ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2040/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2040/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 182 din data de 26 septembrie 2007

pronunțată în dosarul penal cu nr. unic 506/88/2006, Tribunalul Tulcea, în

baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. a condamnat pe inculpatul F.S., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiționat executare pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, calculat în condițiile art. 110 C. pen.

Prin aceeași sentință, în baza art. 180 alin. (1) C. pen. a fost

condamnat inculpatul C.V.,

la pedeapsa de 1 lună închisoare.

Î

n baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată de 2

ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea, care se va alătura pedepsei din prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să exercite pedeapsa rezultantă de 2 ani și 1 lună.

Î

n baza art. 221 alin. (1) C. pen. raportat la art. 37 lit. a) C. pen. a

fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.

S-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea, care se va alătura pedepsei din prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 2 ani și 1 lună și 2 ani și 3 luni, în cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului C.V. pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă B.D.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și urm. C. civ.

, a fost obligat inculpatul F.S. și C.V., în solidar la plata către partea civilă a sumei de 330 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul F.S. la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

A fost obligat inculpatul C.V. la plata sumei de 240 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

O

norariu apărător oficiu în sumă de 150 lei s-a decontat din fondul

Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea, pentru avocat G.S.

(faza de urmărire penală ).

Onorariu apărător oficiu în sumă de 100 lei fiecare s-a decontat din

fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea pentru avocat D.G. și M.L. (faza de judecată ).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 1367/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicare art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen. și respectiv F.S. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței că, în noaptea de 22/23

aprilie 2005, după terminarea programului la barul SC B. SRL Nalbant, cei doi inculpați au ieșit din local, consumând băuturi alcoolice pe scările barului, moment în care, partea vătămată B.D. l-a înjurat pe inculpatul C.V., fapt pentru care acesta din urmă a lovit partea vătămată cu pumnul în față, determinând căderea la sol.

Procurorul a mai reținut că prin rechizitoriu că, în timp ce se afla la sol, partea vătămată a fost buzunărită și lovită de către inculpatul F.S.

, care înainte de a ieși din bar, s-a înțeles cu inculpatul C. să

tâlhărească victima, sustrăgând suma de 800 lei care ulterior a fost împărțită între mai multe persoane.

La termenul din 30 noiembrie 2006, tribunalul i-a audiat pe cei doi inculpați, care au recunoscut parțial faptele reținute prin rechizitoriu, precum și partea vătămată B.D.

În cursul judecății, au fost audiați martorii C.C., C.V., B.S., G.G., B.T.V., C.I., B.I.

Tribunalul a constatat imposibilitatea reaudierii martorului A.I., iar martorul B.N. a decedat.

La data de 19 decembrie 2006, ca urmare, solicitării instanței, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea a depus la dosar referatul de evaluare al inculpatului F.S.

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv declarațiile inculpaților, ale martorilor sus-amintiți și a părții vătămate, tribunalul a apreciat că situația de fapt, așa cum a fost reținută de procuror, nu se confirmă în sensul existenței infracțiunii de tâlhărie.

Astfel, în fața instanței, cei doi inculpați au negat categoric că ar fi

convenit în prealabil să exercite violențe asupra părții vătămate pentru a-i sustrage suma de 800 lei, arătând că incidentul a avut două părți distincte,

în sensul că urmare a injuriilor adresare de B.D., inculpatul C.V. a împins partea vătămată, după care a plecat de la fața locului, iar ulterior inculpatul F.S. a precizat că a luat suma de bani care era căzută de la partea vătămată.

Martorii C.C., C.V., B.S., G.G., T.V., C.I., B.I. au confirmat că a existat un incident în fața barului, în sensul că inculpatul C.V. a împins partea vătămată pe gardul viu din apropierea localului, după care toți cei prezenți la fața locului au mers la locuința lui

B.N., cu excepția inculpatului F.S., care a venit mai

târziu, având asupra sa o sumă de bani pe care a împărțit-o cu martorii și inculpatul C.V.

În această situația, tribunalul a reținut că la data de 22 aprilie 2005, partea vătămată B.D. s-a deplasat în municipiul Tulcea, unde a vândut un hectar de teren contra sumei de 8.500.00 lei ROL, iar în jurul orelor 19,00 s-a oprit în localitatea Nalbant, intrând în barul SC B. SRL unde a început să consume băuturi alcoolice.

Partea vătămată a venit la un moment dat la masa inculpatului C.V. cântând și a făcut cinste în mai multe rânduri celor prezenți, respectiv inculpaților și martorilor, până în jurul orelor 24, când s-a încheiat programul, iar consumatorii au ieșit în fața barului.

La un moment dat, partea vătămată i-a adresat injurii inculpatului C.V. după care, acesta din urmă, l-a împins pe B.D., care a căzut în boscheții de lângă local.

