ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 490/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74 din 14 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2546/2005, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul T.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen. Pe durata executării principale s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. A fost respinsă, ca nefondată, cererea C.A.S. Tulcea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, fiind obligat către partea civilă C.A.S. Constanța la plata sumei de 3656 RON cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen., a reținut ca situație de fapt următoarele: În ziua de 31 octombrie 2004, Consiliul local al comunei Slava Cercheză a convocat cetățenii comunei în vederea discutării unor aspecte legate de încheierea unor contracte de arendă. În jurul orelor 15,00, după finalizarea convocării, parte din cetățeni printre care și inculpatul s-au deplasat la localul SC C. SRL situat pe DN 22. Aici inculpatul și martorul E.E. s-au așezat pe o bancă consumând câte o bere, în apropierea lor fiind alte persoane.

În jurul orelor 17,00 în locul descris a apărut și victima D.R. aflat în stare de ebrietate ci o sticlă de vin asupra sa, oferind celor prezenți din conținutul băuturii, fiind însă refuzat întrucât era cunoscut ca violent în momentul când se afla sub influența alcoolului. Victima s-a deplasat la un alt local situat în apropiere, unde pe bănci se aflau alte persoane, care constatând starea în care acesta se găsea, l-au admonestat, îndepărtându-l din zonă. În această împrejurate, victima a revenit la grupul în care se găsea inculpatul, ce stătea pe bancă, s-a așezat în picioare în fața acestuia, și-a ridicat mânecile de la haină, adresându-se că vrea să-l bată. Inculpatul l-a întrebat despre motivele atitudinii sale, victima a răspuns că aceasta este voința sa, aplicându-i o palmă peste față, și proferând expresii jignitoare la adresa inculpatului și familiei sale.

Gestul următor al victimei a fost deplasarea către martorul S.A. căruia fără explicații, a încercat să-i aplice o palmă, însă martorul l-a prins de mână și l-a îndepărtat. Victima s-a întors pe trotuar, postându-se din nou în fața inculpatului și amenințându-l că-l va bate, afirmație față de care inculpatul a spus victimei „că dacă dorește să-l lovească nu are decât”. În momentul imediat următor, victima l-a prins cu mâna stângă de gât pe inculpat, aplicându-i o lovitură cu pumnul în față. Inculpatul a ripostat și ridicându-se de pe bancă și în poziția față în față cu victima, i-a cerut să-l lase în pace că are alte treburi după care l-a împins, victima s-a dezechilibrat și a căzut lovindu-se cu capul de muchia de beton a trotuarului.

Deși cei prezenți, au încercat până la sosirea serviciului de ambulanță să-i acorde primul ajutor realizând starea de comă în care se afla, nu au reușit. În aceeași seară victima fost transportată la dispensarul uman din comună. Ulterior dus la Spitalul județean Tulcea și apoi la Spitalul Clinic județean Constanța unde a decedat. Potrivit concluziilor Raportului medico-legal nr. 614/2/2004 din 3 februarie 2005 al S.M.L. al Județului Constanța cu concluziile anterioare, rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat stării toxico-septice urmare unei meningite purulente, complicații generată de un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu operat. Se precizează că leziunile de violență au putut fi produse cu și de corp dur, au legătură de cauzalitate directă cu cauza morții și pot data din 31 octombrie 2004. Cu privire la săvârșirea infracțiunii descrisă, inculpatul a avut o poziție oscilantă în cursul procesului.

Astfel, în declarația dată la urmărirea penală, inculpatul recunoaște că dezechilibrarea victimei urmată de căderea și lovirea de bordura de ciment s-a produs urmare faptului că el l-a împins. Ulterior, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că victima s-a dezechilibrat în momentul în care a încercat să-l lovească cu piciorul, situație neconfirmată de martorii prezenți E.P.E., C.P., T.N., L.F., care au surprins momentul în care inculpatul a împins victima. Fapta descrisă, a fost reținută de instanța de fond ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. În favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțele atenuante legale prevăzute de art. 74 lit. a) și b) C. pen., motivate de buna conduită avută anterior în comunitatea din care face parte, încercarea de a acorda ajutor victimei imediat după consumarea infracțiunii.

Ca o consecință, pedeapsa a fost redusă sub limita minimă prevăzută de text, la 2 ani închisoare. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel și deși invocă legitima apărare drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, susține că nu a împins victima, aceasta s-a dezechilibrat cu consecința căderii și lovirii de bordură. Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 116/ P din 13 iunie 2006, a admis calea de atac exercitată de inculpat, și reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a redus la un an închisoare pedeapsa menținând încadrarea juridică a faptei și celelalte dispoziții ale sentinței.

