ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1805/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor penale

de față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr.

707/P/2002, Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, a trimis în judecată pe

inculpatul M.I., zis V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat

prevăzută de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

S-a reținut prin actul de

sesizare că, în noaptea de 31 octombrie 2002 – 01 noiembrie 2002, pe fondul

unor relații conflictuale preexistente, inculpatul a aplicat mai multe lovituri

victimei R.D., cu un corp contondent, cauzându-i leziuni ce au determinat

decesul acesteia.

Prin sentința penală nr.

352/2003, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpat, reținând starea de

provocare, la o pedeapsă de 12 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 6 ani,

respingându-se acțiunea civilă ca nefondată, fiind menținută starea de arest.

Curtea de Apel Constanța a

admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și

inculpatul M.I., a desființat sentința nr. 352/2003 și a trimis cauza pentru

rejudecarea fondului, la prima instanță, pentru a pune în discuție tuturor

părților circumstanța atenuantă legală, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.,

ținând de încadrarea juridică a faptei (decizia penală nr. 22/ P din 20

ianuarie 2004).

Rejudecând, prin sentința

penală nr. 164 din 25 iunie 2004, dosar nr. 365/R/2004, Tribunalul Tulcea a

hotărât:

În temeiul art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat, din

infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1), lit. i C.

pen., în aceeași infracțiune cu aplicarea art. 73 lit. b C. pen.

În baza art. 174 alin. (1)

și art. 175 alin. (1) lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.I., la o pedeapsă de 7 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

În temeiul art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de

inculpat, iar conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada

reținerii și arestului preventiv, începând cu 03 noiembrie 2002 și până la

rămânerea definitivă a hotărârii.

A admis în parte, acțiunea

civilă formulată de partea civilă R.I.

În temeiul art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de

4.603.000 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.

A fost respinsă cererea de

confiscare specială, ca nefondată.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut ca situație de

fapt că, în momentul în care inculpatul a ieșit din locuința numitei E.L., a

fost surprins de către victima R.D. care a încercat să-l lovească cu o țeavă,

iar victima, care purta un cuțit asupra sa, l-a scos, însă inculpatul l-a lovit

cu un par, pe care l-a luat din gardul numitei E.L. și lovindu-o a dezarmat-o,

după care a continuat să o lovească orbește.

În acest context, s-a

apreciat de către prima instanță că nu sunt incidente art. 44 C. pen., în

sensul de a se reține starea de legitimă apărare, întrucât, atacul victimei a

încetat de a mai fi material și direct, după ce a fost dezarmată, astfel că,

aceasta nu mai avea posibilitatea să-i pună viața în pericol.

În raport de împrejurările

concrete în care s-a comis fapta, de poziția victimei și măsurile întreprinse,

în sensul că purta asupra sa o baionetă, că a încercat să-l lovească, sunt tot

atâtea elemente de natură să ducă la concluzia că fapta a fost comisă sub

stăpânirea unei puternice tulburări, apreciindu-se că sunt incident prevăzută

art. 73 lit. b), raportat la art. 76 C. pen.

În consecință, inculpatul a

fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, cu reținerea

circumstanței legale a scuzei provocării prevăzută de art. 174 și art. 175

alin. (1) lit. i C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., la o

pedeapsă de 7 ani închisoare, cum și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Sentința a fost atacată cu

apel de către inculpat și parchet, astfel că prin decizia penală nr. 194/ P din

09 septembrie 2004, Curtea de Apel Constanța a admis numai apelul declarat de

inculpat, a desființat sentința atacată și în baza art. 11 pct. 2 lit. a,

raportat la art. 10 alin. (1) lit. e), C. proc. pen. și art. 44 C. pen., l-a

achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 alin.

(1) lit. i C. pen., dispunând punerea sa deîndată în libertate, dacă nu este

arestat în altă cauză.