După aceea, cu excepția inculpatului F.S. și a părții vătămate B.D., toate persoanele prezente la incident s-au deplasat pe rând la locuința lui B.N., iar după circa 20 de minute a apărut și F.S., care avea o sumă de bani, fiind împărțită astfel: F.S., 55 lei; C.V., 70 lei; C.C., 120 lei; C.I., 35 lei, A.I., 35 lei; B.S., 50 lei; B.V., 15 lei, B.I., 35 lei.

Deși partea vătămată a declarat că a fost atacată în fața barului de 8-9 persoane care i-au sustras 800 lei, fără a preciza persoana care i-a subtilizat efectiv banii, tribunalul a constatat că acest lucru nu este confirmat de probele administrate în cauză, iar prin rechizitoriul nr. 1367/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-au făcut cercetări față de C.V., A.I., C.I., C.C., B.I., B.S., B.V. și G.G., doar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 C. pen., pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, fiind aplicată câte o amendă administrativă de 100 lei fiecare.

Tribunalul a constatat că, deși, atât inculpații, cât și martorii au dat declarații lineare la parchet, în sensul că imediat după ce inculpatul

C.V. a lovit partea vătămată, care a căzut, iar inculpatul F.S.

a sustras banii, în fața instanței declarațiile au fost de altă manieră, în sensul diferențierii celor două incidente, fără a se putea demonstra existența unei înțelegeri între cei doi inculpați în sensul lovirii părții vătămate pentru a i se sustrage banii.

Atât inculpații, cât și martorii au relatat că au dat declarațiile de la poliție sub presiunea organelor de cercetare penală.

Pentru aceste motive, la termenul din 17 iuie 2007, tribunalul a

dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.V. din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen.

, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen. și art. 83

C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen. și respectiv art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

La același termen, s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului F.S. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

2

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

La termenul din 11 septembrie 2007, ca urmare a schimbării încadrării juridice, partea vătămată B.D. a precizat că înțelege să formuleze plângere penală prealabilă împotriva inculpatului C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Referitor la inculpatul F.S., tribunalul a reținut că în sarcina acestuia subzistă infracțiunea de furt calificat din loc public și pe timp de noapte, întrucât, după plecarea martorilor, acesta a rămas singur cu partea vătămată, sustrăgând suma de bani, care era căzută lângă B.D.

Împotriva sentinței penale nr. 182 din data de 26 septembrie 2007 a

Tribunalului Tulcea a declarat apel inculpatul C.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel s-a solicitat desființarea sentinței penale și

rejudecând să se dispună achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen.

, întrucât infracțiunile pe care Ie-a comis, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin decizia penală nr. 6/MP de la 12 februarie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penală cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 506/88/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.V., împotriva sentinței

penale nr. 182 din data de 26 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal cu nr. unic 506/88/2006 (nr. vechi 3698/P/2006 ).

A fost obligat apelantul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, onorariu avocat oficiu B.A. se va deconta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, inculpatul apelant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 37 lit. a) C. pen., reținându-se că, în seara zilei de 22/23 aprilie 2005, inculpatul împreună cu coinculpatului minor F.S., prin folosirea violenței, au deposedat-o pe partea vătămată B.D. de suma de 800 RON,

în timp ce se afla în fața barului „B." din localitatea Nalbant,

județul Tulcea.

Prin încheierea de ședință de judecată din data de 17 iulie 2007, s-a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) și art. 221 alin. (1), cu art. 37 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, în raport cu natura și gravitatea acestora, cu faptul că acesta Ie-a săvârșit întru-un termen de încercare privind suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1112/2001 a Judecătoriei Tulcea.

Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat la 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu B.A. (pentru intimat inculpat), sumă ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul

C.V., fără a arăta inițial în scris motivele de recurs.

La termenul de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte, apreciind

ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat pentru a i se da posibilitatea acestuia să-și angajeze apărător a amânat cauza la 22 mai 2008 și a menținut delegația apărătorului desemnat din oficiu, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 12 din dosarul Înaltei Curți.

La termenul de judecată de la 22 mai 2008, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de apărătorul recurentului inculpat pentru a i se da posibilitatea acestuia să pregătească apărarea a amânat cauza la 5 iunie 2008, pentru când recurentul inculpat are termen în cunoștință, iar intimata parte civilă va fi citată ca în precedent, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință de la data arătată, aflată la fila 15 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 17110

la 30 mai 2008, motivele de recurs formulate în scris de apărătorul ales al

recurentului inculpat C.V., aflate la filele 20-22 dosarul Înaltei Curți.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul inculpat prin apărător

a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub mai multe motive și anume, în

primul rând că instanța de judecată nu a fost sesizată legal, motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen., fiind

sancționată cu nulitatea absolută sesizarea primei instanțe, ca în cauza de

față, cu un rechizitoriu neconfirmat de prim-procurorul parchetului.

S-a menționat că nu au fost respectate dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

privind confirmarea rechizitoriului de către

prim-procurorul parchetului, așa încât urmează a se constata că sesizarea

instanței de judecată nu a fost făcută conform legii.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 380 C. proc. pen. și art. 332 alin. (2) C. proc. pen. solicită a fi casate hotărârile atacate și a se dispune restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale, invocând în acest sens și decizia nr. 9 de la 18 februarie 2008 a Î.C.C.J, Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii în sensul celor învederate mai sus.

