ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2274 din 15

septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetentă teritorială și a

declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B.I., G.T.,

G.M., G.N. și G.G. în contradictoriu cu pârâții D.I., M.A.D.R., C.J.S.D.P.P. asupra

terenurilor Dâmbovița și C.L. de aplicare a Legii Fondului Funciar Ulmi.

În

motivarea sentinței se retine că reclamanții au solicitat constatarea nulității

absolute a Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 emis de M.A.A. (în prezent M.A.D.R.),

precum și a titlului de proprietate nr. 2601 din 4 noiembrie 1992 emis de

Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor.

Judecătoria

Târgoviște, pe rolul căreia a fost înregistrată acțiunea, prin sentința civilă nr.

351 din 24 ianuarie 2008 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 471 din 8

aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, a trimis capătul de

cerere privind anularea Ordinului nr. 73/1991 Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Această

din urmă instanță astfel sesizată, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

a art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 3 C. proc. civ., și-a declinat competența

în favoarea Curții de Apel Ploiești în raza căreia domiciliază reclamanții,

întrucât aceștia au optat pentru instanța de la domiciliul lor (Curtea de Apel

Ploiești), existând în acest sens cererea lor încă din faza existenței dosarului

la Judecătoria Târgoviște.

Împotriva

acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D.I., susținând că hotărârea atacată

a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează competența

teritorială.

Astfel,

recurenta susține că instanța Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența teritorială încălcând

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri rămase definitivă și irevocabilă,

respectiv sentința civilă nr. 351 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei

Târgoviște, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 471 din 8 aprilie

2008 a Tribunalului Dâmbovița, prin care competența de soluționare a cauzei a

fost declinată în favoarea Curții de Apel București.

Totodată,

arată recurenta, potrivit art. 158 alin. (5) C. proc. civ., „dacă necompetența

nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță

necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței”, ori, în cazul de față,

tocmai reclamanții sunt cei care au făcut cererea la o instanță necompetentă -

Judecătoria Târgoviște, iar necompetența teritorială nu este de ordine publică.

Se

mai precizează că hotărârea de declinare a competenței teritoriale este

nefondată și raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

deoarece reclamanții au ales ei înșiși competența Curții de Apel București în

cadrul Dosarului nr. 832/2/2007 soluționat de această instanță prin sentința

civilă nr. 2130 din 12 septembrie 2007 devenită irevocabilă prin nerecurare;

această sentință reprezintă autoritate de lucru judecat în ceea ce privește

atacarea Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 (acțiunea reclamanților cu

acest obiect, fiind respinsă).

Analizând

actele și lucrările dosarului de fond și motivele de recurs invocate, ce se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, din

punctul de vedere al competenței teritoriale, reclamantul se poate adresa fie

instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, alegerea

instanței competente făcându-se prin însăși cererea de chemare în judecată.

În

speță, reclamanții-intimați au formulat o acțiune la Judecătoria Târgoviște,

instanță necompetentă materială să judece cererea de anulare a unui ordin emis

de un organ administrativ central și au solicitat declinarea competenței

privind acest capăt de cerere în favoarea Curții de Apel Ploiești - aceasta

fiind instanța pentru care au optat (instanța de la propriul domiciliu).

Pentru

aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel București și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, astfel

că Înalta Curte cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 2274 din 15 septembrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.