Motivând hotărârea, instanța de apel a reținut atitudinea provocatoare a victimei, care a lovit inculpatul peste față, a adresat expresii jignitoare la adresa familiei acestuia, împrejurare de natură să producă inculpatului o puternică tulburare psihică sub imperiul căreia a acționat împingând victima cu forță, gest ce a determinat dezechilibrarea și căderea acesteia. Instanța a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 44 C. pen., ce reglementează legitima apărare, neexistând din partea victimei o agresiune față de inculpat, în sensul prevederilor legale invocate, de natură să-i pună în pericol grav persoana. Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a declarat recurs, solicitând casarea deciziei și înlăturarea circumstanței atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greși reținută printr-o interpretare greșită a probelor.

Oral, procurorul a susținut și nelegalitatea hotărârii care, prin aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., a aplicat o pedeapsă nelegală încălcându-se dispozițiile prevăzute de art. 76 alin. (2) lit. a) C. pen. O altă critică vizează pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, respectiv interzicerea exercițiului dreptului prevăzut de lit. e) al art. 64, fără să existe o motivare a acestei interdicții. Aceeași hotărâre a fost supusă recursului declarat în termen legal de inculpat, care invocă drept caz de casare dispozițiile prevăzute de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., greșita condamnare a inculpatului pentru o infracțiune săvârșită în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, împrejurare în care se impune casarea deciziei și achitarea sa potrivit art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen. Prin aceleași concluzii într-o altă teză se solicită achitarea inculpatului, invocându-se drept temei juridic dispozițiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Examinând hotărârea recurată, sub toate aspectele de drept și de fapt, conform art. 395 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată fondate recursurile pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Desfășurarea în timp a conflictului dintre inculpat și victimă a fost reținută printr-o interpretare corectă dată declarațiilor martorilor aflați în imediata apropiere a locului unde s-a săvârșit infracțiunea. Este cert dovedit în cauză că victima aflată în stare de ebrietate evidentă, a lovit inculpatul cu pumnul peste față, adresând jigniri la adresa familiei sale.

De remarcat este atitudinea inculpatului, care la urmărirea penală a declarat că în momentul în care victima s-a apropiat de el spunându-i că vrea să-l bată, i-a răspuns să-l lovească păstrându-și însă calmul E.P.E. Aceste declarații, confirmă un aspect esențial cauzei, respectiv că gestului victimei anterior agresiunii exercitate de inculpat nu i se poate da semnificația juridică a circumstanței atenuante a scuzei provocării așa cum greșit a interpretat instanța de apel. Starea de provocare se caracterizează printr-o puternică tulburare care reduce puterea de stăpânire și control asupra actelor săvârșite, și se amplifică până la declanșarea infracțiunii ca ripostă la gestul provocator. Nu se poate prevala de scuza provocării inculpatul care în scurtul dialog purtat cu victima a cărei stare de ebrietate a sesizat-o, chiar l-a invitat pe acesta să-l lovească, fără să-și piardă calmul.

Or, analizând toate circumstanțele descrise legate de factorul timp, spațiu și atitudinea inculpatului percepută de martori în mod direct, este evident că gestul său de a împinge victima nu a fost săvârșit sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții puternice. Forța cu care a împins victima a fost suficientă ca acesta din urmă, în starea de ebrietate în care se afla să se dezechilibreze, cu consecința căderii și lovirii cu capul de bordura de ciment, cădere care a avut drept urmare producerea unei fracturi de boltă și bază de craniu ce a condus după câteva zile la deces. Față de cele expuse rezultă cu evidență că în cauză nu pot fi invocate dispozițiile art. 44 C. pen., ce reglementează o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

Fondată este și critica ce privește nelegalitatea pedepsei aplicate de instanța de apel, în condițiile reținerii circumstanței atenuante a scuzei provocării, limita minimă până la care se putea coborî cuantumul pedepsei potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracțiunii deduse judecății fiind un an și 8 luni închisoare. Totodată, se constată că instanța de apel menținând restul dispozițiilor sentinței a menținând-o și pe cea a interzicerii exercițiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) în afara oricărei motivări. În acord cu jurisprudența C.E.D.O. (cauza S. – P.) care are valoare de precedent judiciar, prima instanță, cât și cea de apel aveau obligația de a motiva necesitatea interzicerii exercitării pe durata executării pedepsei principale de către inculpat a dreptului de a fi tutore sau curator, restricționarea acestui drept trebuind să corespundă unui scop legitim.

Având în vedere cele expuse, recursurile parchetului și inculpatului vor fi admise potrivit art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. a), se va casa decizia instanței de apel, menținându-se în parte sentința instanței de fond. Întrucât aceasta a aplicat pentru infracțiunea săvârșită de inculpat o pedeapsă individualizată judicios prin evaluarea criteriilor legale, dând eficiență și cricumstanțelor atenuante corect recunoscute în favoarea inculpatului, sentința va fi menținută sub acest aspect, înlăturându-se doar dispoziția privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței penale nr. 74 din 14 aprilie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 116/ P din 13 iunie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală recurată și în parte sentința penală nr. 74 din 14 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie, în sensul că înlătură dispoziția privind exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2007.