Un al doilea motiv de recurs vizează faptul că în mod greșit a fost considerată tăinuirea o formă a participatiei penale, având drept consecință obligarea în solidar cu celălalt inculpat la plata către partea

civilă a sumei de 330 lei, reprezentând despăgubiri civile, motiv de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Tăinuirea, nefiind o formă a participației, tăinuitorul nu poate fi

obligat la plata despăgubirilor, solidar cu autorul infracțiunii, decât în raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul tăinuirii, iar nu în solidar la acoperirea

întregului prejudiciu cauzat prin infracțiune.

Un al treilea motiv de recurs se referă la greșita încadrare juridică a faptei săvârșite de recurentul C.V., în aceea de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Apărătorul ales al recurentului inculpat a precizat că instanța

fondului reține că „după aceea, cu excepția inculpatului F.S. și a

părții vătămate B.D., toate persoanele prezente la incident s-au deplasat pe rând la locuința lui B.N., iar după 20 de

minute a apărut și F.S. care avea o sumă de bani."

Infracțiunea de tăinuire se caracterizează sub aspectul laturii subiective, prin intenție directă.

Conform art. 19 alin. (2) pct. 1 lit. a) C. pen. aceasta înseamnă că inculpatul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui prin

săvârșirea faptei. Pentru existența intenției, în speță este necesar ca inculpatul să fi cunoscut că bunurile provin din furt. Această situație trebuie dovedită și nu prezumată. Nu se poate admite prezumția că inculpatul putea să conștientizeze că banii aduși de inculpatul F.S. provin din furt. într-o atare situație ar însemna să admitem o prezumție de vinovăție și o încadrare a dispozițiilor art. 66 C. proc. pen.

Din probatoriul administrat a reieșit că inculpatul F.S. a susținut că banii pe care i-a adus, i-a găsit. Astfel, toți martorii audiați de instanța fondului au declarat aceeași împrejurare privitoare la afirmația acestui inculpat: a) B.I. ( fila 86 dosar de fond ) „Din cele

povestite de inculpatul F. banii s-au găsit în locul unde căzuse partea

vătămată"; b) C.I. ( fila 59 dosar de fond ) „La întrebarea lui B.V. de unde provin banii, inculpatul F. i-a sus că i-a găsit jos fără a preciza locul"; c) B.S. (fila 46 dosar de fond ) „Știu că inculpatul F. a relatat că a găsit banii"; d) C.V. (fila 45 dosar de fond ) „De la F.S. am aflat că a găsit o sumă de bani..."; e) C.C. (fila 44 dosar de fond ) „după circa un sfert de oră a sosit și inculpatul F. care avea asupra lui 4.500.000 lei vechi despre care ne-a relatat că i-a găsit în locul în care căzuse partea vătămată"; f) inculpatul F.S. „am ieșit din local la circa 10 minute unde am găsit o sumă de 6-7 milioane lei".

Cum în speță, nu s-a făcut dovada că inculpatul a cunoscut că banii provin din furt, apărătorul recurentului inculpat consideră că se impune admiterea acestui motiv de recurs și în rejudecare a se dispune achitarea sa, în raport cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

La termenul de astăzi, s-au prezent recurentul inculpat C.V., aflat în stare de libertate și asistat de apărător ales, avocat I.I.I. și intimata parte civilă B.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte a apreciat că se imune ascultarea recurentului inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene, deoarece nu a fost ascultat de către instanța de apel și indiferent de motivele de recurs, aducând, totodată, la cunoștința inculpatului prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

, în sensul că are dreptul de a nu face nicio declarație,

atrăgându-i-se totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurentul inculpat a arătat că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.

Apărătorul recurentului inculpat, în dezbateri a susținut oral motivele

scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct.

2 și 17 C. proc. pen., arătând că în ceea ce privește

primul temei de casare în cauză hotărârile pronunțate sunt lovite de nulitate absolută, instanțele, nefiind legal sesizate, întrucât rechizitoriul procurorului nu a fost confirmat de prim-procurorul parchetului, conform dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., așa încât solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor și restituirea cauzei procurorului

pentru refacerea urmăririi penale, invocând decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost

admis recursul în interesul legii, în acest sens. Cu privire la al doilea temei

de casare, același apărător a susținut că în mod greșit s-a considerat tăinuirea ca o formă de participație penală, având consecința obligării inculpatului în solidar cu ceilalți inculpați, la plata despăgubirilor, deoarece tăinuitorul nu poate fi obligat decât în raport cu valoarea bunurilor ce fac obiectul tăinuirii, apreciind ca fiind greșită încadrarea juridică a faptei de tăinuire, întrucât trebuia dovedit faptul că inculpații cunoșteau că banii au fost sustrași. În caz contrar, nu se putea admite prezumția că inculpații ar fi știut că provin din furt, fapt neconfirmat cert de probe și drept urmare a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în rejudecare achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Concluziile intimatului parte civilă B.D., ale

reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat,

precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat C.V. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se

vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 2 și

17 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul

inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Dispozițiile art. 209 alin. (3) și (5) C. proc. pen. anterioare modificării intervenite prin Legea nr. 356/2006, act normativ intrat în vigoare la 7 septembrie 2006, precum și O.U.G. nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi, intrată în vigoare la aceeași dată, în sensul modificării primului alineat invocat și respectiv abrogării lor, în cazul celui de-al doilea alineat menționat, aveau următorul conținut:

