ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4283/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, la 21 aprilie 2004, reclamantul I.T. a chemat în judecată pe pârâta

Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând să fie anulată hotărârea acesteia, nr.

798 din 2 februarie 2004, prin care i s-a respins cererea de acordare a

drepturilor instituite prin Legea nr. 309/2002, cu motivarea că a muncit în

cadrul Direcției Serviciului Muncii, respectiv la Detașamentul Giurgiu, de la 4 septembrie 1953, până la 23 ianuarie 1955 și apoi, la Detașamente din Piatra Neamț, până la lăsarea la vatră, la 15 decembrie 1955.

Prin sentința civilă nr. 325

din 9 iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.T.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Arad și a anulat hotărârea nr. 798

din 2 februarie 2004, emisă de pârâtă, pe care o obligă să emită o nouă

hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile stabilite prin

Legea nr. 309/2002, pentru perioada 4 septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955 și a

respins în rest, acțiunea.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că acțiunea reclamantului este admisibilă

pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din dovada

eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4 septembrie

1953 - 23 ianuarie 1955.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, I.T., susținând, în esență, că și perioada 23 ianuarie 1955 -

15 decembrie 1955 a fost lucrată în detașamente de muncă și se încadrează în

prevederile Legii nr. 309/2002.

Recursul este nefondat.

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, instanța constată că acțiunea reclamantului este

admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 309/2002, însă

numai pentru perioada în care pârâta s-a declarat de acord și care reiese din

dovada eliberată reclamantului, de Arhivele Naționale, respectiv pentru 4

septembrie 1953 - 23 ianuarie 1955, și nu până la data de 15 decembrie 1955,

pentru această din urmă dată neexistând dovezi, decât simpla susținere a

recurentului.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.T. împotriva sentinței civile nr. 325 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 septembrie 2005.