiv art. 304 pct. 3 și 5 C. proc.

civ. Încadrare astfel că s-a pronunțat în afara cadrului procesual, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 64/1995. Instanța de revizuire reține în acest sens, că aceste dispoziții nu se convertesc într-un motiv de ordine publică pentru a fi invocate din oficiu. Examinând recursul din perspectiva motivelor instanța supremă constată că ambele critici sunt neîntemeiate. În acest sens instanța reține că prin decizia comercială nr. 1436 din 2 octombrie 2003, Curtea de Apel București a casat sentința fondului pentru soluționarea contestației în contradictoriu și cu debitoarea SC S. SA, aceasta fiind singurul motiv analizat, așa încât în al II-lea ciclu procesual, instanța de apel era obligată să-și verifice competența.

Sub un al doilea motiv, instanța supremă reține că, contestația la executare formulată de A.V.A.S., întemeiată pe art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, atrage competența Curții de Apel, contestatoarea invocând dreptul său prioritar în valorificarea creanței privilegiate pe care o deține. 3.2. Prin contestația în anulare de față, formulată împotriva deciziei susmenționate, contestatoarea SC L.I.P.C. SA invocă următoarele motive prevăzute de dispozițiile legale cuprinse în Titlul V Căile extraordinare de atac - Capitolul I contestația în anulare. - art. 317 pct. l C. proc. civ., când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

- art. 317 pct. 2 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență; art. 318 teza a-II-a C. proc. civ., când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare; 3.3. - Cu privire la motivul prevăzut de art. 317 pct. l C. proc. civ. Potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din data de 20 septembrie 2006 (dosar nr. 15059/1/2005), Curtea a unit excepția inadmisibilității cererii de revizuire cu fondul și a acordat cuvântul sub aceste două aspecte părților prezente, societatea fiind reprezentată de doi avocați, consemnate în considerentele încheierii de dezbateri care face parte integrantă din decizia nr. 2668 pronunțată la 27 septembrie 2006 urmare amânării pronunțării pentru acea dată.

Ca urmare contestatoare nu poate susține cu temei că se află în ipoteza reglementată de art. 312 pct. l C. proc. civ. Argumentația pe care contestatoarea o prezintă în susținerea acestui motiv în sensul că instanța de revizuire ar fi trebuit să retracteze hotărârea atacată și să acorde un alt termen pentru soluționarea recursului, cu alte cuvinte, ar fi trebuit să se pronunțe în două etape și că, neprocedând în acest mod a încălcat dispozițiile art. 85 C. proc. civ., nu are nici un fundament legal. Aceasta, deoarece dispozițiile art. 326 – art. 327 C. proc. civ., care reglementează judecata revizuirii, nu prevăd parcurgerea unor etape procedurale distincte, în mod obligatoriu. După art. 327 C. proc.

civ., „dacă instanța încuviințează revizuirea, ea va schimba în tot sau în parte hotărârea atacată” așa încât obligativitatea celor două etape susținute de contestatoare nu are acoperire în textul de lege. Dar, chiar și în ipoteza susținută de contestatoare, a soluționării revizuirii în două etape, ipoteză care se întâlnește în practica instanțelor, nerespectarea acestor etape nu semnifică încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ., cu privire la citarea părților, pentru a putea discuta incidența motivului prevăzut de art. 317 pct. l C. proc. civ., întrucât nelegala citare a părților și nerespectarea unor cerințe obligatorii pentru soluționarea unei cereri sunt chestiuni procedurale distincte, dispozițiile legale încălcate sunt diferite, chiar dacă sancțiunea nerespectării lor este aceeași, de anulare a actului în anumite condiții.

Altfel spus, cele două încălcări au un obiect diferit chiar dacă sancțiunea aplicabilă este aceeași. Or, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare pentru motive expres și limitativ prevăzute de legea procesual civilă, motive care nu pot fi extinse prin extrapolare. 3.4. - Cu privire la motivul prevăzut de art. 317 pct. 2 C. proc. civ. Chestiunea competenței materiale a instanței în soluționarea contestației la executare formulată de A.V.A.S., care constituie sorgintea acestui diferend, a fost rezolvată de Curtea de Apel București prin decizia nr. 475/2004 pronunțată în apel în al doilea ciclu procesual. Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare este admisibilă pentru motivele expres prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc.

civ., numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului. Prin urmare, încălcarea normelor de competență materială nu mai poate fi repusă în discuție, în cauză, pe calea contestației în anulare, distinct de faptul că dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 conform cărora litigiile în legătură cu creanțele neperformante preluate la datoria publică în care A.V.A.S. este parte se soluționează de Curtea de Apel, își găsesc pe deplin aplicativitatea în cauză. Celelalte argumente ale contestatoarei subsumate acestui motiv, în sensul că hotărârea dată de judecătorie era supusă recursului și nu apelului și Curtea de Apel pronunțând decizia nr. 475/2004 nu a fost investită legal cu calea de atac, sunt lipsite de relevanță în soluționarea acestui motiv, care vizează necompetența materială și care nu poate fi extrapolat la aspecte vizând legalitatea căii de atac pentru rațiunile expuse mai sus.

3.5. Cu privire la motivul prevăzut de art. 318 teza a Il-a C. proc. civ. Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., reglementează contestația în anulare specială, așa cum a fost denumită unanim de doctrină și practică, deoarece obiectul contestației în anulare prevăzută de textul de lege vizează numai hotărârile instanțelor de recurs, așa cum se precizează în terminis în cuprinsul textului „hotărârile instanțelor de recurs”. Motivele contestației în anulare speciale sunt expres și limitativ prevăzute în textul de lege, dispozițiile sale fiind de strictă interpretare. În cauza de față obiectul contestației în anulare este o hotărâre irevocabilă dată într-o cerere de revizuire. Dacă potrivit art. 317 C. proc.

civ., hotărârea dată în revizuire poate fi atacată cu contestație în anulare pentru motivele prevăzute de art. 317 alin. (l) și (2) C. proc. civ., deoarece este o „hotărâre irevocabilă”, nu aceeași concluzie se impune pentru ipoteza reglementată de art. 318 C. proc. civ., care vizează numai hotărârile instanțelor de recurs. Chiar dacă, hotărârea în cauză a cărei retractare se solicită, a fost pronunțată în revizuirea unei hotărâri date în recurs, ea își păstrează caracterul din punct de vedere procedural, în raport de calea procesuală în care a fost pronunțată, de hotărârea dată în revizuire, soluția pronunțată fiind specifică acestei căi extraordinare de atac potrivit art. 327 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate pune semnul egalității între o hotărâre dată de instanța de recurs și o hotărâre dată de instanța care soluționează revizuirea chiar dacă cererea de revizuire privește hotărârea unei instanțe de recurs și aceasta deoarece temeiurile de drept care stau la baza pronunțării lor sunt diferite după cum sunt diferite și dispozițiile care reglementează cele două căi extraordinare de atac. Din această perspectivă motivul invocat de contestatoare nu poate fi primit deoarece nu îndeplinește condiția de admisibilitate impusă de art. 318 C. proc. civ.

Concluzionând, Înalta Curte constată că prin motivele invocate de contestatoare aceasta solicită un nou control asupra unei hotărâri irevocabile cu scopul de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre având același obiect, ceea ce nu este permis în raport de principiul autorității de lucru judecat, ca atribut specific și exclusiv atașat hotărârilor judecătorești irevocabile, decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care nu-și găsesc justificare în cauza de fapt. Așa fiind, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC L.I.P.C. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 2668 din 27 septembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 15059/1/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2008.