ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1544/2009

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 114/36/2009, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre alte măsuri, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului

M.Ș.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că temeiurile care au justificat luarea și menținerea măsurii preventive, subzistă și în prezent.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul M.Ș., solicitând judecarea sa în stare de libertate.

Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările dosarului, se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest și săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., constând în aceea că în data de 9/10 octombrie 2008, a aplicat multiple lovituri cu corpuri contondente, victimei A.G. în vârstă de 86 ani, provocându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, inculpatul aflându-se în situația în care anterior a mai fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de omor.

Prin sentința penală nr. 367 din 23 decembrie 2008, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă privativă de libertate în cuantum de 15 ani.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul M.Ș., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel Constanța a menținut starea de arest a acestuia.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 24 octombrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se că fapta pentru care este cercetat este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În mod corect, a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat .

Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunea presupus săvârșită de recurent (infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. fiind sancționată cu detențiunea pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, în pofida vârstei înaintate a recurentului inculpat, pericol determinat de natura și gravitatea faptei presupus săvârșită, modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, de rezonanța acesteia, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor.

Nu în ultimul rând, se constată că există probe administrate care au fost analizate de instanța de condamnare, de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea faptei pentru care a fost cercetat și condamnat, în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei, în speță, încadrându-se în prevederile legale, naționale și europene.

În consecință, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârșite de inculpatul M.Ș., Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Ș. împotriva încheierii din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 114/36/2009.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.