ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2274 din 15 septembrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetentă teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B.I., G.T., G.M., G.N. și G.G. în contradictoriu cu pârâții D.I., M.A.D.R., C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Dâmbovița și C.L. de aplicare a Legii Fondului Funciar Ulmi. În motivarea sentinței se retine că reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 emis de M.A.A. (în prezent M.A.D.R.), precum și a titlului de proprietate nr. 2601 din 4 noiembrie 1992 emis de Comisia Județeană Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Judecătoria Târgoviște, pe rolul căreia a fost înregistrată acțiunea, prin sentința civilă nr. 351 din 24 ianuarie 2008 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 471 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, a trimis capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 73/1991 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Această din urmă instanță astfel sesizată, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a art. 158 alin. (1) și art. 159 pct. 3 C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Ploiești în raza căreia domiciliază reclamanții, întrucât aceștia au optat pentru instanța de la domiciliul lor (Curtea de Apel Ploiești), existând în acest sens cererea lor încă din faza existenței dosarului la Judecătoria Târgoviște.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul D.I., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează competența teritorială. Astfel, recurenta susține că instanța Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența teritorială încălcând autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri rămase definitivă și irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 351 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Târgoviște, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 471 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmbovița, prin care competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Curții de Apel București. Totodată, arată recurenta, potrivit art. 158 alin. (5) C. proc.

civ., „dacă necompetența nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declararea necompetenței”, ori, în cazul de față, tocmai reclamanții sunt cei care au făcut cererea la o instanță necompetentă - Judecătoria Târgoviște, iar necompetența teritorială nu este de ordine publică. Se mai precizează că hotărârea de declinare a competenței teritoriale este nefondată și raportat la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanții au ales ei înșiși competența Curții de Apel București în cadrul Dosarului nr. 832/2/2007 soluționat de această instanță prin sentința civilă nr. 2130 din 12 septembrie 2007 devenită irevocabilă prin nerecurare; această sentință reprezintă autoritate de lucru judecat în ceea ce privește atacarea Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 (acțiunea reclamanților cu acest obiect, fiind respinsă).

Analizând actele și lucrările dosarului de fond și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, din punctul de vedere al competenței teritoriale, reclamantul se poate adresa fie instanței de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, alegerea instanței competente făcându-se prin însăși cererea de chemare în judecată. În speță, reclamanții-intimați au formulat o acțiune la Judecătoria Târgoviște, instanță necompetentă materială să judece cererea de anulare a unui ordin emis de un organ administrativ central și au solicitat declinarea competenței privind acest capăt de cerere în favoarea Curții de Apel Ploiești - aceasta fiind instanța pentru care au optat (instanța de la propriul domiciliu).

Pentru aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, astfel că Înalta Curte cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 2274 din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2009.