„(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 155-173, art. 174-177, 179, art. 189 alin. (3)-(5), art. 190, art. 191, art. 211 alin. (4), art. 212, art. 236, art. 236-239, art. 239

1

, art. 250, art. 252, art. 254, art. 255, art. 257, art. 265, art. 266, art. 267, art. 267

1

, art. 268, art. 273-276, art. 279-280, art. 280

1

, art. 302

2

, art. 317 și art. 356-361 C. pen., în cazul infracțiunilor arătate la art. 26 pct. 2 lit. a), art. 27 pct. 1 lit. b) - e), art. 28

1

pct. 1 lit. b) și c), și pct. 5, art. 28

2

pct. 1 lit. b) și art. 29 pct. 1 din

prezentul cod, în cazul infracțiunilor împotriva protecției muncii, precum și în cazul altor infracțiuni date prin lege în competența sa."

„(5) Atunci când urmărirea penală este efectuată de procuror, rechizitoriul este supus confirmării prim-procurorului parchetului, iar când urmărirea este făcută de acesta, confirmarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penale este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rechizitoriul este supus confirmării procurorului-șef de secție, iar când urmărirea penală este efectuată de acesta, confirmarea se face de către procurorul general al acestui parchet."

Dispozițiile art. 264 alin. (2) - (4) C. proc. pen. anterioare modificărilor intervenite prin același act normativ, precum și ordonanței menționate, în sensul abrogării lor aveau următorul conținut:

„(2) Rechizitoriul dat de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanței competente să judece cauza în fond este supus confirmării procurorului de la parchetul corespunzător acestei instanțe.

(3) Sesizarea instanței de judecată se face de către procurorul care a dat sau, după caz, a confirmat rechizitoriul potrivit alineatului precedent.

(4) Î

n termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanței competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaților aflați în stare de deținere."

În art. III din Legea nr. 356 din 21 iulie 2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală publicat în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 se menționează la alin. (1) că „Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea

I,

iar prevederile privind persoana juridică, la data intrării în vigoare a normelor corespunzătoare C. pen.", iar situațiile tranzitorii sunt expres și în mod explicit prevăzute, așa încât dispozițiile legii mai sus menționate au intrat în vigoare sub aspectul primei teze a alineatului arătat, la data de 7 septembrie 2006.

Prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 au fost, fie modificate, fie abrogate normele procedurale mai sus invocate.

Ordonanța de urgență nr. 60/2006 pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, precum și pentru modificarea altor legi a fost publicată în M. Of. nr. 764 din 7 septembrie 2006.

În contextul cauzei, rezultă că prin rechizitoriul întocmit la 18 august 2006 în dosarul nr. 1367/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților C.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen. și F.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

Prin același act de sesizare s-a mai dispus și scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ (amendă 100 RON fiecare), pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 221 alin. (1) C. pen. față de învinuiții C.V., A.I., C.I., C.C., B.I.

, B.S., B.V., G.G.

În conformitate cu dispozițiile art. 264 C. proc. pen., dosarul s-a trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Tul cea.

De asemenea, din dosarul de urmărire mai sus arătat rezultă că prin

procesul-verbal de la 1 ianuarie 2005, organul de cercetare, Poliția Municipiului Tulcea a dispus începerea urmăririi penale privind pe C.V. pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. și privind pe F.S., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 208; art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. (fila 10 dosarul parchetului).

Prin rezoluția de la 7 noiembrie 2005 dată de procuror în dosarul nr.

1292/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 1292/P/2005, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (3)

1

C. proc. pen. a fost confirmat procesul-verbal prin care s-a dispus începerea urmăririi penale de organele din cadrul Poliției Municipiului Tulcea la data de 1 noiembrie 2005 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și F.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208-209 lit. g C. pen. și în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. a dispus începerea urmăririi penale față de C.V., C.I., C.C., B.I., A.I., B.S. și B.V. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 C. pen. (fila 9 din dosarul parchetului).

Prin ordonanța din 28 decembrie 2005 dată de procurorul șef secție

urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea în dosarul nr.

1367/P/2005 a dispus în temeiul art. 238 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice a faptei comise de învinuitul C.V.

din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen.; de învinuitul F.S. din art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen.; învinuitul A.I. din infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen.; de învinuiții C.V., C.I., C.C., B.I., B.S. și B.V. din infracțiunea prevăzută de art. 221 C. pen.

În art. 26, art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen. ( fila 7 dosarul parchetului mai sus menționat).

