Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1158/2008

HOTĂRÂRE
28.03.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1158/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 26 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 797/104/2006, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților în infracțiunea prevăzută de art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) C. pen. În baza art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnați inculpații Șt.G.V., D.M.S., S.F. la pedeapsa de câte 2 ani închisoare. În baza art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. 74 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnați inculpații mai sus arătați la câte 200 lei amendă.

În baza art. 33 lit. raportat la art. 34 lit. d) C. pen., s-a dispus ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani închisoare. În baza art. 81 și 82 C. pen., a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor pe un termen de încercare de 4 ani. Au fost puse în vedere inculpaților dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.P.P., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 33 lit. raportat la art. 34 lit. d) C. pen., a fost dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost dispusă revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare E.P.P. aplicată prin decizia penală nr. 240/2005 a Tribunalului Olt, care se va adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul E.P.P. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență următoarea situație de fapt: Inculpații Șt.G.V., D.M.S., E.P.P. împreună cu inculpatul minor S.F., în ziua de 10 decembrie 2005, în jurul orelor 8,30, s-au deplasat la stația SPP 1 EL, din comuna Mărunței, sat Malul Roșu, județul Olt, ce aparține A.N.I.F.

Caracal pentru a tăia fier dintr-un bazin. Inculpații s-au deplasat până la acel loc cu căruțele, iar pentru a comite fapta au avut asupra lor un aparat de sudură autogen aparținând inculpatului E.P.P., compus din două tuburi de oxigen, o butelie și două furtune. Folosind acest aparat inculpații au tăiat dintr-un hidrofor 8 plăci metalice cu lungimea de 1,40 metri și lățimea de 63 cm, pe care le-au urcat în una din căruțe și au plecat către Râul Olt. Organele urmărire penală sesizate de faptele comise i-au identificat pe inculpați, bunurile fiind restituite părții civile A.N.I.F. R.A., sucursala Teritorială Dunărea-Olt, Unitatea de Administrare Olt. Vinovăția inculpaților a fost dovedită prin declarațiile martorilor, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de expertiză efectuat în cauză precum și prin declarațiile inculpaților E.P.P., Șt.G.

și D.M., care au recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpații E.P.P. și Șt.G. Prin apelul declarat parchetul a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei schimbări de încadrare juridică, a neaplicării dispozițiilor art. 118 C. pen., precum și cu privire la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților. Inculpații E.P.P. și Șt.G. au criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 13 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală, au fost admise apelurile declarat de Parchet și de inculpatul E.P.P., a fost desființată hotărârea atacată, au fost descontopite pedepsele aplicate și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților în infracțiunea prevăzută de art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 și 75 C. pen. În baza art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnați inculpații Șt.G.V., D.M.S., S.F.

la o pedeapsa de câte 2 ani închisoare. În baza art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. 74 lit. a) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., au fost condamnați inculpații mai sus arătați la câte 200 lei amendă. În baza art. 33 lit. raportat la art. 34 lit. d) C. pen., dispune ca inculpații să execute pedeapsa cea mai grea de câte 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepselor pe un termen de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus ca pe durata suspendării condiționate a executării pedepselor vor fi interzise drepturile prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a teza a II-a și b) C. pen., ce se vor suspenda.

În baza art. 208art. 209 alin. (l) lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul E.P.P., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 217 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 20 de zile închisoare. În baza art. 33 lit. raporta la art. 34 lit. d) C. pen., au fost recontopite pedepsele aplicate și a fost dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., a fost dispusă revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare E.P.P. aplicată prin decizia penală nr. 240/2005 a Tribunalului Olt, care se va adaugă la pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul E.P.P.

să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și c) C. pen. În baza art. 118 C. pen., a fost dispusă confiscarea specială a două tuburi de oxigen, o butelie de aragaz și două furtune de cauciuc aflate în custodia numitei E.M. Au fost menținute dispozițiile hotărârii atacate referitoare la rezolvarea laturii civile a cauzei. Prin aceeași hotărâre a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Șt.V. S-a reținut astfel, că prima instanță de judecată, pe baza probelor administrate a reținut o corectă situație de fapt, însă a schimbat necorespunzător în drept încadrarea faptelor săvârșite de inculpați, omițând totodată să facă aplicarea dispozițiilor art. 118 C. pen., cu privire la bunurile folosite de inculpați la săvârșirea infracțiunilor.

Instanța a reținut că pedepsele aplicate inculpaților sunt corect individualizate, fiind avute în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul E.P.P., care a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Astfel, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, arătând că aceasta este mult prea aspră în raport de circumstanțele atenuante reținute în cauză. Concluziile apărătorului inculpatului în susținerea recursului declarat de inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., a constat că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele care urmează: Înalta Curte consideră că în cauză prima instanță de control judiciar a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului E.P.P., care împreună cu inculpații Șt.G., D.M. și S.F., fără drept, folosindu-se de un aparat de sudură, au tăiat 8 plăci metalice dintr-un bazin metalic aparținând părții civile A.N.I.F. R.A., sucursala Teritorială Dunărea Olt, și le-au însușit, cauzând părții civile un prejudiciu de 10.800 lei.

Examinând cauza prin prisma criticii formulată de inculpat, se constată că pedeapsa aplicată acestuia, de 3 ani închisoare cu executare in regim de detenție constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii și periculozității făptuitorului, de natură a realiza scopul și a îndeplinirii funcției pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reliefat de consecințele negative, de periculozitatea inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, de poziția procesuală corectă manifestată de acesta, de recunoaștere a faptei comise, rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate, acordând eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor prevăzute.

Astfel, Înalta Curte retine ca nu există motive care să justifice reducerea cuantumului pedepsei având în vedere și dispozițiile art. 52 C. pen., conform căruia pedepsele trebuie să asigure reeducarea făptuitorului și prevenirea comiterii altor infracțiuni. Față de cele învederate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului E.P.P. este corect individualizată și, prin urmare în baza art. 385 15 pct. 1, lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului:

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E.P.P. împotriva deciziei penale nr. 13 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 martie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-03-26
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2008
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 59 din 19 martie 2007, în dosarul cu nr. 7261/104/2005, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a fapte
ÎCCJ 2008-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4032/2008
Asupra recursurilor de față, Î n baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, secția penală, inculpații: - C.M.D. și - C.C. au fost condamnați după cum urmează : - la cât
ÎCCJ 2004-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3315/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196 din 19 decembrie 2003, Tribunalul Olt l-a condamnat pe inculpatul B.A.G., în baza art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 l
ÎCCJ 2007-01-09
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 45/2007
Deliberând asupra recursului de față, constată: Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 1 din 9 ianuarie 2006 pronunțată în dosarul nr. 3018/2005, l-a condamnat pe inculpatul F.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevă
ÎCCJ 2011-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2220/2011
V.D., cu începere de la data de 21 iunie 2006 și până la data de 17 aprilie 2007. A constatat că inculpații M.F. și C.V. sunt arestați în altă cauză. În baza art. 6 alin. (1) din Legea nr. 289/2005 în referire la art. 208 alin. (1) – art. 2
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă