ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1329/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.I. a solicitat
în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr.
9220 din 3 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea
unei noi hotărâri care să constate că perioada 3 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956
se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.
În motivarea acțiunii, s-a
arătat că, deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat
să-i acorde drepturile solicitate.
Curtea de Apel Craiova, secția
de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a
obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să constate că perioada
menționată de reclamant se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002,
reținând, în esență, că reclamantul a făcut dovada că stagiul militar l-a
efectuat într-un detașament de muncă aparținând Ministerului de Construcții.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta, susținând că din actele dosarului nu rezultă că
detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din
Direcția Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr. 309/2002
beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste
detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 - 28 februarie 1961.
Recursul este nefondat,
pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Din livretul militar al
reclamantului T.I. rezultă că acesta a efectuat stagiul militar în perioada 3
decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956, la U.M. 04992.
Potrivit dispozițiilor art. 1
din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege,
numai persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în
detașamente de muncă din cadrul Direcția Generală a Serviciului Muncii.
Deci, prin această reglementare,
legiuitorul a instituit două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ de
către persoana care pretinde acordarea drepturilor prevăzute de lege: să fi
satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă, în perioada 1950 - 1961,
iar detașamentul de muncă să fi făcut parte din cadrul Direcției Generale a
Serviciului Muncii.
Or, în cauză,
recurentul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în unități militare din
sistemul fostului Minister al Forțelor Armate, motiv pentru care se constată că
instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul
declarat este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 253 din 22 aprilie
2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și
în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul T.I.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 martie 2005.