În considerentele ordonanței date, procurorul șef secție urmărire penală a constatat că prin procesul-verbal din data de 1 noiembrie 2005 organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Tulcea au dispus începerea urmăririi penale față de numitul C.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și față de numitul F.S. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. (1), art.

209 alin. (1) lit. g) C. pen., fapte constând în aceea că în noaptea de

22 aprilie 2004, în jurul orelor 24,00, primul a lovit-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată B.D., iar cel de-al doilea a sustras din posesia acesteia suma de 6.400.000 lei în timp ce era căzută la sol.

Prin rezoluția nr. 1292/P/2005 din 7 noiembrie 2005 a fost confirmat

procesul-verbal de începere a urmăririi penale, dispunându-se totodată și

începerea urmăririi penale față de C.V. și alții, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 C. pen., întrucât au primit diverse sume de bani cunoscând că provin din furtul comis de către F.S. în dauna părții vătămate B.D.

Prin referatul nr. 1292 din 9 decembrie 2005 organele de cercetare penală au propus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina tuturor învinuiților din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. și art. 221 C. pen. în art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., față de C.V., F.S. și A.I. și art. 26-211 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen.

față de C.V., C.I., C.C.,

B.I., B.S. și B.V.

Dosarul cauzei a fost declinat spre competență soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin ordonanța nr. 1291/P/2005 din 20 decembrie 2005.

Examinând actele premergătoare și de urmărire penală a rezultat într-adevăr faptul că în noaptea de 22 aprilie 2005 în timp ce învinuiții se aflau în localul SC B. SRL Nalbant, a intrat partea vătămată B.D. care a făcut cinste mai multor persoane, printre care se aflau și unii dintre autori, prilej cu care aceștia au observat o sumă mare de bani asupra părții vătămate. înainte de terminarea programului toți învinuiții au ieșit în fața localului, unde au așteptat-o pe partea vătămată care a ieșit ultima. La ieșire victima a fost lovită de învinuitul C.V. și apoi de învinuitul A.I., ambii aplicându-i mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, ceea ce a determinat căderea victimei la sol. Imediat învinuitul F.S. a

sustras din posesia părții vătămate suma de aproximativ 6.400.000 lei, pe

care inițial i-a dat învinuitului C.I., iar ulterior învinuitului C.V., acesta din urmă împărțind banii la toți participanții.

Apreciind situația de fapt expusă coroborată cu finalitatea acțiunilor tuturor învinuiților, procurorul șef secție urmărire penală a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice și în temeiul de drept invocat a dispus în consecință.

La data de 12 iunie 2006 Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea,

Serviciul Cercetări Penale a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 1367/P/2005, prin care a propus punerea în mișcare a acțiunii penale, întocmirea rechizitoriului și sesizarea instanței competente să soluționeze cauza privind pe C.V., învinuit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.; F.S., învinuit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; C.V., învinuit pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen.

, cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; A.I.

, învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; C.I., învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen.; C.C., învinuit pentru comiterea infracțiunii de

complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; B.I., învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; B.S., învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen.

, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; B.V.,

învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.; G.G., învinuit pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (filele 1-2 din dosarul parchetului menționat).

În raport cu cele mai sus menționate, în contextul cauzei și în raport cu dispozițiile legale evidențiate, Înalta Curte consideră că nu poate fi

reținută critica formulată de recurentul inculpat, prin apărător referitoare la

nulitatea absolută a sesizării primei instanțe, ca urmare a unui rechizitoriu

neconfirmat de prim-procurorul parchetului, întrucât urmărirea penală în cauză pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen., nu a fost efectuată de procuror, ci de organul de cercetare competent și anume organul de poliție competent, infracțiunea menționată neatrăgând competența urmăririi penale a procurorului, acesta, exercitând doar supravegherea, așa încât nu erau incidente dispozițiile art. 209 alin. (5) cu referire la art. 209 alin. (3) și art. 264 C. proc. pen. anterior modificării prin Legea nr. 356/2006, respectiv confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorului parchetului competent.

Altfel spus, dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 60/2006, intrată în vigoare la 7 septembrie 2006, referitoare la verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului nu sunt incidente în cauză, având în vedere faptul că urmărirea penală a fost finalizată în cauză anterior modificării arătate, respectiv rechizitoriul a fost emis la 18 august 2006, iar prima instanță a înregistrat cauza la 22 august 2006.

De altfel, nici în condițiile anterioare modificărilor survenite prin Legea nr. 356/2006, nu era necesară confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului, în condițiile art. 209 alin. (5) C. proc. pen., întrucât urmărirea penală pentru infracțiunea reținută nu era efectuată de către procuror, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., ci de către organul de cercetare al poliției, procurorul, exercitând doar supravegherea.

De asemenea, în cauză nu este incidență nici decizia nr. 9 din 18 februarie 2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și prin care dispozițiile art. 264 alin. (3) C. proc. pen. au fost interpretate în sensul că, rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea „verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", iar lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop, deoarece aceasta se referă la dispozițiile modificate prin noile reglementări, care în cauză nu au aplicabilitate față de data întocmirii rechizitoriului și anume 18 august 2006, așa cum s-a mai menționat.

