ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, anularea hotărârii nr. 3518 din 5 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri care să constate că perioada 15 ianuarie 1954 - 5 noiembrie 1956 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 262 din 27 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligată pe pârâtă să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada menționată de reclamant, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, reținând, în esență că, reclamantul a făcut dovada efectuării stagiului militar într-un detașament de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, susținând că, din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii; or, de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961. Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada 1950 - 1961. În speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că aceasta a lucrat în timpul stagiului militar în detașamente de muncă, în perioada 15 aprilie 1954 - 5 noiembrie 1956. Totodată, din certificatul nr. 6236 din 28 octombrie 2002 al Ministerului Apărării Naționale - U.M. 02506 Arad, rezultă cu certitudine că intimatul-reclamant C.F.
a efectuat stagiul militar în perioada 15 aprilie 1954 - 5 noiembrie 1956 la U.M. I.C. Lupeni, ca miner. Ori, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament organizat în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale. Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența U.M. I.C. Lupeni la Direcția Generală a Serviciului Muncii, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului legii reparatorii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă, ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.
În consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Arad împotriva sentinței civile nr. 262 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.