Apelul parchetului a vizat

greșita aplicare a circumstanței legale, a scuzei provocării, în sensul că,

deși exista o stare încordată, conflictuală între victimă și inculpat, anterior

datei de 31 octombrie 2002, la data comiterii faptei, inculpatul nu s-a aflat

sub o puternică emoție și tulburare determinată de atitudinea victimei,

întrucât, în momentul în care ar fi fost atacat de aceasta, nu ar fi avut

timpul necesar să se înarmeze cu parul din gard, care așa cum recunoaște, l-a

dezlegat și i-a aplicat prima lovitură, urmată apoi de altele.

Apelul inculpatului a vizat

greșita condamnare, întrucât, a acționat sub imperiul legitimei apărări.

Instanța de apel a reținut

că, victima a fost înarmată cu un cuțit, a acționat violent asupra

inculpatului, și, fiindu-i pusă viața în pericol, a ripostat, astfel că, în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 44 C. pen. și în consecință, a fost

achitat inculpatul.

Ca atare, nu s-a mai motivat

apelul parchetului vizând reținerea greșită a prevăzută art. 73 lit. b) C.

pen., față de achitarea inculpatului. În temeiul art. 385

3

C. proc.

pen., decizia a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța, invocându-se aspecte de nelegalitate și netemeinicie, vizând

greșita achitare, în condițiile în care, inculpatul nu a acționat în stare de

legitimă apărare.

Această decizie a fost

atacată cu recurs și de către inculpat, însă nu a menționat în ce constă

nelegalitatea și netemeinicia acesteia, lăsând la aprecierea instanței modul de

soluționare.

Examinând recursurile

declarate, în raport de motivele invocate de către parchet, de actele și

lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, se constată

că numai recursul declarat de parchet este fondat și se va admite, iar al

inculpatului este tardiv și în consecință se va respinge.

Potrivit actelor și

lucrărilor de la dosar, rezultă că instanța de apel a interpretat probele de la

dosar în mod trunchiat, fără a face o analiză unitară când a pronunțat soluția

de achitare pe motiv că inculpatul ar fi acționat în stare de legitimă apărare.

Din probele de la dosar,

rezultă o altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel și

care se desprinde din următoarele mijloace de probă.

Din declarațiile inculpatului,

rezultă că, în seara zilei de 31 octombrie 2002 în timp ce se afla în

domiciliul numitei E.L., cu care trăiește în concubinaj, în jurul orelor 20,00,

la locuința acesteia a venit victima R.D., cu care aceasta trăise în concubinaj

înainte de anul 1996 și i-a cerut să-i spună dacă inculpatul se află în casă,

atribuind expresii amenințătoare, iar după ce a fost lămurit că nu se află și a

plecat, l-a scurt timp a revenit.

Ca urmare a revenirii

victimei la domiciliul concubinei sale și l-a îndemnul acesteia, în timp ce

E.L. discuta cu aceasta, inculpatul a sărit fereastra, s-a înarmat cu un par și

a așteptat-o, aplicându-i mai multe lovituri, încetând agresiunea în momentul

în care victima nu mai respira și nici nu mai riposta prin expresiile avute din

prima parte a atacului întreprins împotriva sa.

De altfel, E.L., în

declarațiile sale relatează în mod constant că, în momentul în care cei doi au

început conflictul, respectiv agresiunea, ea se deplasa către domiciliul

fratelui său, iar la circa o oră a venit inculpatul care i-a relatat că l-a

achitat pe numitul R.D. și că nu mai au probleme, astfel că, e bine să nu spună

de conflictul avut cu acesta, dacă va fi întrebată de organele în drept.

Potrivit raportului

medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Tulcea, rezultă că moartea

victimei, în vârstă de 33 ani, a fost violentă și ea s-a datorat aspirării

sângelui în arborele respirator, consecința fracturilor cominutive ale

masivului facial și oaselor nazale, produse în urma loviturilor repetate cu

obiect dur, alungit, cu masa relativ mare, și că între traumatism și deces

există legătură directă de cauzalitate. În raportul medico-legal, mai sunt

descrise multiple traumatisme suferite de victimă, însă cele determinante au

fost cele arătate mai sus și care au avut consecință, moartea.