Așadar, Înalta Curte apreciază că prima instanță a fost legal sesizată la data de 18 august 2006 prin rechizitoriul emis de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1367/P/2005 privind

și pe inculpatul C.V., prin care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a)

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen., a cărei urmărire penală desfășurată în perioada 2005 - 18 august 2006, în raport cu succesiunea măsurilor procesuale evidențiate, în mod concret, nu era de competența procurorului, în condițiile art. 209 alin. 3 C. proc. pen. și în consecință nu impunea confirmarea rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului competent, potrivit art. 209 alin. (5) C. proc. pen. anterioare modificărilor survenite prin dispozițiile Legii nr. 356/2006.

Mai mult, în cursul cercetării judecătorești, prima instanță, respectiv Tribunalul Tulcea, secția penală, prin încheierea de ședință de la 17 iulie 2007 dată în dosarul nr. 506/88/2006 (format vechi 3698/2006), în temeiul art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul C.V. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., într-o infracțiune

revăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și o infracțiune prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar pentru inculpatul F.S. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., cu aplicare arat. 99 și urm. C. pen. într-o infracțiune prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., (fila 88 dosarul tribunalului ), iar prin încheierea de la 11 septembrie 2007, aceeași instanță a luat act că partea vătămată a formulat plângere penală împotriva inculpatului C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 C. pen. ( fila 99 dosarul tribunalului ), pentru ca prin sentința penală nr. 182 de la 26 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția penală, să îl condamne pe

inculpatul C.V. pentru cele două infracțiuni mai sus menționate,

așa cum s-a arătat, în considerentele prezentei decizii.

Așadar, critica apărării cu privire la nelegala sesizare prin rechizitoriu și solicitarea restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale nu poate fi reținută, pentru că prima instanță a verificat

legalitatea și temeinicia urmăririi penale și inclusiv a legalei sesizări pentru

infracțiunea inițial al cărui regim sancționator este mai aspru și sub aspectul procesual este guvernată de principiul oficialității, efectuând cercetarea judecătorească și constatând, în baza probatoriului administrat, o altă încadrare juridică a faptei inițiale, în două infracțiuni al

căror regim sancționator prevăzut de lege este mai blând, iar sub aspectul procesual una din cele două infracțiuni este la plângerea prealabilă a părții

vătămate, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct. 2 C. proc. pen.

Din examinarea ansamblului materialului probator administrat a

rezultat că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele primei

instanțe cu privire la vinovăția inculpatului C.V. în săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. și de tăinuire prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., raportat la art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 83 C. pen. și art. 33 lit. a) din același cod, așa cum a fost schimbată încadrarea juridică a faptei

inițiale pentru care a fost trimis în judecată prin încheierea de ședință de la

17 iulie 2007, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod efectiv contribuția inculpatului C.V., în sensul că acesta în data de 22 aprilie 2005 a împins partea vătămată B.D., care a căzut în boscheții de lângă local, iar ulterior în timp ce se afla la locuința lui B.N., la sosirea inculpatului F.S. ce avea asupra sa o sumă de bani pe care au împărțit-o astfel: F.S., 55 lei, C.V., 70 lei, C.C., 120 lei, C.I., 35 lei, A.I., 35 lei, B.S., 50 lei, B.V., 15 lei, B.I., 35 lei, inculpatul C.V. și-a însușit suma de bani, cunoscând că aceasta a fost sustrasă de inculpatul F.S. de la partea vătămată B.D.

Astfel, din coroborarea declarațiilor părții civile B.D. (filele 12-15 dosarul parchetului și fila 43 dosarul tribunalului, cu declarațiile inculpatului F.S., date în cursul urmăririi penale (filele 26-29 dosarul parchetului) cu declarațiile date în aceeași fază procesuală a urmăririi penale de către martorii A.I. (filele 30-31 dosarul parchetului ), C.V. (filele 32-33 dosarul parchetului ), C.I. (filele 34-35 dosarul parchetului), C.C. (filele 36-37 dosarul parchetului ), B.I. (filele 38-40 dosarul parchetului ), B.V. ( fila 46 dosarul parchetului ), G.G. ( filele 47-48 dosarul parchetului ), precum și cu declarațiile depuse la dosarul primei instanțe de către parchet, declarații date de învinuiții C.V., C.I., B.V.T., cercetați pentru dispozițiile art. 260 C. pen. mărturie mincinoasă (filele 72-75 dosarul tribunalului), a rezultat că inculpatul C.V. cunoștea proveniența banilor, respectiv din sustragerea comisă de către inculpatul F.S. a unei sume de bani de la partea vătămată B.D., sumă care a fost împărțită între persoanele care se aflau la locuința lui B.N.

Partea civilă B.D. în declarația dată la urmărirea penală (filele 14-15 dosarul parchetului) a arătat că „...La ieșirea din bar am fost lovit cu pumnul în zona capului de către o altă persoană de sex masculin pe care nu o cunosc, fără să știu motivul După lovitura primită eu am căzut jos și la puțin timp s-a apropiat de mine o persoană pe care nu o cunosc și m-a căutat prin buzunare, iar din buzunarul de la spate al

pantalonilor, mi-a sustras toți banii pe care îi aveam din vânzarea

pământului. Precizez că de acasă am plecat cu suma de 700.000 lei, iar la

barul din comuna Nalbant am cheltuit aproximativ 400.000 lei, După cel incident am anunțat organele de poliție, care au reușit să recupereze suma de 4.500.000 lei de la mai mulți tineri și mi-a restituit și totodată am aflat că persoana care mi-a sustras banii, i-a împărțit la mai mulți tineri

pentru a nu spune nimic de cele întâmplate. Deoarece nu mi-am recuperat

toți banii, mă constitui ca parte civilă... pentru recuperarea sumei de 3.300.000 lei ( 330 RON ) și totodată solicit ca aceștia să-mi plătească

suma de 300 RON de fiecare, ca daune morale și cheltuieli de transport și

zile de muncă pierdute în această perioadă."

Partea civilă B.D. în declarația dată în primă instanță ( fila 43 dosarul tribunalului ) a menționat că „...Atunci când am ieșit în fața barului la 5-6 metri, am fost încercuit de circa 8-9 persoane care au năvălit peste mine m-au doborât la pământ într-o baltă de apă mi-au

provocat rău la față, curgându-mi sânge și mi-au sustras toți banii pe care

îi aveam asupra mea. Mi-au fost luați 800 lei RON, bani rezultați în urma vânzării pământului, întrucât băutura ce o consumasem o achitasem din suma de 500.000 lei vechi pe care o aveam dinainte asupra mea. Din grupul agresorilor l-am recunoscut pe inculpatul C. cu care vorbisem anterior. Aceștia au fugit apoi de la fața locului și eu am așteptat toate noaptea în fața sediului poliției până dimineață când am făcut plângere penală. Așa cum am precizat și la urmărire penală, solicit să fiu

despăgubit cu suma de 330 lei RON, reprezentând prejudiciu nerecuperat.

Arăt că a 2 a zi după săvârșirea infracțiunii mi s-au restituit o parte din bani nu mai știu sigur cât. Arăt că eu nu am înjurat persoanele din bar și

nu am dat cu pumnul în masă. Nu-mi explic de ce la urmărirea penală am

declarat că am fost lovit cu pumnul de o persoană, iar o alta mi-a sustras

banii din buzunar. Precizez încă o dată că nu cunosc identitatea persoanei

care m-a buzunărit. Nu cunosc identitatea acesteia."

În declarația dată, inculpatul F.S. ( fila 29 verso dosarul parchetului ) a arătat că „...La un moment dat cetățeanul respectiv a

plecat spre boscheți, împrejurare în care C.V. l-a ajuns și i-a dat

cu pumnul în față, bănuiesc cu scopul de a-i lua banii. Eu l-am buzunărit pe om și i-am lut banii și i-am dat lui C.V....Ulterior, la locuința lui B.N. ne-am dus numiții C.I., C.V., A.I., C.V., C.C. și numiții B.I., Ș., V., B.S. înnoptează de obicei la familia B.N.. Scopul nostru a fost acela de a împărți banii sustrași prin violență...".

Martorul A.I. în declarația dată ( fila 31 verso dosarul parchetului ) a menționat că „...La un moment dat F.S. ne-a împărțit tuturor niște bani, mie revenindu-mi suma de 350.000 lei, cu scopul de a nu spune despre faptă. S-a discutat că banii respectivi provin

de la cetățeanul căzut la sol. A doua zi am predat la postul de poliție suma

care mi-a revenit în urma buzunăririi cetățeanului respectiv...".

Martorul C.V. în declarația dată (fila 33 verso dosarul parchetului ) a precizat că „...Ne-am așezat p scările barului care s-a închis și la un moment dat a venit cetățeanul care ne-a făcut cinste și care nu s-a recomandat și ne-a adresat injurii. în această împrejurare numitul V. i-a tras o palmă peste față. Cetățeanul respectiv a căzut în boschetii

din fata barului. în afară de F.S. toți am mers la locuința noastră

să facem grătarul și după 15 minute la locuința mea a venit și numitul F.S. care ne-a spus că i-a luat cetățeanului respectiv suma de 5-6 milioane lei din buzunarul pantalonilor. F. a împărțit banii cu noi

toți, mie revenindu-mi suma de 500 mii lei. Revin și arăt că la locuința mea

când ne-am propus să facem grătarul se aflau numiții C.V., A.I., C.I., C.C., B.I., B.S. și B.V. și numitul G.G. Nu cunosc cât au luat ceilalți, dar știu că toți am luat câte o sumă de bani. în

momentul în care ne-a dat S. banii ne-a spus tuturor că nu vorbim de

cele întâmplate. Nu ne-am înțeles ca să-l buzunărim pe cetățeanul

respectiv. Aceasta este declarația pe care o susțin și semnez, în prezența

d-lui avocat D.R....".

