ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4283/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 21 aprilie 2004, reclamantul I.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând să fie anulată hotărârea acesteia, nr. 798 din 2 februarie 2004, prin care i s-a respins cererea de acordare a drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a muncit în cadrul Direcției Serviciului Muncii, respectiv la Detașamentul Giurgiu, de la 4 septembrie 1953, până la 23 ianuarie 1955 și apoi, la Detașamente din Piatra Neamț, până la lăsarea la vatră, la 15 decembrie 1955. Prin sentința civilă nr. 325 din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.T.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Arad și a anulat hotărârea nr. 798 din 2 februarie 2004, emisă de pârâtă, pe care o obligă să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile stabilite prin Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955 și a respins în rest, acțiunea. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este admisibilă pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din dovada eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, I.T., susținând, în esență, că și perioada 23 ianuarie 1955 - 15 decembrie 1955 a fost lucrată în detașamente de muncă și se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

Recursul este nefondat. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată că acțiunea reclamantului este admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, însă numai pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din dovada eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955, și nu până la data de 15 decembrie 1955, pentru această din urmă dată neexistând dovezi, decât simpla susținere a recurentului. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.T. împotriva sentinței civile nr. 325 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2005.