Martorii audiați în cauză

relatează poziția adoptată de către inculpat a doua zi după conflict, respectiv

din ziua de 01 noiembrie 2002, când acesta a revenit la locul unde se afla

căzută victima, cu o poziție pasivă, iar în primele declarații, chiar a negat

conflictul cu victima, astfel că, s-a impus efectuarea de mijloace de probă,

raport de constatare tehnico-științifică biocriminalistic vizând îmbrăcămintea

inculpatului și pe care s-au constatat urme de sânge uman, aparținând numitului

R.D., astfel că, inculpatul a recunoscut conflictul cu victima în momentul în

care a fost pus în situația unor probe asupra cărora nu mai putea adopta

poziția anterioară.

Ulterior, inculpatul a

revenit asupra declarațiilor date în fața organelor de urmărire penală, în

prezența avocatului, făcând referiri la unele stări de fapt care vin în

contradicție cu starea reală de fapt, stare pe care instanța de apel și-a

însușit-o printr-o interpretare trunchiată a mijloacelor de probă.

Așa fiind, și din materialul

probator existent la dosar, rezultă fără echivoc că între victimă și inculpat

nu au avut loc discuții, victima nu l-a agresat pe acesta, iar atitudinea

agresivă și violentă a inculpatului s-a declanșat imediat cum a apărut victima,

când acesta i-a aplicat lovituri cu un par, smuls din gardul concubinei sale,

cauzându-i-se grave traumatisme ce au dus la deces.

Deci, susținerile

inculpatului-recurent că a fost atacat de către victimă cu un cuțit tip

„baionetă” și că în timpul conflictului a fost chiar lovită, este neîntemeiată,

întrucât, probele de la dosar nu atestă că acesta ar fi suferit vreo agresiune,

iar echimoza despre care pretinde că ar fi produsă victimă, este infirmată de

faptul că, pentru aceasta, timpul de îngrijire medicală este de o zi și se

putea produce și prin frecare.

Ca atare, se poate

concluziona că motivul de recurs invocat de către parchet este fondat,

întrucât, inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu un par

cauzându-i traumatisme, care au dus la decesul acesteia, iar starea de

provocare este rezultatul relațiilor tensionate anterior zilei de 31 octombrie

2002 dintre el și victimă, cum și discuțiilor purtate din acea seară cu E.L.

În consecință, motivul de

recurs invocat de către parchet, constituie caz de casare în sensul pct. 16 de

la art. 385

9

C. proc. pen., astfel că se va admite recursul, urmând

a se casa decizia în baza art. 385

15

lit. d) C. proc. pen.,

respingându-se apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 164

din 25 iunie 2004 a Tribunalului Tulcea, hotărâre care se menține ca legală și

temeinică.

În ceea ce privește recursul

declarat de inculpat, acesta se va respinge pentru considerentele ce vor fi

expuse mai jos.

La data judecării apelului,

31 august 2004, inculpatul a fost prezent, astfel că, termenul de declarare al

recursului era de 10 zile de la pronunțarea hotărârii de apel, care a avut loc

la data de 09 septembrie 2004, prin amânarea pronunțării.

Inculpatul a declarat

recurs, așa cum rezultă din ștampila poștei vizând cererea de recurs la data de

07 octombrie 2004, deci cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de art. 363

C. proc. pen.

În consecință, recursul

acestuia va fi respins în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., ca fiind tardiv declarat.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, perioada executată de la 03 noiembrie 2002, până la

punerea efectivă în libertate a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.

189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 194 din 9

septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța, privind pe inculpatul M.I.

Casează decizia atacată, în

sensul că respinge apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr.

164 din 25 iunie 2004 a Tribunalului Tulcea, hotărâre pe care o menține.

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa

aplicată, perioada executată de la 3 noiembrie 2002 până la punerea efectivă în

libertate a inculpatului.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 2.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, în apel și recurs, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 martie 2005.