Martorul C.I. în declarația dată ( fila 35 verso dosarul parchetului ) a arătat că „...Am perceput momentul în care F.S. I-a buzunărit pe cetățeanul respectiv în timp ce acesta se afla pe sol. Revin și arăt că și G.G. a fost pe scările barului, dar a plecat apoi acasă. De la F.S. am aflat că i-a luat banii cetățeanului, împrejurare în care mie mi-a dat suma de 350.000 lei, în bancnote de 50 mii și 100 mii lei. Declarația dată la data de 23 aprilie 2005 corespunde adevărului. Banii ne-au fost împărțiți de S. pe șosea. A doua zi organele de poliție m-au invitat la post și am dat declarație în legătură cu cele întâmplate. Am predat și banii părții vătămate...".

Martorul C.C. în declarația dată (fila 37 verso dosarul

parchetului ) a arătat că "...Când m-am întors de la toaletă, am aflat de la F.S. că i-a sustras bătrânului banii și că V.C. l-ar fi lovit. Mi mi-a revenit suma de 500.000 lei, despre care știam că provin din buzunărirea bătrânului. Fiecare dintre noi a luat o sumă de bani. A doua zi, ne-am prezentat la post toți am restituit banii părții vătămate și am dat declarații care corespund adevărului...".

Martorul B.I. în declarația dată ( fila 40 verso dosarul parchetului ) a menționat că „...în urma unor discuții contradictorii între cetățeanul din H și C.V., acesta din urmă i-a aplicat o lovitură în față, împrejurare în care bătrânul a căzut peste gardul viu. Nu am văzut dacă vreo altă persoană i-ar fi aplicat lovituri bătrânului respectiv... De la F.S. am aflat că acesta I-a buzunărit pe moș, în timp ce acesta se afla la sol. Atunci C.V. i-a luat banii,

rezultând suma de 13-14 milioane lei, mie revenindu-mi suma de 800.000 lei. Am știut de adevărata proveniență a banilor. V. ne-a zis că ne dă banii ca să fim și noi complici cu el. A doua zi am predat banii...".

Martorul B.V. în declarația dată (fila 46 verso dosarul

parchetului ) a precizat că „...Pentru că a fost înjurat de acel om, C.V.

i-a dat o palmă peste față. Eu am văzut când cetățeanul respectiv ne-a arătat suma de 300.000 lei. Lovitura de palmă i-a fost aplicată pe șosea. Noi ne aflam la o distanță de 20 m de cele întâmplate, având

posibilitatea să vedem pentru că locul era luminat de un bec. Am văzut că F.S. l-a bătut pe cetățeanul respectiv în boscheți și l-a buzunărit

singur. După 10 minute S. a venit și ne-a spus că a luat de la cetățeanul respectiv suma de 4,5 milioane lei. Această sumă a împărțit-o cu toții, mie revenindu-mi suma de 150 mii lei. Știam că banii respectiv provin din tâlhărirea cetățeanului. S. a fost cel care ne-a dat tuturor banii...".

Martorul G.G. în declarația dată ( fila 48 verso dosarul parchetului) a arătat că „...M-am întors de la toaletă și ceilalți băieți mi-au spus că V.C. iar fi tras un pumn în față omului respectiv pentru că l-a înjurat. L-am văzut pe bătrân aflându-se la sol l-am văzut pe C.V. și F.S. când l-au buzunărit pe bătrân în timp ce acesta era la sol, după ce V. l-a lovit cu pumnul în față...F.S. a împărțit banii sustrași de la bătrân, mie revenindu-mi suma de 500.000 lei. Știam că banii proveneau din buzunărirea bătrânului. A doua zi am fost invitați la postul de poliție unde am dat declarație fiecare dintre noi și totodată am restituit banii...".

Învinuitul C.V., cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C. pen., mărturie mincinoasă în dosarul nr. 146/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, potrivit adresei parchetului de la fila 72 dosarul primei instanțe, în declarația dată la parchet la 8 iunie 2007 (fila 73 dosarul tribunalului ) a arătat că „Referitor la declarația dată de mine în fața procurorului la data de 17 mai 2006, în dosarul în care erau cercetați F.S. și C.V., arăt că, C.V. l-a împins pe bătrânul respectiv cu palma, împrejurare în care acel bătrân care era străin de localitatea NALBANT a căzut în

boscheții din fața barului „B.". Toate acestea s-au întâmplat

în fața mea, de față fiind și F.S.. Ulterior, după ce ne-am deplasat la locuința mea, F.S. a venit având asupra suma de

5-6 milioane lei și mi-a spus că banii proveneau de la moș. Mi mi-a revenit

suma de 500.000 lei. Totodată F.S. ne-a spus să nu-l dăm pe mâna poliției și de cele întâmplate să nu afle nimeni. Nu este adevărat că a doua zi a și predat suma de 500.000 lei organelor de poliție, așa după cum am declarat în fața judecătorului la data de 30 noiembrie 2006 în dosarul Tribunalului Tulcea nr.