ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2009

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 20 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1104/36/2008,

Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a menținut arestarea preventivă a inculpatului T.V., în baza 300

2

și

a art. l60

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul, solicitând

revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa în libertate, întrucât nu

se mai mențin temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat,

pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este

arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60

b

.

Conform art. l60

b

alin. (3) din același cod, când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive.

Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste

dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive

verosimile de a bănui că inculpatul T.V. a comis faptele de omor deosebit de

grav și de complicitate la viol, prevăzute de art. 174 – art. 176 alin. (l) lit.

a) și art. 20 raportat la art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., iar lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus

menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și

temeinică.

Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile

de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a

fost, inițial, arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare

competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit.

c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate

de un tribunal

competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenție)], în speță, în temeiul

condamnării inculpatului T.V. la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare

(aplicată prin Sentința penală nr. 394 din 5 octombrie 2007 a Tribunalului

Constanța, secția penală).

Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării

preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată

pentru

infracțiuni pentru care legea

prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și

pentru care există

probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică.

Aceste temeiuri se mențin și în continuare.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300

2

și ale

art. 160 alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. l lit. a) și

c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 200 lei,

din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.V.

împotriva încheierii din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 1104/36/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2009.